lumină şi picioare

Poetul doreşte hainele cerului

De aş avea hainele împodobite ale cerului
Cusute cu rază de soare şi de argint,
Albastrele, ştersele şi negrele haine
Ale nopţii, ale luminii şi ale penumbrii,
Aş întinde hainele sub picioarele tale;
Dar eu, săracul de mine, n-am decât vise;
Mi-am întins visele sub picioarele tale.
Calcă uşor, căci păşeşti peste visele mele.

poezie celebră de William Butler Yeats din Vântul printre trestii (1899), traducere de Ion Pillat
Adăugat de Dan Costinaş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pantofii

Pantofi de aur, expuşi în vitrină,
Veţi sta sub dantele, în nopţi de baluri,
Şi-n ale valsului leneşe valuri
Veţi râde prin săli,- potop de lumină.

Pe trist catafalc, cu tristă regină,
Veţi sta în piciorul de gheaţă, şi sfânt,
Şi-n trecerea vremii veţi arde-n mormânt,
Pantofi de aur, expuşi în vitrină...

poezie celebră de George Bacovia din volumul, Cu voi - 1930
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

Un pumnisor cu ultima fărâmă de soare de pe cerul meu..
şi. o răsuflare..
.. ultima mea răsuflare de dinainte de moarte..
o voi aseza la picioarele inimii tale
s. o foloseşti la nevoie..
când gheată îţi va deveni viata,
curgere calda de lumina sa ramai, peste lume...

Ultima picătură din mine
n. o voi duce zeilor s. o bea..
Ci. o voi pastra pentru setea ta..

Arsura sufletului nu mi. o voi stinge cu roua lacrimilor mele,
ci le voi pastra pe toate, cu grija, in cupele noptii
pentru a. ti inroura visele,
viaţă sa prindă toate...

In graba, daca mâna ti. o voi atinge vreodată..
In mine va rămâne scrisă... poezia ta..

poezie de Mariana Daniela Bidascu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

O zi obişnuită

Mi-am scos mintea la plimbare
Sau mintea m-a scos pe mine –
Oricare va fi fost adevărul.

Lumina strălucea pe apă
Sau apa strălucea-n lumină.
Pe o stâncă, la ora mareei, cormoranii

Stăteau cu aripile larg desfăcute,
Fără a împiedica traficul. Ezitante,-n aşteptare,
Fel de fel de raţe ici şi colo
Pe apa ezitantă,-n aşteptare.
Din când în când, scheunatul unui pescăruş. Mici flori,
Aşa cum îi ispitesc pe turişti autobuzelele cu etaj,
Îmbiau albinele pe trotuarul lor.

În apa clară dansau
Cu mlădieri orientale ierburi lungi, neluate-n seamă
De bancurile pline cu pernuţe de ace. O vacă
A început un muget, dar

[...] Citeşte tot

poezie clasică de Norman MacCaig, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

În vremea veche, pe când oamenii, cum sunt ei azi, nu erau decât în germenii viitorului, pe când Dumnezeu călca încă cu picioarele sale sfinte pietroasele pustii ale pământului, — în vremea veche trăia un împărat întunecat şi gânditor ca miază-noaptea şi avea o împărăteasă tânără şi zâmbitoare ca miezul luminos al zilei.

Mihai Eminescu în Făt-Frumos din lacrimă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Viaţa

Moto: Suntem o lacrimă
la picioarele lui Dumnezeu.

Soarta pământului
s-a lăsat plânsă de mine.

Am plâns,
am plâns până au apărut
mările şi oceanele,
fluviile şi lacurile
ochilor tăi.
Apoi,
în suspinul Luminii
am iubit Lacrima
care va plânge şi mâine
tot ce n-a fost scris
să se întâmple ieri.

Ştiu.
Dumnezeu are deschisă o carte

[...] Citeşte tot

poezie de Ilinca Iulia Petre
Adăugat de Denisa Mitru
Comentează! | Votează! | Copiază!

De primăvară

Înebunitor e verdele pomilor
primăvara...

Cărări irizate
deschid inimii
ochiuri de cer, de lumină.
Văzduhul sângelui
naşte decor fantomatic.

Osia cerului
se-ntoarce scânteietoare,
picioarele noastre
măsoară timpul.

Rai înflorit, albă-mpăcare,
zeii au coborât pe pământ.

Priviţi, pădurea vine-nspre noi
cu trup şi aură de virgină.

poezie de Violeta Pasat din Pasărea confident, editura ORION - BUCUREŞTI
Adăugat de Violeta Pasat
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lasă-mă femeie

Lasă-mă, femeie, să mă închin în faţa ta,
Căci fără tine lumea un pustiu ar părea.
Lasă-mă, femeie, să-ţi sărut piciorul gol,
Căci fără tine dorul nu ar mai fi dor!

Lasă-mă, femeie, să-ţi sărut buzele tale dulci,
Căci fără tine zilele sunt prea scurte şi nopţile prea lungi.
Lasă-mă, femeie, să-ţi admir chipul tău divin,
Căci fără tine soarele ar lumina mult mai puţin.

Lasă-mă, femeie, să-ţi mângâi palmele tale moi,
Căci fără tine pământul ar fi pustiit de vânturi şi inundat de ploi!
Lasă-mă, femeie, glasul tău blând să-l ascult,
Căci fără tine începutul nu ar avea niciun început.

poezie de Vladimir Potlog (6 martie 2023)
Adăugat de Vladimir Potlog
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sa fie

Sa fie o dimineata copilaroasa si moale,
prin care trecand, lumina sa scoata
fosnet de iarba si cantec de greieri,

Sa miroase in camera a iz de primavara,
si sa te vad pe tine.

Din ganduri de dragoste
sau numai din somn trezindu-ma,
bucuros si buimac,
sa trag peste mine o haina,
si sa ies naucit afara,
cu picioarele goale si...
sa inspir aroma diminetii..,
privindu-te.

si sa te intreb fericit...

Stii cumva in ce an suntem?

poezie de Cătălin Antonov (2 noiembrie 2001)
Adăugat de Cătălin Antonov
Comentează! | Votează! | Copiază!

Edict

Pot să fiu uitat, pentru că
nu ţin la braţe, pot să-mi lipsească.
Pot fi părăsit, pentru că
nu-mi iubesc picioarele, pot merge
şi cu aerul.
Pot fi lăsat singur, pentru că
sangele meu se varsă în mare
oricum.
E loc. Toate coastele s-au ridicat
ca nişte bariere.
E lumină destulă. Privirile mele
nu văd decât o singură mască.
Dar ea nu exista încă,
aşa ca e loc, e loc, este.

poezie celebră de Nichita Stănescu din volumul: Argotice (1955)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Doamne, ce sărac e-acela

Doamne, ce sărac e-acela
care pâinea lui nicicând
nu şi-o-mparte ca s-aline
foamea unui mai flămând.

Doamne, cât de orb e-acela
ce se uită numa-n jos
şi nu vede-n veci lumina
mântuirii lui Hristos.

Doamne, cât de surd e-acela
lângă care-atâta har
cântă, cheamă şi suspină
şi se roagă în zadar.

Doamne, cât de rob e-acela
care-i lacom şi-i zgârcit
care-şi poate-nchide mâna
dinspre semenul lipsit.

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Traian Dorz
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dedicatio

ţie, celui născut în iarnă
pentru mine din zăpezile trufaşe
celui, care a uitat întâiul cuvânt
odată cu respiraţia mea, în faşă,
celui, care a amirosit urma
imaculatei ciute din pădurile
virgine, cu mesteceni argintii,
ţie Manole de Ane,
zidite în ziduri de suflete,
Hrist, sărutând rochia Magdalenei
de răsărită, ţie, Khayamul meu,
veşnic însetat de vinul şi cuminecătura
trupului de inuită, ţie,
celui care amiroşi
lotuşii galbeni ce-mi sărută de aproape
picioarele şi zborul pe ape, ţie,
licornul meu cu corn imperial
şi nume de arhanghel în cuvinte
ţie, îţi închin zăpezile mele sfinte
şi dorul meu mare de zăpadă,

[...] Citeşte tot

poezie de Mariana Didu
Adăugat de Mariana Didu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nopţile nedespărţirii

1. Noapte.
Miros de pod.
Gardului îi cresc rădăcini.
Apa luminează pământul.
Piatră ascultând.
Cântă un fir de păr.

2. Noapte.
Drum.
Propriile picioare în presupuneri.
Nu mai există verdeaţă separată.

Altă epocă a mâinii,
alt timp al legănării.

3. Noapte.
Acum deja împreună creştem, ne învârtim
cartofi, oameni, câini, acoperişuri...
Cine merge? Cine respiră?
Tu deasupra mea şi mai departe -

[...] Citeşte tot

poezie de Miron Bialoszewski din Lirică poloneză (1996), traducere de Valeriu Butulescu
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Viaţa personală nu se aşterne pe covorul roşu, în lumini de reflectoare ca să n-o calce unii în picioare.

aforism de Michelle Rosenberg
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dimineaţa

I

Din soare,
Ca pe gura unei amfore prea plină,
Răsturnată
De pe-un umăr gingaş de virgină,
Dimineaţa
Toarnă din belşug lumină
Peste valea toată.

Şi natura-n pripă deşteptată,
Parcă poartă pleoape ameţite
De lumina ce-a venit deodată,
Peste dealurile adormite.

Jos în vale,
Văl subţire se adună
Dintr-un praf ce-a cărunţit în noapte,
Din tot praful străveziu de lună
Ce-a căzut pe grâurile coapte.

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Demostene Botez din Floarea pământului (1920)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ghiocelul

Din clăbucii de zăpadă,
Un ghiocel bucuros
Scoţând capul spre lumină,
Se laudă copilăros:

- Uite aşa, cât sunt de mic,
Într-un picior mă ridic,
Mă lupt cu zăpada rece,
Nici o floare nu mă întrece,

Sunt un mărţişor râvnit,
Primăverii,
Poarta florilor deschid.

poezie pentru copii de Valeria Mahok (6 martie 2012)
Adăugat de Valeria Mahok
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sawyer: Îmi iei lumina, beţişoare.
Shannon: Lumina-beţişoare, ce naiba e aia?
Sawyer: Lumina, virgulă, beţişoare; ca picioarele alea ale tale.

replici din filmul serial Lost - Naufragiaţii
Adăugat de Alina Roşu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poem de dragoste

Valul dezgoleşte coaste aurii în soare
ciuta se mândreşte cu zveltele-i picioare
bogat, părul se-nfoaie, făţiş flirtând cu vântul
şi negru e ca noaptea, şi greu precum e gândul
pielea-i trandafirie, sânii pietroşi, de fată
în ochii cristalini luciri de lună joacă

dar când pieri-vor toate şi simţi că e târziu
tăcută veghe eu la tâmplă am să-ţi fiu
să-ţi luminez nesomnul viscolit de doruri
cu florile de gheaţă presate între geamuri
şi atunci îţi vei aduce aminte, dragul meu
cum peste toate acestea voi fi rămas doar eu

peste ani, peste oameni şi peste destin
peste îmbrăţisări scuturate - cupe de crin
peste trupuri cărnoase şi dulci de femei
mirosind a livezi în floare, de meri
cu fructul necopt, cules prea din vreme
muşcat si-azvârlit într-o ladă de zestre

[...] Citeşte tot

poezie de Silvia Velea
Adăugat de Silvia Velea
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

Căile, în cerc, ale Abydosului ceresc, le străbat
Şi întregul Spaţiu, cu cele patru tărâmuri, pe patru stâlpi aşezat,
Cu Porţile închise, Porţi zăvorâte bine
(Fie în Lumea Interioară sau Exterioară, faţă de mine).
Fie să le pot deschide cu braţele mele!
Sprintene, ca la un câine, îmi sunt picioarele,
Când sanctuarele de Dincolo le străbat, grăbit;
Zeul cu două capete de Leu, Trupul meu l-a hrănit;
Igan, însuşi, l-a aşezat în sicriu;
Sufletul meu este puternic şi viu.
Intrând prin Porţile spre Dincolo, trec
Şi pătrund în locurile cele mai îndepărtate din Cer.
Mă inundă Lumina, Inima mea străluceşte
Căci Numele meu este:
"Cel-care-Adâncurile-abisale-le-cunoştea".

poezie din Cartea egipteană a morţilor (1993), traducere de Maria Genescu
Adăugat de Simona
Comentează! | Votează! | Copiază!

Amiază de vară

Am obosit
Şi-acum stăm lungiti pe căpiţele de fân copt.
Bolta cerului a devenit prea vastă
Şi-acoperă şi hărţi pe care nu le vedem,
Privim prelung,
De
Pe o coastă, pârâul de frunzişuri negre care curge-n fundul văii.
Poşta mică pe şoseaua albă,
Bate-n prafu-n loc.
Dar ajunge până sus şi dincolo de noi,
Material ca o salbă,
Cu zurgălăii

În fund,
Depărtarea cu nori albi se-mbină,
În aerul molatec încălzit
Fierb mărunte ochiuri de lumină.
Lângă noi spre stânga, sau spre dreapta,
Şi fără orânduială mai departe,
S-au risipit afară din livezi.

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Camil Petrescu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!