moarte şi naţiuni

Deşteaptă-te, române!

Deşteaptă-te, române, din somnul cel de moarte,
În care te-adânciră barbarii de tirani!
Acum ori niciodată croieşte-ţi altă soartă,
La care să se-nchine şi cruzii tăi duşmani!

Acum ori niciodată să dăm dovezi la lume
Că-n aste mâini mai curge un sânge de roman,
Şi că-n a noastre piepturi păstrăm cu fală-un nume
Triumfător în lupte, un nume de Traian!

Înalţă-ţi lata frunte şi caută-n giur de tine,
Cum stau ca brazi în munte voinici sute de mii;
Un glas ei mai aşteaptă şi sar ca lupi în stâne,
Bătrâni, bărbaţi, juni, tineri, din munţi şi din câmpii!

Priviţi, măreţe umbre, Mihai, Ştefan, Corvine,
Româna naţiune, ai voştri strănepoţi,
Cu braţele armate, cu focul vostru-n vine,
"Viaţă-n libertate ori moarte!" strigă toţi.

[...] Citeşte tot

cântec, versuri de Andrei Mureşanu din Un răsunet (1842)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un răsunet

Deşteaptă-te, Române, din somnul cel de moarte,
În care te-adânciră barbarii de tirani!
Acum ori niciodată croieşte-ţi altă soarte,
La care să se-nchine şi cruzii tăi duşmani!

Acum ori niciodată să dăm dovezi la lume
Că-n aste mâni mai curge un sânge de roman,
Şi că-n a noastre piepturi păstrăm cu fală-un nume
Triumfători în lupte, un nume de Traian!

Înalţă-ţi lata frunte şi cată-n giur de tine,
Cum stau ca brazi în munte voinici sute de mii;
Un glas ei mai aşteaptă şi sar ca lupi în stâne,
Bătrâni, bărbaţi, juni, tineri, din munţi şi din câmpii!

Priviţi, măreţe umbre, Mihai, Ştefan, Corvine,
Româna naţiune, ai voştri strănepoţi,
Cu braţele armate, cu focul vostru-n vine,
”Vieaţă-n libertate ori moarte!” strigă toţi.

[...] Citeşte tot

poezie de Andrei Mureşanu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Marţi 15 Iunie 2010 (Genocid)

Astăzi, dragă naţiune,
Iubiţii noşti' conducători
Au mai trântit o moţiune
Să murim mult mai... uşori

epigramă de Vasile Iuşan din Postelectorale (2010)
Adăugat de Vasile Iuşan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pentru fascism, lumea adevărată nu este lumea materială, superficială, în care omul devine un individ izolat de toţi ceilalţi, trăind prin el însuşi şi cârmuit de o lege naturală care, instinctiv îl face să trăiască o viaţă de plăceri egoiste şi trecătoare. Omul fascismului nu este decât naţiune şi patrie; o lege morală care uneşte indivizii şi generaţiile într-o tradiţie şi într-o misiune, suprimând instinctul de viaţă închisă în cercul restrâns al plăcerii, stabilind în datorie o viaţă superioară, liberată de limitele timpului şi ale spaţiului, o viaţă în care individul prin abnegaţie de sine, prin sacrificiul intereselor sale particulare, prin moarte chiar, realizează acea existenţă pur spirituală care face valoarea sa de om.

Benito Mussolini în Fascismul (1934)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tăcere

Am cunoscut tăcerea mării şi pe cea a stelelor,
Şi tăcerea oraşului când doarme,
Şi tăcerea bărbatului şi-a fecioarei,
Şi tăcerea celor bolnavi
Când privirea lor rătăceşte prin cameră.
Şi întreb, pentru-a înţelege:
Care este folosul limbajului?
Un animal sălbatic geme de câteva ori
Atunci când moartea-i răpeşte odraslele.
Iar noi amuţim în faţa aceleiaşi realităţi –
Nu mai putem vorbi.

Stând în faţa băcăniei,
Un băieţaş curios întreabă-un bătrân soldat,
"Cum ţi-ai pierdut piciorul?"
Iar soldatul se-învăluie într-o tăcere opacă,
Mintea-i zboară departe,
Dar nu mai poate ajunge la Gettysburg.
Revine zâmbind
Şi spune," Un urs a rupt o bucată din el."

[...] Citeşte tot

poezie clasică de Edgar Lee Masters, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Naţiunile au fost trezite din somnul de moarte graţie cuvintelor despre viaţa eternă izvorâte de pe buzele apostolilor. Templele superstiţiilor au fost dărâmate sau distruse, iar bisericile au fost sădite în toate părţile lumii civilizate.

citat din John Strachan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Până acum o jumătate de secol, se credea că stelele ar fi împrăştiate ici şi colo în spaţiu (...). Găsim în spaţiu, chiar dacă ar fi mărginit, cum vrea Einstein, dar nu mai puţin nelimitat în practică, naţiuni sau popoare de stele. (...) Aceste societăţi, ca şi cele omeneşti, sunt compuse din familii: sistemele solare. (...)
O altă analogie admirabilă între aştri şi oameni este existenţa perechilor. Cea mai mare parte din fiinţele omeneşti trăiesc în perechi - soţ şi soţie, prieteni nedespărţiţi, amanţi - şi cea mai mare parte din stele sunt, cum zic astronomii, "duble"; adică ele apar ca doi aştri de mărime aproape egală, care se învârtesc împreună în jurul aceluiaşi centru de gravitate. (...)
Mai sunt şi alte asemănări ciudate între lumea omenească şi lumea astrală. Atât printre noi, cât şi printre stele, numărul morţilor întrece pe cel al celor vii;

citat clasic din romanul Gog, Stele = Oameni de Giovanni Papini (1990)
Adăugat de MG
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ziua...

... şi va veni o zi, când fiecare moldovean
când fiecare suflet dus peste hotare
va fi întâmpinat cu doina de alean
din versul meu, din pâinea mea cu sare

când ţara miliardului furat
va fi în rândul miliardelor de aur
când naţiunea scoasă la mezat
din curvă va redeveni tezaur

şi când mizerii alde plahotniuc
vor sta unde li-i locul - la-nchisoare
şi mort să vă-ntălnesc am să mă duc
să vă-ntâlnesc cu pâine şi cu sare

când saltimbanci de teapa lui dodon
vor sta unde li-i locul lor- în ţeapă
cu-acelaşi vers eu am să ies la avion
adăugând la pâine şi la sare ceapă

[...] Citeşte tot

poezie de Iurie Osoianu (9 mai 2019)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ura atacă înţelepciunea şi conştiinţa omului; mentalitatea duşmăniei poate otrăvi spiritul unei naţiuni, poate instiga la o viaţă brutală şi strădanii către moarte, poate distruge toleranţa unei societăţi şi umanitatea acesteia, blocând calea progresului unui popor spre libertate şi democraţie.

citat din Liu Xiaobo
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Demonism

O raclă mare-i lumea. Stele-s cuie
Bătute-n ea şi soarele-i fereasta
La temniţa vieţii. Prin el trece
Lumina frântă numai dintr-o lume,
Unde în loc de aer a un aur,
Topit şi transparent, mirositor
Şi cald. Câmpii albastre se întind,
A cerurilor câmpuri potolind
Vânăta lor dulceaţă sub suflarea
Acelui aer aurit.
Acolo stă la masa lungă, albă,
Bătrînul zeu cu barba de ninsoare
Şi din păhare nalte bea auroră
Cu spume de nori albi. Şi îngeri dulci
În haine de argint, frunţi ca ninsoarea,
Cu ochi albaştri cari lin lucesc
Şi-ntunecat în lumea cea solară,
Cu sânuri dulci, ca marmura de netezi,
Îi mângâi' barba lungă, -şi razim' capul
De umerii bătrâni cuprinşi de plete.

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Mihai Eminescu (1872)
Adăugat de Ion Untaru
Comentează! | Votează! | Copiază!

Crucea şi semiluna

Luna străluceşte ca o lampă mare,
Revărsând splendoarea-i până-n depărtare.
La ospăţul falnic, strânsă-i oaste multă;
Toţi vorbesc în parte, nimenea n-ascultă.
Dar ca şi stejarul mândru de la munte,
Mircea-şi netezeşte nobila sa frunte,
Şi ca şi stejarul mândru când înfruntă
Crunta vijelie, Mircea se încruntă.
Şi, apoi, se scoală deodată-n picioare
Şi cu glas puternic le strigă: "Tăcere!
Aţi uitat voi oare pe al vostru Domn,
Ce-şi visează ţara chiar în al său somn?
Cum acele vremuri sfinte le uitaţi,
Când pe Mircea-Vodă voi îl respectaţi?
Ce? sunt oare altul, sau voi sunteţi alţi?
Sunt pitici acuma brazii cei înalţi?
S-a surpat Carpatul şi, din rădăcină,
Stânca se preface într-o moale tină?
Nu mai curge Istrul în largul său pat,
Şi patriotismul vostru v-a secat?

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Ion Luca Caragiale
Adăugat de Sagittarius
Comentează! | Votează! | Copiază!

Atentat

E cred, o lipsă de atenţie fatală
cu consecinţă psihică, carnală;
o bine meritată pedepsire,
a lipsei interesului... în omenire.

Ne procreem, făr' să premedităm dezastrul
-necontrolaţi în furii, cum când epigastrul
anunţă angina şi n-avem reacţii-
ignorând că nitroglicerina-i leac, dar şi explozia... în fracţii.

Ne creştem ego-ul printre vecini,
nu pedepsim copii crezându-ne divini,
minţindu-ne c-avem şi respectăm credinţă;
ce-o exersăm în moarte, în suferinţă.

Oh, cultivăm în mii de ani diversul
în cult, inoculăm familial... perversul;
pedeapsă dăm la ce nu ne-aparţine,
prin uneltiri... nevinovaţilor de vine.

[...] Citeşte tot

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (4 septembrie 2010)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Am învăţat că se moare

Lacrimile - păpuşi de ceară
Aşezate tăcut
Pe ridurile pleoapei-mormânt,
Printre genele ninse
Ori încărcate de promoroacă
Din care tăcerea se-adapă.
Aseară am plâns,
Am plâns de bătrâni singuri rămaşi,
De licărul de speranţă din ochii lor.
Ne-au murit rădăcinile naţiunii...
Rodul suferinţei a încolţit.
Nimic nu mai este la fel!
Progres de regres...
Mor tăcut în ei copacii
Peste care s-a aşezat bruma tăcerii.
În întunericul existenţei,
Orbi sau orbiţi, îşi caută rădăcinile...
Dar nu, nu au avut rădăcini!
Ei au fost pământul
Pe care

[...] Citeşte tot

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Micile naţiuni nu cunosc senzaţia fericită de a exista dintotdeauna şi pentru totdeauna; toate au trecut, într-un moment sau altul al istoriei lor, prin anticamera morţii; confruntate mereu cu aroganţa celor mari, ele îşi văd existenţa veşnic ameninţată sau pusă sub semnul întrebării, fiindcă existenţa lor este o întrebare... Micile naţiuni formează o altă Europă, a cărei evoluţie e în contratimp cu evoluţia celor mari. Un observator poate fi fascinat de intensitatea adesea uimitoare a vieţii lor culturale. Se manifestă aici avantajul micimii: bogăţia evenimentelor culturale este pe măsura omului; toată lumea poate cuprinde această bogăţie, poate participa la viaţa culturală în ansamblul ei, de aceea, în ceasurile ei cele mai bune, o naţiune mică poate aminti de viaţa dintr-o cetate greacă antică.

Milan Kundera în Testamente trădate
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sera cu întrebări

cine să rupă spinii la trandafiri?
să nu rănească fluturii în zbor
şi aşa lumea e plină de martiri
şi îngeri gingaşi din faşă mor.

cine să stingă vulcanii de foc?
acoperă oameni cu case cu tot
gem oceanele la sinistru soroc
pământul suspină în dangăt de clopot.

cine să purifice păcatele lumii?
planeta se revoltă aşa cum ştie ea
naţiuni se războiesc precum nebunii
viaţa fiecărui om a devenit grea.

dacă ploaia n-ar avea putere divină
cine ar spăla omenească vină?

sonet de Floare Petrov
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Îmi pasă (pamflet)

Îmi pasă şi mă doare starea naţiunii,
Când văd aleşii care se comportă
Mai lacomi ca hiene şi mai răi ca hunii,
Din ciolan să ia întreaga cohortă.

Cu sabia-n cuvânt şi cu resteu în ură,
Nimic nu lasă rivalilor mărunţi!
Se luptă să le ia şi pâinea de la gură,
Să nu le ştie manevre de corupţi!

Când biata ţărişoară este sub greutăţi,
Ei fac planuri, de unde să ciupească.
Onoarea îşi compromit, când calcă şi pe morţi
În planul hapsân, să se pricopsească!

De poporul român, îmi pasă şi mă doare,
Văzând că din greu, pentru fii se zbate,
Iar "patrioţii" se-arată la sărbătoare,
Să vorbească despre moralitate!

[...] Citeşte tot

poezie de Maria Filipoiu din România - patria din sufletul meu (2022)
Adăugat de maria.filipoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Românismul este singurul crez care poate anima viaţa acestei naţiuni. Avem un trecut de mare glorie, unic pe continentul european. Suntem coborâtori din ambiţiosul Traian şi nesupusul Decebal, suntem un popor latin pe pământurile străvechii Dacii şi moştenirea noastră de sânge este daco-romană, de aceea nu este cu putinţă, nu avem voie să fim slugi astăzi, după multele veacuri de lupte purtate pe viaţă şi pe moarte pentru neatârnare, după jertfele şi martiriile părinţilor, bunicilor, străbunicilor şi tuturor străbunilor noştri!

Mihail Stelescu în Cruciada Românismului, 22 Noiembrie 1934, p. 2-3) (11 noiembrie 1934)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Către martirii români din 1848-1849

Dormiţi în pace, umbre, martirii românimei,
Ce-aţi îngrăşat pământul cu sânge de eroi!
Bătrâni cărunţi cu vază, voi floarea tinerimei,
Ce-n lupte sângeroase căzând, v-aţi rupt de noi!

Pământul ne desparte, iar cerul ne uneşte
În patria cea sfântă, egală pentru toţi,
Acolo nedreptatea şi ura nu răzbeşte,
Nu cumperi cu vieaţa pământul de trei coţi.

Voi v-ati plinit chemarea şi sânta datorinţă,
Când pentru-a Patrii bine cu glorii v-aţi luptat!
Păstrând viitorimei modelul de credinţă,
Ce Patria ni-l cere ş-augustul împărat!

A voastre brave fapte sunt scrise-n istorie,
Iar dulcea suvenire în inimi de roman!
Mihalţul, Luna, Bradul, au dat dovadă vie,
Că nu e laş românul, nu fuge de duşman!

[...] Citeşte tot

poezie de Andrei Mureşanu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

La mormântul lui Eminescu

Îndoaie-ai săi genunchi româna naţiune
Şi sec îi este pieptul căci lacrimile-i curg
De clipa ce cuprinse-ntreaga ei minune
Ce-i veştedă şi moare când ziua dă-n amurg.

Din neguri lungi, uitate, o pasăre măiastră
Înalţă trilul dulce al versului duios
Şi, colo-n câmpuri mute, răsare-o floare-albastră
Miresme dulci dând lumii din trupu-i mlădios.

Îngăduie-ne nouă, nevrednici epigoni,
Să ridicăm privirea spre cerul stelei noastre.
Noi, cei ce suntem decât nişte pioni,
Să cutezăm o clipă să privim sus, la astre.

Şi, rând pe rând, să sune dulci doine de amor,
Să troienească scumpe aducerile-aminte,
Veşmânt din flori de tei să-mbrace vis cu dor,
Să fremăteze codrul şi luna să-l alinte.

poezie de Ionel Ivaşcu (mai 2001)
Adăugat de Ionel Ivascu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Caii

Abia trecuseră douăsprezece luni de la
Războiul de şapte zile care-adormise lumea,
Era după căderea serii, când au apărut năstruşnicii cai.
Noi deja făcuserăm legământ cu tăcerea,
În primele câteva zile totul era atât de-încremenit...
Ne-ascultam respiraţia şi eram îngroziţi.
A doua zi
Radioul a amuţit; am căutat pe toate frecvenţele; nici un răspuns.
A treia zi o navă de război a trecut prin faţa noastră spre nord,
Grămezile de cadavre umpleau puntea. A şasea zi
Un avion a plonjat pe deasupra noastră-n mare. Apoi, linişte.
Ştiri de nicăieri:
Şi totuşi radiourile erau acolo, în colţurile bucătăriilor noastre,
Încă deschise-n milioane de încăperi din întrega lume.
Dar astăzi dacă ele-ar trebui să retransmită,
Dacă pe neaşteptate ar trebui să vorbească iarăşi,
Noi am refuza să le-ascultăm, nu le-am permite să învie
Vechea lume cu toată răutatea ei, lume care şi-a înghiţit, hulpav,
Într-o secundă, copii. Asta nu se va mai întâmpla încă o dată.
Uneori ne gândim la naţiunile cufundate-n somn adânc,

[...] Citeşte tot

poezie de Edwin Muir,1887-1959, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!