Citate despre melancolie și tristețe, pagina 2
Gând de toamnă
Din tot ce e mai trist în toamnă,
Pe când natura-i mai pustie,
Trezind în sufletele noastre
O notă de melancolie,
Gândesc la florile acelea,
Cununi de-aducere-aminte,
Cari-au trăit în cimitire
Și mor uitate pe morminte...
poezie celebră de Traian Demetrescu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Melancolie
Somn negru s-a întins
Pe-ntreaga-mi ființă,
Orice vis s-a stins.
Dormi, orice dorință!
Nimic nu mai vreau
Nu mai știu ce este
Nici bine, nici rău.
Ce tristă poveste!
Ca un leagăn sunt
Mișcat fără vrere
Pe-un gol de mormânt
Tăcere! Tăcere!
poezie celebră de Paul Verlaine din Sagesse (1880), traducere de Șt.O. Iosif
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!
Sonetul toamnei
Sonetul toamnei frunzele-n rugină
Îl cântă melancolic ca poeții
Și îndelung se-aude aria tristeții
Din simfonia toamnei cea divină!
Se plimbă vântul singur prin grădină
Și e mai rece roua dimineții,
Sunt mai îngrijorați de-acum drumeții,
Cu gândul lor la vremea ce-o să vină.
Spre calde, dar îndepărtate țări,
Se-ndreaptă cârduri, păsări călătoare,
S-au pregătit de drum spre alte zări.
Noi trist privim cum ele au să zboare,
Mereu pe-acele vechi și lungi cărări,
Ce sunt pierdute-n zbucium și visare.
sonet de Petre Gigea-Gorun
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Tovarășii de joacă si de tristețe renunțau, unul după altul, la ceremonialul păgân al tăcerilor si melancoliilor de sub arcadă. Bucuroși că, în cuibul părintesc, nu-i mai bate toamna cu pumni de picuri reci în obraz.
G.M. Zamfirescu în Maidanul cu dragoste
Adăugat de Marina
Comentează! | Votează! | Copiază!
Melancolie....
istoria melancoliei
ne include pe toți.
eu mă chircesc sub cearceafuri murdare
în vreme ce privesc pereții albaștri
și-atât.
m-am obișnuit într-atât cu melancolia
încât o întâmpin ca pe un vechi
prieten.
acum voi ține 15 minute doliu
pentru roșcata care tocmai m-a părăsit,
povestesc totul zeilor.
fac asta dar nu mă simt prea bine
chiar mă simt rău
apoi mă ridic
purificat
chiar dacă n-a fost de fapt
[...] Citește tot
poezie clasică de Charles Bukowski, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Melancolie
Un vânt răzleț își șterge lacrimile reci pe geamuri.
Plouă.
Tristeți nedeslușite-mi vin, dar toată durerea,
ce-o simt n-o simt în mine,
în inimă,
în piept,
ci-n picurii de ploaie care curg.
Și altoită pe ființa mea imensa lume
cu toamna și cu seara ei
mă doare ca o rană.
Spre munți trec nori cu ugerele pline.
Și plouă.
poezie celebră de Lucian Blaga
Adăugat de jusțanca
Comentează! | Votează! | Copiază!
Eu, îndată ce iau contact real cu trecutul, îndată ce mă las prins în amintiri - mă simt atât de copleșit, atât de năruit, încât aș risca să mă dizolv de disperare și tristețe. Încă din prima tinerețe aveam groază de năvala amintirilor, care mă făceau să sufăr de teribile melancolii... Credeam, pe atunci, că melancolia mea este rămășiță încă neconsumată a adolescenței, sau influența eredității mele moldovenești. Numai în ultimii ani am înțeles că melancolia este singura experiență religioasă pe care mi-a îngăduit-o Dumnezeu. Și ea poate izvorî din orice; dar mai cu seamă din amintirea celor ce au fost.
Mircea Eliade în Jurnalul portughez (9 ianuarie 1945)
Adăugat de Mademoiselle Simona
Comentează! | Votează! | Copiază!
Uneori sunt de ajuns vântul și soarele ca absențele să mă doară. Și trebuie să înving în mine această tristețe pentru a iubi din nou. Dar, poate, și melancolia nu e decât tot o formă a dragostei, mai complicată acum, însă și mai lucidă. Știind că ea nu pune condiții. Recunoaște că există. Atâta tot. Căci Ithaca nu-i o legendă, ci prima condiție pe care viața i-o pune fiecăruia pentru a se distinge de nisipul pe care-l spulberă vântul. Datorită ei, am aflat că înțelepciunea nu e, poate, decât o iubire care-și cunoaște atât de bine motivele încât nu se mai teme să lase tristețea pe aceeași balanță cu lumina amiezii. Amândouă ard și purifică.
Octavian Paler în Scrisori imaginare
Adăugat de Dan Nicorescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Cine să te vindece de tine? O tânără fată? Dar cine-i darnic până la jertfă, ca să-ți preia melancolia? Ce suflet pur, dornic de vis și nefericire, să se-ncumete la o povară ce n-o presimte? Și-ai putea să-ți lepezi otrava sorbindu-ți primăveri într-o tinerețe defunctă? Sau să pătezi ochi nevinovați cu greul întristării? Ce virginitate nu-ncetează în preajma lui?
Emil Cioran în Cartea amăgirilor
Adăugat de Andreea
Comentează! | Votează! | Copiază!
La capătul oricărei melancolii, există posibilitatea unei mângâieri sau a unei resemnări. Elementele estetice din ea includ virtualități de armonie viitoare, care niciodată nu există într-o tristețe profundă și organică. Din acest motiv, o fenomenologie a tristeții ajunge la ireparabil, pe când una a melancoliei la vis și grație.
Emil Cioran în Pe culmile disperării (1934)
Adăugat de Crimson
Comentează! | Votează! | Copiază!
Toamna
e liniste, n-aud nimic,
decat fosnetul frunzelor,
ecoul surd tipic
zgomotelor ploilor
totul este trist
frunzele ingalbenesc
cu peisajul toamnei
incet, ma obisnuiesc
nici soarele nu se arata
randunelele se duc,
se scutura de-a valma
frunzele de nuc
si bruma s-a lasat
peste lanuri si campii
vara-mbalsamatoare
unde esti? cand o sa vii?
[...] Citește tot
poezie de Boros Otto
Adăugat de Boros Otto
Comentează! | Votează! | Copiază!
Suflet bolnav
Mi-e sufletul bolnav, o știi!
De spleen și de melancolii,
Și doruri triste nențelese,
În vagul lui brumos se țese.
Mi-e sufletul bolnav, o știi!
Din dragostele vechi, târzii,
Rămas-au rănile deschise
Cu sânge și ruini de vise.
Veghează deci la căpătâi,
Cu mâna albă mă mângâi,
La pieptu-mi fața ți-ai plecat,
Să bată inima-a-ncetat.
Și capu-mi cade tremurând,
Eu voi muri, presimt, curând,
Pentru mormânt un imn îți cer:
Să-mi cânți un vers trist din Baudelaire!
poezie clasică de Dimitrie Karnabatt
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!
Cât extaz în brațele iubirii, câtă melancolie la trezire și câtă tristețe la despărțire!
autor necunoscut/anonim
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!
Mă simt cuprins câteodată de o tristețe, de o melancolie atât de sfâșietoare!... Pentru că, în acele momente, încep să cred că niciodată nu voi mai fi în stare să trăiesc o viață adevărată, că am pierdut de mult orice măsură, orice senzație a concretului, că nu mai am simțul realității; pentru că, în sfârșit, m-am blestemat de atâtea ori eu însumi, pentru că, după nopțile mele fantastice, îmi revin la momentele de luciditate, care sunt ucigătoare.
Dostoievski în Nopți albe, A doua noapte (1848)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!
Arătare
În lacrimi, serafimii, sub luna-n triști fiori,
Visând, cu-arcușe-n deget, în abur calm de flori,
Scoteau din melancolie murindele viole
Suspine albe-n lunec pe-azurul de corole.
Îmi daseși - clipă sfântă - întâiul tău sărut,
Plăcându-mi să mă chinui ca un martir tăcut.
Savant lăsam beția tristeții să mă frângă,
Cum, fără de regrete și fără să se plângă.
Cules de vise lasă în suflet ce-a cules.
Pribeag, ținteam pavajul bătrân de umblet des,
Când tu, cu soare-n plete, cu-amurg lăsând să-ți cadă
În ochi, c-un râset dulce, mi-ai apărut în stradă
Și am crezut că-i zâna cu păr aprins, de-April,
Care trecea odată, prin somnu-mi de copil,
Din degetele-i roze, suave, răsfirate,
Ningând buchete albe de stele parfumate.
poezie clasică de Stephane Mallarme
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!
Am iubit-o... Era micuță, și albă, și gingașă, și blândă... Buzele ei zâmbeau mereu, mereu, dar zâmbetul îi părea adumbrit de o melancolie stranie, care-i lăcrima veșnic în ochii albaștri, gânditori. Șapte ani n-am observat tristețea sufletului ei! N-am vrut sau n-am putut? Nu știu... Când am descoperit-o, însă, era prea târziu. Până atunci parcă umblasem cu ochii închiși, orbiți sau îmbătați de fericire... Fericire! Fericire! Cumplită e uneori îmbrățișarea fericirii!
începutul de la Cântecul lebedei de Liviu Rebreanu (1927)
Adăugat de Dan Costinaș
Comentează! | Votează! | Copiază!
Pagliaccio
O zi nefastă m-a adus pe lume
In veacul vostru de melancolie,
Durerea mea prilej de veselie
Și cugetarea mea un lanț de glume...
Nu pentru biata-mi inima pustie
Și nici de dragul gloriei postume,
Ci pentru voi am făurit anume
Strălucitoarea mea filozofie.
Eu pretutindeni caut în viață
Prilej de râs la fiecare pas,
Și-adesea plâng subt fardul de paiață...
Dar când tristețea cearcă să mă prindă
Mă-ntorc atunci cu fața spre oglindă
Și râd nebun de propriul meu nas.
poezie celebră de George Topîrceanu din Poezii, Ed. Albatros (Colecția Lyceum) 1979
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
O ploaie tristă-n noapte
Eu sunt doar o umbră-n noapte,
Orașu-i un peisaj trist, funerar
Și plouă, plouă... ce singurătate
Căzând stropii grăbiți pe trotuar.
Vântul împrăștie-n jur melancolia
Glasul clavirului grăbit se stinge
În orașul pustiu se-așterne vijelia
Și peste-al meu suflet se prelinge!
poezie de Alina-Georgiana Drosu (27 octombrie 2016)
Adăugat de Alina-Georgiana Drosu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Scântei galbene
Vom spune că toamna a venit... foarte trist -
La o fereastră melancolică, mi s-a părut ceva,
Însă m-a trezit un glas pozitivist...
Vânt umed, și frunza zboară, undeva.
Am ajuns, acum, pe un câmp cu ape...
În luncă, medita un poet cunoscut -
Părea că de oameni nu mai încape;
De-această-ntâmplare, atât de rău mi-a părut.
Eu nu mai știu nimic, și m-am întors acasă,
Uitați-vă ce gol, ce ruină-n amurg -
Amurgul galben m-a-ngălbenit, și m-apasă,
Ca geamuri galbene, cu lacrimi ce nu mai curg.
poezie celebră de George Bacovia din Versuri și proză
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
- tristețe
- Tristețea reprezintă o stare de încremenire: pe de o parte, dispare capacitatea de a face față provocărilor vieții, pe de altă parte, se instalează melancolia. Sunt diminuate atât sensibilitatea, cât și inteligența și concentrarea.
definiție de Stefan Klein în Formula fericirii
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!
Pentru a recomanda secțiunea cu Citate despre melancolie și tristețe, adresa este: