logodnă şi moarte

Annabel Lee

De mult, de demult, pe-ai Timpului paşi,
Într-un ţinut de miază-zi,
O fată trăia, c-un nume gingaş:
Cu numele Annabel Lee.
Şi ea trăia c-un gând, un singur gând:
Să-mi fie dragă şi drag să-i pot fi.

Eram un copil şi ea o copilă,
În cel ţinut de miază-zi:
Dar ne iubeam cu-o iubire mai mult ca iubirea -
Eu şi cu-a mea Annabel Lee;
Iubire pe care cheruvii din ceruri
Nu-ncetau a ne-o jindui.

Şi iată dar tâlcul pentru care de mult,
În cel ţinut de miază-zi,
Un vânt suflă rece din nori, şi răci
Pe dulcea mea Annabel Lee.
Un nobil domn sosi din depărtări,
Şi trist, fără cuvinte, mi-o răpi,

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Edgar Allan Poe (1849), traducere de Nicu Porsenna
Adăugat de Veronica Şerbănoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cimpoaiele Galiciei

O, cimpoaie-ale Galiciei, când vine primăvara,
Cântaţi mai dulce decât privighetoarea din zăvoi!
Cântece vesele la-început, cântece triste-apoi,
Adânci ca marea care-şi boceşte popoarele de morţi, amara.

Cântaţi. Acesta-i anotimpul! Voioşi, ca stropii ploii zâmbitoare,
Dansaţi în ritm cu versurilor mele, golind nectarul din pahar;
Cum v-a repetat de-atâtea ori Ecleziastul, iar şi iar,
O, cimpoaie-ale Galiciei, există pentru toate-un timp sub soare! –

Vreme pentru semănat şi vreme pentru strâns recolta în hambar,
Vreme pentru-a ţese pânza şi vreme pentru destrămare,
Vreme pentru râs şi vreme pentru-a plânge-amar,
Vreme pentru speranţă şi vreme pentru disperare,
Vreme pentru logodnă şi vreme pentru a plodi,
O vreme pentru a te naşte şi-o vreme pentru a muri...

poezie de Ruben Dario, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Disconnect

şi dacă pică serverul mai sunt poet?
şi dacă pică brusc internetul în toată lumea
cine va mai auzi de mine?

mi-ar plăcea să se dea o lege
prin care să se interzică poezia în locurile publice
să te duci în locurile special amenajate
cu un creion şi o foaie de hârtie
să scrii numai pentru tine
ca şi când poezia ta
ar fi un inel de logodnă
sau o promisiune de iubire

mi-am rănit sufletul pe hârtie
într-o baltă de cuvinte
tu îi spui clişeu
deşeu
sau pur şi simplu
vorbărie

[...] Citeşte tot

poezie de Ionuţ Caragea din M-am născut pe Google (2007)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sus şi jos adunat

Limba morţii este aspră
aşa cum e limba câinilor,
îţi linge rănile şi-ţi domesticeşte zilele,
lipicioasă ca urmele melcilor în iarba udă
centura argintie care-ţi va încinge traseul
e îmbibată cu otrava plăcerii.
Sus şi jos adunat,
prin cele două inele de logodnă lipite pe linia orizontului,
întrezăreşti insula promisă,
auzi cum păşeşte altfel aici liniştea ploii,
dacă te forţezi poţi chiar să desluşeşti sunetul
pietrelor justiţiare lovind în fereastra luminii
ca-n bolurile tibetane.

poezie de Camelia Buzatu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Brâncuşi (îşi revine treptat; intră într-un uşor delir): Mărie, Mărie... Artiştii sunt călăuze ale singurătăţii... Pentru artist, căsnicie înseamnă moarte... Tu eşti privighetoare... Te-ai logodit cu cântecul românesc... (Natalia se ridică, apropiindu-se de patefon.) Acolo, în Carpaţi, trebuie să cânţi tu, Mărie, nu la Paris! Nu te părăsesc, iubito! Îmi urmez calea... Atâta tot! Cântă, Mărie!... Mărie şi Mărioară... Mărioară de la Gorj... Pe Jaleş în sus, Mărie te-ai dus... Alină jalea poporului meu, Mărie...

replică din piesa de teatru Pasărea de aur (Infinitul Brâncuşi), scenariu de Valeriu Butulescu (2007)
Adăugat de alejandro
Comentează! | Votează! | Copiază!

Bocet în stil popular

Foaie verde salbă moale,
freamătă Piteştiu-n vale,
plângând după-o fată mare,
cum e luna când răsare.
Zorii zilei când priveşte,
lacrimi varsă şi-o topeşte
şi-ncet moartea o răpeşte.
Foaie verde iarbă mare,
lumânare, lumânare...
a-nchis ochii fata mare.
E frumoasă, logodită,
nunta fetii pregătită
şi-a închis ochii negătită.
Toată lumea lăcrimează,
plânge mirele şi-oftează,
că mireasa nu e trează.
O, pământ, pământ mănos,
te blestem, făceate-ai os,
că răpeşti un chip frumos.
De-l primeşti, opreşte-ţi apa,

[...] Citeşte tot

poezie de Constantin Păun din Rime primare (2011)
Adăugat de Constantin Păun
Comentează! | Votează! | Copiază!

M-am ascuns

m-am ascuns într-un ochi de femeie
şi de-acolo privesc lumea altfel
căci există atâta singurătate
încât şi cafeneaua din bazar
şi-a închis uşile.

de acolo lumea se vede ca un labirint
în care timpul nu mai este în sine
şi nici cărările nu mai duc nicăieri.

acolo dansează speranţa
ascunsă într-o lacrimă dulce
ce se scurge pe obrazul suav,
udând grădinile din visele noaste.

dincoace şi dincolo de timp
zboară imaginea ta
ca o pasăre a singurătătii
spre ţinuturi albastre
unde dragostea se logodeşte cu visul

[...] Citeşte tot

poezie de Ion Ionescu-Bucovu (28 aprilie 2010)
Adăugat de Ion Ionescu-Bucovu
Comentează! | Votează! | Copiază!

De Dragobete

Mă-ntreb unde eşti?
azi e ziua când se logodesc păsările
între două lacrime
mi-e de dragoste până departe
chiar dacă te-ai mutat în cer
chiar dacă durerea mă-nfiază
nu-mi lipseşti!
dar fă-mă să-mi pese
te-am pus în rândul zeilor
să văd cum se iubeşte
după legile cereşti...
trăiesc o viaţă pe pedepse
între ‘'a fi'' şi ‘'a nu fi''
un poem amar mi se ţese
unde tu-mi eşti un vers mut-
între noapte şi zi!
în toate-aşteptările pământului
m-am înveşmântat
că să pot rupe graniţa
între viaţă şi moarte...

[...] Citeşte tot

poezie de Daniela Pârvu Dorin din Volum nou, Amprente (24 februarie 2021)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lăsaţi-mă să-mi odihnesc picioarele-n amurg

Stau spălăcit în miezul zilei – pescăruş pe apă,
palid ca un tâmplar în atelierul lui.
În vreme ce în acest oraş al meu
bat cuie-într-o cruce pe uşă,
o pasăre pe-acoperişul vecin
moare de bătrâneţe.

Cine-ar fi spus pe apele liniştite că voi întâlni această pasăre?

Lăsaţi-mă să-mi odihnesc piciorele-n staul,
chiar dacă nu este cel mai nimerit anotimp
să-mi amintesc c-am ajuns aici venind dintr-un loc mai prietenos.
Lăsaţi-mă să-mi odihnesc picioarele-n amurg pe cutia cu scule-a tâmplarului,
lăsaţi-mi picioarele să devină lemn alb în casa acestuia.
La ora când un porumbel sau o pasăre-a apei
zboară peste abdomenul logodnicei mele,
tâmplarul mă priveşte pe dinlăuntru,
mă transformă-într-un leagăn. O cruce.

poezie de Hai Zi, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Făt-Frumos

Unde-a plecat, călare, Făt-Frumos,
De nu se mai zăreşte nicăierea,
Oricât şi-ar pune soarele puterea,
Oricât s-ar pogorî luna de jos?

Munţii pustii, cu piscurile cată
Mâhniţi, din cer, în valea de granit,
Ca să-l mai vadă, cel puţin o dată,
Viu dacă-i viu, sau mort de-o fi murit.

Cântecul lui, de care ţara toată
Era învăluită ca-ntr-un vis,
De sta şi ochiul şoimilor închis
În ascultare, s-a oprit deodată.

S-a rupt din codri, s-a pierdut din şes
Şi, goală ca de suflet, tristă, ţara
Nu mai găseşte parecă-nţeles.
De ce e ziuă şi se lasă seara.

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Tudor Arghezi
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Între 1830 şi 1860, au văzut lumina zilei la Ponteils nu mai puţin de vreo douăzeci de copii cu numele de Chanel, şi deja se desluşeşte la ei un gust care se va perpetua, gustul pentru prenume masculine cu consonanţe istorice. Vreme în care, în faţa acestor băieţi, mai degrabă înzestraţi pentru aventură decât pentru muncă, şi al căror adevărat, unic domeniu, era dragostea; în faţa acestor Chanel Marius, Chanel Auguste, Chanel Alexandre, Urbain sau Jules-Cesar, logodnicele din Ponteils, fetele brunete cu piele chihlimbarie, toate cu numele de Marie, Virginie, Apollonie, care le cădeau în mână, vor fi, de-a lungul a două generaţii, ceea ce au fost fără excepţie toate soţiile Chanel: nişte victime, nişte albine harnice, care şi-au asumat toate rolurile stupului: regine şi albine lucrătoare totodată, până la moarte.

Edmonde Charles-Roux în Coco Chanel (2014)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Prolog

Logodna vieţii mele cu ursita
S-a petrecut fără să vreau, să ştiu.
Privighetoarea-şi va cânta dosita
Tristeţe, eu fatalul meu sicriu.
La ce-mi surâde vestea de oracol,
Că voi urzi al lumii rost în cânt?
Tot sensul cântecului e spectacol
Şi nu trezirea celor din mormânt.
De voi întinde simţurilor cupa
Otrava cucutei tot va trăi.
La ochi de-aş duce cu pornire lupa
Nu voi afla nimic în clară zi.
Cine aşteaptă versurile simple
Mai mult decât al primăverii timp?
Şi cine-şi sparge propriile tâmple
Să afle-n creieri mult visat Olimp?
Socot că m-am uitat într-o greşeală:
În propria-mi găoace mă înec.

Mai mult nici visul nu mă mai înşeală

[...] Citeşte tot

poezie de Nicolai Costenco
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Glossă vieţii şi morţii

Viaţa-i o clepsidră spartă.
În două timpu-i fragmentat –
Lumina zilei şi... deodată
O noape neagră s-a lăsat.
E-un licăr între vieţi de stele,
Un şerpuielnic drum de vis...
Nu înţelegem că se moare
Decât când pleoapa s-a închis.

Viaţa-i o clepsidră spartă,
Arcă-n vreme de furtuni,
Pe valuri de timp purtată.
Vis în neştiute lumi...
Este curgerea spre mâine,
Al durerii eşafod,
Pacea colţului de pâine
Şi trădarea lui Irod.

În două timpu-i fragmentat –
Ploi de silabe şi tăceri

[...] Citeşte tot

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Cartea glosselor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Femeile frumoase

Orice femeie este frumoasă, de la mama,
de la logodnica, de la soţia Eva, noi fiind bieţii Adami,
mereu păcăliţi.
Prima femeie admirată de mine
A fost profa de germană.
Ea m-a iubit în felul ei, adică îmi dădea note maxime,
De unde şi dragostea mea pentru poezia germană.
Apoi, toate iubitele mele erau frumoase,
Unele mai mititele, altele mai măricele,
Dar, cele mai frumoase au fost doctoriţele
care m-au salvat de la moarte.
A venit la mine o zână, era rezidentă,
mi-a spus – ai să trăieşti, dar ai răbdare.
Am trăit, mi-a arătat că şi ea avea probleme
Cu ganglionii, trăia, râdea, a ajuns mare.
Apoi a venit o zână la Terapie intensivă,
Acolo se murea de ficat, eu eram Prometeu,
Dar ea mi l-a pus la punct
şi m-a învăţat să merg.
Acum iubesc o princesse lointain,

[...] Citeşte tot

poezie de Boris Marian Mehr
Adăugat de Boris Marian Mehr
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ana

În semn de iubire şi recunoştinţă,
Eu îţi ofer holistic tot ce am,
Eu nu am vile şi palate,
Dar dragostea ţi-o dau în dar.

Eu nu am lucruri materiale,
Dar ştiu ce pot să îţi ofer,
Îţi dau şi soarele şi luna,
Până şi stelele din cer.

Până şi bolta cea cerească,
Ce ajunge până la zenit,
Până acolo te iubesc,
De fapt glumesc, la infinit.

Aş vrea să îţi ofer o rază,
Şi o scânteie fără de sfârşit,
Care să strălucească în tine,
Până în eternul infinit.

[...] Citeşte tot

poezie de Cînepă Ştefan (1 martie 2021)
Adăugat de Cînepă Ştefan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rubaiyat

Hai, sus! Soarele-a risipit Aştrii
De pe Câmpia Nopţii şi-albaştri
Ochii zilei se oglindesc peste
Turnul cel Mare – mii de piaştri!

În geana zorilor mi s-a părut
Ca-aud din Crâşmă glas, frăţesc salut:
"Templul aşteaptă oaspeţi credincioşi,
Intraţi, nu vă sfiiţi, slujba-a-început"!

Cocoşu-a cântat, umflându-şi guşa,
Iar cei de-afară-au strigat: "Uşa,
Deschideţi uşa, ştiţi cât de puţin
Timp avem de stat şi-apoi... cenuşa."

Învie Noul An dorinţe dragi,
Dar gânditor tu, suflet, te retragi
Spre spaţiul unde Moise-a rupt un ram,
Iar pe Hristos l-au adorat Trei Magi.

[...] Citeşte tot

rubaiat de Omar Khayyam, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dean (necrologul lui Jonathan): Johnathan Trager, cunoscut producător al televiziunii ESPN, a decedat aseară în urma pierderii sufletului său pereche şi a logodnicei sale. Avea treizeci şi cinci de ani. Om blând şi cu un comportament obsesiv, Trager nu s-a dovedit niciodată a fi un romantic incurabil. Dar în ultimele zile din viaţa sa, a ieşit la iveală o latură necunoscută a sufletului său. Această nouă persoană cu trăsături oculte şi-a căutat într-o manieră demnă de Agatha Christie sufletul pereche, o femeie alături de care a petrecut doar câteva ore preţioase. Din păcate, îndelungata căutare s-a încheiat sâmbătă seară, într-o manieră irevocabilă, un eşec total. Dar chiar şi după această înfrângere, curajosul Trager a rămas credincios ideii că viaţa nu este doar o serie de accidente lipsite de semnificaţie sau coincidenţe. Nu, nu. Viaţa este, mai degrabă, un goblen ţesut din momente delicate, care culminează cu dezvăluirea unui măreţ plan divin. Întrebat despre pierderea prietenului său, Dean Kansky, câştigător al premiului Pulitzer şi directorul ziarului New York Times, l-a descris pe Jonathan ca fiind un altfel de om în ultimele zile de viaţă. "Vedea lucrurile mai clar", a spus Kansky. În cele din urmă, Jonathan a realizat că dacă vrem să trăim în armonie cu universul, trebuie să credem cu toţii în ceea ce grecii numeau "fatum", ceea ce numim noi astăzi "destin".

replică din filmul artistic Noroc în dragoste, scenariu de Marc Klein
Adăugat de Andreea Tanase
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cântul XII

Abia sfârşi fericea făclioară
cuvântu-i ultim şi-ncepu, zburând,
în roat-a se-nvârti divina moară.

Dar n-a-ncheiat deplin o roată, când
veni s-o-ncingă altă roată sfântă,
şi-n cânt şi-n joc acelaşi tact urmând,

un cânt ce-ntrece-n toate câte cântă
şi muze-aici şi-a mărilor femei,
cum raza primă-ntrece pe-o răsfrântă.

Şi,-aşa precum şi norii supţirei
fac arcuri paralel şi-ntr-o coloare,
când Iuno dă poruncă servei ei,

iar cel îngust dă celui larg lucoare,
precum fu glasul nimfei mistuite
de-amor aşa ca negura de soare

[...] Citeşte tot

cânt de Dante Alighieri din epopea Divina comedie, Paradisul, traducere de George Coşbuc
Acest cânt face parte dintr-o serie | Toată seria
Adăugat de Dan Costinaş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Marea păcăleală

Ce mare zbucium, ce vâltoare! Multime-aceea derutată,
Ca un potop se adunase şi ca o mare-nvolburată.
Părea un fluviu scos din matcă, sălbatic şi nestăvilit,
Strigau cu toţi, plini de sperantă că ziua mare a sosit.
Toţi au crezut că e momentul, că şansa e de partea lor,
Istoria doreau s-o schimbe, să schimbe drumul tuturor.
Pe harta lumii toţi să strige cu fruntea sus şi clar "prezent",
Să nu mai stea să-ngenuncheze la porţile din Occident.
Popoare-ntregi păreau uimite şi nici nu le venea să creadă
Că ceasul a-nceput să bată, balaurul stătea să cadă.
Şi capetele-i, rând pe rând, îi sunt taiate fărâ milă,
Când pare că îşi dă sfărşitul, constaţi că încă mai respiră
Şi furios se zvârcoleşte, cu multă ură varsă foc,
Tot ce atinge, nimiceşte, şi nu se lasă-nvins deloc.
Cum zboară gloanţele nebune, lovesc de unde nu gândeşti,
Pluteşte peste tot teroarea, spre casă drum nu mai găseşti.
Deruta este generală, nu şti de cin'să te păzeşti,
Nu şti cine-ţi mai e duşmanul, cu cine să te sfătuieşti.
Nu înţelegi de ce zăpada cu sânge este înroşită
Şi nebunia celor mari, de nişte tineri e plătită -

[...] Citeşte tot

poezie de Mariana Dobrin din Ţara lui Papură-Vodă (decembrie 2000)
Adăugat de Mariana Dobrin
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cântul XX

Mai bună vrere-a-nvins pe cea săracă,
deci nesătul de ap-al meu burete
l-am scos, spre-a-i fi pe plac, fără să-mi placă.

Şi-aşa plecai şi-a lungul stâncii dete
Virg'il prin locul liber, prin strâmtură,
cum mergi pe-un zid, lipit de parapete,

căci neamul cui cu strop de strop îi cură
prin ochi un rău ce-ntreaga lume-o-mbată
sta-n partea dreapt-aproape-n surpătură.

Lupoaică veche, fire-ai blăstămată!,
cât toate alte bestii-ai prăzi mai bune,
căci foamea ta e-n veci nesăturată!

O, cer, de-a cărui roţi ne place-a spune
că pot să schimbe-orice-omenească stare,
când va veni şi-acel ce-o va răpune?

[...] Citeşte tot

cânt de Dante Alighieri din epopea Divina comedie, Purgatoriul, traducere de George Coşbuc
Acest cânt face parte dintr-o serie | Toată seria
Adăugat de Dan Costinaş
Comentează! | Votează! | Copiază!