Citate despre lumină și șerpi, pagina 2
Omul prin sine însuși
Aseară l-am vizitat pe Ștefan Grec,
un bărbat de-o vârstă cu mine,
care și-a pus acsa
în munții cei mari
dintre Bucovina și Maramureș,
a așezat o roată pe râu
și și-a făcut cu mâinile lui
lumină electrică,
și într-o zi s-a apucat de sculptură.
Vedeam rădăcinile, zice,
și nu mi se păreau rădăcini,
ci animale și oameni și zboruri.
Și casa lui e populată
de rădăcini care nu sunt rădăcini
ci oameni și fiare și zboruri.
Și-atât de-adevărate sunt sculpturile
lui Ștefan Grec,
muncitor forestier maramureșean
[...] Citește tot
poezie celebră de Adrian Păunescu din volumul "Apogeul firii"
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Păcat originar
De ce, frumoasă Eva, cu soarele în plete,
Lăsat-ai un biet șarpe cu vorbe să te îmbete
Și-n loc s-asculți smerită de Dumnezeu preasfântul
Ai rupt degrabă mărul nesocotind Cuvântul?
Și tu, Adam, părinte, din Dumnezeu scânteie,
De ce fără să pregeți te-ai luat după femeie?
De ce n-ai învățat-o, căci tu erai bărbatul,
De ce cu nepăsare ați săvârșit păcatul?
Noi toți, din vina voastră, pierdut-am Paradisul,
Trăim doar cu speranța și ne hrănim cu visul,
Tânjim să fim în ceruri, dar nu e cu putință,
Ne-am săturat de trudă, nevoi și suferință.
O, Doamne, nu fi aspru, ridică-ne din tină
Redă-ne fericirea și-a ochilor lumină
Să te vedem la față, să îți cunoaștem firea,
Și să-nțelegem astfel ce este mântuirea!
poezie de Octavian Cocoș (22 aprilie 2022)
Adăugat de Octavian Cocoș
Comentează! | Votează! | Copiază!
Spune-ți părerea!
Scumpei mele soții care a devenit o stea
Zilele și nopțile mele nu mai sunt timp
ci strigăt și dangăt și vuet,
de când ai plecat, de când n-am uitat
mișcările tale și chipul de icoană.
bolnav de singurătate, am rămas aici
așteptând să ne reîntâlnim, dragostea mea
nepieritoarea mea dragoste
nimeni și nimic nu te poate înlocui
ai devenit o stea și mă luminezi
atunci când șarpele întunericului
se așează la picioarele mele
te rog să mai fii puțin răbdătoare
până voi veni lângă tine
dragostea mea nepământeană
lumina mea de stea.
poezie de Gheorghe Mihaiu din Scrisori de dragoste
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Pedeapsa căderii în păcat
Iubito, îngerii mi s-au urcat
În colivia plină cu idei
Potente pentru ce visezi și vrei
Să facem în (se)raiul luminat...
Pofte(ști) să fim asemeni unor zei,
Dar șarpele ne-ndeamnă spre păcat...
Iubito, îngerii mi s-au urcat
În colivia plină cu idei...
Cu tainică plăcere am mâncat
Din roadele strămoșilor atei...
Noi am crezut că vom fi dumnezei
Deși-n grădină s-a întunecat...
Iubito, Dumnezeu ne-a alungat!
rondel de Mihai Enachi (1997)
Adăugat de Mihai Enachi
Comentează! | Votează! | Copiază!
Nemurirea
Mormintele ne-așteaptă cu gurile căscate.
Și mergem toți spre ele, pe-un drum sau pe alt drum,
Cum merg hipnotizate gazelele de fum,
Spre șerpi cu solzi de aur și ochi de nestimate.
Iubire, ură: viață. Lumini de chilimbar
Iar spintecă văzduhul, pornind din roi de stele,
Ce, prăbușite-n beznă, or fi ducând cu ele
O altă omenire netrebnic furnicar!
Îsi mistuie și sorii fierbintea lor plămadă
Și-ngheață (asta-i moartea?). Noi ridicăm statui,
Ca bronzul să arate, în veci de veci (dar cui?),
Că asta-i nemurirea, în haină de paradă.
Și nici gândim că-n haos își va găsi-mplinirea
Pământul, când prin spații va trece rotocol.
Va fi-nsemnând o clipă și el o dungă-n gol,
Și va muri cu viața atunci și Nemurirea.
poezie celebră de Păstorel Teodoreanu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Coloanele urcă...
În umbra luminii,
în care se frâng printre nori
fulgere,
ne hranim cu ploile.
Teama cine o strigă?
În spatele ei se cațără Moartea.
Ascunși în găuri de șarpe
unde nu pătrunde nimeni,
ne ucide prin tăcere
căutarea...
În focul întețit pe arbori
cu ramuri tinere,
înfășurați în inele,
trecem prin maduva noptii.
Coloanele urcă,
[...] Citește tot
poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu (1 martie 2012)
Adăugat de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Romanță târzie
(lui Ninel și Mihaelei)
mi-e dragă viața plină de iubire
și-i mulțumesc mereu lui Dumnezeu
pentru lumina cernută-n simțire
pentru înțelepciunea de tezeu.
nu m-a lăsat răpusă de tristețea acerbă
de șarpele durerii încolăcit pe oase
am înălțat spre cer o romanță superbă
să bucur stele cu acorduri duioase.
mi-e drag romantismul de suflet candriu
de zile cu prieteni pline de magie
am câștigat cu moartea un pariu
că voi capta în suflet aripi de veșnicie.
mă îmbracă lumini cu sclipiri de safir
[...] Citește tot
sonet de Floare Petrov
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
În vremuri întunecate
În vremuri întunecate ochii încep să vadă,
Mi-am întâlnit umbra într-o umbră mai mare;
Mi-am auzit ecoul în ecourile pădurii
Un domn al naturii jelindu-se unui copac sub zadă.
Trăiesc între stârci și pitulici, străin între străini,
Printre fiare pe deal și șerpii din vizuini.
Ce este nebunia, dacă nu noblețea unui suflet
În dezacord cu împrejurările zilei care ia foc!
Cunosc puritatea disperării în ultima-i esență,
Umbra mea pironită de un perete transpirat.
Acel loc, departe-între stânci, e-o peșteră, un adăpost
Sau o răscruce de vânturi? Între extreme-îmi caut rost.
O furtună permanentă de similarități!
O noapte căzând în fâlfâit de păsări, o lună zdrențuită,
Iar în mijlocul zilei, întunericul întorcându-se din nou!
Un om merge departe pentru-a afla cine este, ca și alte dăți
Moartea sinelui în lunga noapte indiferentă, de smoală,
Când toate formele naturale emană-o lumină ireală.
[...] Citește tot
poezie clasică de Theodore Roethke, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!
Păsări arzând
Mâini albastre se întorc spre cer
Tot mai adânc lumina.
Sclipesc în soare solzi de pește,
Ale mărilor muze, pe maluri de ostrov.
Nisipul galben auriu
Ca un șarpe ridică din valuri
- Cântări de dincolo de uitare
Și tu îmbracată în nuferi
Din limpede alb de cleștar
Ridici privirea din jar,
Întinzându-ți trupul
Spre orizont ca o pasăre liră ce arde.
poezie de Lorin Cimponeriu din Călătorie spre steaua promisă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Nu-s vinovat față de țara mea
La ora când cobor, legat în fiare,
să-mi ispășesc osânda cea mai grea,
cu fruntea-n slavă strig din închisoare:
Nu-s vinovat față de țara mea.
Nu-s vinovat că mai păstrez acasă
pe-un raft, întâiul meu abecedar
și că mă-nchin când mă așez la masă,
cuviincios ca preotu-n altar.
Nu-s vinovat că i-am iubit lumina
curată cum în suflet mi-a pătruns,
din via dată-n pârg sau din grădina
în care-atâția șerpi i s-au ascuns.
Nu-s vinovat că-mi place să se prindă
rotundă ca o țară hora-n prag,
sau c-am primit colindători în tindă,
cum din bunic în tată ne-a fost drag.
[...] Citește tot
poezie clasică de Andrei Ciurunga
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Simt pornirea spre ură
Când gândesc să fac un rău
am o privire crudă și întunecată,
mă las păgubaș
și dinlăuntru răsare lumina pe față,
atunci mă birui
capăt alură de învingător.
Simt pornirea spre ură,
e un șarpe veninos
călcat unde-l doare.
În oameni se ascunde necuratul
care te îndeamnă la păcat,
dar pe urme merge și Dumnezeu
ce te cheamă să-i intri sub piele,
ești asemeni lui.
poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Dealul
Tu, dealul acela, mamă, îl lasă-
Sunt alții mai tineri să-l suie-
Pune lacăt de amintiri la casă
Și vino la mine-n câmpie!
Aici, drumul timpului va lumina
Umbra pasului tău mărunt!
Vreau să obosesc sărutându-ți tâmpla
Cu buzele dorului mut.
Vom merge încet către Dunăre-
Visul meu de copil, vis prea frumos,
Te voi plimba-ntr-o barcă târzie...
Pe spinarea unui șarpe lucios!
poezie de George Ceaușu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Nu-s vinovat față de țara mea!
La ora când cobor, legat în fiare,
să-mi ispășesc osânda cea mai grea,
cu fruntea-n slavă strig din închisoare:
Nu-s vinovat față de țara mea.
Nu-s vinovat că mai păstrez acasă
pe-un raft, întâiul meu abecedar
și că mă-nchin când mă așez la masă,
cuviincios ca preotu-n altar.
Nu-s vinovat că i-am iubit lumina
curată cum în suflet mi-a pătruns,
din via dată-n pârg sau din grădina
în care-atâția șerpi i s-au ascuns.
Nu-s vinovat că-mi place să se prindă
rotundă ca o țară hora-n prag,
sau c-am primit colindători în tindă,
cum din bunic în tată ne-a fost drag.
[...] Citește tot
poezie clasică de Andrei Ciurunga
Adăugat de Mishu57
Comentează! | Votează! | Copiază!
O seară ruptă din rai
s-a întors dimineața în ochii florilor
ierburile privesc mirate plutitoare oglinzi
păsările cântă imnurile nopții de ploaie
văzduhul plânge numele norilor
și lumina se desprinde de lichidele alcaline
soarele bogat ca o floare de platină
îmi scapă din mâini
amiaza intră-n ochiul șarpelui
se așteaptă o seară ruptă din rai
să deschidă porțile nopții de vânt
până-mi strâng caii de pe drumurile cerului.
poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Blesteme
Prin undele holdei și câmpi de cucută,
Fugarii-au ajuns în pustie
La ceasul când luna-n zabranice, mută,
Intră ca un taur cu cornu-n stihie,
Și gândul meu gândul acestora-l știe:
In împărăție de bezna și lut să se facă
Grădina bogată și ogada săracă.
Cetatea să cadă-n nămol,
Păzită de spini și de gol.
Usca-s-ar izvoarele toate și marea,
Și stinge-s-ar soarele ca lumânarea.
Topească-se zarea ca scrumul.
Funingini, cenușă, s-acopere drumul,
Să nu mai dea ploaie, și vântul
Să zacă-mbrâncit cu pământul.
Subolii și viermii să treacă pribegi
Prin stârvuri de glorii întregi.
Să fete în purpură șorecii sute.
Gânganii și molii necunoscute
Să-și facă-n tezaur cuibare,
[...] Citește tot
poezie celebră de Tudor Arghezi din Cuvinte potrivite (1927)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!
Participă la discuție!
Textele de mai jos conțin referiri la lumină și șerpi, dar cu o relevanță mică.
Tu cum cânți stâncă
stâncă stâncă
câte patimi ai prins în firidele tale
câte doruri din picăturile care te-au rotunjit
ți-au mulțumit de găzduire
apoi au mușcat fin tainul trupului tău
câte taine îți răscolesc neputințele stâncă
sub soarele miezului zilei sub apusul înflăcărat
stai goală ascuțită și tandră
săruți cu patimă firele de lumină
și umbrele tale acoperă universul unei flori de colț
unui gândac în căutarea poemului tău scris în vremuri vechi
unui șarpe întorcând pe toate fețele târârea
înainte să-și ridice mândru capul
cu linia de foc a gheții lui spre cer
negru lucios gândacul
păstrează între aripile lui răsăritul
până când apusul îi aprinde trupul într-un vers
[...] Citește tot
poezie de Anne Marie Bejliu (14 octombrie 2013)
Adăugat de Anne Marie Bejliu
Comentează! | Votează! | Copiază!
O vibrare de plăcere
Mari nenorociri se propovăduesc prin lume
de farisei.
Noi așteptăm ca niște sunete
să se lege într-un cântec;
un sentiment de liniște,
o vibrare de plăcere
a unei mari urechi.
Vântul zdrențuia cămăși de nori
dezvelind pieptul roșu al pământului -
și verde.
Ne-am mirat apoi cu toții
cum s-a iscat fulgerul luminii,
marele șarpe de foc.
Cuvintele au înghețat nespuse
și nici ploaia nu le-a topit.
poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu (8 februarie 2012)
Adăugat de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Gretchen a plecat și ea mai departe cât putea de repede și deodată au întâmpinat-o o mulțime de fulgi de zăpadă; fulgii nu cădeau din cer; cerul era senin și luminat de Aurora Boreală. Alergau chiar pe pământ și cu cât se apropiau, cu atât se făceau mai mari. Gretchen și-a adus aminte ce mari și meșteșugiți fuseseră fulgii când se uitase la ei cu lupa. Aici însă erau și mai mari, și mai fioroși, erau vii, erau străjerii de la palatul Crăiesei Zăpezii. Aveau chipurile cele mai ciudate, unii parcă erau niște arici mari și urâți, alții păreau niște mănunchiuri de șerpi încolăciți, care își întindeau capetele în toate părțile, iar alții erau ca niște ursuleți bondoci și zbârliți; toți erau albi, sclipitori, erau fulgi de zăpadă vii.
Hans Christian Andersen în Crăiasa Zăpezii
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Prin mine
De n-ar fi acceptat în trup rănirea,
Cum altfel ar fi înflorit copacul?
Tu, dovedindu-ți chiar prin răni simțirea,
Ai deschis ușile din tabernacul
Și ai lăsat lumina să pătrundă,
Când dragostea te-a prins ca un tentacul
Nu măsura cât este de profundă!
Nu cântări ce nu se cântărește
Când flori de primăvară o abundă.
Prin mine chiar păcatul se sfințește,
Îți voi urca prin vene precum seva
Care în flori tristețea convertește,
Eu sunt copacul, șarpele și Eva.
poezie de Mioara Anastasiu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Neputință
umbra este singurul martor
al copilăriei mele
singura noapte fără vise
în care îmi ascund gândurile
și singurul viitor
pe care îl pot cunoaște
fără să-l trăiesc
și fără să-l pot schimba
căci nu mă pot strecura
printre oameni
ca să mă lepăd de umbră
așa cum șarpele își
leapădă pielea
și nici nu pot zbura
atât de sus încât
să nu mi se vadă umbra
iar cu aripile de împrumut
[...] Citește tot
poezie de Ionuț Caragea din Umbră lucidă (aprilie 2016)
Adăugat de Ionuț Caragea
Comentează! | Votează! | Copiază!
Pentru a recomanda secțiunea cu Citate despre lumină și șerpi, adresa este: