lumina lunii şi tăcere

Privesc în splendoarea nopţii

Privesc cerul şi e linişte-n amurg,
Iar soarele se vede-n oglinda unei ape,
M-apropii de lac cât mai aproape,
Ş-ascult în tăcere izvoarele cum curg.

Privesc splendoarea, dar soarele a adormit,
Apoi ascult păsări cu simfonii ambientale,
Ce vin din cele patru puncte cardinale,
Iar eu înregistrez şi ţi le trimit.

Eu intru din nou în melancolii,
Iar brazii-şi leagănă crengile din păcate,
Florile-şi închid petalele înmiresmate
Şi vântul bate într-un dans de veselii.

În lumina lunii se vede-un nor înaripat,
Ce cuprinde cerul fără teamă,
Se-aude-n depărtare ceva ce vrea să geamă,
Plângând iubirea-n lung şi-n lat.

[...] Citeşte tot

poezie de Eugenia Calancea (14 martie 2019)
Adăugat de Eugenia Calancea
Comentează! | Votează! | Copiază!

A timpului glossă

Trecem peste timp şi timpul ca o pasăre de ceară,
Peste cerul de rugină, liniştit şi trist coboară.
Au înmugurit cocorii la o margine de lume...
Stânci brodate cu lumină cad în dulce plecăciune.
Sângerie, mătăsoasă şi sfielnică chemare
Ca un clopot se aude, ca un vuiet... Ce e oare?!
Se frământă frunza-n ramuri, freamăt, temeri şi nelinişti...
Trec tractoarele să are, ca albinele, pe mirişti.

Trecem peste timp şi timpul, ca o pasăre de ceară,
Grânele înmiresmează... Seva-n noi, de mirt, coboară.
Riduri negre strâng sub streaşini de tăceri, lumina lunii...
În beteală argintie trec călări pajii furtunii.
Totu-i teamă şi tăcere, negura în noi se-ascunde
Şi în noapte (ori îmi pare?!), tunetul prelung se-aude.
Cad dantelele de valuri - dansuri ca un plâns de prunc...
Paparude de lumină rod bogat din cer aduc.

Peste cerul de lumină liniştit şi trist coboară,
Ca un cânt, o voce lină, din corabia de ceară.

[...] Citeşte tot

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Cartea glosselor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Să nu-mi pleci, Poezie!

Vii, mai ales, când norii îmi vârtejesc prin viaţă
Cu versurile prinse în acele de gheaţă.
Cuvintele-s orfane de muză şi-n tăcere
Mă caută prin gânduri şi răscolesc viscere...

Şi dacă toată-n iceberg nu văd lumina lunii,
Tu îmi răsari sub gene şi îmi nunteşti păunii.
Pătrunzi printre ruine, desfiinţând hotare
De dincolo de lume, de dincolo de soare...

Nu ştiu prin ce minune înnobilezi cuvântul,
Epustuflant te-ncumeţi să te întreci cu vântul
Şi îmblânzeşti furtuna şi fiarele pădurii,
Metafore-ngenunche atacurile urii...

Ai armele cu tine şi nu sunt la vedere,
Silabele valsează-n alint şi în durere,
Vocalele vibrează în acolade-albastre,
Consoane stau de pază-n oceanele sihastre...

[...] Citeşte tot

poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Doruri

În lume sunt păduri de doruri
Doruri albe, galbene şi mov
Asemeni florilor de micşunele răsărite
În pieptul răbdătorului Pământ.
În lume sunt nemuritoare Primăveri
Ce nu dispar decât în stele
Atunci când pieptul e urcat în nori
De Cel ce a făcut această lume.
Acolo toate florile lumeşti dispar
Toate dorurile mov şi galbene din fire
Acolo toate pădurile de doruri trec
Prin cuptorul Domnului de judecată.
În cuptorul Dreptului merg toate
Nici măcar o floare nu rămâne vie
Nici măcar un dor de păcătos născut
Ce nu a plâns din dor de Dumnezeu şi Fiul.
În lume sunt păduri de doruri
Doruri de bani şi suflete pierdute
Asemeni florilor de micşunele mov
Ce stau tăcute sub lumina Lunii.

[...] Citeşte tot

poezie de Adelina Cojocaru (26 februarie 2019)
Adăugat de Adelina Cojocaru
Comentează! | Votează! | Copiază!

Glossă nopţilor de mai

Lumânari pe cerul negru strălucesc şi se arată
Nopţi sub teiul dând în floare pe aleea-mparfumată.
Cântec lin, îndrăgostiţii, sărutându-se de zor,
Şi bătrâni pe prispa casei frământându-se de dor.
Peste lumea-nviorată, adieri alene cad
Şi un roi de fluturi - albii pe mătasea nopţii ard.
Ondulându-şi tâmpla ninsă printre valuri de rugină,
Se ascund sub stranii umbre, ca o arcă de lumină.

Lumânări pe cerul negru strălucesc şi se arată...
Trec ţinându-se de mână pe cărarea-mparfumată,
Tineri pentru care viaţa doar acum abia începe
Şi bătrâni nutrind speranţe, împletind uitarea-n plete.
Sus sunt sâmburi de lumină încolţind de strălucire,
Parcă îngeri trec în goană în divina lor nuntire.
Ninge-n suflet teiu-n floare, cântul eminescian,
În hamace de lumină ne alintă an de an.

Nopţi sub teiul dând în floare pe aleea-mparfumată
Pier precum o strălucire şi spre zori ni se arată

[...] Citeşte tot

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Cartea glosselor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

A zecea elegie

De-aş înălţa cândva, la capătul cruntei viziuni,
imnuri şi laudă îngerilor ce-ncuviinţează.
De nu ar da greş pe strunele moi, şovăielnice
sau prea încordate, nici una dintre bătăile
clare-ale inimii. De mi-ar da strălucire mai multă
obrazul meu şiroind:! de-ar înflori obscurele lacrimi.
O, cât de dragi mi-aţ fi atunci, mâhnitelor nopţi.
Cum de nu am putut, nealinate surori,
să vă primesc mai îngenuncheat, să mă las mai desprins
în voia desprinselor voastre şuviţe. Risipitori ai durerilor,
cum încercăm să vedem înainte, în trista durată,
de nu cumva se sfârşesc. Ele sunt însă
frunzişul pururea verde şi sumbru al duhului nostru,
un timp al anului tainic, nu numai timp
– ele sunt loc, aşezare, culcuş, sol, locuinţă.

Vai, într-adevăr, străine sunt in oraşul-durere stradelele,
unde în liniştea calpă, din stridenţe alcătuită,
se-mpăunează poleita larmă, proţăpita statuie,
fontă turnată-n tiparele golului.

[...] Citeşte tot

poezie de Rainer Maria Rilke din Elegiile din Duino, traducere de Maria Banuş
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Feciorul de împărat fără stea

În vremi de mult trecute, când stelele din ceriuri
Erau copile albe cu părul blond şi des
Şi coborând pe rază ţara lor de misteruri
În marea cea albastră se cufundau ades;
Când basmele iubite erau înc-adevăruri,
Când gândul era pază de vis şi de eres,
Era pe lumea asta o mândră-mpărăţie
Ce-avea popoare mândre, mândre cetăţi o mie.

Domnea în ea atuncea un împărat prea mare,
Bătrân, cu ani o sută pe fruntea lui de nea,
Şi mâna lui zbârcită, uscată însă tare,
A ţărilor lungi frâuri puternic le ţinea.
Şi tările-nflorite şi-ntunecata mare
La glasul lui puternic gigantic se mişca.
Dar nu se miră lumea de braţu-i ce supune,
Ci de a lui adâncă şi dreaptă-nţelepciune.
În sala cu muri netezi de-o marmoră de ceară,
Pe jos covoare mândre, cu stâlpi de aur blond,
Cu arcuri ce-şi ridică boltirea temerară,

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Mihai Eminescu (1872)
Adăugat de Ion Untaru
Comentează! | Votează! | Copiază!

Credinţa, mai presus de cuvinte

buzele Domnului sărutând fântânile părăsite,
Hugues de Payens.
pădurile arzând în credinţa iubirii,
Robert de Craon.
nisipul chemând corăbiile lumii noi,
Everarad des Barres.
muzica albastrului fragmentată în mii de boabe de rouă,
Bernard de Tremelay.
femeile neiubite tremurând la porţile mănăstirilor,
Andre de Montbard.
cetăţile în ruină strigând numele oştenilor dezertori,
Phillippe de Milly.
vrăjitoarele arse pe rug la lumina lunii,
Odo de St Amand.
nostalgia locurilor sfinte părăsite de binecuvântarea divină,
Arnold de Torroja.
coroana a trei regi sfărâmată în faţa statuilor de piatră,
Gerard de Ridefort.
şarpele nordic luat prizonier într-o seară blestemată de sfinţi,
Robert de Sable.

[...] Citeşte tot

poezie de Eduard Dorneanu (16 septembrie 2011)
Adăugat de Eduard Dorneanu
Comentează! | Votează! | Copiază!