iubire şi speologie

Cu tine merg şi-n cer, la Dumnezeu

Cu tine merg şi-n cer, la Dumnezeu,
Să-mi dea îngăduinţă şi putere,
Să ne iubim cu arşiţă mereu,
Să nu mai sting a flăcării plăcere.

Cu tine urc şi crestele de munţi,
Cobor şi-n peşteri doar pentru iubire,
Ne ancorăm cu mii şi mii de punţi
Pentru o dulce, scumpă amintire.

Cu tine sparg oglinzile splendorii
Să intru-n miezul visului dorit,
Cu tine prelungesc unghi la cocorii
Ce sufletul ni-l poartă-n infinit.

Cu tine merg, în sân, la Dumnezeu,
Să ne transpună-n visele de noapte,
Să creşti frumos altoi în trupul meu
Să ai iubirea, rodul de aproape!

poezie de Marin Moscu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Copil iubit

Copil iubit cu ochi senini
Tu vii din nou printre străini
în peşteră pe paie reci
Tu iarăşi capul Ţi-l apleci.
-Dar astăzi magii nu mai vin
şi nici păstori să-Ţi cânte lin,
Copil iubit cu ochi senini
Tu vii străin printre străini...
Copil iubit cu chipul blând
Te naşti şi azi ca oarecând
de mii de ani în chip sărman
Tu vii în lume an de an.
Şi ştii că cei ce-Ţi cântă azi
scuipa-vor mâine-al Tău obraz
şi totuşi Tu Copil preablând
cobori ca anii rând pe rând.

Demult, cu suflet plin de dor
Te-ai coborât de mila lor-
în ieslea rece-ai fost culcat,

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Traian Dorz
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

În peşterile mării

În peşterile mării
este o sete este o dragoste
este un extaz
toate dure ca nişte scoici
le poţi ţine în palma ta.

În peşterile mării
zile întregi ţi-am scrutat privirea
şi nu te-am cunoscut. Nici tu pe mine.

poezie de Giorgos Seferis, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cu iubita mea nu vorbeşte nimeni

şi-a prins un trandafir
pe omoplat
spinii au rupt cuvintele
sângera abundent
am cărat-o în spate
până la peşteră
în golul imens
nu era decât liniştea

trăieşte de două vieţi
în acelaşi loc
tăcerea ei mă fascinează
îşi prinde părul
în zeci de silabe nerostite

doar o dată a spus
trăiesc
de atunci zilele se repetă

în spirala multicoloră

[...] Citeşte tot

poezie de Ion Drăgoianu din revista Cugetul
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Desmodus rotundus

într-o lume în care iubirea contează tot mai puţin
în care tot mai mulţi oameni sunt precum liliecii
mamifere minuscule cu aripi de satană
cu capetele atârnate oriunde şi oricând
coborâţi din peşteri întunecate de propriile lor corpuri
am învăţat că botniţa e cea mai practică bijuterie

în mine răsună cuvintele nespuse
în ei ecoul sângelui băut

poezie de Dana Logigan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Muntele

Iubita mea, ţi-am cumpărat un munte
Am fost la târg, dar nu l-am luat pe bani
Are păduri şi râuri şi o punte
În vârstă de un milion de ani...

Ţi l-am adus în braţe pân' la poartă
E minunat şi piatra lui e grea,
Comerţul ambulant cu munţi se poartă...
Dar unde-ai să-l aşezi, iubita mea?

Ce munte colosal, un munte straniu
Cu porci mistreţi ce cântă-n coruri: jir!!
Iar în adânc sunt straturi de uraniu
Şi-am dat puţin pe el... un chilipir...

Iubita mea, găseşte marea vale
În care să-l aduc şi să-l răstorn
Şi-apoi la nunta regăsirii sale
Să cânt ca vânător al lui din corn...

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Adrian Păunescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Salvarea speciei

În doi copaci să ne ascundem,
de teama desfrunzirii,
strigându-ne din miezul lor
în jocul regăsirii.

În două mări să ne ascundem,
de teama uscăciunii,
chemându-ne de sub balize
strâns ancorate-n funii.

În două peşteri să ne-ascundem,
de teama-mpotmolirii,
cerându-ne din galerii
tandrul ecou al firii.

Desigur, vor lovi topoare,
vor arunca harpoane-adânci,
vor fi piraţi, comori şi lupte,
eu voi simţi cînd o să plângi.

[...] Citeşte tot

poezie de Dragoş Niculescu din Purgatoriu pentru sfinţi (2014)
Adăugat de Dragoş Niculescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Visul meu în noapte...

Nu am ştiut că mă certaţi
pentru că m-am desfăşurat cu eleganţa
ce uneori mă caracterizează,
atunci când noaptea e în toi
şi am visele-naripate,
cu pletele aruncate-n vântul cald,
iar iubirea mea dansează-n faţa ochilor mei
ca şi valurile mării înspumate,
simţind căldura trupului meu,
ca focul distrus de lacrimile unui izvor,
ce caută să iasă din peştera muntelui abrupt
şi cu cascada uriaşă ce inundă dragostea uneori.

poezie de Eugenia Calancea (16 noiembrie 2019)
Adăugat de Eugenia Calancea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mâna relansării

Dă-mi mâna să te trec apa!
Peşteri ne surâd la amiază
Inima bate ca un calibru redeschis
Tu ne conduci cu drag peste dealuri
Suntem pierduţi în văzduh şi ne pierdem
Avem o rază de soare, o zare de vis.
Ne e descris un magic respiro
Suntem abstracţi, lipsiţi de sens sau adierea dragostei frumoase Suntem pierduţi în locuri fermecate
Alunecăm printre duiete, pentru o noapte de lumină
Strigăm iubirea cicatrizantă
Vom pierde spiritul într-o nouă speranţă
Vom zidi albele morminte din flori de artă.

poezie de Ileana Nana Filip
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sihastrii întunericului

Peşterile întunecate
Ascund un mister bine păzit,
Locuiesc fapturi uitate,
In vechile timpuri,
Scormoneau adâncurile după aur,
Timpul a uitat de ei,
S-a întâmplat ceva neobişnuit,
Aurul nu le mai este existentă,
Cu mult timp in urmă,
Unul din ei de o pământeană
Sa îndrăgostit,
Era hidos, bizar, respingător,
Fata la supus la un test,
De vrei iubirea mea pură,
Adu-mi un munte de aur,
Nu pot face acest lucru,
Noi iubim aurul mai mult
Decât orice pe lume,
Nu vroiam aurul,
Si de mi-a aduceai un munte de aur,

[...] Citeşte tot

poezie de Petru Daniel Văcăreanu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ludmila

Iar un drum, iar o amintire
trec peste ele nu mă uit înapoi
simt oraşul cu oamenii lui indiferenţi
ca pe un vânt la marginea cerului,
şi umbra turnului cu ceas
căzută ca o taină imperfectă
în cercul strâmb al singurătăţii.

Totul se schimbă
voi pleca în parcuri cu alei drepte
cu oameni mulţi dezinteresaţi
care vor lăsa în întuneric copacii
şi teama va sta cu mine pe bancă,
ca o toamnă târzie aşteptând
lumina sclipind în ochii femeii singure.

Am fost în noapte mirat
de umbra mea frumoasă
pe peretele galben al camerei
lânga alte umbre statice de obiecte,

[...] Citeşte tot

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu (27 octombrie 2009)
Adăugat de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sunt o stea nemuritoare

Te iubesc, ca un nor... Apar, dispar şi reapar,
Te îndemn la meditaţie...
Dependenţa de mine sau de iubire poate ucide
Te condamn la iubire veşnică, pentru oricine, fără drept de apel!
Te surprind cu ochii lipiţi pe perete,
Ai adormit în peştera inimii tale,
Ai pătruns pe contrasens, neconducând atent
Ai ales distanţa, ca pe o vindecare a rănii abandonului,
Permite-mi să mă joc şi eu cu Rana aceasta...
Pot fi singură, pot fi lumină în casele singure,
Pot fi Luna pentru un artist,
Pot fi o stea nemuritoare....
Cu drag, unui om abandonat de patimi.

poezie de Ileana Nana Filip
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Oceanul

Oceanul îşi are peşterile lui sub ape,
Singuratice şi-adânci, unde se tace.
Deşi pe val zburdă zgomote şi furii cât încape,
Dedesubt e linişte şi pace.

Acolo-şi au lăcaşul spirite crâncene, duhuri,
Acolo, vii, ţin sfat cei care pentru noi par ireali,
Şi-acolo-s cei pe care-i plângem, în adâncuri.
Cei tineri, cei frumoşi, cei buni şi cei leali.

Marinari trudiţi se odihnesc la umbră şi răcoare
În apa vie-a împărăţiei lor albastre,
Singurătatea oceanului li-i binecuvântare
Şi-s vegheaţi de raza blândă-a miilor de astre.

Pământul are griji, pământul poartă vini,
Neliniştite sunt mormintele din cimitire,
Dar somnul marinarilor e lin şi patul fără spini,
Sub valuri de velur, îmbrăţişaţi de prima lor iubire.

poezie de Nathaniel Hawthorne, 1837–1842, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Răsăritul lunei. La Tismana

Decât în frumoasa noapte când plăpânda-i lină rază
A iubitei mele frunte cu vii umbre colora,
O priveleşte c-aceea ochii-mi n-au putut să vază,
Lun-aşa încântătoare n-am avut a ammira.

Şi întâi, ca o steluţă, ca făclie depărtată,
Ce drumeţul o aprinde în pustiuri rătăcind,
În a brazilor desime, în pădurea-ntunecată,
Pântre frunzele clătite, am zărit-o licurind.

Apoi tainecile-i raze dând pieziş pe o zidire,
Ce pe muche se râdică, locaş trist, nelocuit.
Mângâie a ei ruină cu o palidă zâmbire,
Ca un vis ce se strecoară într-un suflet pustiit.

Apoi, glob rubinos, nopţei dând mişcare şi viaţă,
Se-nălţă şi, dimprejuru-i dese umbre depărtând,
P-ale ştejarilor vârfuri, piramide de verdeaţă,
Se opri; apoi privirea-i peste lume aruncând,

[...] Citeşte tot

poezie clasică de Grigore Alexandrescu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ni se întâmplă, uneori, să ne adăpostim cugetul într-un suflet, aparent frumos şi, sinceri, să investim în el întreaga speranţă şi iubire! Dar, într-o zi, să fim dezamăgiţi de propria noastră alegere! Nu e tragic şi degradant pentru noi, că am intrat, din greşeală, într-o peşteră precară! Dar e dramatic şi condamnabil, dacă am lăsat-o, la fel cum am găsit-o!

Iulia Mirancea (21 septembrie 2014)
Adăugat de Iulia Mirancea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eu cred...

Eu cred în înviere şi-n miracol,
În zbor de sfinţi ca pasărea-n văzduh,
Într-o răpire— secole-aşteptată,
Într-un avânt spre ce-i necunoscut.

Mai cred sfios, în vălul fecioriei...
În dragoste mai cred, în ce-i curat,
În roua dintr-o peşteră pustie,
Şi-ntr-un Izvor de apă nesecat.

Cred ferm, în apa vindecării Tale—
Lumină, ce-ai aprins lumini cereşti,
Cum în Iordan fu lepra vindecată
Aşa în Tine să mă curăţeşti...

Atât mai cred şi-n lacrimile mele—
Cum crede-o mamă în al său copil,
Cum a crezut fecioara-n feciorie
Mai cred şi eu în tot ce e sublim.

poezie de Mihai Ghidora (7 iunie 2010)
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Maria

Maria se preumbla,
Vreun locaş a-şi căpăta.
Jos, în sus şi iară-n jos,
Căci bătea vânt friguros.
Si-avea veştmânt de-argint
Căci va naşte Fiul sfânt.
Bună seara lui Crăciun,
Zise Maria celui bun.
Lasă-mă-n palatul tău
Ca să nasc pe Dumnezeu.
Dar Crăciun astfel grăia:
"Palatul meu nu-ţi voi da.
Du-te-n grajdul cailor
Sau în ieslea boilor,
Căci aice n-ai ce face,
Nu te las să naşti în pace".
Maria atunci plecă
Ieşi-n cale şi-alergă
Şi-un grajd mare află.
Intră, intră suspinând

[...] Citeşte tot

folclor românesc
Adăugat de Veronica Şerbănoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

O, sfânt locaş

O, sfânt locaş de îndurare,
din nou la ieslea ta ne-alini.
Pământu-ntreg e-n sărbătoare...
Podoabe, cântece, lumini...
Se-aprind făclii... E masa plină.
Tradiţia îşi face vad.
Încep colindători să vină.
Se strâng copiii lângă brad.

Petrece lumea... râde, cântă...
şi toţi un strai mai bun şi-au pus.
E doar Crăciun, e noaptea sfântă!
Dar unde, unde e Isus?...

O, sfânt locaş de umilinţă,
când toţi din tine-un basm îşi fac,
câţi mai păstrează cu credinţă
mesajul Prucului sărac?

*

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Costache Ioanid
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

În decolteul verii

Aici pieptul îl desfaci şi-l sprijini cu muntele în aer
cerul ciufulit de păsări e cu frunzele prin pomi
presărate în iarbă stelele margheritelor sunt
iar pietrele tari trec desculţe gârlele.

Îţi iubeşti, ca fiecare, logodnica blondă din visul treaz
noaptea în havuze schimbă ceasul în cleştare
pădurea e cu copacii ei, luna intră ca un cneaz
îmi plac în minutul acesta de frunze, cuvintele
tale verzi
fuga mâinilor albe
ca rândunică ochiul în azur îl pierzi
şi la un pas lângă tine, excursioniştii cu frânghii
cad fără niciun folos în prăpăstii

Câmpul înnoptează în botul cu pluş ud al vitelor
cangurii ne privesc din punctul lor de vedere
stelele se cern prin tremurarea-n aer a sitelor
vântul s-a zburlit în brazi ca un ied
şi pădurea se întoarce zornăindu-şi plopii în amurg

[...] Citeşte tot

poezie clasică de Stephan Roll din Poeme în aer liber (1929)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

O floare în dar

Întinde mâna, iubita mea,
primeşte floarea dăruită,
privirea ta pătrunzătoare
deschide inima cernită.

Eşti o zeiţă pătimaşă,
cu gânduri încă necitite,
adusă de un vânt sălbatic,
în peştera ascunsă-n munte.

Izvorul care-ţi oglindeşte
gingaşa ta făptură albă,
ca-ntr-o poveste fermecată
se schimbă-n floarea de nalbă.

Stelele se strâng pe cer,
luna pare cam mirată,
iar noaptea vine grăbită,
ziua pleacă supărată.

poezie de Ion Răduţ din Un pod peste timp
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!