Citate despre marină și viață, pagina 2
Primului marinar al țării
Votat de un întreg popor,
A ordonat "să trăim bine",
Și-a zis că țara e vapor,
Și că doar lui îi aparține.
epigramă de Paul Constantin (25 iunie 2008)
Adăugat de Paul Constantin
Comentează! | Votează! | Copiază!
Nemurirea este corabia legată prin frânghia speranței de țărmul vieții pe care o trăim. Cînd frânghia speranței se rupe, nemurirea devine vasul fantomă care ne bântuie tot restul clipelor rămase.
Ionuț Caragea în Sindromul nemuririi (2014)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Arde-ți corăbiile și țintește cât mai sus! Doar așa vei evolua și vei descoperi adevăratul sens al vieții tale!
citat din Pera Novacovici
Adăugat de George Aurelian Stochițoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Amintirile din viețile trăite
Poate că, în urmă cu
milenii, făcusem parte
din rasa legendară a centaurilor.
Poale că, în cine știe ce parte a pământului,
fusesem luntraș ori corăbier.
Nu știam.
Nimic nu știam, dar mi se părea că mai trăisem
și altădată.
Mi se părea că mă mai născusem de nenumărate ori
că mai trăisem de nenumărate ori,
că de nenumărate ori mai murisem.
Când?
Unde?
Amintirile din viețile trăite și pierdute erau tulburi
și niciodată nu izbutisem să le deslușesc.
Ori poate că nu trăisem altădată.
Poate că acum trăiam întâia oară.
Întâia oară și ultima oară.
Poate că imaginile de altădată,
[...] Citește tot
poezie celebră de Zaharia Stancu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Pleacă trenul
Când stai în tren și pleacă trenul vecin,
De ce ai impresia că ai plecat
Tu?
Primăvara și toamna
Te tot uiți pe cer, pierdut în gânduri,
Stoluri de păsări vin,
Stoluri de păsări pleacă,
De ce ai impresia că mergi tu?
Toată viața m-am uitat pe fereastră,
Pironit într-un colț
De autobuz, de tren, de vapor
Hurducat de căruță
M-am uitat cum fug de mine copacii,
Oameni, orașe, continente
De ce sunt copleșit de atâtea emoții,
De ce am impresia
Că am cunoscut lumea?
poezie celebră de Marin Sorescu
Adăugat de Enache Andreia
Comentează! | Votează! | Copiază!
Corabie în deșert
tu ești corabia mea iar eu deșertul tău.
umbrele noastre dansează noapte de noapte în catedrala iubirii
călcând peste florile aruncate de anotimpurile tinereții fără sfârșit.
urletul oceanului nu se aude, rafalele furtunii nu mă mișcă din brațele tale,
și zeii plâng însingurați numărând mângâierile,
mereu numărând.
tu ești corabia mea iar eu deșertul tău,
o lume întreagă încearcă să ne închidă dragostea într-o stea de nisip.
de aceea trebuie să murim departe de lume
mințindu-ne sângele că am fost cu adevărat fericiți.
tu ești corabia mea iar eu deșertul tău,
eu navighez în sângele tău căutând fericirea.
tu te acoperi cu mine,
ca să uiți să trăiești...
poezie de Eduard Dorneanu (3 septembrie 2011)
Adăugat de Eduard Dorneanu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Lucrurile cu adevărat îndrăgite pe lumea aceasta se găsesc în ochii persoanei iubite, flori de liliac care se deschid, luminile vapoarelor, clopoțelul școlii, într-un peisaj, în conversații amintite, prieteni, Duminica unui copil, voci pierdute, costumul preferat, toamnă și toate anotimpurile, memorie, da, ea fiind esența vieții, memoria.
citat clasic din Truman Capote
Adăugat de Mircea Filimon
Comentează! | Votează! | Copiază!
Viața mea se iluminează
Părul tău e mai decolorat de soare,
regina mea de negru și de sare.
Țărmul s-a rupt de mare și te-a urmat
ca o umbră, ca un șarpe dezarmat.
Trec fantome-ale verii în declin,
corăbiile sufletului meu marin.
Și viața mea se iluminează,
sub ochiul tău verde la amiază,
cenușiu ca pământul la amurg.
Oho, alerg și salt și curg.
Mai lasă-mă un minut,
mai lasă-mă o secundă,
mai lasă-mă o frunză, un fir de nisip.
Mai lasă-mă o briză, o undă.
Mai lasă-mă un anotimp, un an, un timp
poezie celebră de Nichita Stănescu
Adăugat de Eva
Comentează! | Votează! | Copiază!
Spune-ți părerea!
Mulți oameni știu că viața nu ne este orânduită dinainte și că toate poveștile sunt, de fapt, rodul unui șir de întâmplări. În ciuda acestui fapt, odată ajunși într-o anumită etapă a vieții, până și cei care cunosc acest adevăr hotărăsc, privind în urmă, că ceea ce au trăit cândva ca întâmplare a fost, de fapt, o necesitate. Și eu am cunoscut o asemenea etapă. Acum, reînviind în fața ochilor culorile corăbiilor turcești ivite din ceață ca niște năluci și trudindu-mă să-mi scriu cartea, așezat la o masă veche, mă gândesc că o astfel de perioadă este cea mai prielnică pentru a începe și a sfârși o poveste.
Orhan Pamuk în Fortăreața albă
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!
Noaptea celor 1001 de stele
Astăzi mă nasc din nou
mai tânără decât ieri
am închis ferestrele nopții
mă tăvălesc în lumina patului
în căutare de versuri nescrise
cu toate stelele adunate în mine
simți? viața ne caută, ne atinge
o altă dimineață ne vorbește în tăcere
aerul e plin de urmele noastre
la capăt de taină
măinile tale îmi sărută poezia
o plajă nesfârșită e iubirea noastră
cafea sorbită între soare și vânt
risipă de frumusețe
adunată în cochilii
ce ne cântă vechile corăbii
și țărmurile cu nume de legendă
Dumnezeu ne trimite o clipă de paradis
[...] Citește tot
poezie de Alina Beatrice Chesca (17 septembrie 2007)
Adăugat de Alina Beatrice Chesca
Comentează! | Votează! | Copiază!
Îmbarcat pe vaporul credinței, apelând la răbdare, navighezi voios pe a vieții fantastică mare și faci față la a valurilor provocare.
aforism de Michelle Rosenberg
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!
40 de aforiști reuniți într-o colecție memorabilă
Vezi detalii despre o antologie de referință!
Să nu pleci...
Să nu pleci cât e timp de trecut pe sub plopi,
Cât mai curge pe piatră o apă târzie.
Chiar de plouă-n amurg, nu te teme să-ngropi
Ce-ai avut mai de preț în corabia vie.
Să nu strigi cât e timp de visat pe sub tei,
Cât e timp de iubit lângă frunzele nopții.
Dacă vrei să mai dai, dacă vrei să mai iei,
Încrustează un semn pe sprâncenele porții.
Să nu pleci, ochii mei nu mai știu ce-i cu ei;
Să-i împaci, cum știi tu, pân' la ceas de trezie.
Dacă vrei să mai dai, dacă vrei să mai iei,
Trandafirii, doar ei, ne vor sta mărturie.
Să nu strigi cât e timp de cules trandafiri,
Cât e timp de urcat în cetatea iubirii.
Vor veni la ospățul stelar amintiri
Să nu uiți, să nu uiți să le dai trandafirii.
[...] Citește tot
poezie de Cornel Armeanu din Între două lumini
Adăugat de Ioana Voicilă Dobre
Comentează! | Votează! | Copiază!
- Coja, Ion
- Un val de mare sculptat, umblă prin București și se numește Ion Coja. Uneori, de foarte puține ori, când se apucă să cioplească destine din lutul pe care-l fură stepei, marea dă la iveală vlăjgani ca Ion Coja, care nu imploră niciodată pe nimeni, ci-și smulg singuri, hotărîți și lucizi, bucuriile și durerea din întâmplările ce alcătuiesc o viață de om. Ion Coja aparține mării ca și luna, corabia lui de nuntă. Îl respect și mi-e drag ca o scuturare de meri...!
definiție celebră de Fănuș Neagu
Adăugat de Iulia Mirancea
Comentează! | Votează! | Copiază!
Spune-ți părerea!
Sub sabia timpului
Plutim pe marea vieții
Ca pe o corabie
Uneori furtuni și uragane
Se dezlănțuie
Ca și Damocles destinul așează
Deasupra capului o sabie
În timpul în care anii scurși
Cu cei ce vin se înlănțuie
Suntem neputincioși a citi
A destinului carte
Ce taine ascunde
Dar nu avem dezlegare
Drumul vieții ce ni-i dat
Este aproape, este departe?!
Peste timp, peste vremi
E a noastră eternă înălțare.
poezie de Petre Gigea-Gorun din revista Uniunea Artelor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Elen: Eu crezusem, tu crezuseși, el crezuse! Credința este adevăratul meu trecut doamnă! Toată viața am crezut la mai mult ca perfectul...
Lady Robinson: Povești! Tu ești credulă, nu credincioasă! Credința ta se adâncește în măsura în care ți se adâncesc ridurile! Îți place să te ascunzi mereu după icoane.
Elen: Doamnă...
Lady Robinson: Îi dai înainte cu diateza pasivă! Dar și hormonii tăi își cer drepturile, Elen. Ce cauți tu aici? De ce te-ai urcat pe această corabie a disperării sexuale?
Elen: Voiam să ajung în Țara Sfântă. În țara cea fără de păcate...
replici din piesa de teatru Lady Robinson Bar (Insula femeilor), scenariu de Valeriu Butulescu (2009)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!
Spune-ți părerea!
Orașul e revărsat pe-o ieșitură de mal, împlântată în valuri.
Prin câte-a mai trecut, Doamne, și colțișorul acesta de lume!... La început, au aruncat ancorele și și-au așezat liman aci fenicienii, cei dintăi colindători ai mărilor. După ei au venit grecii, cu puternicile lor corăbii. Apoi a început năvala noroadelor de pe uscat. Și așa, neamuri pe neamuri s-au împins în căutarea «Berbecului cu lâna de aur» de la gurile Istrului. Vieți peste vieți s-au așternut în trei mii de ani pe țărmul acesta, și vijelii după vijelii au bântuit ș-au spulberat așezările lor din temelie.
Alexandru Vlahuță în România pitorească, Constanța
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
O viață de marinar
Oh, lucruri scumpe, de fală, marinarul n-are
Doar un cufăraș de lemn și-un costum ars de sare.
Dar, oricât de modest în ochii celorlalți apare,
Pe Dumnezeul cel viu, a lui e-ntreaga mare!
Distanța care crește-n urmă și care-n față scade,
Și inima de-a fi acasă pe valurile albe și nomade
Pe nava care lasă-n pupa o volbură de ape-n spume,
Prin zile toride și furtuni sălbatice, nebune.
Oh, un marinar nu are prea multe de iubit
Dar are deasupra, albastru, tot cerul infinit
Și talazuri în jur argintii cum e cobaltul
Hălăduind, în tunet, de la un țărm la altul.
Așa că-nmormântați-mă,-n ora morții mele,
Acolo unde cliperele înalță albe vele;
Lasați trupului meu, atunci rece, încântarea
De-a dormi-n singura casă pe care-a avut-o marea!
poezie de Harry Kemp din Cântece și balade marinărești, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Fărâmă de nimic
Cu fața la altarul cerului mă-nchin,
Căci nu știu ce taine
Dincolo de el ascunde,
Tu, Doamne! De ești al meu stăpân,
Mă îmbarcă pe a ta corabie.
Mă simt fărâmă de nimic,
În universul tău misterios și infinit de mare,
Mă întreb, ce rol are al meu destin?
În teancul tău, de suflete rătăcitoare.
Că mi-ai dat minte să gândesc,
Dar vai! Ce minte scurtă,
Care m-ajută să trăiesc
Și să-mi învârt destinul
în juru-mi pe orbită.
Și, Doamne! Cum să nu doresc
Să știu, în infinitu-ți univers
viața mea și-a celorlalți
[...] Citește tot
poezie de Valeria Mahok (27 ianuarie 2004)
Adăugat de Valeria Mahok
Comentează! | Votează! | Copiază!
Poemul XVIII
Aici te iubesc!
Vântul se desprinde din pinii întunecați.
Luna strălucește ca fosforul în apa nestatornică.
Zilele, de același soi, se urmăresc unele pe altele.
Zapada se dezvăluie în forme care dansează.
Un pescăruș argintiu alunecă din vest.
Uneori o corabie. Stele înalte, înalte.
O, catargul unei corăbii.
Singur.
Uneori mă trezesc devreme și sufletul mi-e ud.
În depărtare, marea sună și răsună.
Acesta este un port.
Aici te iubesc.
Aici te iubesc și orizontul te ascunde în zadar.
Te iubesc și printre aceste lucruri reci.
Uneori, săruturile mele se urcă pe acele corabii grele
ce străbat marea fără destinație.
Mă regăsesc uitat ca ancorele vechi.
Porturile devin triste când după-amiaza acostează.
Viața mea obosește, înfometată, fără niciun scop.
[...] Citește tot
poezie celebră de Pablo Neruda din Douăzeci de poeme de iubire și un cântec de disperare, traducere de Ionuț Popa
Adăugat de Ionuț Popa
Comentează! | Votează! | Copiază!
Halucinații
Cerul nu e decât un uriaș iaz,
Mă plimbă pe apele lui corabia norilor.
Încotro mă întorc văd același obraz,
Aceiași ochi mirați, ca ai florilor.
Tu întinde-mi mâna, doar mâna,
Îți voi citi în miezul gândului.
N-ai mai putea să-mi purifici țărâna
Nici dac-ai da foc pământului.
Poate sunt sămânță de lotru,
Nici o stâncă nu mă strivește,
Dar la marginea marelui codru
Întunericul gras mă pândește.
Floarea-soarelui a crescut prea înaltă
Tot uitându-se mereu după soare.
Cârtițele uitate pe câmp
Și-au săpat singure, în pământ, închisoare.
[...] Citește tot
poezie celebră de Zaharia Stancu din volumul: Anii de fum (1944)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Pentru a recomanda secțiunea cu Citate despre marină și viață, adresa este: