mişcare şi moarte

Eternul gest al timpului

Ne naştem şi murim decât o dată,
Din vremea de demult îndepărtată,
Un fapt al nostru, simplu şi normal,
Eternul gest al timpului, banal.
Materie subtilă, în mişcare,
Dintotdeauna a fost nemuritoare,
Tot împletind al astrelor destin,
Cu-al celor ce-au murit şi cei ce vin...

Un Univers ce-o lume a născut,
Cu depărtarea lumii din trecut,
Adusu-ne-a mereu într-o conştiinţă
Dorinţa vieţii, mit în noua fiinţă,
Un vis superb, care-a venit hoinar
Din depărtarea fără de hotar.

poezie de Petre Gigea-Gorun
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Colonelul Zăvoianu a venit astăzi foarte îngrijorat. I-a spus camaradului Furdui că guvernul n-a renunţat încă la ideea suprimării mele. Că, dacă m-ar prinde, m-ar omorî. Că poate ar fi mai bine dacă aş pleca în străinătate. Eu înclin să cred altă părere: este mult mai bine pentru Mişcare să mor în Ţară decât să trăiesc în străinătate.

Corneliu Zelea Codreanu în File de jurnal
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Măgarilor

Mai mulţi măgari, mai multe mese
Mâncaţi, măgarilor, mâncaţi
Mâncaţi, măgarilor, mămăligă-n maţe
Mergi, măgare, mergi,
Multe merinde, marea mişcare
Multă mirare, multă mâncare
Mămăliga, moft
Mosc, moft
Musli, moft
Mure, moft
Must, moft
Macaroane, moft
Mălai, moft?!
Mare muză mămăliga, mare moft, mare-i mare
Mari mofturi, mari, multe mese
Mazăre!
Muritorilor, mâncaţi
Miere-n mână, miere-n maţe
Mulţi măgari, multe mese
Mâncaţi măgarilor, mâncaţi

[...] Citeşte tot

poezie de Dan Boldea (1 noiembrie 2018)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Arhitectura-n mişcare

Cine şi ce ar putea să oprească vreodată
Această arhitectură-n mişcare
Mereu renăscând şi murind,
Această mănăstire ce vine spre mine
Se-apropie, se umflă, şi creşte, şi iată,
Cu bolţi şi cupole de spumă
Ca nişte scufe-coroane atârnând,
Se-aruncă în aer, se-mprăştie lent, se prăvale,
Se destramă-ntr-un nor de meduze, şi alge, şi crabi
Şi se scurge-n pământ?

Cine-ar putea să încremenească odată
Mişcarea aceasta prea vie pentru a nu mai muri
Şi pentru a nu mai renaşte prea muritoare,
Cine-ar putea să strige valurilor “Staţi!”
Şi apelor să nu mai fie mare,
Şi-acestei mănăstiri mereu surpată
În sine însăşi ca într-un ecou
Să îi clocească stâlpii-osificaţi
În aerul făcut în juru-i ou?

poezie de Ana Blandiana
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lacul

În grămezi greoaie, norii
Dintr-o parte străbătură
Şi de chipul lor pătrunsă,
Faţa lacului e sură.

Lângă apă, singuratic,
Plopul trist, fără veşmânt,
Jeluindu-şi frunza moartă
Se îndoaie după vânt.

Pleacă unde după unde
Şi mişcarea lor domoală
Colo-n trestie pătrunde,
Legănând o luntre goală...

Mult aş vrea în feeria
Unei nopţi de mai, senine,

[...] Citeşte tot

George Topîrceanu în Poezii, Ed. Tneretului - 1961
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pe ţărm

Îndepărtându-mă de ritmul prietenosului tom-tom,
De râsul mulţimii şi de ochii scumpilor mei tovarăşi,
M-afund în noapte; trebuie să mă-ntorc iarăşi
Acolo pe şuviţa necălcată de paşii altui om,

Acolo unde sclipeşte curbându-se în necunoscut
Bătrânul ocean cu neliniştile lui. Umbrele-s
Pline de magie şi mişcare. Rătăcesc pierdut,
Aici la limita tăcerii, temător, căutând un înţeles,

Aşteptând un semn. În adâncul inimii mele,
Mareele îmbufnate se înalţă-nspre lună
Şi toate apele din mine curg spre mare. De la uscat
Curge-un crâmpei de melodie persiflantă spre lagună,

Care zuruie, râde şi se pierde plajă c-un oftat,
Şi moare între dig şi mare, sub un câmp de stele.

[...] Citeşte tot

poezie de Rupert Brooke, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Zece mai

În ziua cea sfântă şi mare
La zece-ale lunii lui mai
Se vede-o ciudat-arătare
Pe-un deal de la Plevna, pe-un plai!

Când zorile-ncep să s-arete
Acolo-n tăcutele văi,
Din groapă ies moartele cete,
De-a pururi jeliţii flăcăi.

Ei vin de prin locuri pe care
Ca vechile răni le cunoşti,
Pe unde-au stat şanţuri odată,
Redute, şi taberi, şi oşti.

Striviţi şi cu mâinile rupte
Şi galbeni ca-n jalnicul loc
În ziua sălbatecei lupte
Când bieţii pieriseră-n foc.

[...] Citeşte tot

poezie celebră de George Coşbuc
Adăugat de Sagittarius
Comentează! | Votează! | Copiază!

Don Siempre: Spirit acid, replici caustice! Primul om a apărut pe cale chimică! El nu s-a născut, ci a fost preparat! Marele Cineva a dat speranţă materiei. Aur gânditor a făcut din argilă. De aceea slăvim cerul. Fiecare om este un templu în mişcare. Dar să nu uităm: la baza omenirii stă o reţetă gratuită. (Ridică privirea spre cer.) Domnule preşedinte, onorată instanţă, opriţi această farsă sinistră! (Plânge.) Nici la spital nu se poate vorbi întruna despre moarte!

replici din piesa de teatru Don Siempre, scenariu de Valeriu Butulescu (2005)
Adăugat de Lucian Velea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Clipă notă frate

nimic nu urcă nimic nu coboară nici o mişcare laterală
el se ridică
nimic nu mişcă nici fiinţa nici nefiinţa nici ideea nici prizonierul înlănţuit nici tramvaiul
el nu se aude decât pe sine
nu înţeleege nimic altceva decât scaunele piatra frigul apa -
cunoaşte trece prin materia dură
nemaiavând nevoie de ochi îi aruncă în stradă
ultimă scânteiere a sângelui în tenebre
ultim salut
îşi smulge limba - flacără străpunsă de-o stea
domolită
toamnă moartă ca o frunză de palmier roşu

şi reabsoarbe ceea ce a negat şi destrămat îl proiectează în altă emisferă anotimp secund al existenţei
cum unghiile şi pletele cresc şi se întorc

poezie celebră de Tristan Tzara
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Constat cu durere că îmi este din ce în ce mai greu să discut cu unii compatrioţi ai mei, chiar dacă se află de mult în Occident. E ca şi cum păcatul a lăsat în ei boli incurabile: mental ei sunt pe jumătate morţi, dacă nu morţi de tot. Tot felul de flori ciudate se nasc din întâlnirile noastre; unii chiar, am auzit, spun că aş fi marxizant, iar alţii, se pare, m-au atacat prin nişte jurnale dactilografiate. De câte ori în mintea interlocutorului unui mort se mişcă ceva, mortul se sperie de mişcare şi se apără. Dacă nu eşti de acord cu schemele unui imbecil care regresează la stadiul de celulă moartă, mocirla tresare să te înghită.

Ioan Petru Culianu în Păcatul împotriva Spiritului
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Din prag

O, dar e mişelnic lucru singur zilele să-ţi curmi!
Ce cumplit îmi vânturi mintea, şi cu ce-ndârjire-mi scurmi
Noaptea gândurilor mele, Moarte, când îţi stau în faţă!
Simt că-nnebunesc... Mă turburi. Fugi cu neagra ta povaţă.
Înţeleg, împărăţia ta, cu veşnica-i odihnă,
Este singura-mi scăpare. O să fiu acolo-n tihnă:
Nici urât, nici dor; nici cobea neprielnicelor gânduri
N-or mai răscoli cenuşa rece, ţintuită-n scânduri.
În sicriu dormi somn de piatră. — Nici un zgomot, nici o grijă;
Viermii nu te mai întreabă de-ai fost aur, de-ai fost schijă,
Cap de geniu, ori de vită — tot o hârcă scofâlcită,
Goală, batjocoritoare gură, pururea rânjită.
Ş-o să dorm, în întuneric şi în linişte eternă.
N-o să-mi pese căpătăiul de-mi va fi pietroi, ori pernă.
De-mi va putrezi sicriul şi găteala de pe mine,
Pentru galbenele-mi oase nu va fi nici rău, nici bine.
Neastâmpăraţii şoareci dacă-n capul meu şi-or face
Cuib, nesupăraţi de nimeni, vor petrece-acolo-n pace.
Poate-o lacrimă, pe piatra ce-mi va coperi mormântul,
Va cădea din ochii mamei, poate scutura-va vântul

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Alexandru Vlahuţă
Adăugat de Lucian Velea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Agaţă-mi sufletul de tine...

Iubito, agaţă-mi sufletul de tine
şi fă-mi un adăpost din braţe,
să mă treci departe de întunericul morţii;
nu mă stinge cu lacrime fierbinţi
în catedrala sfinţilor răpuşi de piatră.
Şi cu o bătaie a inimii răsună-mă în glasul ploii,
îmbrăţisându-mă din toate părţile deodată
cu o încordare adâncă până iau forma luminii.

Îmbrăţişează-mă din toate părtile deodata
şi nalţă-mă cu o mişcare adâncă
în trupul ploii;
să-ţi plouă printre degete fiinţa mea din nefiinţă,
viaţa mea din nemoarte;
la capătul norilor să nu mai existe dovada c- am fost muritor,
că umerii mi-au fost sfâşiaţi
şi a curs dinafară trupul meu în tine.

poezie de Ştefan Radu Muşat din Constelaţii Diamantine - dec, 2015
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Scoate-ţi din cap ideea că eşti fix şi la fel în fiecare zi. Eşti precum respiraţia. Ceea ce consideri a fi viu când inspiri, moare când expiri. Eşti schimbare în mişcare.

citat din Paul Avram
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cine sunt, mamă? Nu sunt ca tine. De asta îţi doreşti să fi fost moartă. Nu mă mai poţi modela. Sunt elementul imprevizibil, gestul întâmplător, sunt mişcarea înainte în timp.

citat din Astrid Magnussen
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

M-am născut din nou

o lacrimă de diamant
pe buze îmi răsare,
din orizontul meu pedant
tăcut şi în mişcare.

cuget nestins dintr-o căinţă,
am fost la ei zidar...
şi mi-am zidit a mea fiinţă
topindu-mă-n amar.

ce nu pot ei a înţelege,
e mintea mea avută
cu mii de taine dintr-o Lege,
rămasă neştiută.

n-am să opresc pe orişicare
să spun ce e nescris...
ci îi îndemn la o chemare
asemeni unui vis.

[...] Citeşte tot

poezie de Adina-Cristinela Ghinescu din Şoptit de Dumnezeu (martie 2008)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dar cum să evităm să omorâm muşte, purici? Prin fiecare mişcare pe care o facem, distrugem fără să vrem vieţile unor fiinţe pe care nici nu le observăm. Asta spune mereu lumea, încercând să justifice în acest fel cruzimea faţă de animale. Dar cei care pun problema astfel uită că scopul omului nu este de a fi perfect în vreo privinţă. Sarcina care ne revine este numai de a încerca să ne apropiem de perfecţiune. Acelaşi lucru e adevărat şi în cazul compasiunii faţă de animale. Noi, oamenii, nu putem trăi fără să provocăm moartea altor fiinţe. Dar putem să acţionam cu un grad mai mic sau mai mare de compasiune. Cu cât mai multă compasiune aratăm faţă de toate animalele, cu atât mai bine este pentru sufletele noastre.

citat celebru din Lev Tolstoi
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mişcarea

cu păr pe piept şi piept pe burtă
sunt curios
tu nu mai eşti copilă
în anii care au trecut de când eşti moartă
eu caut prin femei o silă
mă antrenez la sală
fac mişcarea
ce ţi-ai dorit-o tu dintotdeauna

poezie de Traian Abruda
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Se făcea apelul morţilor. În concepţia legionară, care este cea creştină, existenţa nu se termină în moarte, ci continuă mai departe, sub o altă formă. Legionarii cred că morţii lor, aceia care şi-au dat viaţa pentru idealul care ardea în ei şi care trebuia revărsat peste întreg poporul românesc, stau alături de cei vii, într-un front nevăzut, dar real, şi ajută cu prezenţa şi rugăciunile lor Mişcarea Legionară şi pe camarazii rămaşi în viaţă, ca să ducă mai departe, până la limitele existenţei lor, gândul unei Patrii mai bune, mai curată, mai dreaptă şi mai iubitoare de Dumnezeu.

Nicolae Roşca în Ce este Frăţia de Cruce
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

A frumseţii tale forme...

A frumseţii tale forme ca un sculptor când le pipăi
Toată viaţa mea trecută, toată fiinţa mea o clipă-i,
Am uitat de toate, toate, şi nimic nu-mi vine-n minte,
Decât sufletu-mi s-amestec cu suflarea ta fierbinte;
Gura ta ca focul arde, arde roşia ta faţă,
Răsuflarea ta e-n stare chiar la morţi să dea viaţă,
Mâna ta, dulcea ta mână, ce o simţi atât de mult,
Inima-ţi, a cărei tremur, a cărei bătăi ascult;
Tu întreagă, când, răpită de al tău adânc amor,
Te-alipeşti de pieptu-mi, scumpă, ca copii de mama lor,
Cu-acea mândră, agăţată şi sălbatecă strânsoare
Când ca iedera tu tremuri ce stejaru-l înconjoară...
Tu nu vezi? Nu-ţi aflu nume, un cuvânt în lumea-ntreagă
Să-ţi pot spune înc-o dată, suflet! cât îmi eşti de dragă,
Cât de dragă-mi eşti... Nu întreba ce îmi mai bate
Inima ca înainte.
O! viaţa mea trecută parc-a fost o ciuntitură!
Şi ce dulce dezlegare azi mi-a dat frumoasa-ţi gură,
Când te mlădii, când te bucuri şi când râzi ca visul clar
Urmăresc orice mişcare cu un ochi adânc, avar,

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Mihai Eminescu
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Liturghia liniştirii

Două lumini înaripate
cu vocile de ceară
cântă liturghia liniştirii
le mângâi penele
pe autostrada
unde toate maşinile au un far spart
câinii se dau la miezul nopţii
transformat în cufăr cu strigoi
lătrându-şi acatistele în roşu şi lumină
pe banda de avarii
morţii dansează
în mişcarea tatuată de infinit în mine
împart măruntaile mele
îi rog să-ţi lase inima ţie
şi intru în hora lor pe sârma ghimpată
tu
sărută-mi cicatricea ombilicului
desprins de trecut
spune-le tuturor
că am fost un autostopist

[...] Citeşte tot

poezie de Relu Cazacu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!