Citate despre lumină și lungime, pagina 2
Textele de mai jos conțin referiri la lumină și lungime, dar cu o relevanță mică.
Zdreanță și os
Razele soarelui au gonit către noi
cu milioane de kilometri pe oră.
Iar acum când au atins podeaua dușumelei
se târăsc mai încet decât un filozof,
insinuând o baltă de lumină
cu forme schimbătoare ca acele ale unei amoebe;
se cațără pe ușă
ca și cum le-ar fi teamă să nu cadă.
Peste câteva clipe se vor refleca pe această pagină,
asaltând-o până când va deveni de necitit. O să trag perdeaua
într-o parte. O să scurtez cu câțiva metri milioanele de kilometri
și, croitor al universului, voi sta liniștit
peticindu-mi cele câteva zdrențe de zile rămase.
poezie de Norman MacCaig, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!
Miere și sare
O traistă cu trucuri nu-i așa?
Și-o partidă jucată de niște ființe lingușitoare?
Dacă ești priceput la jonglat c-un pachet de cărți
sau la aruncatul zarurilor asta ajută?
Dacă poți spune bancuri și fi un bun pretenar
și poți face impresie asta ajută?
Când băieții se întâlnesc cu fete sau fetele se întâlnesc cu băieți
ce ajută?
Toate ajută: fii plăcut, dar nu prea plăcut,
fii rezervat, fii sfios, misterios, dar numai așa și-așa;
apoi uită tot ce-ai auzit vreodată despre dragoste
pentru că-i bronzul verii și degerătura crivățului
și vine cum vine vremea, iar tu nu poți schimba asta;
vine cum a venit chipul tău la tine sau picioarele tale
și felul în care pășești, vorbești, îți ții mâinile sau capul
iar tu nu poți schimba asta tu doar aștepți și te rogi.
Există vreun fel în care poți măsura dragostea?
Da, dar mult prea târziu,
atunci când bătăile inimii tale au parcurs
[...] Citește tot
poezie clasică de Carl Sandburg, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Judecătorul Selah Lively
Vă puteți închipui că aveți înălțimea de doar un metru și șaizeci
Și că ați pornit în viață de jos, ca vânzător la o băcănie,
Studiind legislație la lumina lumânării
Până când ați ajuns avocat?
Apoi, vă puteți închipui că prin sârguință
Și prezență regulată la liturghie
Deveniți avocatul lui Thomas Rhodes,
Încasând polițe și ipoteci,
Fiind reprezentantul tuturor văduvelor
În acțiunile din instanță pentru succesiune?
Și că în tot acest timp
Ei, cu subînțeles privitor la statura ta, râdeau de hainele
Și de ghetele tale curate și lustruite?
Și apoi vă puteți închipui
Că deveniți judecătorul întregului district?
Că Jefferson Howard și Kinsey Keene,
Și Harmon Whitney, și toate somitățile orașului
Care priveau de sus la tine, au fost forțați să stea în picioare
[...] Citește tot
poezie de Edgar Lee Masters din epitaf din ANTOLOGIA DE LA SPOON RIVER editura CORESI, ediție 2020, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Cheia lumii
Din vechiul Egipt se remarcă geografia sa egocentrică. Desenul lumii în
formă de triunghi cu un vârf în jos reunea cele două părți ale țării,
cea înaltă și cea joasă. O linie în centru îl împărțea în două. Figura obținută din această
reprezentare era cheia vieții, cheia întregii existențe. În termeni
generali nordul era bogat și sudul mult mai sărac. Marile capitale
precum Memphis, Tebas ori Alexandria înfloreau la frontieră pe malul Nilului sau
în deltă aproape de mare.
Egiptul tindea spre stele ori se afunda în nisip.
Cu o imensă cheie a vieții făcută din plumb aurit se deschid astăzi cele două
temple din Abu-Simbel sau cel din Luxor, în antica Tebas, cu coloanele sale,
obeliscuri, statui de zei și marele bulevard incomplet cu trei kilometri de
sfincși ce unea în vechime această ultimă construcție cu cea de la Karnak.
La întorcerea spre vapor după vizita la Luxor, un grup de copii ce-i
salutau pe turiști, urmându-i pe aleea ce coboară până s-ajungă la
portul înflorit, au făcut un cor în jurul nostru. Fetița cea mai mică, cu un
chip frumos ca fața lumii când se trezește, s-a apropiat de fusta mea. Din Egipt
mi-am adus amintirea acestor obraji iluminați, am mers să caut
zborul incredibil al ciucurilor roșii ce înfloresc în salcâmi, și am găsit
fructul seminței pe care am plantat-o ca un sărut, și am făcut-o să crească, precum o
cheie a vieții, în
[...] Citește tot
poezie de Rosa Lentini, traducere de Eugen Dorcescu
Adăugat de MG
Comentează! | Votează! | Copiază!
Uriaș
în seara asta nu scriu nimănui
nu simt nevoie să vă pot privi
prin kilometri și pixeli
din inima mea tresar și erup dorințe
am luat foc
stau visător pe bordură savurez liniștea
ascult titanium are miros de frumos
mă revărs în marea cu nume de eu
e ca nicăieri vorba aia
nu că ar exista cafea fără zahăr
dar prefer bomboanele mentolate cu gust de ceață
mă învelesc în minutele 5 spre zece
au I-uri mare toate
de ce să vreau când pot să cer
când noaptea mă scol cu lacrimi și nu știu cum
atunci vor răsări flori din genele mele
nu voi mai avea nevoie de ochi
am luat foc
[...] Citește tot
poezie de Andrei Surugiu (17 august 2012)
Adăugat de Andrei Surugiu
Comentează! | Votează! | Copiază!
În ger turbat. Stâng, drept, stâng, drept, stâng, drept... culcat! Om (aproape) viu de zăpadă cu picioarele înnodate de alcool și brațele ca două lopeți despicate și aruncate în fundul unui beci pustiit. Țurțurii curgând parcă din felinare luminau și ei, la rândul lor, străzile împânzite de sămânța divină din care în acea seară nu avea să răsară niciun fiu (poate doar moartea ar fi putut să schimbe ceva în peisajul monoton). Damfuri chinuite pluteau către cer, în spirale, legându-se de aburii gerului ca niște lanțuri ruginite și groase ce ar strânge trupuri de îngeri, criogenizate. Niciun zgomot, niciun glas, nicio înjurătură... nimic pe o rază de câteva sute de metri, și unul dintre copiii pământului zăcea lat în îmbrățișarea acestuia. Cămașa albă a părintelui îi penetra carnea de piatră într-o încordare demult visată. "Iubito..." cu un murmur aproape stins. "Iubito, de pielea-ți albă aș putea să mor, și n-aș mai avea nevoie de lumină, în respirația ta aș putea să fiu îngropat, și n-aș mai cere o altă eternitate, în noapte aș pune somnul să te iubească asemenea mie, și n-ai mai avea nevoie de odihnă." Delir. Febra topea gheața din jurul omului, și dragostea creștea în carnea lui odată cu boala. Spasme din Iad și îmbrațișări de sânge, trotuar dezolant, obraji de var, întuneric alb și o inimă ale căreri bătăi făceau cărări prin zăpadă.
Ionuț Popa (februarie 2010)
Adăugat de Ionuț Popa
Comentează! | Votează! | Copiază!
Participă la discuție!
O sută douăzeci de metri mai sus, unde vârful era scăldat într-o lumină puternică și cerul azuriu era imaculat, coechipierii mei se țineau de fleacuri încercând să-și întipărească în minte momentul în care ajunseseră pe acoperișul lumii, întinzând drapeluri și făcând poze, pierzând timp prețios. Nici unul nu-și imagina ce nenorocire se apropia. Nimeni nu bănuia că până la sfârșitul acelei lungi zile, fiecare minut avea să conteze.
Jon Krakauer în În aerul rarefiat
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
La pescuit pe malul fluviului Wei
În undele neclintite ca apele oglinzii,
În adâncul fluviului Wei, înoată crapi și lipani.
Eu vin agale cu nuiaua din bambus pe umăr
Și,-ajuns pe mal, prind cârligul.
O adiere ușoară de vânt împinge pluta spre larg,
Întinzând cei trei metri de fir.
În vreme ce trupul se odihnește-n așteptarea peștelui,
Inima mea cutreieră Pământul Deșertăciunilor.
Demult, un bătrân cu părul alb
A pescuit pe prispa-aceluiași fluviu;
Un pescar de oameni, nu de pește,
La vârsta de șaptezeci de ani
L-a prins pe Wen Wang.
Însă eu, când mi-am aruncat cârligul,
Nu m-am gândit să prind nici pești și nici oameni.
Lipsindu-mi măiestria de-a captura orice fel de pradă,
Mă-ncălzesc doar lângă ape,-n lumina de mierie-a toamnei.
Mai târziu, plictisit, strâng uneltele;
Merg acasă și beau o cupă de vin.
poezie de Bai Juyi, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Când sari
în sus de bucurie să știi
că eu sunt jos și o să te prind
în brațe te voi strânge ușor
apoi vei intra ușor în suflet
e cald și bine și acolo e iubire
când sari să atingi norii și luna
eu o să te aștept cu brațele
pline de trandafiri roșii
după revenirea pe pământ
îți voi scrie cele mai frumoase poezii
când sari de fericire să nu uiți
că rămân să te aștept
adu-mi și mie o rază de soare
de la mii de kilometri
să-mi lumineze singurătatea
poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Ferestre
ferestre cu gratii închise
timp agățat de tăceri înnodate
cuvintele suspendate în aer caută un refren de consolare
pe cheltuială puțină
clipele neconsumate dospesc fără emoție
gata să-nghită și ultimul aer curat
liniștea se ascunde după prag
dosul ușii se frământă-n taină
scrisul mărunt mă pisează
ca picătură chinezească înfigându-mi în degete fiecare literă
din refugii se aude un huruit
născut din silabe ce mor
în metrul cub de aer curat
mă lepăd de ploi
mă lepăd de tot
mai caut lumină rămasă.
poezie de Oana Frențescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Din mare
Stăteam lângă gura sobei singură,-ntr-o sură-negurare:
Auzeam cum țârâie ploaia și furtuna vântură suspine,
Cineva a deschis ușa și s-a apropiat de mine
Băiatul meu, băiatul meu demult dispărut pe mare.
A tras zăvorul, n-a scos nicio vorbă și nici n-a oftat:
A apăsat clanța, a intrat și lângă căminul cald s-a aciuat.
Bălării ude i-atârnau din călcâie până pe fruntea-naltă,
Iar pe dușumea picurau stropi de apă sărată.
A spus: "Deși nu-i voi mai revedea niciodată acestui foc vâlvătaia,
Nu plânge mamă, mă dor lacrimile tale curgând ca toamna ploaia.
Undeva deasupra oaselor mele vârtejul valurilor e înalt nespus,
Pentru că trupul meu îi aparține mării, iar sufletul lui Isus.
Isus care le-a cerut celor din breasla pescărească să-L urmeze,
Care-a ogoit furtuna când luna și stelele-ncetaseră să lumineze,
Isus care-a mers pe valurile-nalte ale Galileii senin și liniștit
Mi-a salvat sufletul pierdut din abisul mării înghețat cumplit.
[...] Citește tot
poezie de Cicely Fox Smith, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Pentru școlari
Cum știi, când noaptea-și numără lacrimile
încerc să estimez într-o măsură oarecare
marcându-mi durerea-n kilometri și-n mile
distanța dintre noi, mereu mai mare.
Și toate cifrele se transformă-n cuvinte:
confuzie, pornind de la A, ca la carte,
și speranță, care începe la B, mișcându-se-înainte
spre un terminus (tu) aflat departe.
Doi călători purtând câte-o lumină, o micuță stea,
mișcându-se-n tăcere prin întunericul care și-i asumă.
Distanța se multiplică încontinuu, toată noaptea.
Ei speră să se întâlnească într-o sumă.
poezie de Iosif Brodsky, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Ștergarul în care mi-am uitat copilăria
locul din care nu fug niciodată -
copilăria
m-am născut în ziua în care albul din cireși plesnea de culoare
cerul lăcrima pe la margini
mama se pregătea să învelească sarmale în foi de varză acră
(ultima fiertură dinainte de paște)
câteva gânduri mocneau printre cuvinte...
calul vecinului era dus la plug între hatul lui Mitru din deal
oricum nu avea cine să-l înhame la căruță
tata plecase la muncă
îl năcăjea plecarea la patru fix dimineața pe jos cinci kilometri
uita de mama și de burta ei țuguiată ca o pâine
scoasă din cuptorul de după casă făcut de străbunicul
înainte de război...
așa m-a născut mama neajutorată
fără doctor într-un ștergar alb
[...] Citește tot
poezie de Teodor Dume din carte:exil în durerile altora
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!
Croșeta imaginației mele...
sunt cel
ce nu sunt
dar doresc să fiu
împletind
dantela abstractă
cu croșeta
imaginației mele.
în fiecare zi observ
cum
ghemul de ață
se micșorează
slăbit de neputința
de a sta "treaz"
pe noi lungimi de undă.
și totuși lucrarea
trebuie să fie terminată
chiar dacă
insistența mea
[...] Citește tot
poezie de Vladimir Nichita (5 februarie 2017)
Adăugat de Vladimir Nichita
Comentează! | Votează! | Copiază!
Sentimente amestecate în grădina Sui
1
Bucuria și supărarea nu vin din exterior:
Pur și simplu, cresc în inimă.
Înălțarea și căderea nu sunt acte ale sorții:
pur și simplu, cineva le întâlnește în cale.
Citind o carte și negăsind nimic acolo,
arunc volumul, mă ridic și fac o plimbare.
Cred că mă voi duce în crângul de bambus
unde pot asculta cum se revarsă apele primăvara.
2
Lasă-i să bată la ușa rugilor de mure
camera de primire e într-un vis!
Trezit brusc, îmi caut ciorapii;
i-am pierdut, desigur, la răsărit de coliba din stuf.
Noaptea, cu mintea golită,
am vegheat în vis bambusul crescând înalt.
Dacă ar veni acum oaspeți în grădina mea,
i-aș vedea, desculț, cum iute se îndepărtează.
[...] Citește tot
poezie de Yuan Mei, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Odă (în metru antic)
Nu credeam să-nvăț a muri vrodată;
Pururi tânăr, înfășurat în manta-mi,
Ochii mei nălțam visători la steaua
Singurătății.
Când deodată tu răsăriși în calea-mi,
Suferință tu, dureros de dulce...
Pân-în fund băui voluptatea morții
Neîndurătoare.
Jalnic ard de viu chinuit ca Nessus,
Ori ca Hercul înveninat de haina-i;
Focul meu a-l stinge nu pot cu toate
Apele mării.
De-al meu propriu vis, mistuit mă vaet,
Pe-al meu propriu rug mă topesc în flăcări...
Pot să mai renviu luminos din el ca
Pasărea Phoenix?
[...] Citește tot
poezie de Marilena Tiugan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Gândurile
Iubesc la nebunie nopțile
preludii albastre ce mă înfrunzesc până la refuz
cu gânduri ce mă condamnă să visez.
Mă preschimb în braconier și
împreună cu licuricii
fur stelele de pe luciul apei,
cântecul ploii, golesc luna de lumină...
Iubesc incurabil nopțile
când pot să mă rătăcesc în foșnetul gâmdurilor.
Adesea mă arunc în secunda speriată
a veacului încărcat de vacarm și neliniști,
secunda ce unește nu desparte cuvintele
clepsidre ce închid în mii de înțelesuri
gândurile pe care le trimit
hoinare, fără mine în cetate
să întâlnească alte gânduri gândurile voastre
prelungiri ale timpului prezent și viitor
care aleargă înaintea mea
cu cel puțin o lungime de viață.
poezie de Mariana Dobrin din Îngerul albarstru
Adăugat de Mariana Dobrin
Comentează! | Votează! | Copiază!
Dragostea lui Dumnezeu
Efeseni 3:18-19
M-ai iubit alături de toți oamenii,
Și-atunci am cunoscut LĂRGIMEA dragostei Tale...
Apoi m-ai privit chiar pe mine, acolo la vale,
Și m-ai cuprins în LUNGIMEA dragostei de Dumnezeu,
Eram EU, pus deoparte pentru Tine...
Apoi ai coborât în ADÂNCIMILE mele,
Acolo unde stăteam prăbușit în ruine,
Și Te-ai făcut frânghie de scăpare
De care m-am prins cu mâinile mele murdare,
Și sus, sus, în imensitatea divină
M-ai pus pe înălțimi de lumină.
Și-acum, acel care-am fost
Pierdut pentru veci și fără nici un adăpost,
Acum sunt plin de toată plinătatea lui Dumnezeu,
Sunt EU,
Ceea ce ar fi trebuit ca să fiu
[...] Citește tot
poezie de Rodica Avram
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Ciocnirea
într-un târziu am încercat să-ți dau telefon, dar telefonul murise
receptorul duhnea a formol, am deșurubat capacul microfonului
și am găsit fierul ruginit, plin de viermi;
am căutat șurubelnița
și-am desfăcut carcasa: de lița bobinelor
își prinseseră păianjenii pânza.
pe șnurul împletit, acum putred, cu cauciucul mâncat și sârma zdrelită
își lăsau mirosul furnicile; l-am apucat, l-am smucit pân-a ieșit din pioneze cu tencuială cu tot,
am tras de el până am început să apropii
metru cu metru cartierul tău de al meu
turtind farmaciile, cofetăriile, pleznind țevile de canalizare
încălecând asfalturile, presând atât de mult stelele pe cerul violaceu, de amurg, dintre case
încât deasupra a rămas doar o muchie de lumină scânteietoare
pulsând în aerul ars, ca de fulger.
trăgeam de fir, și ca un sfânt indian făcând trapezul pe ape
statuia lui c. a. rosetti aluneca spre miliție
consiliul popular al sectorului doi
se ciocni de foișorul de foc și se duse la fund cu tot cu o nunta
[...] Citește tot
poezie de Mircea Cărtărescu
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!
Tatalui meu
Ninge lin în prag de seară
Număr clipele ce mă despart
Pâna la sosirea-n tară
Bolnav e tatăl meu la pat.
Suntem la mii de kilometri depărtare
Iar eu știu deși nu vreau să înțeleg
Că poate voi ajunge la înmormântare
Fără să am vreo posibilitate să aleg.
Și sper să ajung să îl pot vedea trăind
Să-i spun că mi-a lipsit
Să-l mângai și să-l aud vorbind
Să-l pot îmbrățișa în sfârșit!
Dar tristă, neagră, odioasa veste
Mă amețește, mă strânge și mă înfășoară
Ca un vârtej cuvintele rosteste
Cu plumb mă umple și mă doboară.
[...] Citește tot
poezie de D.N. Constantin
Adăugat de D.N.Constantin
Comentează! | Votează! | Copiază!
Pentru a recomanda secțiunea cu Citate despre lumină și lungime, adresa este: