lumină şi recoltă

Bulgăr de viaţă

Bulgăr de foc,
Stea cu noroc,
Lumină, căldură,
Viaţă de aur pură,
Recolte, mângâie,
Creşte, învie,
Viaţa în bucurie.

Bulgăr de apă,
Lumea adapă,
Enigmatică fată,
Leagăn de viaţă,
Vieţi să-ţi înflorească,
Mână cerească
Spală, mizeria omenească.

Bulgăr de pământ,
Viaţă şi mormânt,
Desprins din geneză
Ne suporţi în taină,

[...] Citeşte tot

poezie de Valeria Mahok
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cântul XXIX

Când amândoi născuţii din Latonă
de Cumpănă-nvăliţi şi de Berbece,
îşi au pe-o dreaptă linie-a zării zonă,

cât timp e până-n clipa să se plece
din clipa-n care limba stă-n zenit,
când şi-unul şi-altu-ntr-altă zonă trece,

atât, c-obraz de zâmbete-nflorit,
privi tăcută doamna spre-a pătrunde
În punctul fix acel ce m-a orbit.

şi-a zis: — "Nu cer să-ntrebi, ci-ţi voi răspunde
ce vrei să ştii, că-l văd în punctu-al cui
cuprins adun-oricare când şi unde

Nu spre-a spori perfecţia sa, căci nu-i
putiinţă de sporit ci reflectată
să poată zice "Sunt" splendoarea lui,

[...] Citeşte tot

cânt de Dante Alighieri din epopea Divina comedie, Paradisul, traducere de George Coşbuc
Acest cânt face parte dintr-o serie | Toată seria
Adăugat de Dan Costinaş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Romanţă de toamnă

norii răstoarnă ploaia în gândurile mele
cerul se limpezeşte stelele să le văd
străluciri de aur să treacă prin zăbrele
să-mi lumineze vise scăpate de prăpăd.

se apropie toamna voi culege recolte
amintiri, extaze ce s-au copt sub raze
sufletul ca mintea să nu se revolte
scârba de demoni să nu atingă fraze.

în viziuni creştine sunt milionară
au ajuns întrebări mirarea, nesomnul
răspunsuri veridice cândva o să apară
cu rugăciuni ardente l-am invocat pe Domnul.

toamna-i o romanţă pe strune de vioară
o ascult în cadrul unde cântă lemnul.

sonet de Floare Petrov
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Calul nărăvaş al minţii

Aşa cum recolta are nevoie de ploaie ca să crească şi focul are nevoie de vânt ca să se-nteţească, la fel şi mintea noastră are nevoie de meditaţie ca să se liniştească.

Meditaţia nu este despre fixare, ci mai degrabă despre decongestionare. Nu este ca şi cum îţi lipseşte ceva şi trebuie adăugat, ci mai degrabă ai prea multe pe cap şi trebuie să le oferi în dar.

Oferă-ţi gândurile în dar liniştii.
Oferă-ţi agitaţia pradă tăcerii.

Nu ai de ce să vrei să controlezi această zbatere - mintea e ca un deţinut ce îşi fixează singur lanţurile şi apoi se roagă pentru libertate. Nu îi asculta lamentarea, nu îl salva, pentru că nu asta vrea. E singura dată când nu e nevoie să fii erou; e singura dată când ceea ce se zbate, trebuie să piară. Nu există final fericit în acest film, dar ah, ce fericire după ce se termină.

Calul minţii e unul nărăvaş - într-un moment te înalţă la ceruri, doar ca în următorul să te trântească la pământ. Încerci să ţii frâiele în strânsoare, dar cu cât încerci mai mult cu atât îi alimentezi forţa mai tare.

Soluţia? Nu îl stârni, lasă-l să zboare.

Nimic nu poate opune rezistenţă la nesfârşit - va exista un moment în care se va aşeza extenuat deoparte, trăgând un pui sănătos de somn. Pentru o vreme va fi linişte şi pace, lucrurile vor reveni la normal.

Ai trăit deja astfel de momente - o plimbare în parc când lumina soarelui părea să aibă o strălucire aparte, când aerul părea să îţi desfunde căile respiratorii şi când simţeai de parcă ai zbura în loc de a păşi.

O dimineaţă în care te-ai trezit simţindu-te neaşteptat de bine. Ai zâmbit tuturor fără motiv, molipsindu-i cu fericirea ta, tot fără motiv. Dacă cineva te-a întrebat ce e cu tine, de te simţi aşa de bine, probabil că i-ai spus că ai ‘o zi bună' şi că ‘totul merge strună'.

Cu toţii ştim însă că viaţa e departe de-a fi un drum drept, fără urcuşuri sau coborâşuri.

[...] Citeşte tot

poezie de Alexandru Pop
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Avânt determinant

mă avânt spre cer precum un curcubeu
culori aprinse descriu un tablou magic
gânduri nesfârşite se dezvoltă în creerul meu
accesează universul cu freamăt nostalgic

valori sentimentale crează vastă boltă
sub care seninul prinde mereu contur
toamna mi-a pregătit o bogată recoltă
cu trăiri spectaculoase de trubadur

mi-am decorat fiinţa cu franjuri de lumină
simt trecerea timpului ca un cântec superb
o sumă de vibraţii concentrez în albumină
anticipând succesul prin cuvânt şi verb

mă simt o floare rară cu polen în stamină
doar raze mă mângâie timpul meu nu-i acerb

sonet de Floare Petrov
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Despre suflete pierdute

Prinşi sunteţi voi în duh de rătăcire,
Şi nu priviţi la semne, deşi sunt...
Din lume aţi venit, sunteţi pământ!
Şi nici că vreţi a vă lupta spre nemurire!

Aţi rătăcit ca oile pierdute...
Pierduţi sunt toţi acei care nu văd,
Care refuză ocaziile avute
A nu le pierde... să işte iar prăpăd!

E scris – oricine cade din Lumină,
Şi nu stă alipit de ea...
A nu-şi conştientiza din vină,
E calea de pierzare, ce moartea ţi-o va da.

Binele îmbracă multe forme...
La fel şi răul pe care nu-l distingi...
Depărtează-ţi tradiţii şi dogme,
Şi împlineşte-n loc, Legea de-a Iubi!

[...] Citeşte tot

poezie de Adina-Cristinela Ghinescu din Şoptit de Dumnezeu
Adăugat de Adina-Cristinela Ghinescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tradiţii de Buna Bestire

Vremea revarsă căldură
Peste ninsorile de flori,
Şi-mpodobeşte natură
Cu petale-n mii de culori.

La nuntă de primăvară,
În sărbătoare creştină,
Cântă cucul prima oară,
Anunţând veste divină.

O taină, limba dezleagă
Păsărilor cântătoare,
Şi mit străvechi se încheagă
În legendă grăitoare.

În această sărbătoare,
Sacru şi mistic se-mbină,
Ca prin vremea trecătoare,
Mituri străvechi să revină.

[...] Citeşte tot

poezie de Maria Filipoiu din Vol. "Tradiţii creştine şi ritualuri româneşti" / 2008 (25 martie 2008)
Adăugat de maria.filipoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pe patul de moarte

Un om pe patul de moarte lasă instrucţiuni
privind împărţirea averii sale celor trei fii.
El îşi devotase tot spiritul pentru educarea acestora.
Acum, ca trei cedri, ei stăteau în jurul lui,
tăcuţi şi puternici.
El i-a spus judecătorului din oraş: " Încredinţez toată moştenirea
aceluia dintre ei care este CEL MAI LENEŞ."

Apoi a murit, iar judecătorul i-a adunat pe cei trei:
" fiecare dintre voi să-mi explice felul în care este leneş,
astfel ca eu să înţeleg exact CUM sunteţi voi leneşi".

Gnosticii sunt experţi in lene. Ei depind de ea,
pentru că ei încontinuu văd pe Dumnezeu lucrând în jurul lor.
Recolta vine întotdeauna la timp, deşi ei
nici măcar nu-şi ară ogorul!

Hai! Povestiţi în ce fel sunteţi leneşi.

Fiecare cuvânt rostit este un acoperământ al sinelui interior.

[...] Citeşte tot

poezie clasică de Rumi, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

De ce te temi?

"Omul este lup pentru om."
Plautus

De ce te temi o om pierdut
Şi vrei ca să te puni la scut
Ce poţi să faci, opreşte vânt
Să nu mai bată pe pământ
Opreşte ploaia din cădere
Dacă te crezi că ai putere
Şi pune straturi cu ozon
Pământului ca şi-un oblon
S-opreşte raza ucigaşă
Să nu mai intre pe a ta masă
Se gată apa - facă-şi voaie
Vom colecta-o de la ploaie
Ce-a fost aceiaşi iar va fi
Nimica nou nu se va şti
Citit-a-ţi voi de cele scrise
Despre recolte compromise
De foamete, despre migrare

[...] Citeşte tot

poezie de Toma Adrian Frenţiu (22 februarie 2004)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Colţu-acesta mic de râu

Dacă s-a închis zăplazul
Ne mai vedem mâine dimineaţă
Când va fi păscut izlazul
Turma oilor de ceaţă

Scade la răstoace gârla
Împrejururi saltă trestii
Că timidă şi şopârla
Exclamează: - Ce de chestii!

Clorofila, un miracol
Roua limpede pe iarbă
Se dau broaştele-n spectacol
Cu năduf c-a prins să fiarbă,

Câte-un ochi de apă sec
Muşiţele se revoltă
Că bondarii care trec,
Le mai fură din recoltă

[...] Citeşte tot

poezie de Ion Untaru din vol. Autorportret fără oglindă (2005)
Adăugat de Ion Untaru
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dor de părinţi

Când am deschis privirea pentru întâia dată
Se-nfiripa iubirea de mamă şi de tată,
Se furişase-n suflet plăpândă şi curată,
Mi-e dor de tine, mamă, mi-e dor de tine, tată!

Mi-e dor de casa-n care treceam peste necaz,
În cuiul din perete ardea lampa cu gaz,
Se frământase coca să crească în covată,
Mi-e dor de tine, mamă, mi-e dor de tine, tată!

Mi-e dor de curtea-n care ne fascinase jocul,
Mi-ardeau obrajii rumeni, se-mbujorau ca focul,
De geamul casei care-l spărsesem cu o piatră,
Mi-e dor de-o palmă, mamă, mi-e dor de-o palmă, tată.

De fraţii mei de-acasă îmi este-aşa de dor,
Când mama scotea pâinea fierbinte din cuptor
Şi-o aşeza pe masă la toţi să ne-o împartă,
Mi-e dor de tine, mamă, mi-e dor de tine, tată.

[...] Citeşte tot

poezie de Nicolae Matei din Linişor lunecă luna
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

"Momentul prieteniei" era ca desţelenirea unui ogor pentru a-l face roditor pentru societate, era ca o spovedanie duhovnicească înaintea marei taine a împărtăşaniei. Căci, ca după o împărtăşanie trebuia să se simtă "fratele de cruce" după şedinţa la care luase parte. Din ea ieşea mai uşor, mai liber, cu sufletul scăldat de lumini. Un suflet împovărat, apăsat de greşeli şi păcate, este un suflet stins şi vulnerabil. În el prind uşor rădăcină complexele cele mai întortochiate, ce-l vor munci dureros. Din această stare omul nu mai poate dărui nimic substanţial. El nu se mai poate da cu dragoste şi elan celor din jurul lui. Rămâne cramponat în îndoieli şi în scepticisme care-i vor ucide avânturile. Dar dacă se poate mărturisi cuiva, unui prieten apropiat care să-l poată asculta cu dragoste de frate şi cu înţelegere, el se uşurează. Îşi elimină o sarcină grea ce duce cu el şi îşi curăţă şi limpezeşte labirinturile interioare. În felul acesta va putea sălta mai uşor peste obstacolele lui psihice şi va reveni la starea de armonie originară, singura care poate fertiliza omul şi care-i înmulţeste bobul recoltei sale.

Nicolae Roşca în Ce este Frăţia de Cruce
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Jurrasic Way

Pe Jurrasic Way din nou,
în ceaţa asta thriller, cu plămânii
umflându-se ca nişte baloane meteo
subţiri,
gata să explodeze. Să-mi ajustez antenele,
boţite sub şăpcuţa de căpitan, să verific conexiunile.
Aş vrea puţin soare,
să se lovească
de lucrurile din jur,
să le facă
mai suportabile.
Încă o dată să mă prindă
răsăritul cu mintea împăienjenită de
planuri şi o fereastră deschisă
către un câmp scufundat în pericol,
animale de sticlă spărgându-se în fugă,
un sound straniu lovindu-mi-se
între tâmple ca o reacţie adversă,
nu sunt decât o altă
provincială care-şi încearcă norocul,

[...] Citeşte tot

poezie de Alexandra Negru
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dansul anotimpurilor

Salbă albă de mărgele
Şi păianjeni de lumină,
Dans de fluturi şi de stele,
Paturi reci de muselină,
Flori de gheaţă la fereastră,
Zarvă-n cer şi pe pământ,
Pâlpâiri de foc în casă,
Ori colindători cântând...

Apoi vrajă, ce minune!
Peste-un petec de ninsoare
Prind în vise să adune
Ploi de gâze şi petale...

Cu cercei de jad, deodată,
Ştrengăriţă, bat-o vina,
Tânără şi-mbujorată
M-a întâmpinat vecina,
Vânt de taină şi lumină,
Mângâiere de petale,

[...] Citeşte tot

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Dansul anotimpurilor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Glossă fluturelui rănit

E-ntâia oară când am prins să zbor -
Un fluture pe-o aripă de nor,
În zborul meu flămând după lumină,
Cu aripi de argint şi muselină.
Şi m-am născut un fluture de soare
Sub pulberea de stele şi ninsoare.
Văd în zadar cum s-a deschis petala...
În pâlpâiri de foc se-ntoarce seara.

E-ntâia oară când am prins să zbor
Şi-am înţeles, nimic nu e uşor!
Ni-i viaţa noastră fluture în vânt,
Dar nu-n zadar ne naştem pe pământ.
Un rol universal şi sfânt îl are
Pe-acest tărâm, prin sine, fiecare.
Trăim spre-a ne-mplini făgăduinţa,
Iubirea şi speranţa şi credinţa.

Un fluture pe-o aripă de nor
Am fost adesea şi-am dorit să zbor.

[...] Citeşte tot

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Cartea glosselor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Alienare (versuri)

Sigur, iubita îmi spune –
Eşti un nimeni,
Sunt un nimeni,
Dar de unde vine vocea iubitei?
Iubita este în vinele mele albastre,
Ea circulă prin vase, prin inimă, prin creier,
Peste tot ea spune, un nimeni, un nimeni, un nimeni,
Nu mă îndoiesc nici o clipă, nu o contrazic,
De când m-am născut ştiam că sunt un nimeni,
Iubita era scaietele din curte, era drumul pustiu,
Eşti un nimeni îmi spune norul plutind precum albuşul
În crema lichidă, un nimeni, un nimeni, un nimeni,
Iubita pe numele ei, Mengele, Himmler sau Bormann,
Iubita este un bărbăţel în chiloţi, nu vă speriaţi, ea nu este femeie,
Ea este tot ce nu a fost feminin niciodată, ea nu este din coasta
Bietului Adam, este o mult mai veche fiinţă, fosila pe care noi
N-o vom găsi niciodată şi leagă maimuţa de om, ca răspuns
La-ntrebarea pusă de Domnul.
***
Eram păgân, aveam un munte,

[...] Citeşte tot

poezie de Boris Marian Mehr
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!