iubire şi spovedanie

Spovedanie

Sunt generaţia salutului pe stradă
Şi îmi dau locul altora în tramvai,
Sau mâna la bătrân ce stă să cadă...
Sar iute-n ajutor la strigătul de "Vai!".

Mă închin cu frica sfântă să fac rău,
Dar judec popii şarlatani şi avari!
Nu uit c-am jurat ţării, s-o apăr, la Bacău...
Mi-am educat copiii; nu-s doar mari!

M-am străduit cu sârg să fac o şcoală
Şi m-am dedat leal să împart ştiutul.
Am iubit sincer, suferind până la boală...
Şi n-am vreo frică să-mi scriu zilele, trecutul.

Respect contractul strânsului de mână
Şi nu mă mint nici singur, eu, pe mine.
Dau sângele ce-l am curgând în vână
Şi plâng năpăstuiţii când mi-e bine!

[...] Citeşte tot

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (6 noiembrie 2013)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Spovedanii

1.

O rugăciune în plin deşert,
Astfel eu scriu ceva incert,
Înving durerea, par a fi liber,
Sunt cărămidă din zona Ciber,
O iarbă scrisă de Dumnezeu,
Privim şi mergem, eu, tu şi eu,
Stele nu-ntreabă de tine, de mine,
bufniţe- apatice par sibiline.

2.

Un don Quijote iertător,
Aproape sfânt şi muritor,
Visez mereu în alte lumi,
Unde dispar cei răi şi buni?.
Nu am regrete şinu mă vait,
Tot ce-am iubit, un Edelweis.

[...] Citeşte tot

poezie de Boris Marian Mehr
Adăugat de Boris Marian Mehr
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vuitoarea tăcere a sângelui

(dioptriile sinelui)

citindu-ţi destinul în oase fragile
secunda mea a uitat să respire o viaţă poate mai mult
deposedată de tunica morţii
nu şi-a văzut mirarea în haine cernite
cum ridică troiţe albastre
la răscrucile cărnii
şi cântă zăludă de dor şi de spaima de-a fi prea puţin om
în arteră de zeu prea lucid se respiră
şi arde - ascuţit flacăra-i rece

(cu veşniciile din sânge în recluziune nu-i de glumit
mărturiseşte un licurici pocăit)

după o cină cu zboruri obeze şi-un schimb valutar
cu azururi ne întâlnim clandestin
pe coapsa poemei rebele să-nnodăm o maree sprinţară
de colţul lunii ciobit de suspine de ceară
şi de schije de ură

[...] Citeşte tot

poezie de Maria Elena Chindea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Amintiri de rugă dulce

În rugi târzii, la ceas de seară,
Icoana Sfintei Maici Marii
Aşteaptă pruncii să-ngenunche...
Tu, pruncul meu cel mare, ştii?!

Mai ţii tu minte-ntâia seară
Cu Crezu-n gând, când ne-am rugat
De îngerească mântuire?!
Mai ţii tu minte?! Ai uitat?!

Când ai păşit cu sfiiciune
Către icoană, oare, ştii?!
Nu cunoşteai această lume,
Erai copil printre copii...

Ai sărutat atunci icoana,
Creştin cu sete ne-mplinită...
Ştiai c-alături îţi e mama,
Iisus şi Maica Prea Cinstită.

[...] Citeşte tot

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Culorile sufletului
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Amintiri de rugă dulce

În rugi târzii, la ceas de seară,
Icoana Sfintei Maici Marii
Aşteaptă pruncii să-ngenunche...
Tu, pruncul meu cel mare, ştii?!

Mai ţii tu minte-ntâia seară
Cu Crezu-n gând, când ne-am rugat
De îngerească mântuire?!
Mai ţii tu minte?! Ai uitat?!

Când ai păşit cu sfiiciune
Către icoană, oare, ştii?!
Nu cunoşteai această lume,
Erai copil printre copii...

Ai sărutat atunci icoana,
Creştin cu sete ne-mplinită...
Ştiai c-alături îţi e mama,
Iisus şi Maica Prea Cinstită.

[...] Citeşte tot

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Spovedanie

Doamne, am furat
Câteva clipe de veşnicie,
Nişte firimituri de iubiri rămase
De la ospeţele ghiftuiţilor
Şi tăinuite giuvaiere din limba română,
Dar le-am dat înzecit înapoi,
Doamne, iartă-mă!

Nu mi-am iubit aproapele,
Cum să-l iubesc, când el mă lovise,
Secătura, peste obraz?
Cum să i-l întind şi pe celălalt
Să mă umilească simetric?
Şi nu m-am căit,
Şi nu i-am întors lovitura,
Iertător, ignorându-l,
Aproape că l-am iubit,
Doamne, iartă-mă!

Am ucis, cu sânge rece am ucis,

[...] Citeşte tot

poezie de Constantin Ardeleanu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

"Momentul prieteniei" era ca desţelenirea unui ogor pentru a-l face roditor pentru societate, era ca o spovedanie duhovnicească înaintea marei taine a împărtăşaniei. Căci, ca după o împărtăşanie trebuia să se simtă "fratele de cruce" după şedinţa la care luase parte. Din ea ieşea mai uşor, mai liber, cu sufletul scăldat de lumini. Un suflet împovărat, apăsat de greşeli şi păcate, este un suflet stins şi vulnerabil. În el prind uşor rădăcină complexele cele mai întortochiate, ce-l vor munci dureros. Din această stare omul nu mai poate dărui nimic substanţial. El nu se mai poate da cu dragoste şi elan celor din jurul lui. Rămâne cramponat în îndoieli şi în scepticisme care-i vor ucide avânturile. Dar dacă se poate mărturisi cuiva, unui prieten apropiat care să-l poată asculta cu dragoste de frate şi cu înţelegere, el se uşurează. Îşi elimină o sarcină grea ce duce cu el şi îşi curăţă şi limpezeşte labirinturile interioare. În felul acesta va putea sălta mai uşor peste obstacolele lui psihice şi va reveni la starea de armonie originară, singura care poate fertiliza omul şi care-i înmulţeste bobul recoltei sale.

Nicolae Roşca în Ce este Frăţia de Cruce
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sentiment final

Crepusculul acesta mă prinde mut şi trist,
prin venele durerii mai trece-un pic de miere,
am să te reconstitui, atât cât mai exist,
din tot ce-a fost visare, din tot ce-a fost cădere.

Ţi-am răcorit deşertul din oaza unei vieţi,
noi împreună-n umbră am luminat misterul,
doi vânători în faţa, mereu, propriei săgeţi,
tot alergând bezmetic, tot evitându-şi fierul.

Vom fi de-acuma slobozi ca doi ocnaşi de rând,
eliberaţi pe viaţă, în plin oraş, în zeghe,
hălăduind abulic pe nişte străzi, visând
pierdutele detenţii, cu sare, rost şi veghe.

Vom fi bătrâni, uitato, bătrâni şi exilaţi
la-celaşi ţărm sălbatic al mării euxine,
pe care-l populează mereu nevinovaţi
ce mor privind cum valul sparge de mal destine.

[...] Citeşte tot

poezie de Dragoş Niculescu din Purgatoriu pentru sfinţi (2014)
Adăugat de Dragoş Niculescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Glossă pentru Sfintele Paşti

S-au scuturat de floare caişii
Şi lumea toată-i vis şi cânt,
Sub umbra ochilor albaştrii,
În ploaie, cad către pământ.
Plâng ploi de frunze-n fapt de seară,
Sunt, Doame, doar un ram plăpând,
Mă nasc întru căinţă vară...
Sunt fluture! Şi taină sunt...

S-au scuturat de floare caişii
Iisuse blând, te-aştept să vii,
La umbra ochilor albaştrii
În plâns recad în nopţi târzii.
Mi-aleargă pruncii iar la tâmple,
Iisuse blând, Iisuse bun,
De Tine lumea iar se umple
Şi vine Paştele acum...

Şi lumea toată-i numai cânt...
Şi lumea toată-i floare, vis,

[...] Citeşte tot

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Cartea glosselor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Glossă pentru sfârşitul lumii

Se aude-n lumea toată tulnicul înţelepciunii...
"Cuminţiţi-vă!" se spune. "Va veni sfârşitul lumii!"
Sufletul vi se va frânge, ca un clopot va străpunge!
Ochi, sub pleoapele durerii, oh, etern prin voi va plânge!
Veţi cerşi înmormântarea propriilor voastre firi.
Viaţa-i un şirag de neguri, lacrimi şi dezamăgiri.
Cimitir de gânduri stranii, cruci plecându-se spre mâine,
Prunci luptând cu sărăcia pentru-un colţ uscat de pâine.

Se aude-n lumea toată tulnicul înţelepciunii...
Nori întunecă planeta, trec călări pajii furtunii.
Îndoielnice secrete sub a diavolului umbră,
În sipet de întuneric vor începe să erupă.
Spovediţi, sub semnul crucii, în palatul lui Hristos,
Locui-veţi în iubire, la loc verde şi umbros.
Veţi campa-n împărăţia cerurilor într-o zi...
Pentru orişice greşeală a vieţii veţi plăti.

"Cuminţiţi-vă!" se spune. "Va veni sfârşitul lumii!".
Suferind, în rugăciune, fi-va aşteptat de unii...

[...] Citeşte tot

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Cartea glosselor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Precursorii şi urmaşii (O schiţare în versuri a istoriei literaturii române)

EXISTĂ O "ISTORIE A LITERATURII ROMÂNE DE LA ÎNCEPUTURI PÂNĂ AZI", SCRISĂ ÎN VERSURI DE PROF. CRISTIAN PETRU BĂLAN? Nicidecum, dar există o simplă schiţare a ei, expusă în numeroase strofe nepretenţioase, scrise pe înţelesul tuturor şi trecând foarte pe scurt în revistă aproape întreaga literatură română, cu prezentarea principalilor scriitori. Este, deci, o premieră absolută, deoarece, în nicio altă ţară din lume nu s-a mai încercat un asemenea experiment concentrat. Evident, scopul scrierii de faţă este să stimuleze cititorii ca să consulte istoriile literaturii române, deoarece mulţi dintre ei nu au avut norocul să cunoască întru totul aceste amănunte culturale de importanţă naţională, prezentate însă pe scurt, nume cu care trebuie să ne mândrim.

Arhitecţii de cuvinte, de verb-scris compozitori,
Sculptori de splendori în fraze, ce le zicem scriitori,
Ingineri ce modelează sufletele omeneşti,
S-au născut, trimişi de ceruri, şi pe plaiuri româneşti.

Prima scriere-n română e-a lui NEACŞU; alta nu-i.
I-o trimise lui Hans Benkner, judele Braşovului.
Anul scrierii e vechi, dar e-un mare act: Străbunul!
Era-un an cu cifra cinşpe şi sfârşea cu douăşunu...

"Dau ştire Domniei tale cum că eu am auzit
Că-mpăratul turc şi Mehmet din Sofia au pornit..."
Aşa scrise NEACŞU LUPU într-o limbă foarte clară,
Semn că şi mai vechi sunt texte româneşti care-o s-apară.

Iar de-atunci un val de scrieri, de mari cronici, de noi cărţi,
Apărură-n largul ţării, cât poţi urmări pe hărţi.
Ştim din şcoli de codici sfinte, de psaltiri, precum SCHEIANĂ,

[...] Citeşte tot

poezie de Cristian Petru Bălan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!