moarte şi protejare

Lacrimi pentru tatăl învins

Unde vă duceţi, puteri părinteşti
Şi vă tot stingeţi mereu,
Tată, ce faci şi de ce-mbătrâneşti,
Frate mai mare al meu?

Când eu eram mai tânăr şi tata era tânăr
Jucându-se cu mine, ca-n basme şi minuni
El mă purta pe braţe şi m-arunca pe umăr
Sau ne trânteam prin iarbă ca doi prieteni buni.

Era bărbat puternic, intra cu sacu-n moară,
Nu-l speria nimica, avea puterea sa
Şi mă-nvingea la luptă în fiecare vară
Şi protector şi tandru spre mine surâdea.

Dar a venit o toamnă cu mult porumb de lapte,
Dar a venit o toamnă cum n-aş mai vrea să văd,
În mine era ziua, în tata era noapte.
Şi-a început al vârstei neînfrânat prăpăd.

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Adrian Păunescu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mi-am făcut datoria faţă de Dumnezeul meu, de ţara şi familia mea. Nu am de ce să mă tem de apropierea morţii. Pentru mine contează doar umbra aripilor protectoare ale lui Dumnezeu... Astfel, mă voi odihni în pace, dincolo de atingerea suliţei otrăvite a calomniei, influenţa inamicilor mei invidioşi, şi a trădătorilor mei, sau a recidiviştilor statului, a ipocriţilor care nu au linişte în biserică.

citat din Andrew Johnson
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

De cum se trezise cu oamenii aceia străini la câţiva paşi de el, se trezi el însuşi ca dintr-un afund de coşmar şi, parcă eliberat de neştiute constrângeri sau cu conştiinţa că asta-i fusese datoria, să-l păzească pe mort pâînă la sosirea acelor oameni străini, ca să aibă cine se îngriji pe mai departe de mort, se retrase de-a-ndărătelea (sub protecţia pistolului-automat) şi pieri în adâncul pădurii.

Laurenţiu Fulga în Fascinaţia (1977)
Adăugat de Dan Costinaş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mama

Mama este cea mai importantă fiinţă din lume
este mereu lângă tine...
este îngerul care te însoţeşte în fiecare clipă
ea te-a legănat şi ţi-a şters lacrimile
te-a atins pe frunte când ai avut febra
te-a învelit seara înainte de culcare
ţi-a alungat visele triste
şi te-a luat în braţe când ţi-a fost teamă...
Mama este locul de unde ai plecat
şi locul unde întotdeauna te întorci
este alături de tine orice drum ai alege
Mama şi când te ceartă, te sărută şi te iubeşte...
nici timpul, nici distanţa, nici chiar moartea
nimic nu te va despărţi de ea
te va veghea şi proteja
oriunde s-ar afla...
Mama este icoană cea mai sfânta
pe care o porţi în suflet în fiecare zi
când eşti fericit, ea este fericită
când plângi şi eşti trist, ea plânge cu tine

[...] Citeşte tot

poezie de Viorel Vintila
Adăugat de Dan C
Comentează! | Votează! | Copiază!

Oare trecem nepăsători pe lângă forţa a mii de prăbuşiri, de calamităţi, de morţi, şi apoi hotărâm, printr-un proces de selecţie prea abstract pentru a fi măcar cunoscut, să ne fixăm asupra unora dintre ele anume? Da, şi până la urmă le lăsăm pe cele alese să ne coloreze viziunea cu tuşe de penel violente, viscerale, până când apriga opţiune ne subminează şi ne răstoarnă judecata. Şi, în cele din urmă, întreaga suprastructură (laolaltă cu protectoare viclenie a orbului) începe să se clatine.

Saul Bellow în Iarna decanului
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

O floare

Ceva ne apără de prea multă durere. De exemplu: mormintele.
Rădăcinile ţărânii şi sângele roşu întunecat au grijă

Să acopere trupurile delicate, violate-ale iubirilor noastre.
Moartea e un mare secret, iar ploaia cu multiplele ei mâini

spală străzile, împinge urâciunea-n canalele morţii mereu uimite.
Diafragmele automate-ale ochiului nu dau niciodată greş,

e vorba de-o curtoazie-a limbajului. Tot ce intră-n camerele caselor
se apără de noi cu uşi masive de lemn

şi cu ferestre grijuliu închise. Orice a fost spus sau făcut,
noaptea se va grăbi, nerăbdătoare, să ştergă totul.

Iar moartea ne va proteja întotdeauna
de magaliticile promisiuni ale soarelui:

Mâine, aceeaşi zi.
Mâine, aceeaşi zi.

[...] Citeşte tot

poezie de Arkaye Kierulf, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Se nasc în zori

Cântă aerul arzând jeratecul
Flacăra se-nalţă înroşită
Fierbe adâncul pământului
Cutremur într -o zi însorită

Zbuciumă cerul cu nori
Colbul din praful de stele
Adună parfumul din flori
Protector al iubirii selene

Revarsă iubirea ca o lavă
Din crater o inimă fierbinte
Securizat în vechea epavă
Renaşte un suflet cuminte

Vise frumoase ce nu mor
Împrospătate se nasc în zori
Gânduri ard în flăcări de dor
Flacăra iubirii liberă tu zbori

poezie de Vivian Ryan Danielescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pe Dumnezeu iar îl lăsăm Singur

cumva coborât din avionul divin
cu mască de protecţie
şi soluţii de dezinfectare
la ceva distanţă de lume
ştergându-şi fruntea de broboane
suspect

Dumnezeu bate la fiecare uşă
nimeni nu-i răspunde de teamă
de picior străin

din biserică în biserică umblă
nimeni în întâmpinare

e linişte de moarte

chiar şi albinele şi-au încetat activitatea
viaţa nu ne va mai fi dulce

un vânt mai rebel

[...] Citeşte tot

poezie de Ottilia Ardeleanu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Gracchus: Şi după ultima ta lovitură, ce vei face? Îţi iei cei cinci mii de soldaţi... şi pleci?
Maximus: Da, voi pleca. Soldaţii vor rămâne aici pentru a vă proteja, rămând sub supravegherea Senatului.
Gracchus: Prin urmare, după ce cucereşti Roma, o înapoiezi pur şi simplu poporului. Spune-mi de ce.
Maximus: Pentru că aceasta a fost dorinţa unui om aflat pe moarte. Îl voi omorî pe Commodus. Soarta Romei o las pe mâna ta.
Gracchus: Marcus Aurelius a avut încredere în tine. Fiica lui are încredere în tine. Eu voi avea încredere în tine. Dă-mi două zile şi îţi voi negocia libertatea. Tu, rămâi în viaţă, căci sunt mort altfel!

replici din filmul artistic Gladiatorul
Adăugat de Andreea Tanase
Comentează! | Votează! | Copiază!

Promisiune proprie

Aş vrea să mă restrâng celule
Ce m-am pierdut în timp, risipă,
Să mă reîntorc printre ovule,
Să plec din nou din start... O clipă.

M-aş proteja de gaspiaj,
Aş face totul un întreg.
N-aş mai fi simplu derapaj...
M-aş face piese, să mă dreg.

M-aş îngriji bucăţi de mine,
Nu m-aş lăsa din nou, uzură
La mâna altor-zis destine...
N-aş fi doar ultima frântură!?

Îmi caut cheile de genă
Să redeschid parcurs traseu,
Să fiu la moarte anatemă
Şi vouă, de exemplu... Zeu!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (18 mai 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Credo

Noi credem că cea mai scumpă posesiune a noastră e Viaţa.
Noi credem că trebuie să mobilizăm toate forţele Vieţii
împotriva forţelor morţii.
Noi credem că înţelegerea reciprocă duce la cooperare reciprocă:
cooperarea reciprocă duce la Pace;
iar Pacea este singura soluţie pentru supravieţuirea omenirii.
Noi credem că trebuie să protejăm, nu să risipim resursele naturale,
ele sunt moştenirea copiilor noştri.
Noi credem că nu trebuie să poluăm aerul, apa şi solul,
ele sunt condiţiile preliminare de bază ale vieţii.
Noi credem că trebuie să protejăm vegetaţia planetei noastre:
modesta iarbă care a supravieţuit cincizeci de milioane de ani
şi copacii măreţi apăruţi acum douăzeci de milioane de ani,
astfel pregătim planeta pentru oameni.
Noi credem că trebuie să mâncăm numai hrană naturală, curată,
proaspătă, alimente integrale, neprocesate şi fără chimicale.
Noi credem că trebuie să ducem o viaţă simplă, naturală, creativă,
absorbind toate sursele de energie,
armonie şi cunoaştere în noi şi-n în jurul nostru.
Noi credem că ameliorarea vieţii şi-a omenirii pe planeta noastră

[...] Citeşte tot

poezie de Romain Rolland & Edmond Bordeaux Szekely, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

O.P.C

Ofer protecţie canină...
Cine, vă-ntreb, este de vină
Că mulţi înşală, mint... Vă jur
Ca cel mai hoţ, e cel român.

Organul pentru călărit...
Ne-au tot furat, ne-au tot minţit...
Pe cine să mai crezi acum
Sărman român rămas pe drum?!

Consumatori... la drumul mare
De expirate pentru care,
Dăm banii pe medicamente,
Înmormântări, ori... dividente.

Bomboane pe stomacul gol,
Cafea, ţigări şi rockenroll...
Un "COLECTIV" drept pentru care
Se trece la retrogradare.

pamflet de Rodica Nicoleta Ion din Drum de cuvinte
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Călător

în lumea virtuală la plierea
spaţiului fac o călătorie
în timp trimis să exe
cut
o misiune după re
setare de viaţă fără de moarte
voi apăra rasa umană de roboţii
făcuţi în loc de iubire de copii
de fiinţe vii muritori de rând
cu viaţă cu bucurie cu tristeţe cu durere
fericiţi sau flămânzi
iubitori de cyberspaţiu
să-i protejez şi să-i scot din beton
sticlă şi tehnologie în natură
sau
ce-a mai rămas din ea
am înfăţişarea lor - par de-a lor -
dar sunt o maşină, nu sunt
o
m

[...] Citeşte tot

poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lumea în totalitate este jucăria Mamei Divine, care sub variate aspecte se joacă cu ea. Uneori Ea este Mahakali, necondiţionată, fără formă, altă dată Ea este nemuritoarea Nitya-Kali, distinctă de opera sa. Sub un alt aspect, Ea este Smasana-Kali, fiinţa care domneşte asupra morţii, asupra distrugerii a tot. Ea este pe de altă parte Rakshya-Kali, stând în picioare în faţa noastră, gata oricând să-şi protejeze şi să-şi binecuvânteze copiii care o iubesc (adoratorii). Ea apare de asemenea ca Shyama, Mama fermecătoare de culoare albastru intens, însoţită de Dumnezeul Eternităţii şi al Infinitului.

citat din Ramakrishna
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Toamnă de patimi

risipă de bucurie sub ochii morţii
nu te preface
există şansa împlinirii

între noi stau posibilităţi palpabile
le protejăm tăcerea
eu nu ştiu în iubire să tot aştept
tu nu ştii să te grăbeşti

socotesc că trebuie să vină impulsul
patima pe care o stăpânesc în trup
tu îmbrânceşti zilele pe scară
şi cazi fără să te loveşti la nimic
eu am genunchii juliţi.

frunzişul toamnei se scutură de vânt
e un joc de culori prin aer
mă pierd în ochii tăi cu brumă pe sprâncene
nu le simt nici căldura nici frigul

[...] Citeşte tot

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un înger sărută piroanele

Rana din tălpi nu mai doare,
au răsărit în ea poeme
scrise cu mâinile ce au cules fluturi în copilărie.

Sunt femeia în ie cu maci.
O cicatrice uscată...
De câte ori a crescut iarba în mine,
timpul nu m-a privit în ochi, mi-a sărutat fruntea
şi în loc de riduri, o cruce mi-a răsărit.
De atunci am ştiut că am o aripă în sânge,
că lumina e cea care cânta în păsări,
la fiecare liturghie a dimineţii, când un înger sărută piroanele
ca să nu ruginească...

De atunci nesomnul mi-e ca un rug aprins,
o forfota de zei ţinând apele în pumni, îmblânzindu-le.

Am înflorit auzind din gura ta
că moartea nu mai are pâine pe masă...
Cât de frumoasă sunt

[...] Citeşte tot

poezie de Magdalena Dorina Suciu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nava de linie e-o doamnă

Nava de linie* e-o doamnă,-ntotdeauna mândră şi semeaţă,
Crucişătorul, soţul ei, îi oferă protecţie şi o răsfaţă;
Dar vai de navele comerciale, pistrui pe apele marine,
Umblând de colo până colo, ca tine şi ca mine!

Umblând, Jenny, din port în port, de la ponton la ponton,
De la docurile din Portsmouth la tramvaiele din Fratton;**
Tot aşteptând, Jenny, îmbătrânim între-un dig şi-alt dig,
Rătăcind de colo colo, Jenny, aşteptând în frig!

Nava de linie e-o doamnă sulemenită şi plină de strălucire,
Când dă peste-un necaz, pentru toată lumea e-o nenorocire.
Crucişătorul, soţul ei, stă mereu lângă ea, gata-n ajutor să-i sară,
Dar vai de navele comerciale, care trebuie să-ncarce sau să moară!***

Nava de linie e-o doamnă, iar rutele ei sunt sigure pe orice ape;
Crucişătorul, soţul ei, întodeauna-i este-aproape;
Dar vai de navele comerciale pe care nimeni nu le protejează,
Trebuie să-şi facă treaba cum pot, fără niciun fel de pază!

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Rudyard Kipling, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Măgarii ziarişti şi virusul inventat

S-a întâmplat s-ajungă în ogradă,
Un virus inventat, ce da din coadă
Ca orice animal, dar nevăzut,
Înspăimântând tot satul, cum a vrut
Guvernul unui lup corcit german,
Care-şi dorea puterea mai avan
Decât i-o adusese lui la bot
Bovinele chemate-n sat la vot.
Şi se plimba Covidul, c-aşa-l cheamă,
Făcându-i guvernanţii şi reclamă
La televiziuni de ei plătite,
Să bage spaimă mare între vite
Şi să le-ndemne-n fiecare clipă
Să se ferească de-acest soi de gripă,
Purtând pe bot o mască protectoare;
Mai mult, să nici nu iasă la plimbare,
Să stea închise-n grajd, să nu mugească,
Iar dacă ies cumva, să poarte mască.
Şi-atunci măgari din presa mituită,
Cu răgete-ncepură să emită

[...] Citeşte tot

fabulă de Pavel Lică
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vânători

Suntem vânătorii de suflete,
Acreditaţi să meargă la vânătoare.
Ne-a răzbit foamea de îmbrăţişeri,
De calmul braţelor protectoare.
În afara noastră este răcoare...
Bat vânturi ce ne dezbracă de sentimente.
Lacrimi cu pleoapele sunt adiacente.
Secanta ochiului drept
A tăiat lumina căminului primitor...
De aceea de prunci ne e dor.
Secanta ochiului stâng
A tăiat mângâierea braţului ce ne legăna...
De aceea de părinţi ne e dor
Şi de dragoste, da!
Suntem o infinitate de pucte
Egal depărtate
De moarte...
Ne doare uitarea
Şi ignoranţa şi ura...
Oameni lipsiţi de umanitate au întrecut

[...] Citeşte tot

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mama: Tu chiar vrei să rămâi singură? Nu vezi că toate fetele sunt în competiţie pentru un bărbat? Numai tu,... tu chiar nu cauţi să fii deloc atractivă?
Fiica: Eu sunt floarea de la marginea prăpastiei. Dacă vrea să mă iubească, cel care va vrea, nu ar trebui să mă iubească pentru forţa din interiorul meu, de a sta la margine, şi totuşi, de a rezista?" (în mintea mea).... în realitate îi răspund "Şi mie îmi pare rău pentru faţa pe care o am. Nu mă pot abţine să nu îmi fac rău.
Mama: Întelege, aşa funcţionează toţi bărbaţii, pentru ei contează cum arată o fată, e vorba de prima impresie. Te vede aşa, plină de bube, o să fugă de tine. Orice băiat, orice băiat...
Fiica: Nu numai orice băiat, chiar orice om... sunt un monstru. Nici măcar o prietenă nu am... Toate aşteaptă de la mine ceva. Iar eu, uneori, îmi doresc să fiu altcineva...
Mama: Data viitoare te internez la spital, te declar incapabilă să te controlezi.
Fiica: Da, sigur.... Aşteaptă măcar să ajung la cauză, să împlinesc profeţia, şi o să pot fi domnişoara cu altă faţă. Vedem noi cine râde la sfârşit, eu şi amicul meu Kierkegaard. Îmi pare rău, mamă, dar numai dacă o salvez pe Ariadna o să mă pot iubi vreodată. Ai idee câte strategii trebuie să elaborez ca să distrug monstrul?
Mama: Care monstru, parcă tu erai monstrul?
Fiica: Cât de încuiată să fii să nu realizezi că monstrul mă ţine captivă din primii ani de copilărie? Toate fricile alea, faptul că nu alergam spre tine, când aveam nevoie de tine, fuga de realitate, fuga de mine însămi, toate sunt rezultatele operei lui. Pe care am de gând să o închei anul ăsta. Şi ştiu exact cum...
Mama: Cum?
Fiica: Să îţi prezint labirintul... mi-e teamă numai să nu faci infarct, pentru că aici nu mai poţi ascunde cine eşti cu adevărat. Aici, poate, o să îţi auzi urletele la fel de tare cum le aud eu. Pentru că, aici, toţi îmi văd capul ascuţit, când el de fapt e rotund. Numai şi numai pentru că ăsta e rezultatul fricii mele de oameni. Şi nu am altă şansă decât să trec prin Pădurea Interzisă, să îmi înving frica.
Mama: Imposibil... în Pădurea Interzisă nu o să poţi supravieţui. O să rămâi cel puţin fără picioare...
Fiica: Nu şi dacă îmi iau o pelerină verde de camuflaj... şi un prieten de încredere...
Mama: Parcă spuneai că nu ai prieteni...
Fiica: Nu am, dar de unde ştii tu că nu o să am... e drept, un parteneriat la început, fac eu un efort... Ideea este că se pune la bătaie toată viaţa mea, mamă. Nu pot da înapoi...
Mama: Vezi doar să nu mai ai încredere din nou într-un lup, ştii bine ce ai păţit ultima oară...
Fiica: Fără frica de lupi, păstorii nu ar putea avea curaj. Pot fi o ciobăniţă bună, o ştiu sigur, mi-a spus-o luna. Ea nu minte niciodată...
Mama: Te las în protecţia Maicii Domnului...
Fiica: Ea mi-a trimis visul cu furtuna... chiar dacă aş călca în mijlocul morţii, tot aş fi în siguranţă. Nu crezi că merită?...
Mama: Eu niciodată nu mi-am dorit decât să te protejez. Iartă-mă pentru tot ce n-am putut înţelege.
Fiica: Vei înţelege, la sfârşit...

replici din Scufiţa Verde, scenariu de Ana-Maria Gondoş
Adăugat de Ana-Maria Gondoş
Comentează! | Votează! | Copiază!