moarte şi prima iubire

Ipostaze

Poetul nu este profet,
Nu este un sfânt în pustiu,
Doar un om ce pierde hârtii prin casă,
Uită coduri, pinuri,
se-mpacă, uneori, cu vecinii,
fluieră câinii pe stradă,
numără păsările în parc,
aşteaptă primăvara,
visează seraiul lui Harun Al Raşid,
călătoreşte cu Sindbad
şi, în final, moare în somn.

Te-am invitat la masă, deşi nu meritai,
Îmi spune tovarăşul Ciu En Lai,
Din cauza ta au plecat mesenii,
Îmi şuieră între dinţi tovarăşul Lenin,
Nici unul nu-mi spune ce are cu mine,
Eu sunt iubit între canine,
Chiar şi pisicile mi se uită în ochi,
Dar nu mă suportă

[...] Citeşte tot

poezie de Boris Marian Mehr
Adăugat de Boris Marian Mehr
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iubire divină

Trecea un dor pe lângă mine şi l-am privit cum trece,
Sădind în inimă suspine ca şi oceanul rece...
Uitasem despre ce-ai promis, când mă ţineai de mână,
Şi mă predasem unui vis, ce-am vrut ca să rămână.

Nu mă înţelegeai în vise, ori poate nici n-ai vrut...
Doar jurăminte ce-au fost stinse, când nici n-au început.
Adoarme vuietul de jale în temeri de ascuns...
Când îmi citeam poveşti astrale, ce-au fost de nepătruns.

Mintea, m-am duelat cu ea... doar inimii eu slugă,
Strident durerera mă chema, dar n-am dorit s-ajungă...
Şi m-ai învăluit cu vorbe... şi eu iar am crezut,
Suav iubirea ta din dogme, simţeam cum a scăzut.

Aşa de mult prea însetată, cu aripi fără zbor...!
În firea ce-mi era setată din dragoste să mor...
Şi s-a schimbat totul deodată, doar tu m-ai preschimbat,
Trecutul, depăşita soartă... un alt final mi-a dat.

[...] Citeşte tot

poezie de Adina-Cristinela Ghinescu din Şoptit de Dumnezeu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Never

Nu mai era sigur pe nimic,
numai creierul îi lucra febril.
Mai febril ca niciodată.
Îi trimitea ghirlande de metafore,
fragmente de marmură, diamant,
iar ea tăcea ca un sfinx.
"Un sfinx trebuie spart,
să vedem ce este înăuntru".
Se gândea el.
Dar distanţa ca şi timpul
ca şi indiferenţa ucid sentimentele
cum mor păsările în zborul lor spre sud,
prinse de un vânt rece.
A plecat, cu o carte de un învăţat chinez,
în munţii Tibetului, s-a ras în cap,
cum făcuse în primul an de facultate,
când şi-a pierdut prima iubire,
a dispărut.
Ea s-a prefăcut într-un corb negru
şi în fiecare noapte rosteşte clar, răspicat,

[...] Citeşte tot

poezie de Boris Marian Mehr
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Floare de lumină

Într-o floare de lumină Doamne Tu ne-ai aşezat
Să trăim neprihănirea să avem un duh curat
Pe cărarea mântuirii o Isuse ne-ai zidit
Să trăim viaţa sfântă într-un duh neprihănit
Numai Tu o scump Păstor a Ta mână ne-ai întins
Să trăim o nouă viaţă păşind Doamne ca în vis
Ne-ai spălat prin al Tău sânge — sângele de pe Calvar
Ca întreaga noastră viaţă să trăim numai prin har

Evanghelia Ta Sfântă fiinţa să ne lumineze
Şi pe palmele-ţi Divine o Isus să ne aşeze
Vrem iubirea ta curată să ne-mbrace azi pe toţi
Căci suntem Isuse Doamne ca şi înviaţi din morţi
De când Tu în viaţa noastră o Isuse ai venit
Suntem o altă făptură cu un duh neprihănit
Dacă ţinta noastră era firea când noi nu te cunoşteam
Astăzi tu ne eşti dar ţintă ca părintelui Avraam

Noi Isus te vrem pe Tine în noi veşnic să rămâi
Să trăim viaţa sfântă ca în dragostea dintâi

[...] Citeşte tot

poezie de autor necunoscut/anonim
Adăugat de Ioan Daniel Bălan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pic

Cuvânt înainte

aripi de pământ aripi de cer aripi
crescute din răni din carne din vânt
toate se înalţă într-un zbor fără ţintă
haotic

pe sub coaste
o armată de îngeri săpând un tunel
între lumea de astăzi şi lumea de ieri
e tot o hărmălaie de zâne şi viermi
iar funia a înmugurit de veghe a moarte
în jurul gâtului firav
cineva s-a trezit din somn şi a zis
ăsta e Pic

1. Despre rostul lui Pic în lume

e sigur
Pic nici nu a existat

[...] Citeşte tot

poezie de Petre Ioan Creţu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Visul stejarului (Oanei)

Se topesc zăpezile mirosind a primăvară
Mi se face dor de tine ca pădurilor de cer
Când înmuguresc şi crud sufletul şi-l dau afară
De sub coaja plictisită de-ntuneric şi de ger

Ce-i pădurea? O-ncercare de suire fără scară
Dorul ce-l poartă pământul de-a se ridica la stele
Ce sunt eu? Stejarul care la-nceput fu ghindă rară
Dar de dragul unei fete ce venea după surcele

Se făcu lăstar de tufă, răsărind să-i facă semn
Şi crescând să-i facă umbră şi murind să-i facă foc;
La povestea cu iubirea dintre inimă şi lemn
Vă poftim să luaţi aminte pomi şi oameni la un loc:

La-nceputul vremii noastre, jos la poala codrului
În căsuţa peste care dai de-apuci poteca-n sus
A venit pe lume Oana – fata pădurarului –
Dulce-n glas, la suflet bună şi frumoasă de nespus...

[...] Citeşte tot

poezie de Marius Robu din Visul Stejarului (2006)
Adăugat de Marius Robu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Amintirile vieţii

Printr-o-nsuşire pe care omul o are-n el însuşi, trecem deseori de la real la imaginar
în mai puţin de-o secundă, cu imaginaţia care abundă-n miliardele de exemple solidar,
noi să putem cunoaşte o unică trăire ce ne cufundă-ntr-o amintire ca-ntr-un vis în care
am trăit cândva undeva, memoria şi amintirile tale făcându-te să fii ce eşti fiindcă cum
ar putea un om să se golească de sine şi de aduceri aminte, omul nefiind un computer
din care poţi să te ştergi, altul inventându-te într-o memorie care nu e proastă, ea, fiind
numai a noastră, fără repetiţie... cunoscându-te pe tine şi calea ta din fecundarea vie a
ovulului în uter îmbrăcând forma fiinţei ca să devii om, instinctual amintindu-şi de asta
încă din pântec, tu dotat c-o materie cenuşie cu o capacitate infinită, pentr-un tot, acolo
stocat dintr-un tot în care tu vi amintirea fără să dispară trăind ci aşa lăsaţi să pierdem
noi priceperea de-a o accesa... să uiţi, ajutându-te să înveţi şi să poţi memora noutatea
din evenimente întâmplate recent, considerate mai importante decât cele ce de mult au
fost întâmplate, amintiri uitate putând fii re-nviate, ele semănând cu mersul pe bicicletă,
îndemânarea mâinii, a piciorului şi a minţii moştenind-o-n sânge pentru-aţi păstra-n eul
tău echilibrul, un sine, mereu amintindu-şi de ceva care-a fost, este, şi-a rămas închegat
ca esenţial pentru tine... ca într-un revers al medaliei omul putând uita şi ceea ce a uitat,
isteţ, arătându-se acel ce-şi aminteşte ceva instant, învăţarea lui fiind mai puţină şi mai
uşoară într-un efort depus mult mai mic, el repede învăţând, ca şi când ar părea că ştie
deja, reânvierea amintirii întâmplându-se-n funcţie de locul unde te afli şi de oamenii de
acolo într-un tot ce-ţi este în jur... procesul, întărind stiinţa, într-o acumulare rapidă, sub

[...] Citeşte tot

poezie de Lidia Stoia
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!