lumină şi lungime

Zdreanţă şi os

Razele soarelui au gonit către noi
cu milioane de kilometri pe oră.
Iar acum când au atins podeaua duşumelei
se târăsc mai încet decât un filozof,
insinuând o baltă de lumină
cu forme schimbătoare ca acele ale unei amoebe;
se caţără pe uşă
ca şi cum le-ar fi teamă să nu cadă.

Peste câteva clipe se vor refleca pe această pagină,
asaltând-o până când va deveni de necitit. O să trag perdeaua
într-o parte. O să scurtez cu câţiva metri milioanele de kilometri
şi, croitor al universului, voi sta liniştit
peticindu-mi cele câteva zdrenţe de zile rămase.

poezie de Norman MacCaig, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Miere şi sare

O traistă cu trucuri – nu-i aşa?
Şi-o partidă jucată de nişte fiinţe linguşitoare?
Dacă eşti priceput la jonglat c-un pachet de cărţi
sau la aruncatul zarurilor – asta ajută?
Dacă poţi spune bancuri şi fi un bun pretenar
şi poţi face impresie – asta ajută?
Când băieţii se întâlnesc cu fete sau fetele se întâlnesc cu băieţi –
ce ajută?
Toate ajută: fii plăcut, dar nu prea plăcut,
fii rezervat, fii sfios, misterios, dar numai aşa şi-aşa;
apoi uită tot ce-ai auzit vreodată despre dragoste
pentru că-i bronzul verii şi degerătura crivăţului
şi vine cum vine vremea, iar tu nu poţi schimba asta;
vine cum a venit chipul tău la tine sau picioarele tale
şi felul în care păşeşti, vorbeşti, îţi ţii mâinile sau capul –
iar tu nu poţi schimba asta – tu doar aştepţi şi te rogi.

Există vreun fel în care poţi măsura dragostea?
Da, dar mult prea târziu,
atunci când bătăile inimii tale au parcurs

[...] Citeşte tot

poezie clasică de Carl Sandburg, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Judecătorul Selah Lively

Vă puteţi închipui că aveţi înălţimea de doar un metru şi şaizeci
Şi că aţi pornit în viaţă de jos, ca vânzător la o băcănie,
Studiind legislaţie la lumina lumânării
Până când aţi ajuns avocat?
Apoi, vă puteţi închipui că prin sârguinţă
Şi prezenţă regulată la liturghie
Deveniţi avocatul lui Thomas Rhodes,
Încasând poliţe şi ipoteci,
Fiind reprezentantul tuturor văduvelor
În acţiunile din instanţă pentru succesiune?

Şi că în tot acest timp
Ei, cu subînţeles privitor la statura ta, râdeau de hainele
Şi de ghetele tale curate şi lustruite?

Şi apoi vă puteţi închipui
Că deveniţi judecătorul întregului district?
Că Jefferson Howard şi Kinsey Keene,
Şi Harmon Whitney, şi toate somităţile oraşului
Care priveau de sus la tine, au fost forţaţi să stea în picioare

[...] Citeşte tot

poezie de Edgar Lee Masters din epitaf din ANTOLOGIA DE LA SPOON RIVER – editura CORESI, ediţie 2020, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cheia lumii

Din vechiul Egipt se remarcă geografia sa egocentrică. Desenul lumii în
formă de triunghi cu un vârf în jos reunea cele două părţi ale ţării,
cea înaltă şi cea joasă. O linie în centru îl împărţea în două. Figura obţinută din această
reprezentare era cheia vieţii, cheia întregii existenţe. În termeni
generali nordul era bogat şi sudul mult mai sărac. Marile capitale
precum Memphis, Tebas ori Alexandria înfloreau la frontieră pe malul Nilului sau
în deltă aproape de mare.
Egiptul tindea spre stele ori se afunda în nisip.
Cu o imensă cheie a vieţii făcută din plumb aurit se deschid astăzi cele două
temple din Abu-Simbel sau cel din Luxor, în antica Tebas, cu coloanele sale,
obeliscuri, statui de zei şi marele bulevard incomplet cu trei kilometri de
sfincşi ce unea în vechime această ultimă construcţie cu cea de la Karnak.
La întorcerea spre vapor după vizita la Luxor, un grup de copii ce-i
salutau pe turişti, urmându-i pe aleea ce coboară până s-ajungă la
portul înflorit, au făcut un cor în jurul nostru. Fetiţa cea mai mică, cu un
chip frumos ca faţa lumii când se trezeşte, s-a apropiat de fusta mea. Din Egipt
mi-am adus amintirea acestor obraji iluminaţi, am mers să caut
zborul incredibil al ciucurilor roşii ce înfloresc în salcâmi, şi am găsit
fructul seminţei pe care am plantat-o ca un sărut, şi am făcut-o să crească, precum o
cheie a vieţii, în

[...] Citeşte tot

poezie de Rosa Lentini, traducere de Eugen Dorcescu
Adăugat de MG
Comentează! | Votează! | Copiază!

Uriaş

în seara asta nu scriu nimănui
nu simt nevoie să vă pot privi
prin kilometri şi pixeli
din inima mea tresar şi erup dorinţe

am luat foc

stau visător pe bordură savurez liniştea
ascult titanium are miros de frumos
mă revărs în marea cu nume de eu
e ca nicăieri vorba aia
nu că ar exista cafea fără zahăr
dar prefer bomboanele mentolate cu gust de ceaţă
mă învelesc în minutele 5 spre zece
au I-uri mare toate
de ce să vreau când pot să cer
când noaptea mă scol cu lacrimi şi nu ştiu cum
atunci vor răsări flori din genele mele
nu voi mai avea nevoie de ochi
am luat foc

[...] Citeşte tot

poezie de Andrei Surugiu (17 august 2012)
Adăugat de Andrei Surugiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În ger turbat. Stâng, drept, stâng, drept, stâng, drept... culcat! Om (aproape) viu de zăpadă cu picioarele înnodate de alcool şi braţele ca două lopeţi despicate şi aruncate în fundul unui beci pustiit. Ţurţurii curgând parcă din felinare luminau şi ei, la rândul lor, străzile împânzite de sămânţa divină din care în acea seară nu avea să răsară niciun fiu (poate doar moartea ar fi putut să schimbe ceva în peisajul monoton). Damfuri chinuite pluteau către cer, în spirale, legându-se de aburii gerului ca nişte lanţuri ruginite şi groase ce ar strânge trupuri de îngeri, criogenizate. Niciun zgomot, niciun glas, nicio înjurătură... nimic pe o rază de câteva sute de metri, şi unul dintre copiii pământului zăcea lat în îmbrăţişarea acestuia. Cămaşa albă a părintelui îi penetra carnea de piatră într-o încordare demult visată. "Iubito..." cu un murmur aproape stins. "Iubito, de pielea-ţi albă aş putea să mor, şi n-aş mai avea nevoie de lumină, în respiraţia ta aş putea să fiu îngropat, şi n-aş mai cere o altă eternitate, în noapte aş pune somnul să te iubească asemenea mie, şi n-ai mai avea nevoie de odihnă." Delir. Febra topea gheaţa din jurul omului, şi dragostea creştea în carnea lui odată cu boala. Spasme din Iad şi îmbraţişări de sânge, trotuar dezolant, obraji de var, întuneric alb şi o inimă ale căreri bătăi făceau cărări prin zăpadă.

Ionuţ Popa (februarie 2010)
Adăugat de Ionuţ Popa
Comentează! | Votează! | Copiază!

O sută douăzeci de metri mai sus, unde vârful era scăldat într-o lumină puternică şi cerul azuriu era imaculat, coechipierii mei se ţineau de fleacuri încercând să-şi întipărească în minte momentul în care ajunseseră pe acoperişul lumii, întinzând drapeluri şi făcând poze, pierzând timp preţios. Nici unul nu-şi imagina ce nenorocire se apropia. Nimeni nu bănuia că până la sfârşitul acelei lungi zile, fiecare minut avea să conteze.

Jon Krakauer în În aerul rarefiat
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

La pescuit pe malul fluviului Wei

În undele neclintite ca apele oglinzii,
În adâncul fluviului Wei, înoată crapi şi lipani.
Eu vin agale cu nuiaua din bambus pe umăr
Şi,-ajuns pe mal, prind cârligul.
O adiere uşoară de vânt împinge pluta spre larg,
Întinzând cei trei metri de fir.
În vreme ce trupul se odihneşte-n aşteptarea peştelui,
Inima mea cutreieră Pământul Deşertăciunilor.
Demult, un bătrân cu părul alb
A pescuit pe prispa-aceluiaşi fluviu;
Un pescar de oameni, nu de peşte,
La vârsta de şaptezeci de ani
L-a prins pe Wen Wang.
Însă eu, când mi-am aruncat cârligul,
Nu m-am gândit să prind nici peşti şi nici oameni.
Lipsindu-mi măiestria de-a captura orice fel de pradă,
Mă-ncălzesc doar lângă ape,-n lumina de mierie-a toamnei.
Mai târziu, plictisit, strâng uneltele;
Merg acasă şi beau o cupă de vin.

poezie de Bai Juyi, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când sari

în sus de bucurie să ştii
că eu sunt jos şi o să te prind
în braţe te voi strânge uşor
apoi vei intra uşor în suflet
e cald şi bine şi acolo e iubire

când sari să atingi norii şi luna
eu o să te aştept cu braţele
pline de trandafiri roşii
după revenirea pe pământ
îţi voi scrie cele mai frumoase poezii

când sari de fericire să nu uiţi
că rămân să te aştept
adu-mi şi mie o rază de soare
de la mii de kilometri
să-mi lumineze singurătatea

poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ferestre

ferestre cu gratii închise
timp agăţat de tăceri înnodate
cuvintele suspendate în aer caută un refren de consolare
pe cheltuială puţină

clipele neconsumate dospesc fără emoţie
gata să-nghită şi ultimul aer curat
liniştea se ascunde după prag
dosul uşii se frământă-n taină
scrisul mărunt mă pisează
ca picătură chinezească înfigându-mi în degete fiecare literă

din refugii se aude un huruit
născut din silabe ce mor
în metrul cub de aer curat
mă lepăd de ploi
mă lepăd de tot
mai caut lumină rămasă.

poezie de Oana Frenţescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Din mare

Stăteam lângă gura sobei singură,-ntr-o sură-negurare:
Auzeam cum ţârâie ploaia şi furtuna vântură suspine,
Cineva a deschis uşa şi s-a apropiat de mine –
Băiatul meu, băiatul meu demult dispărut pe mare.

A tras zăvorul, n-a scos nicio vorbă şi nici n-a oftat:
A apăsat clanţa, a intrat şi lângă căminul cald s-a aciuat.
Bălării ude i-atârnau din călcâie până pe fruntea-naltă,
Iar pe duşumea picurau stropi de apă sărată.

A spus: "Deşi nu-i voi mai revedea niciodată acestui foc vâlvătaia,
Nu plânge mamă, mă dor lacrimile tale curgând ca toamna ploaia.
Undeva deasupra oaselor mele vârtejul valurilor e înalt nespus,
Pentru că trupul meu îi aparţine mării, iar sufletul lui Isus.

Isus care le-a cerut celor din breasla pescărească să-L urmeze,
Care-a ogoit furtuna când luna şi stelele-ncetaseră să lumineze,
Isus care-a mers pe valurile-nalte ale Galileii senin şi liniştit
Mi-a salvat sufletul pierdut din abisul mării îngheţat cumplit.

[...] Citeşte tot

poezie de Cicely Fox Smith, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pentru şcolari

Cum ştii, când noaptea-şi numără lacrimile
încerc să estimez într-o măsură oarecare –
marcându-mi durerea-n kilometri şi-n mile –
distanţa dintre noi, mereu mai mare.

Şi toate cifrele se transformă-n cuvinte:
confuzie, pornind de la A, ca la carte,
şi speranţă, care începe la B, mişcându-se-înainte
spre un terminus (tu) aflat departe.

Doi călători purtând câte-o lumină, o micuţă stea,
mişcându-se-n tăcere prin întunericul care şi-i asumă.
Distanţa se multiplică încontinuu, toată noaptea.
Ei speră să se întâlnească într-o sumă.

poezie de Iosif Brodsky, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ştergarul în care mi-am uitat copilăria

locul din care nu fug niciodată -
copilăria

m-am născut în ziua în care albul din cireşi plesnea de culoare
cerul lăcrima pe la margini
mama se pregătea să învelească sarmale în foi de varză acră
(ultima fiertură dinainte de paşte)
câteva gânduri mocneau printre cuvinte...

calul vecinului era dus la plug între hatul lui Mitru din deal
oricum nu avea cine să-l înhame la căruţă
tata plecase la muncă
îl năcăjea plecarea la patru fix dimineaţa pe jos cinci kilometri
uita de mama şi de burta ei ţuguiată ca o pâine
scoasă din cuptorul de după casă făcut de străbunicul
înainte de război...

aşa m-a născut mama neajutorată
fără doctor într-un ştergar alb

[...] Citeşte tot

poezie de Teodor Dume din carte:exil în durerile altora
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!

Croşeta imaginaţiei mele...

sunt cel
ce nu sunt
dar doresc să fiu
împletind
dantela abstractă
cu croşeta
imaginaţiei mele.

în fiecare zi observ
cum
ghemul de aţă
se micşorează
slăbit de neputinţa
de a sta "treaz"
pe noi lungimi de undă.

şi totuşi lucrarea
trebuie să fie terminată
chiar dacă
insistenţa mea

[...] Citeşte tot

poezie de Vladimir Nichita (5 februarie 2017)
Adăugat de Vladimir Nichita
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sentimente amestecate în grădina Sui

1
Bucuria şi supărarea nu vin din exterior:
Pur şi simplu, cresc în inimă.
Înălţarea şi căderea nu sunt acte ale sorţii:
pur şi simplu, cineva le întâlneşte în cale.
Citind o carte şi negăsind nimic acolo,
arunc volumul, mă ridic şi fac o plimbare.
Cred că mă voi duce în crângul de bambus
unde pot asculta cum se revarsă apele primăvara.

2
Lasă-i să bată la uşa rugilor de mure —
camera de primire e într-un vis!
Trezit brusc, îmi caut ciorapii;
i-am pierdut, desigur, la răsărit de coliba din stuf.
Noaptea, cu mintea golită,
am vegheat în vis bambusul crescând înalt.
Dacă ar veni acum oaspeţi în grădina mea,
i-aş vedea, desculţ, cum iute se îndepărtează.

[...] Citeşte tot

poezie de Yuan Mei, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Odă (în metru antic)

Nu credeam să-nvăţ a muri vrodată;
Pururi tânăr, înfăşurat în manta-mi,
Ochii mei nălţam visători la steaua
Singurătăţii.

Când deodată tu răsărişi în calea-mi,
Suferinţă tu, dureros de dulce...
Pân-în fund băui voluptatea morţii
Neîndurătoare.

Jalnic ard de viu chinuit ca Nessus,
Ori ca Hercul înveninat de haina-i;
Focul meu a-l stinge nu pot cu toate
Apele mării.

De-al meu propriu vis, mistuit mă vaet,
Pe-al meu propriu rug mă topesc în flăcări...
Pot să mai renviu luminos din el ca
Pasărea Phoenix?

[...] Citeşte tot

poezie de Marilena Tiugan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Gândurile

Iubesc la nebunie nopţile –
preludii albastre ce mă înfrunzesc până la refuz
cu gânduri ce mă condamnă să visez.
Mă preschimb în braconier şi
împreună cu licuricii
fur stelele de pe luciul apei,
cântecul ploii, golesc luna de lumină...

Iubesc incurabil nopţile
când pot să mă rătăcesc în foşnetul gâmdurilor.
Adesea mă arunc în secunda speriată
a veacului încărcat de vacarm şi nelinişti,
secunda ce uneşte nu desparte cuvintele –
clepsidre ce închid în mii de înţelesuri
gândurile pe care le trimit
hoinare, fără mine în cetate
să întâlnească alte gânduri – gândurile voastre –
prelungiri ale timpului prezent şi viitor
care aleargă înaintea mea
cu cel puţin o lungime de viaţă.

poezie de Mariana Dobrin din Îngerul albarstru
Adăugat de Mariana Dobrin
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dragostea lui Dumnezeu

Efeseni 3:18-19

M-ai iubit alături de toţi oamenii,
Şi-atunci am cunoscut LĂRGIMEA dragostei Tale...
Apoi m-ai privit chiar pe mine, acolo la vale,
Şi m-ai cuprins în LUNGIMEA dragostei de Dumnezeu,
Eram EU, pus deoparte pentru Tine...

Apoi ai coborât în ADÂNCIMILE mele,
Acolo unde stăteam prăbuşit în ruine,
Şi Te-ai făcut frânghie de scăpare
De care m-am prins cu mâinile mele murdare,
Şi sus, sus, în imensitatea divină
M-ai pus pe înălţimi de lumină.

Şi-acum, acel care-am fost
Pierdut pentru veci şi fără nici un adăpost,
Acum sunt plin de toată plinătatea lui Dumnezeu,
Sunt EU,
Ceea ce ar fi trebuit ca să fiu

[...] Citeşte tot

poezie de Rodica Avram
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ciocnirea

într-un târziu am încercat să-ţi dau telefon, dar telefonul murise
receptorul duhnea a formol, am deşurubat capacul microfonului
şi am găsit fierul ruginit, plin de viermi;
am căutat şurubelniţa
şi-am desfăcut carcasa: de liţa bobinelor
îşi prinseseră păianjenii pânza.

pe şnurul împletit, acum putred, cu cauciucul mâncat şi sârma zdrelită
îşi lăsau mirosul furnicile; l-am apucat, l-am smucit pân-a ieşit din pioneze cu tencuială cu tot,
am tras de el până am început să apropii
metru cu metru cartierul tău de al meu
turtind farmaciile, cofetăriile, pleznind ţevile de canalizare
încălecând asfalturile, presând atât de mult stelele pe cerul violaceu, de amurg, dintre case
încât deasupra a rămas doar o muchie de lumină scânteietoare
pulsând în aerul ars, ca de fulger.

trăgeam de fir, şi ca un sfânt indian făcând trapezul pe ape
statuia lui c. a. rosetti aluneca spre miliţie
consiliul popular al sectorului doi
se ciocni de foişorul de foc şi se duse la fund cu tot cu o nunta

[...] Citeşte tot

poezie de Mircea Cărtărescu
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tatalui meu

Ninge lin în prag de seară
Număr clipele ce mă despart
Pâna la sosirea-n tară
Bolnav e tatăl meu la pat.

Suntem la mii de kilometri depărtare
Iar eu ştiu deşi nu vreau să înţeleg
Că poate voi ajunge la înmormântare
Fără să am vreo posibilitate să aleg.

Şi sper să ajung să îl pot vedea trăind
Să-i spun că mi-a lipsit
Să-l mângai şi să-l aud vorbind
Să-l pot îmbrăţişa în sfârşit!

Dar tristă, neagră, odioasa veste
Mă ameţeşte, mă strânge şi mă înfăşoară
Ca un vârtej cuvintele rosteste
Cu plumb mă umple şi mă doboară.

[...] Citeşte tot

poezie de D.N. Constantin
Adăugat de D.N.Constantin
Comentează! | Votează! | Copiază!