moarte şi încordare

Carnea învelită

în pielea goală ţinută
tare de oasele pline
cu suflet şi creier
se mişcă fără vreo şansă
să scape de acolo
joacă un muşchi alături
de un tendon oricine
ar înţelege mişcarea
o încordare şi un spasm
tragi o sfoară discret
carnea primeşte comanda
conexiunea e complexă
te-ntrebi ce te făceai
dacă totul era din nisip
vântul te ducea într-o clipă
puteai fi distrus de-un viscol
obişnuit sau mai grozav
ai vrea să fii carson mccullers
să mori învelit într-o pătură
carnea învelită în piele

[...] Citeşte tot

poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Filă de toamnă filă de carte

în spatele problemelor reuşesc să zâmbesc
trecând prin bruma toamnei cu mare credinţă
am un tainic vis cred c-am să reuşesc
să-l împlinesc, să-l duc la biruinţă.

calc pe tristeţe cum calc pe frunze moarte
pe aleile acoperite cu staturi arămii
doruri ardente spre stele să mă poarte
să ating iluminarea cu gândurile mii.

îmi ascund amarul în fila de carte
unde am aşternut toate visele mele
nu am să arăt lumii sentimente deşarte
nici încordările nici scrâşnete rebele.

temperament romantic versului mă dedic
precum Luceafărul din neguri mă ridic.

sonet de Floare Petrov
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Într-o zi voi urca într-un tren...

într-o zi voi urca într-un tren...
cu raniţa mea cea grea în spinare
plină cu tot ce-am adunat de pe drum...
şi-n liniştea vagonului voi deşerta
toate amintirile mele de-a valma

le voi lua pe rînd şi le voi şterge de praf
cum iconarul şi-aşază icoanele la margini de drum
şi ele vor lumina şi vibra la fel ca atunci
clipe oprite în chenare de lemn afumat...

va străluci în soarele unei amiezi de demult
cîmpul cu iarba înaltă şi florile multicolore
tata încordat şi gol pînă la brîu şi coasa
şuierînd ca un şarpe de casă prin iarbă...
bunicul ghemuit pe prispa joasă de lut
cu pipa alene fumegînd în colţul gurii
şi păunul cu trupul lui arcuit pe şura cea veche
cu ţipătul tragic ca o chemare de moarte...

[...] Citeşte tot

poezie de Grig Salvan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Chirurg

bisturiu, tăind adânc
mână, pe inima plăpândă
zvâcnet, de trecere în moarte
ticăit de sunet, speriat
mască albă, picături, sudoare
încordare, disperare
clipele se întind, la nesfârşit
speranţă... poate revine
tăcere imensă, sunete metalice
de foarfeci ce taie
zvâcnet de vorbe, albe, goale
există oare salvare?
o tresărire... sunetul se îndreaptă
aerul vibrează uşor
sufletul se întoarce
dând speranţe tuturor

poezie de Viorel Muha
Adăugat de Viorel Muha
Comentează! | Votează! | Copiază!

Contemplaţie anulată

trecute unele gânduri
se topesc printre degetele soarelui
încă nedesprinse de penumbre altele
se grăbesc şi vin foşnitoare frunze spânzurate de ramurile copacilor
altele stau încordate
până dispar înecând într-o baie de sinceritate
umbre veştede ce târăsc aduceri-aminte
în care se insinuează
treptat
liniştea
de parcă doar ea ar şti inutilitatea caritaţilor

ceea ce îmi părea real nervurile minuscule rădăcini
se aşază cuminţi pe podeaua rece de pământ
ca şi cum totul a fost spus
ca şi cum n-ar fi încercat zborul
nu mai pot contempla acum frunzele mor în zigzaguri
şi-i atâta tăcere

poezie de Marilena Tiugan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tarot

Fac cruce şi tai cu mâna,
Iar apoi cu grijă scot
Trei cărţi, una câte una,
Din pachetul de Tarot.

La întind uşor pe masă
Cu un aer visător
De prezent, puţin îmi pasă
Vreau să văd în viitor.

Şi-o întorc pe fiecare
Cu toată solemnitatea
Simt un pic de încordare
Nu cumva să cadă Moartea.

Însă văd acum o carte,
Cum să nu mă preocupe?
Că-mi place de nu se poate
E Regina mea de Cupe.

[...] Citeşte tot

poezie de Octavian Cocoş (23 noiembrie 2020)
Adăugat de Octavian Cocoş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Geografia timpului

1. Palmele

Da, palmele-ntr-un an s-au mai asprit.
Sunt
bătături mai trainice pe ele.
Metalul ce durea la început
Le-a
întărit, topindu-li-se-n piele.
Ele îmi cer mai multă
încordare
Şi cer gândirii proaspăt înţeles.
Cerinţa
lor e mult mai hotărâtă
Când fruntea grea mi-o sprijină
ades.

Încep să bag de seamă, în sfârşit,
Că multe
îmi rămân neînţelese,
Că-n orice fapt sunt adevăruri

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Nicolae Labiş din Primele iubiri (1956)
Adăugat de MG (Ματθαιο`
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eu cred în oameni

unii cred în ceea ce nu sunt
alţii în ceea ce văd
eu cred în oameni
în cei care
plecaseră demult sau
poate mai devreme
mai cred
în locul din care nu
plec niciodată, copilăria

uneori poate sunt puţin arogant şi egoist
mă gândesc doar la mine şi la acea
aşteptare încordată fără
prieteni vecini
şi neamuri

n-am nimic de ascuns

în oraşul meu plouă
dimineaţa la amiază şi seara şi

[...] Citeşte tot

poezie de Teodor Dume
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!

Frustrări

nu te mai gândi nici tu
este o pierdere de vreme
poate cândva vei simţi altfel
aerul serilor târzii

deocamdată
orice am face lucrurile vor rămâne
îngropate undeva departe
în zgura de fier a timpului
într-un genunchi

ca ochii mei îngropaţi
în urmele tale pe nisip
ca parfumul trupului tău
în creierii mei
ca o încordare a nervilor
din piane

ca zilele acestea întunecate
ca nişte pietre abrupte

[...] Citeşte tot

poezie de Marian Florentin Ursu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

100°F

s-a scufundat soarele-n furtună

drone pe cerul încordat încălcând bariere

e o linişte stranie şi-un vânt jucăuş îmbracă fantome

fugim spre casă strivim zmeură sub tălpi

sângerăm şi-i dulce toată durerea aceea

dintr-o boxă subtil ca o vrajă anima lui thom yorke

ne apasă pe ace în creier ca-ntr-o pernuţă în joacă

fugim în fereastră pe cer ţipari electrici aleargă

unul după altul

se luptă se hârjonesc

[...] Citeşte tot

poezie de Alexandra Negru
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pegas

În tropot de cai năvălesc cavaleri
Pe coamele-n vânt şi grebăn 'n sudori,
Cu pinteni lovesc în flanc, în subsuori;
Nu ştiu de-s jockey sau de sunt ieniceri.

Zăbale-s în spume şi gât încordat;
Sunt mândri, cu piept în fileuri de muşchi...
Înalţă genunchi în galopul ritmat
Şi cal, călăreţ, sunt un trunchi şi vipuşti.

Din coapse, mănunchiuri gluteii se umflă
Cu linii de fascii ce-i întretaie,
Urechi au mişcare perpetuă, ascultă;
Cravaşa-i doar simbol, ce ciucur o-ndoaie.

Cu nările-n vânt de profunde-aspiraţii
E-un scrâşnet, în goana nebună, de hamuri...
E mort de mîndria de-avea incantaţii;
Cu coada în vânt, e la finish, cu lauri.

[...] Citeşte tot

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (2 august 2010)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tâlhar la drumul mare

I

Un vânt întunecat se zbucima-n copacii vuitori,
Luna era năluca unei corăbii strivite printre nori,
Drumul, o dungă palidă peste posacul bărăgan;
Iar tâlharul la drumul mare venea călare –
Călare – călare –
Tâharul a venit călare şi-a oprit la vechiul han.

II

Pe cap purta tricorn francez, avea guler de dantelă sub bărbie,
Pantaloni fără-o încreţitură şi haină de catifea vişinie;
Cizmele-i lungi până la pulpe, croite din cea mai fină piele,
Sclipeau în noapte-împrăştiind mărgăritare ;
Pistolu-i era gravat cu mărgăritare,
Iar pe mânerul spadei luceau mărgăritare, sub cerul plin de stele.

III

[...] Citeşte tot

poezie de Alfred Noyes, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Aştept un semn

Un arc încordat în noapte, ce nu-si atinge ţinta,
A omorât decât durerea, dar nu şi inima,
Iar eu, rămas, o ţinta în aer liber,
Un zombi fără virus,
Un îndrăgostit contagiat de febra dragostei,
Totuşi un om... dezamăgit, ce încă n-a murit.
Inima îmi este camuflata, într-o vesta anti glonţ!
Tu glonţ, tras într-un butoi cu explozibil,
Ce a produs o explozie memorabila,
In filmul vieţii mele...
Ca un pistol cu amortizor,
Inima-mi coboară în decibeli,
Ascunzându-ma în durere,
Zgomotul nopţii, îl transforma in şoaptă,
Zile fără sfârşit, mai mult sau mai puţin complicate...
Jungla a tăcerii, abis al durerii...
Va cobora vreodată vre-un înger pe pământ?!
Voi găsi iubirea de mult visata?!
Când si cum, vei şti doar tu,
Cheia temniţei mele... în care m-ai închis.

[...] Citeşte tot

poezie de Diodor Firulescu din Viaţa într-o călimară
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Verde

Înveşmântată toată în verde
iubirea mea s-a dus să încalece
un bidiviu de aur prin zorii de-argint.

Patru ogari stăteau să sară zâmbind
iutele cerb fugea înainte.

Mai iute să fie prin vise pătate
cerbul cel roşu şi iute
cerbul cel roşu şi-aparte.

Patru ciutani stacojii la apa cea albă
şi cornul suna din nou nemilos
cu corn la oblânc iubirea mea se duce să fugărească
ecoul ce se stinge în norii de-argint.

Patru ogari stăteau să sară zâmbind
iar câmpia cea netedă alerga înainte.

Mai uşor decât somnul de-amiază să fie

[...] Citeşte tot

poezie de E.E. Cummings, traducere de Necula Florin Dănuţ
Adăugat de Baude
Comentează! | Votează! | Copiază!

Alienare (versuri)

Sigur, iubita îmi spune –
Eşti un nimeni,
Sunt un nimeni,
Dar de unde vine vocea iubitei?
Iubita este în vinele mele albastre,
Ea circulă prin vase, prin inimă, prin creier,
Peste tot ea spune, un nimeni, un nimeni, un nimeni,
Nu mă îndoiesc nici o clipă, nu o contrazic,
De când m-am născut ştiam că sunt un nimeni,
Iubita era scaietele din curte, era drumul pustiu,
Eşti un nimeni îmi spune norul plutind precum albuşul
În crema lichidă, un nimeni, un nimeni, un nimeni,
Iubita pe numele ei, Mengele, Himmler sau Bormann,
Iubita este un bărbăţel în chiloţi, nu vă speriaţi, ea nu este femeie,
Ea este tot ce nu a fost feminin niciodată, ea nu este din coasta
Bietului Adam, este o mult mai veche fiinţă, fosila pe care noi
N-o vom găsi niciodată şi leagă maimuţa de om, ca răspuns
La-ntrebarea pusă de Domnul.
***
Eram păgân, aveam un munte,

[...] Citeşte tot

poezie de Boris Marian Mehr
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ispita

nu ştiu dacă scriu poezie
sau aiurea împrăştie gânduri şi toleranţe
în limite consumate peste străluciri.
dar ştiu că mă joc cu creierul...
celebra lună încă nu mi l-a făcut pane.
rafala gândurilor-mi ce demonstrează zbor
peste agenţii de poezii
aflu că strâmbă tăcerile de nimica doborâte.
fatal mă simt uneori de încerc risipă,
umplând goluri şi arborilor vise
în hanuri de zâmbete să păstrez soarele cuvânt.
las măştile primitive ale gesturilor
să mute iubiri măcinate-n cercuri mov
şi satisfacţia iar mă cuprinde,
de îndată ce văd gândurile-mi polenizând trăiri
neobosind subiectul.

pe gâtul nopţii azvârl
coliere de finisate rugăciuni
gest în absenţă de pedeapsă

[...] Citeşte tot

poezie de Mihai Savin
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Preţul fericirii - Nevoia de revoltă II

Cercul se strânge.
Dincoace de mine, se naşte revolta.

Mă doare pieptul
Şi ochii mă dor... glasul meu geme.
Cad lacrimi şi suspine
Tâmplele-mi zvâcnesc a evadare
Iar lumea din mine
Este prea mică,
Prea spinoasă
Şi mă doare!

Mi-e frică...

Cercul se tot adună
Ca o spirală de sârmă ghimpată
Din fier... sau din oţel
De parcă mai contează diferenţa
Când efectul este la fel.
Mă ustură palmele

[...] Citeşte tot

poezie de Gabriela Petcu (2009)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

A zecea elegie

De-aş înălţa cândva, la capătul cruntei viziuni,
imnuri şi laudă îngerilor ce-ncuviinţează.
De nu ar da greş pe strunele moi, şovăielnice
sau prea încordate, nici una dintre bătăile
clare-ale inimii. De mi-ar da strălucire mai multă
obrazul meu şiroind:! de-ar înflori obscurele lacrimi.
O, cât de dragi mi-aţ fi atunci, mâhnitelor nopţi.
Cum de nu am putut, nealinate surori,
să vă primesc mai îngenuncheat, să mă las mai desprins
în voia desprinselor voastre şuviţe. Risipitori ai durerilor,
cum încercăm să vedem înainte, în trista durată,
de nu cumva se sfârşesc. Ele sunt însă
frunzişul pururea verde şi sumbru al duhului nostru,
un timp al anului tainic, nu numai timp
– ele sunt loc, aşezare, culcuş, sol, locuinţă.

Vai, într-adevăr, străine sunt in oraşul-durere stradelele,
unde în liniştea calpă, din stridenţe alcătuită,
se-mpăunează poleita larmă, proţăpita statuie,
fontă turnată-n tiparele golului.

[...] Citeşte tot

poezie de Rainer Maria Rilke din Elegiile din Duino, traducere de Maria Banuş
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pentru că meditez la Motanul meu Jeoffry

Pentru că meditez la Motanul meu Jeoffry.
Pentru că el e slujitorul Dumnezeului cel Viu,
pe care-L serveşte zilnic cu credinţă.
Pentru că de la prima vedere a gloriei Domnului la Răsărit
el, în felul lui, I s-a-nchinat.
Pentru că asta se face prin rotunda încununare a trupului
de şapte ori cu graţioasă rapiditate.
Pentru că el sare să prindă aroma de cătuşnică,
o binecuvântare a Domnului, un răspuns la rugăciunile lui.
Pentru că se răsuceşte-n orice ghicitoare pentru a-i afla răspunsul.
Pentru că, făcându-şi datoria şi primind binecuvântarea,
el capătă tot mai multă încredere în sine.
Pentru că aşa ceva se face în zece feluri.
În primul rând, el se uită la labele din faţă, să vadă dacă-s curate.
În al doilea, împinge cu labele-n spate, să se-asigure că locul e liber.
În al treilea, îşi extinde trupul cu labele întinse-n faţă.
În al patrulea, îşi ascute ghearele de-un lemn.
În al cincilea, îşi curăţă blăniţa.
În al şaselea, se rostogoleşte pe mochetă.
În al şaptelea, se puriceşte pentru a se asigura

[...] Citeşte tot

poezie de Christopher Smart,1722-1771, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

A şaptea elegie

Să nu mai fie nici o chemare; nu chemare, glas matur
să fie firea strigătului tău; şi-ntr-adevăr,
ai fi gata să strigi limpede cum strigă pasărea
când primăvara-n urcuş o înalţă, aproape uitând
că ea e-o vietate-ngrijorată, nu numai o inimă singură
pe care-o aruncă-n azur, în intimitatea cerurilor.
Ca şi pasărea eşti gata şi tu să chemi –
în aşa fel ca, încă nevăzută,
prietena să te găsească, prietena în care-un răspuns
se trezeşte cu-ncetul, se-nviorează când îl asculţi –
arzătoare-nsoţind simţirea ta îndrăzneaţă.

Şi trebuie să-nţeleagă primăvara că pretutindeni răsună
o Bunavestire. La început
o-ntrebătoare trezire pe care o-nconjură-n depărtări cu tăcere
o zi limpede ce încuviinţează.
Pe urmă treptele-n sus, trepte de strigăt în sus, spre visatul
templu al viitorului –; pe urmă trilul, ţâşnire
pe care-n havuzul impetuos îl ajunge din urmă
revărsarea-ntr-un joc promiţător. Şi-n faţa lui vara.

[...] Citeşte tot

poezie clasică de Rainer Maria Rilke din Elegiile din Duino, traducere de Alexandru Philippide
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!