moarte şi răsplată

Epistola unui martir de la Mărăşeşti către trădătorii de ţară

Înspumată-i patria de sânge
cucuveaua ţipă a destin
preacinstita maică mă aşteaptă
la spălatul grâului să vin

Lângă râu se înălbeşte pânza
strugurii la noapte vor plezni
este timpul nunţilor nebune -
pentru mine-i cea din urmă zi

Pentru mine clopote de jale
vor trăgea-n biserici patruzeci
cât va fi pe lume Mioriţa
noi de tineri vom muri în veci

Amiroase grâul a colivă
pânza cade-n giulgiu orbitor
cât de mult îmi este dragă viaţa
iar acum va trebui să mor

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Corneliu Vadim Tudor (1982)
Adăugat de Auditus
Comentează! | Votează! | Copiază!

O, până când?...

De-atâta vreme-auzi şi tu chemarea
Spre ceruri, spre lumină şi spre rai,
Şi tot n-asculţi, nici plânsul, nici cântarea
Şi nu-ţi îndrepţi nici gândul, nici cărarea:
O, până când, o, până când mai stai?
Văzut-ai şi tu lucrurile care
Pe alţii mulţi i-a-ntors din calea rea,
Dar tu mereu rămâi în nepăsare,
În cea mai rea, în cea mai tristă stare.
O, până când, o, până când aşa?

O, tu cunoşti că moartea nu-i departe,
Că mergi spre focul iadului dintâi,
Şi totuşi tu rămâi pe căi deşarte,
Rămâi în foc, în chin, în plâns şi-n moarte!
O, până când, o, până când rămâi?

Tu ştii şi de la tine ce aşteaptă
De-atâta vreme şi astăzi Dumnezeu!
Cunoşti chemarea sfântă şi-nţeleaptă,

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Traian Dorz
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mai am visuri

Ascult cu urechea singurătăţii
trecerea clipelor-temnicer,
număr urmele
şi literele scrise cu sânge
pe sufletul dezgolit
de speranţă.
Totuşi, mai am încă visuri,
rătăcite
în palmele pline de lacrimi
sunt nuferi ce vor să înflorească
din noroiul
cuvântului mort.
Încep să zbor cu gândul
printre cozile cometelor sihastre
căutând îngerii albi
să-mi lumineze cu licurici,
primăvara iubirii
ce nu cere
răsplată.

poezie de Rodica Constantinescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Răsplată

Un mare adevăr am spus,
este cu-ntors, este cu dus:
"De mor sau scap, tot mai contez,
Mă lecuiesc de chin... visez!"
Îmi dau speranţă, îmi dau glas
să spun cu ce am mai rămas:
voinţa de-a avea pe-"nvinge!",
puterea de a şti convinge
că viaţa este un mister,
trăită rodnic, fără "sper...",
cu idealul înainte
că de-aia Domnul mi-a dat minte,
să sufăr dacă am căzut,
dar să o iau de la-nceput,
să rabd, oricât ar fi de greu
şi să perseverez mereu,
tot binele-i de partea mea,
numai să ştiu a-l aştepta,
că viaţa mereu mă învaţă,
necontenit îmi dă povaţă,

[...] Citeşte tot

poezie de Petre Prioteasa
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu pot concepe un Dumnezeu care-şi răsplăteşte şi pedepseşte creaturile, sau are o voinţă de felul celei pe care o găsim în noi. Nici nu pot, nici nu aş vrea să concep că un individ supravieţuieşte morţii fizice; să îndrăgească astfel de gânduri sufletele slabe, din teamă sau egoism absurd. Eu sunt satisfăcut de misterul eternităţii vieţii şi de cunoaşterea unei mici părţi a structurii minunate a lumii existente, împreună cu eforturile devotate pentru înţelegerea unei părţi, oricât de mici, a Raţiunii care se manifestă în natură.

Albert Einstein în Lumea aşa cum o văd eu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sibilic...

Mai lasă-mă femeie, vreau ca să-mi beau vinul,
Hai lasă-mă să-mi duc până la capăt chinul,
Nu-mi ocărî fiinţa ce pe pământ o plimb,
Oricum, orice vei face, raţiunea nu mi-o schimb...

Tu ştii prea bine Evo, îţi preţuiesc natura,
Şi-arunc cercul iubirii în jurul tău, de-a dura,
Din lacrimi împletindu-ţi şirag de amăgire,
Iar tu ca drept răsplată, îmi dai dezamăgire...

Pedeapsă să mă tângui pentru c-am fost integru,
De-aceea pentru tine, femeie, ţin post negru,
Tu eşti tabloul morţii pe care eu-l ador,
Tu eşti tabloul vieţii, în care am sa mor!...

poezie de Vasile Zamolxeanu (29 iulie 2017)
Adăugat de Vasile Zamolxeanu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu pot concepe un Dumnezeu care-şi răsplăteşte şi pedepseşte creaturile sau are o voinţă de felul celei pe care o găsim în noi. Nici nu pot, nici nu aş vrea să concep că un individ supravieţuieşte morţii fizice; să îndrăgească astfel de gânduri sufletele slabe, din teamă sau egoism absurd. Eu sunt satisfăcut de misterul eternităţii, al vieţii şi de cunoaşterea unei mici părţi a structurii minunate a lumii existente, împreună cu eforturile devotate pentru înţelegerea unei părţi oricât de mici a Raţiunii care se manifestă în natură.

Albert Einstein în Lumea aşa cum o văd eu
Adăugat de bobo
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rugăciunea de seară a unui copil

Când rugăciunea-mi spun în pat
De Dumnezeu mă simt legat
O, Doamne! Ai grijă de mama
Dă-i sănătate, alungă-i teama
Şi nu uita de tatăl meu
Căci sper să-l răsplătesc şi eu.
Şi dă-mi şi mie gânduri bune
Să-i îngrijesc cu pasiune
Şi-ai grijă şi de fraţii mei
Cuminţi şi buni să fie ei
Întruna noi să ne iubim
Şi pe părinţi să îi cinstim.
Şi, Doamne, te mai rog să-mi dai
O inimă s-ajung în Rai
Căci vreau atunci când moartea vine
Să mă trezesc în cer la Tine.
Amin.

poezie de Samuel Taylor Coleridge, traducere de Octavian Cocoş
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Romanţa

A mea tânără taină afund rămâne-ascunsă
În tristu-mi, singuratic suflet prea obosit;
Iar când inima-mi bate de sila ei împunsă
L-a ta ca să răspunză, atunci ea s-a vădit!
Şi singură-n tăcere o simt iar tremurând.
A mea flacără este vecinică, nevăzută
Ca şi slaba lumină candelei sub mormânt,
Ş-a deznădejdii rece întunecime mută
În veci nu o va stinge; iar razele ei sunt
Întocmai de zadarnici ca şi cînd n-ar fi fost.
Aibi-mă-n pomenirea-ţi, la groapa mea nu trece
Făr-a-ţi arunca ochiul şi fără a gândi
L-aceea ce cenuşa-i te simte, deşi rece;
Singura chinuire şi iad ce-aş suferi
Este de a fi stinsă din pomenirea ta.
Ascultă-mi ăst din urmă glas singur pentru tine
Virtutea nu opreşte a plânge pe cei morţi;
În veci eu ţi-am cerut-o, fă-mi singurul ăst bine
O lacrimă să-ntimpin l-a veciniciei porţi,
Întîia ş-a din urmă răsplată de amor.

poezie celebră de Byron
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Securitatea, Armata, nomenclaturiştii comunişti şi morţii de la Revoluţia din Decembrie 1989 (satiră)

Crime monstruoase ei au săvârşit,
Peste-o mie oameni şi-au găsit sfârşit,
Iară criminalii, după-atâţia ani,
Zburdă-n libertate, ca nişte cârlani.

Drept recunoştinţă că au tras în noi,
Le-au mărit salariul, le-au dat grade noi,
Funcţii, decoraţii au primit răsplată,
Crimele sunt şterse, iar ei fără pată.

Ei au pus chiar mâna toată pe putere,
Iar economia e-azi a lor avere;
Jefuit-au ţara fără vreo cruţare
Şi numit-au jaful ei privatizare.

Ba Ion Iliescu, cea mai mare fiară,
Fost-a preşedinte peste-a noastră ţară,
Iară Petre Roman, un alt trădător,
Ţi-a fost prim-ministru, ţara mea de dor.

[...] Citeşte tot

poezie satirică de George Budoi din Pamflete şi satire (4 august 2017)
Adăugat de George Budoi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Marea umilinţă

Regretaţilor mei amici Eugen Barbu, Nichita Stănescu, Adrian Păunescu, Fănuş Neagu, Gh. Eminescu, Ion Voicu, Aristide Buhoiu, Mircea Muşat, Mihai Ungheanu, Raoul Şorban, Sergiu Nicolaescu, Anca Petrescu, Ştefan Iordache, Antonie Plămădeală, Constantin Galeriu...

Ferice, dar, de voi, prieteni morţi
Că nu vedeţi cum ni se sparge ţara
Cum lupii trag cămaşa ei la sorţi
Şi-n iarnă ni se schimbă primăvara.

Eu pe-ntuneric scriu acest poem
Nişte nemernici iar ne-au stins lumina
Pe cine să înjur sau să blestem
Când noi, românii, purtăm toată vina?

Şi gazele, ca mâine, s-or opri
Pe urmă vom bea apă ruginie
Trăim calvarul ăsta zi de zi
Drum bun spre Evul Mediu, Românie!

Nici n-ai unde să suni, toţi se ascund
Eşti prizonierul neamurilor proaste
La Primărie? Eşti prea rupt în fund!

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Corneliu Vadim Tudor (24 iunie 2014)
Adăugat de Auditus
Comentează! | Votează! | Copiază!

Strofe pentru foc

Când Prometeu te-a smuls din mâna atotputernicului Zeu, îmbogăţind cu-o jertfă nouă altaru-arhaicelor mituri, el n-a ştiut că - drept răsplată - în urma lui, alt Prometeu îi va reduce sacrificiul la o... cutie de chibrituri...

Deşi-ai rămas acelaşi veşnic, nu eşti acelaşi niciodată şi nici nu porţi acelaşi nume când construieşti sau când distrugi sau când - trăindu-ţi moştenirea fatală şi nenduplecată - presari în urma ta blesteme sau faci să ţi se-nalţe rugi...

Nu eşti acelaşi niciodată...
Nici când despici copacii-n două, nici când pătrunzi din casa-n casă, ameninţându-ne avutul, şi nici când - strânşi în jurul vetrei - ne dai ades prilej şi nouă să stăm de vorbă cu bunicii, cu morţii scumpi şi cu trecutul...

Şi totuşi tu eşti deopotrivă şi cobea noastră, şi norocul. Şi-oricare-ar fi voinţa Celui de Sus, te binecuvântăm, deşi din darurile vechii mitologii tu singur - Focul - nu ne-ai fost dat de bunăvoie şi-a trebuit să te furăm...

poezie celebră de Ion Minulescu din Strofe pentru toată lumea (1930)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Împărat şi proletar

Pe bănci de lemn, în scunda tavernă mohorâtă,
Unde pătrunde ziua pintre fereşti murdare,
Pe lângă mese lunge, stătea posomorâtă,
Cu feţe-ntunecoase, o ceată pribegită,
Copii săraci şi sceptici ai plebei proletare.

Ah! - zise unul - spuneţi că-i omul o lumină
Pe lumea asta plină de-amaruri şi de chin?
Nici o scânteie-ntr-însul nu-i candidă şi plină,
Murdară este raze-i ca globul cel de tină,
Asupra cărui dânsul domneşte pe deplin.

Spuneţi-mi ce-i dreptatea? - Ce-i tari se îngrădiră
Cu-averea şi mărirea în cercul lor de legi;
Prin bunuri ce furară, în veci vezi cum conspiră
Contra celor ce dânşii la lucru-i osândiră
Şi le subjugă munca vieţii lor întregi.

Unii plini de plăcere petrec a lar viaţă,
Trec zilele voioase şi orele surâd.

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Mihai Eminescu (1874)
Adăugat de Ion Untaru
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ziceţi că eu n-am prieteni? Am prieteni şi societatea lor mi-e foarte plăcută. Prieteni din toate ţările şi toate timpurile. Ei întotdeauna sunt lângă mine. Când îi chem, vin, când îi întreb îmi răspund. Unii din ei îmi povestesc despre cele ce s-au întâmplat în timpurile trecute; alţii îmi spun ce se întâmplă în timpurile de faţă. Unii mă învaţă să trăiesc bine; alţii să mor bine. Ceilalţi prin veselia lor îmi risipesc grijile şi necazurile, unii îmi oţelesc inima în suferinţă; alţii mă învaţă să dispreţuiesc poftele inimii. Unii mă poartă de mână pe drumul cunoştinţelor; alţii mă îndreaptă pe cărarea virtuţilor. Vreo răsplată pentru atâtea binefaceri nu cer; nu cer nimic decât adăpostul unei încăperi modeste unde să fie scutiţi de pulbere. Când ies din casă îi iau cu mine pe cărările pe unde merg. Le plac mai mult decât zgomotele oraşelor, liniştea câmpurilor şi umbra arborilor. Şi ştiţi voi cine-mi sunt aceşti buni şi nedespărţiţi şi atât de puţin pretenţioşi prieteni? Prietenii mei, cărţile!

citat celebru din Petrarca
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

În zăpadă

La adevăr să cugetăm -
Durere multă!
În sfârşit entuziasm
Până la moarte.

Noapte de iarnă
Curată tu ascetă!

Comentarii

Textul poate fi considerat ca o etapă preliminară, ca prima versiune a anului 1915 publicată sub titlul "Capitularea nopţii" în revista "Brenner". Chiar dacă singura imagine supravieţuitoare este "asceta" asociată cu răcoarea: (V. 5-6) "Noapte de iarnă / Curată tu ascetă!
Fără ultimele două versuri, textul ar fi găsit cu siguranţă o clasificare diferită, şi anume aforismul. Un aforism cu afirmaţii destul de simple: să gândim că adevărul aduce durere. Cei care gândesc suficient vor fi răsplătiţi cu "entuziasm", îmbogăţire spirituală care îi însoţeşte la moarte.
Versurile duble finale includ entuziasmul "În sfârşit entuziasm/Până la moarte", un conţinut religios care aşază un act de har în orizontul posibilelor interpretări. "Până la moarte" este, în plus şi un vers ambiguu citit ca - "în sfârşit entuziasm" - restricţie, în măsura în care se aminteşte că acest entuziasm este încheiat printr-o moarte inevitabilă. Totuşi, s-ar putea numi şi contrariul, şi anume o certotudine că moartea este doar una fizică, dar că "entuziasmul" se va împlini în tranziţia către o formă de existenţă post-existenţială.
Referindu-se la legătura dintre imaginea "asceta" şi sora dragă a lui Trakl, Margareta, ar fi posibilă o altă interpretare, şi anume legătura cu această soră după moarte: ideea că sora lui Trakl se adresează într-un poem, după moarte, lui Trakl. Ca o apoziţie, totuşi, "noaptea de iarnă" este chiar "asceta pură". "Răcoarea" la Trakl are adesea o conotaţie pozitivă, aceea de calmare, de oprire a durerii. Moartea, noaptea de iarnă şi existenţa monahală se suprapun în imaginea unei existenţe împlinite.
Ca poezie, textul câştigă un sens, în măsura în care acesta indică o dimensiune mai mult decât o trecere în revistă: subtextul conţinutului aforistic.

poezie clasică de Georg Trakl din Versuri - traducere, prefaţă şi comentarii de Christian W. Schenk, traducere de Christian W. Schenk
Adăugat de Hyperion
Comentează! | Votează! | Copiază!

Da, eşti numai un lucrător al gospodăriei lui Dumnezeu şi ştii negreşit doar că ai fost trimis aici ca să faci munca pe care El ţi-a hărăzit-o. N-are rost să ne gândim dacă e bună sau rea condiţia asta, aşa este şi nu se va schimba. La un singur lucru putem şi trebuie să ne gândim: cum să trăim mai bine. Putem trăi mai bine, evident, numai dacă vom face acea munca ce ni s-a încredinţat. Vei afla că faci munca ce ţi s-a încredinţat dacă o faci cu cea mai mare uşurinţă, dar şi cu bucurie. De când cercetăm viaţa oamenilor, cei mai înţelepţi au căutat să definească această muncă şi au indicat-o. Toate adevăratele religii şi învăţături morale au indicat-o, iar ea este mereu aceeiaşi: unirea cu toţi şi toate şi participarea la unirea cu toţi şi toate, dragostea. Însă, dacă stăpânul ne va răsplăti după moarte pentru buna îndeplinire a muncii, putem doar ghici şi crede. Dar e cu atât mai puţin necesar să ghicim cu cât ne îndeplinim munca mai bine şi mai mult. Îndeplinirea dăruieşte binele, bine în prezent, care exclude orice interes faţă de viitor.

Lev Tolstoi în Despre Dumnezeu şi om din jurnalul ultimilor ani
Adăugat de Gabrine94
Comentează! | Votează! | Copiază!

Omul e animalul care seamănă, care economiseşte, care îmbătrâneşte şi moare. Universul e lipsit de sens. Oamenii se nasc fără nicio justificare, nu există plan. Creşte iarba, se nasc copii. Asta-i situaţia. Mii de ani au tot născocit interpretări: viaţa e o încercare a caracterului omului; răsplata şi pedeapsa vin după moarte, după planurile unui zeu, paradisul lui Allah, plin de fete frumoase pentru toţi; Nirvana lui Buddha - asta se capătă pe gratis, nu vezi nimic, nu simţi nimic; evoluţie, forme superioare, progresul societăţii; Utopia - maşini zburătoare, şireturi de bocanci ameliorate - toate apă de ploaie.

Thornton Wilder în Ziua a 8-a
Adăugat de iulia
Comentează! | Votează! | Copiază!

Viaţa

Câtă vreme nu s-a-nchis Cartea Mântuirii,
cât Isus mai poartă-n răni sângele Iubirii,
cât mai poate pâlpâi jarul sub cenuşă,
stai şi-ascultă. Domnul tău bate-acum la uşă.

Dacă azi e-n preajma ta, e că vrea să-ţi spună
gândul cel mai minunat, vestea cea mai bună.
Nu-L lăsa să plece trist. Poate niciodată
mâna Lui la uşa ta n-are să mai bată...
*

Iată mortea lui Adam.
Izgonit din slavă,
inima-i tânjise-n el, tristă şi bolnavă.
Şi, trăind pe-acest pământ anii de căinţă
nouăsute şi treizeci, au luat fiinţă
de la el popoare-ntregi ce-au umplut pământul
de păcat şi de blestem.
Presimţind mormântul,
şi-a chemat Adam pe-ai săi, capi de ginţi şi naţii,

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Costache Ioanid
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Balada concursului de la Blois

Lângă fântână mor de-al setei chin,
Încins ca focul, clănţănesc din dinţi,
În ţara mea sunt pe meleag străin,
La gura sobei, dârdâieli fierbinţi,
Gol ca un vierme, îmbrăcat în prinţ,
Cu lacrimi râd, în vană aşteptare,
Alean îmi este trista disperare,
Mă bucur, dar plăcerile-s străine,
Lipsit de orice vlagă mă simt tare,
Bine primit, gonit de orişicine.

Nu-mi pare sigur decât ce-i neclar,
Ce-i limpede, de nepătruns îmi pare,
De ce-i în mână zic că n-am habar,
Stiinţa-mi vine doar din întâmplare,
Câstig mereu şi pierd fără-ncetare,
Zic "bună seara" când zorile mijesc,
Mă tem, întins pe spate, că mă prăbuşesc,
Sunt înstărit, dar n-am un ban la mine,
N-am rude, dar aştept să moştenesc,

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Francois Villon, traducere de Dan Dănilă
Adăugat de Succubus
Comentează! | Votează! | Copiază!

De înviere

Gemând pământul
jertfă de sânge
primeşte
şi suferă
pentru OMUL răstignit...
fără păcat
şi plin de libertate.
Maică zdrobită
scump fiu
plângând...
suflet în trup
de dureri
şi suferinţe
străpuns de lancea
păctului.
Golgotă de inimi
plâng
OMUL ce moare
păcat răscumpărând
în faţa Tălui-mormânt

[...] Citeşte tot

poezie de Dorel Lazăr
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!