meşteri şi religie

Pe vremea aceea, se afla un viteaz pe nume Greuceanu. Auzind şi el de făgăduinţa împărătească, ce se gândi, ce se răzgândi, că numai îşi luă inima în dinţi, încumetându-se pe ajutorul lui Dumnezeu şi pe voinicia sa, şi plecă şi el la împăratul să se închine cu slujba. Pe drum se întâlni cu doi oameni pe cari slujitorii împărăteşti îi ducea la împăratul ca să-i taie, pentru că fugiseră de la o bătălie ce o avusese împăratul acesta cu nişte gadine. Ei erau trişti, bieţii oameni, dară Greuceanu îi mângâie cu nişte vorbe aşa de dulci, încât le mai veni niţică inimă, că era şi meşter la cuvânt Greuceanu nostru. El îşi puse nădejdea în întâmplarea aceasta şi îşi zise: "îmi voi încerca norocul. De voi izbuti să înduplec pe împăratul a ierta pe aceşti oameni de la moarte, mă voi încumeta să mă însărcinez şi cu cealaltă treabă; iară de nu, sănătate bună! Mă voi duce de unde am venit. Asta să fie în norocul meu; niciodată nu strică cineva să facă o încercare".

Petre Ispirescu în Greuceanu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eterne căutări

nu ştim cine suntem
de ce am venit aici
unde ne ducem
construim nimicuri apoi trecem mai departe
mai hotărâţi să facem nimic
într-un zbor etern către nicăieri
poate azi, poate ieri
căutăm fără speranţă un loc
în care vom zidi fericirea
meşteri mari, lăsăm la fiecare colţ
o biserică neterminată
În care am zidit fiecare femeia
ne temeam să privim drumul
străbatem aiurea mări, ne întoarcem înapoi
fără a şti de am plecat, de ce am mai venit
în zid, inima ei a plâns, apoi a tăcut
turlele s-au prăbuşit în vânt
în palme port ţărâna sufletului
alteori aruncăm ancore în timp
opriri provizorii în lumi derizorii

[...] Citeşte tot

poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Istoria scrisă de învăţaţii cărţilor e foarte bogată şi meşteşugită în înşirarea faptelor omeneşti şi mai întotdeauna crede că poate da şi fără frică şi fără îndoire de sine pricinile şi urmările acelor fapte, aşa că avem răspunsuri limpezi la toate întrebările ce trebuie să ne punem, atunci când privim tainica întreţesere a patimilor şi gândurilor omeneşti, singuratice ori de-ale mulţimilor, alcătuind vălmăşagul istoriei popoarelor. Dimpotrivă, învăţaţii, care, alăturea de cărţi, cunosc şi viaţa cea de toate zilele, se tem să dea prea repede răspunsuri asupra legăturii şi pricinilor faptelor omeneşti; de multe ori ei mărturisesc neputinţa lor de a lămuri de ce s-a întâmplat cutare război, ori s-a ivit cutare meşter de icoane frumoase şi de case măreţe, ori de biserici cu faţa lui tot nouă faţă de cele dinainte, şi se mulţumesc numai să spună cum a fost şi de ce aşa şi altfel. Şi ei fac astfel, pentru că viaţa nu e aşa limpede, cum se arată în cărţi, de fiecare om, după mintea lui, ci e amar de încurcată şi neaşteptată, cum e şi ciocnirea dintre minţile nenumărate şi cu totul străine una de alta, ale oamenilor care alcătuiesc împreună, cu sau fără voia lor, satele, oraşele, ţările, împărăţiile, breslele lumii acesteia.

citat clasic din Vasile Pârvan
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Am fost geambaş de vise...

Am fost geambaş de vise-n vieţi buimace
Fumate pe furiş pe sub podeţe,
Neguţător de piei prin iarmaroace
Ori bărbier de morţi în tinereţe,
Lumânărar, născocitor de toane,
Călău de zboruri, meşter de comete
Într-un garaj, sorbind marghilomane,
Şi jucător de treişpe la rulete,
Am fost sforar, înghiţitor de noduri,
De săbii ascuţite, prin oboare,
Sau cântăreţ bisat pe la prohoduri,
Tălmaci de zodii, vânzător de ziare,
Pescuitor de taine-n prostovoale,
Mâzgălitor fecund de epitafuri
Ce fluiera din Bach prin catedrale
Şi prin biserici, ori pe sub cearşafuri,
Am fost bufon, contrabandist de roluri,
Mijlocitor de cauze pierdute,
Negustorind căinţe moi, pristoluri,
Uimiri crescute printre pergamute,

[...] Citeşte tot

poezie de Mihail Soare din Gâlceava mea cu Haydn sau despre Romanţa pentru clopot la patru mâini (ianuarie 2010)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Piaţa

Intrăm trişti, grăbiţi în piaţă
atragem atenţia subretelor
spânzurate în galantare
cât să intre privirea prin urechile acului
şi să evadeze în delir,
zilnic grijile lustruiesc balustrade,
sânii mamelor plâng,
pe maidanul aglomerat victime naive
verze împăiate,
roşii trofee vegetale,
portocale acrite,
nuci înverzite,
flori supuse travaliului de a naşte timp,
zilele mor în calendar să ajungă duminici
atunci se dezlănţuie iadul fructelor,
un ţârcovnic cu barba înfăşurată în stele aleargă spre coşul împletit
să pizmuiască toamna,
eu nu văd zâmbetul soarelui, decupez volte, croşetez frica,
pofte întinse la mezat,
meşteri ce poartă cocarde lasă zeului cântar uiumul,

[...] Citeşte tot

poezie de Ovidiu Cristian Dinică
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cronică rimată la vol. "Dumnezeu este singurul meu prieten" – Ana Dragoianu

La cronică, eu nu ascund,
Cum truda mi-e 'mpărţită-n două,
Căci versul este mai profund
Şi autoarea-mi pare nouă.

Cu "y"-grecul din coadă şters
Sub care publica vedeta
Şi-n poezii cu noul vers
Eu n-am recunoscut poeta.

Deasupra ochiului ce plânge
Făcând din lacrimi cugetare
O cronică nu îmi ajunge
Să scriu de Ana autoare.

Cu iambii presăraţi în sole
Eu scrisul i-l percep mai greu:
Ori este Ana lui Manole
Ori prietena lui Dumnezeu?

[...] Citeşte tot

poezie de Laurian Ionică
Adăugat de Any Drăgoianu
Comentează! | Votează! | Copiază!

La aniversare

Cincizeci de ani au trecut
De când alături de tine,
O viaţă-ntreagă-am petrecut
Şi m-am simţit foarte bine.

Astăzi, la nunta de aur,
Trandafirii albi ţi-i dăruiesc.
Aş vrea să fiu un meşter faur
Şi visele să-ţi împlinesc.

Ştiu cât de mult tu ţi-ai dorit
Să ai în viaţă multă sănătate.
Cât am putut m-am străduit.
Mai mult, zău că nu se poate.

Asta nu ţine de mine.
Ea vine de la Dumnezeu.
Dacă-i rău sau dacă-i bine,
Nu-mi permit să judec eu.

[...] Citeşte tot

poezie de Dumitru Delcă (octombrie 2010)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Să intrăm pe poarta strâmtă

Cât de limpede-i Scriptura
Cartea Vieţii pe pământ
Ce îţi schimbă aici făptura
De iubeşti al ei cuvânt

Evanghelia Divină
Ce putere-n sine are
De-ţi dă viaţa cea deplină
Pe-a vieţii vii cărare

Cât de scump este cuvântul
Semănat azi în Scriptură
De îţi schimbă-n bine drumul
Şi-ţi transformă a ta făptură

Nici o carte nu îndeamnă
Omenirea pe pământ
Să schimbe a vieţii haină
Ca al ei— veşnic Cuvânt

[...] Citeşte tot

poezie de Ioan Daniel Bălan (4 decembrie 2017, Cluj)
Adăugat de Ioan Daniel Bălan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Zeii (Olimpienii)

Zeii din Antichitate
Împărţeau pace, dreptate,
Bunăstare, bogăţie,
Bunătate, omenie.

Frumuseţe şi iubire,
Sănătate, fericire.
Curaj şi inteligenţă,
Isteţime şi prudenţă.

Libertate, prietenie,
Pricepere, veselie,
Cântece şi bucurie,
Cunoaştere, poezie...

Dar şi ură şi războaie,
Nedreptate şi gunoaie.
Răutate şi prostie,
Invidie, duşmănie...

[...] Citeşte tot

poezie de Cornelia Georgescu din Tăcere... (2006)
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Et in Arcadia ego

(plecasem de la copacul trăsnit)

1.

spune tu ce loc de vis
între iad şi paradis
orb să fii să nu găseşti
rai în cele pământeşti...

şi uite-aşa
imaginile - şi fac de cap
amintirile vin peste noi
insularii din vecinătatea ţărmului înalt

pe un paner
un guguştiuc şi-un porumbel
şi tot ce-ţi cântă inimioara

[...] Citeşte tot

poezie de Ioan-Mircea Popovici
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Meşterul din Univers

Proverbe 8:22-31
Pe Mine Domnul m-a făcut
Chiar întâia Lui lucrare
Să fiu un soare şi un scut
Lumină să fiu— îndurare

Mai "nainte de-nceput
Eu am fost din veşnicie
Nici pământul când făcut
Nu a fost atunci să fie

Adâncuri— nu existau
Nici izvoarele de apă
Undele nu-şi revărsau
Apa— nefiind creată

Însumi Eu am fost născută
Mai "nainte decât munţii
Când lumina nevăzută
Nu îşi regăsea pierduţii

[...] Citeşte tot

poezie de Ioan Daniel Bălan (8 iunie 2017, Cluj)
Adăugat de Ioan Daniel Bălan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cântul XXVII

Fiindc-apoi sfârşit vorbirii puse
şi dreapta-n sus şi-n linişte stătea,
cu voia dulcelui poet se duse.

Când d-alta ce din dosul ei venea
spre vârfu-i fuse-atenţia-ne-ndreptată
prin sunetul confuz care-l scotea.

Precum siculul bou, ce-ntâiaşi dată
mugi cu plânsul cui l-a plăsmuit
cu pila sa şi drept îi fu ca plată!

urla cu glasul celui chinuit,
încât părea cuprins de suferinţă
deşi de-aramă-ntreg era cioplit,

astfel să iasă neavând putinţă,
nici drum, din foc, cuvintele lui fură
în felul său dintâi doar străduinţă.

[...] Citeşte tot

cânt de Dante Alighieri din epopea Divina comedie, Infernul, traducere de George Coşbuc
Acest cânt face parte dintr-o serie | Toată seria
Adăugat de Dan Costinaş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nuntă în codru

Ce mai chiu şi chef prin ramuri
Se-ncinsese-atunci!
Numai fraţi, şi veri, şi neamuri
De-ar fi fost umpleau o ţară!
Dar aşa, că s-adunară
Şi străini din lunci!

De mă-ntrebi, eu nu ştiu bine,
Alţii poate ştiu —
Ce să-ntrebi calici ca mine!
Ştiu că lumea dintr-o dată,
S-a trezit că-i adunată
Şi c-o duce-n chiu.

Că-ntr-o zi, purtând în mână
Un colac ş-un băţ,
Prepeliţa cea bătrână
S-a pornit şi-n deal şi-n vale,
Şi chema-ntâlnind pe cale
Lumea la ospăţ.

[...] Citeşte tot

poezie celebră de George Coşbuc
Adăugat de Sagittarius
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eu te iubesc, penelopă

stai întinsă tu, femeie, pe un pat de vise dulci,
parc-ai sta în aşteptare şi nu vreai ca să te culci,
ai pe cap maramă albă, trup de aur, sâni de aur,
plămădită din miresme, de un mare meşter faur,
în vârtejuri diafane doar privirea în nocturn
te-nfăşoară în linţolii şi-n inele de saturn,
treci printre cărări pierdute, la umbră de chiparoşi,
îţi priveşti oglinda în faţă şi cu ochii tăi frumoşi
te vezi tânără, regină, cum erai odinioară
şi visezi idila-ţi dragă, cum a fost întâia oară,
cum cupole de amiază se lăsau în dulci sonate,
în idile de iubire, lună, stele şi agate,
joc de treceri, iuţi, încete, scene din trecut bizare,
stând în pat aşa de tristă tot mereu ţi se năzare,
în cvadriga ta de visuri timpul îşi pierde măsura,
ochiul lăcrimează singur, a tăcut deja şi gura,
pe o pernă roz- albastră tot visezi cai verzi pe cer,
care-apar din când în când după care iute pier,
vise aspre, ne-mplinite, deziluzii şi păcate
trec prin faţa ta, femeie, pline de singurătate,

[...] Citeşte tot

poezie de Ion Ionescu-Bucovu (24 februarie 2012)
Adăugat de Ion Ionescu-Bucovu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Haina de nuntă

De Mântuitor grăită, pilda nunţii din Scriptură,
Străbătând a lumii veacuri, a trecut din gura-n, gură...
Mai întâii ai Lui apostoli, apoi mii şi mii de clerici
Au rostit-o la răspântii, au citit-o prin Biserici,
Au cântat-o-n, Evanghelii, să primească fiecare,
Tânăr şi bătrân în viaţă, bun şi răul, mic şi mare,
Aurul înţelepciunii ce L-a dat Mântuitorul,
Grăind pilda cu Împăratul care şi-a nuntit feciorul.
Mii şi iarăşi mii de oameni, vieţuind, au stat s-asculte
Pilda lui Isus, în sine cu înţelesurile-i multe;
Însă oamenii-ascultând-o, au făcut ce fac într-una,
Primind razele de soare, razele ce le dă luna,
Binele ce li-l dă apa, - fie mări, fie izvoare,
Sau mireasma-mbătătoare ce le-o dă suava floare,
Căci aceasta: fie apă, fie soare, fie lună,
Fie floare miresmată, - toate vor ceva să spună...
Dar, câţi oameni, privind Cerul cel cu soare, lună, stele,
Şi pământul cu-ale sale, înţeleg ce le spun ele?...

Căci şi-acestea spun o pildă cu-înţeles adânc, de taină,

[...] Citeşte tot

poezie de Vasile Militaru
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Începutul celor neprihăniţi

Psalmul unu ne arată
Omul cel neprihănit
Are inima curată
Şi lucrează fără pată
Domnul cum dar i-a vorbit

Ce începe-n viaţa lui
El duce la bun sfârşit
În suflarea harului
Se dăruie Domnului
Duhul Sfânt cum i-a vorbit

Bun e a lui început
Şi viaţa lui la fel
Căci al Domnului sfânt scut
Îi e pavăză şi avut
În Hristos — Emanuel

Omul cel neprihănit
Pe Hristos stăpân îl are

[...] Citeşte tot

poezie de autor necunoscut/anonim
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cântul XXII

Văzui şi călăreţi cum câmpi întrapă,
cum dau atacuri, sau făcând alai
şi-aori în vălmăşag fugind cum scapă,

cursari prin ţara voastră-ntâmpinai,
şi bande-n treacăt, neamule-aretine,
şi joc de suliţi şi-ncurări de cai,

urmând după chimvale-ori tamburine,
cu buciume-ori cu focuri din castele
şi semne de-ale noastre-ori chiar străine,

ci-atare-având poznaş cimpoi nici ele,
nici oşti eu n-am văzut, nici escadroane,
nici nave-urmând un far sau grup de stele!

Mergeam acum cu-aceste lighioane –
vai, răi fârtaţi – dar toate cum li-e rândul,
că-n Iad nu ceri tămâie şi icoane.

[...] Citeşte tot

cânt de Dante Alighieri din epopea Divina comedie, Infernul, traducere de George Coşbuc
Acest cânt face parte dintr-o serie | Toată seria
Adăugat de Dan Costinaş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un pipăruş modern

A fost ce-a fost. De n-ar fi fost,
Achim ar fi şezut acasă;
Dar după ce Savinca lasă
Pe-Achim în ajunări şi post,
El, zău! nu face lucru prost,
De-şi cată draga-i jupâneasă.
Dar vezi! Achim era-nsurat
Cu fata lui Mihai Terinte:
Femeie bună şi cuminte,
Cum alta nu găseşti în sat,
Şi oablă-n mers şi dreaptă-n stat
Şi rumenă, părea o fragă-
Rar om, să n-o găsească dragă!
Avea doi ochi de brebenei,
Să mori cercând viaţă-n ei;
Şi-avea obraz rotund, molatec;
Deci nu-i mirare, dragii mei,
Savinca da din ochi scântei
Şi-Achim era tot-tot jeratec.
Dar într-o zi – poznit itos!-

[...] Citeşte tot

poezie celebră de George Coşbuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Opere de artă vii

Atâtea opere de artă
Ai marilor artişti ai lumii
Prezintă faţa minunată
Şi gingăşia caldă a femeii

Chemarea gingaş-a iubirii
Se vede-n artă peste tot
În florile alese a firii
Şi bine le văd cum eu pot

Cea mai gingaşă fiinţă
A omenirii e luată
Şi e transpusă cu credinţă
În arta fină prelucrată

Şi chipul gingaş al femeii
În artă parcă e o ţintă
Spre ea se-ndreaptă şi ateii
Pe orice credincios l-ncântă

[...] Citeşte tot

poezie de Ioan Daniel Bălan (29 decembrie 2017, Cluj)
Adăugat de Ioan Daniel Bălan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Moartea lui Gheorghe

Când norii se lasă hoinărind peste vale,
Ei dau un semnal de tristeţe şi jale,
Pentru copilul ce trăieşte o dramă,
Pentru femeia ce plânge, cu lacrimi de mamă.

Scoală Teofile şi-nhamă un cal,
Că vreau, mai dimineaţă, s-ajung la spital,
Mă doare, de-o vreme, prea tare în piept
Şi simt parcă o gâlmă sub umărul drept.
Mă doare grumazu şi prea des tuşesc,
Mă usc pe picioare, de-abia mai păşesc.

-Vin şi eu? Măi Gheorghe! Tu nu te simţi bine!
Sau iei şi copilul să meargă cu tine?
Să poţi trimite-o vorbă, de-i fi internat,
Cu ce spune doctorul, domnul Ignat.

- Lasă, nevastă, că n-o fi un bai.
Legaţi la căruţă pe amândoi-cai!
Să meargă mai iute, că drumu-i cam lung

[...] Citeşte tot

poezie de Corneliu Zegrean-Nireşeanu
Adăugat de Corneliu Zegrean-Nireşeanu
Comentează! | Votează! | Copiază!