moarte şi sacrificiu

Lună nouă, lună nouă

Lună nouă, lună nouă,
Dă-mi motive şi când plouă
Să te scutur de podoabe,
Să fac mieilor cocioabe
Din sprâncenele de ceară,
Arcuite-n plină seară.

Către mine tinzi podeţe
Moleşite de blândeţe...

Lună plină, lună plină,
Să-mi sacrifici o virgină,
Care plânge-n umbra ei.
Du-o-n casele cu miei
Să se-aprindă lumânare,
Să mocnească-n desfrânare,
De la ultimul pătrar
Până piere pe altar.

Lună nouă, lună plină,

[...] Citeşte tot

poezie de Lorena Craia
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Să plângem...

Să plângem azi copiii ce şi-au pierdut chipul pe vecie
Şi copţi bărbaţi, femei, ce vor avea trup mutilat.
Să plângem pe bunici ce şi-au pierdut nepot deodat'
Şi îndrăgostiţi eterni, rămaşi fără perechea, mai deunăzi vie.

Să plângem câte vise au pierit definitiv, fără să zboare
Şi cât de atroce, multă, a fost durerea dinainte.
Să plângem ultima atingere, ultim sărut fierbinte
Pe buze, sau pe frunte, de atâţi ştiuţi, mai ieri doar oarecare.

Să plângem vinovaţii ce se îmbuibă în cârca noastră, indiferenţi,
Interesaţi doar s-aibă cât mai mult, vampiri de neam, hiene...
Să plângem, c-or muri de atâtea burţi, de atâta nesfârşită lene
Şi rugi să îndreptăm în sus, să fie morţii cât mai competenţi!

Să plângem o popie ordinară azi, impostor ortodoxă,
Ce ştie doar să fure prea sărac, în fum să-l tămâiască...
Să plângem că tot ne vând gropi, de morţi, ei, tagma mişelească,
Că stă ascunsă, pronând ce-i lumina doar de Paşte... clerul nostru noxă.

[...] Citeşte tot

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (1 noiembrie 2015)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Strofe pentru foc

Când Prometeu te-a smuls din mâna atotputernicului Zeu, îmbogăţind cu-o jertfă nouă altaru-arhaicelor mituri, el n-a ştiut că - drept răsplată - în urma lui, alt Prometeu îi va reduce sacrificiul la o... cutie de chibrituri...

Deşi-ai rămas acelaşi veşnic, nu eşti acelaşi niciodată şi nici nu porţi acelaşi nume când construieşti sau când distrugi sau când - trăindu-ţi moştenirea fatală şi nenduplecată - presari în urma ta blesteme sau faci să ţi se-nalţe rugi...

Nu eşti acelaşi niciodată...
Nici când despici copacii-n două, nici când pătrunzi din casa-n casă, ameninţându-ne avutul, şi nici când - strânşi în jurul vetrei - ne dai ades prilej şi nouă să stăm de vorbă cu bunicii, cu morţii scumpi şi cu trecutul...

Şi totuşi tu eşti deopotrivă şi cobea noastră, şi norocul. Şi-oricare-ar fi voinţa Celui de Sus, te binecuvântăm, deşi din darurile vechii mitologii tu singur - Focul - nu ne-ai fost dat de bunăvoie şi-a trebuit să te furăm...

poezie celebră de Ion Minulescu din Strofe pentru toată lumea (1930)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dacă în jurul arhitectului castelului din Carpaţi mai stăruie îndoieli, nu există nici una cu privire la familia care stăpânea cetăţuia. Boierii Gorj stăpâneau ţinutul din vremi imemoriale. Au fost amestecaţi în toate războaiele care au însângerat provinciile transilvane, au luptat împotriva ungurilor, a saşilor, a secuilor; numele lor figurează în cântecele şi doinele, unde se perpetuează amintirea nenorocite perioade; aveau drept deviză faimoasa lozincă valahă: "Dă până la moarte!" şi-şi dădură, îşi vărsară pentru cauza independenţei sângele, acest sânge care le venea de la români, străbunii lor. Se ştie, atâtea silinţe, jertfe şi sacrificii n-au dus decât la cea mai nedemnă asuprire a urmaşilor acestei rase viteze. Ea nu mai are existenţă politică. Trei călcâie au zdrobit-o. Dar valahii din Transilvania nu deznădăjduiesc că-şi vor scutura jugul. Viitorul le aparţine şi ei repetă, cu o încredere de nezdruncinat, cuvintele în care li se concentrează toate năzuinţele: Românul nu piere!

Jules Verne în Castelul din Carpaţi
Adăugat de Nemo
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sacrificiu

Dati in mine fara teama
Si cu bata si cu biciu`,
Daca zeii va indeamna
La acest sacrificiu.

Dati-mi foc sau pe o cruce
Rastigniti-ma ca pe Isus,
Daca moartea mea aduce
Cat un veac nu a adus.

Dati cu mine de peretii
Muntilor stancosi ai sortii,
Daca-apoi in restul vietii
Veti scapa de ceasul mortii.

Exilati-ma pe Luna
Ori pe jaru-atitor stele,
De traiti o clipa buna
Prin durerea carnii mele.

poezie de Corneliu Calciu
Adăugat de Corneliu Calciu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Plângea şi Crucea însângerată

PLÂNGEA ŞI CRUCEA ÎNSÂNGERATĂ

De noaptea când pe Golgota, Crucea-Şi ducea Iisus,
Toată omenirea ştie că s-au cutremurat
Pământul şi Cerul, de -Fiu ce-a fost sacrificat
Cu voia Celui de Sus.

Dar Iisus îndura chinurile în tăcere,
Cu sângele să spele păcatul necredinţei;
Pe om să-l lumineze cu flacăra căinţei,
Prin a Sa Înviere.

De mila Lui lăcrima Crucea însângerată,
Când spinii rugului Îi răneau fruntea divină,
Iar El chema pe Dumnezeu, în Duh Sfânt să vină,
Să-i curme crudă soartă.

Doar strigăt din rugăciunea Maicii se auzea
Peste întreaga suflare de la Pământ la cer,
Că numai Tatăl ştia de-al Învierii mister,

[...] Citeşte tot

poezie de Maria Filipoiu din Poezie ortodoxă (2022)
Adăugat de maria.filipoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Niciun adevăr nu e mai mişcător ca cel lăuntric al animalelor ...

Câinii vagabonzi sunt condamnaţi la o existenţă mizeră printre ruine,
insule gigantice de gunoaie.
Oamenii au rămas la fel de nepăsători
de mediul înconjurător; dezinteresaţi
de a construi o formă de solidaritate
şi supravieţuire armonioasă cu tot ce îi înconjoară.

Îndepărtaţi de poruncile lui Dumnezeu, lunecă
în mijlocul singurătăţii ca o revărsare neagră a nervilor
într-o lume sumbră şi n-au cum să vadă
sinceritatea din ochii animalelor abandonate.

Niciun adevăr nu e mai mişcător ca cel lăuntric al animalelor.
Ele nu destăiunuie nimic, sunt necuvântătoare,
dar devotamentul lor e capabil să topească aerul polar,
să cânte mugurul în inima ierbii.
Şi animalele iubesc, sunt gata de a-şi oferi iubirea
până la sacrificiu.

Gândiţi-vă ce înseamnă un suflet de animal cu zâmbetul larg

[...] Citeşte tot

poezie de Camelia Opriţa din Cuvântul din lumina condeiului Literatură pentru minte, inimă şi suflet
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nişte oase, dar cu arome arome arome

... e bine de tot să scrii despre ele, pen
tru moarte viaţa face sacrificii destule
ţie nu
ar trebui să-ţi tremure flautul - ai şi tu
nişte oase,-n vibraţie zero-bărbat, n-ar
trebui
să faci valuri, nu ăsta e scopul nu nu n
u de veci al decesului şi futu-l pe maho
medi
cina muncii, ca la ca, ca la carte, aşa calm ca la
morţii cu oase şi parte despărţitoare (?!) făcând bu
nă parte
bine def în anii aceia de coşmar militar
ia parte mia şi mia şi mia şi mia par
te să văd
despre cine e vorba în serialu cu oa... se
şi seminţe scuipate în serialu cu pier-sici
poate-n s
udul italiei, prin sicilia, adorabila insulă
la care trebuie să tragi la ramele foto, prea v

[...] Citeşte tot

poezie de Traian Abruda
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Risc

Dacă râzi, rişti să pari prost,
Dacă jeleşti, rişti să pari slab.
Dacă întinzi o mână cuiva, rişti un angajament,
Dacă îţi expui sentimentele, rişti să-ţi dezvălui adevărata natură.
Dacă îţi faci cunoscute visele şi ideile, rişti să fii considerat naiv.
Dacă iubeşti, rişti să nu fii la rândul tău iubit,
Dacă trăieşti, rişti să mori,
Dacă speri, rişti să cunoşti şi disperarea,
Dacă încerci să faci ceva, rişti un eventual eşec.
Dar riscurile trebuiesc asumate, pentru că-n viaţă adevăratul risc este să nu rişti nimic.
Cel care nu riscă nimic, nu realizeaza nimic, nu are nimic, este nimic şi devine nimic.
Deşi evită suferinţa şi dezamăgirea,
El nu poate, pur şi simplu, învăţa, simţi, schimba ceva, creşte sau trăi.
Prizonier propriei servituţi este un sclav care şi-a pierdut toată libertatea.
Numai cel care care riscă este cu adevărat liber.
Împlinirea propriei fiinţe este mai grea decât propriul sacrificiu.

poezie de William Arthur Ward, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sacrificiul pădurilor

vuieşte în mine izvorul, pădurea
în freamăt de brazi temeri întrevăd
pe drumul blestemelor triumfă securea
arborii neiubiţi sunt sortiţi la prăpăd.

miraje defrişate au sărăcit munţii
Doamne ce păcate au pădurile gliei?
curg întrebările prin sudorile frunţii
şi mult mă întristează plânsul ciocârliei.

arborii suprimaţi au ajuns sicrie
corpuri de mobilă prin voinţă nebună
din ţară se înalţă la cer o furie
plângeri şi supine au ajuns la lună.

moartea arborilor grea istorie scrie
răscoleşte-n mormite liniştea străbună.

sonet de Floare Petrov
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Etern sacrificiu

Mi-am pus în gând ce-aş vrea în pat, la masă
Şi-am condamnat deja, în avansul morţii;
O rupere de rădăcină, o sacrificare sorţii
Şi altuia i-am luat ce-avea... frumoasă.

Orice decis de-un vrut, de-un pas, e o sentinţă
În lumea naşterii precare; e un fir
De pensulă-n tabloul firilor, pictat dorinţă...
La rându-i se trecând ca o privire de-un Zefir.

Ce ideal ar fi ca-n egoista hotărâre
Pentru volupt sau doar un minim de peren
Reflecţia să treacă dincolo de aparent; că o omorâre
E-n spatele la tot... Doar un sacrificat etern!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (31 martie 2012)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Jean-Luc Picard: Cum să le cer să se sacrifice, bazându-mă numai pe intuiţia ta?
Guinan: Nu ştiu. Dar stiu că e o greşeală. Fiecare fibră din fiinţa mea spune că e o greşeală. Nu îmi pot explica mie însămi, deci nu îţi pot explica nici ţie. Ştiu doar că am dreptate.
Jean-Luc Picard: Cine e în măsură să decidă că această variantă a istoriei e mai puţin bună decât cealaltă?
Guinan: Cred că eu sunt.
Jean-Luc Picard: Nu e destul, la naiba, nu e destul! Nu le voi cere să moară!
Guinan: Au murit deja 40 de miliarde de oameni. Războiul acesta nu trebuia să aibă loc. Trebuie să îi trimiţi pe oamenii aceia înapoi pentru a corecta asta.
Jean-Luc Picard: Şi ce îmi garantează că, dacă se întorc, vor reuşi? Instinctele îmi spun că e greşit, periculos, în zadar!
Guinan: Ne ştim de mult timp. Nu mi-am impus niciodată părerea asupra nimănui, nu am luat o poziţie bazându-mă pe raţiuni banale sau capricii. Nu trebuie să lăsăm acest continuu temporal să meargă mai departe. Acum, ţi-am spus ce trebuie să faci. Lasă încrederea în mine să te ajute să iei decizia să o faci.

replici din filmul serial Star Trek: Generaţia următoare
Adăugat de Laura Badea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Stalin şi-a lăsat fiul să moară, prizonier la nemţi. Putea să-l răscumpere, dar a preferat să-l sacrifice pe altarul doctrinei. Câtă dumnezeire, la un ateu!

aforism de Valeriu Butulescu din Stepa memoriei
Adăugat de Lucian Velea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Născut prea târziu

povestea verdelui ce moare e pe cât de tristă pe atât de incredibilă
pentru că nimeni nu e dispus să moară tânăr. e greu de-înţeles ideea de sacrificiu
şi numai zeii pot accepta să-şi însuşească moartea omneneasca
ştiind că eternitatea le e hărăzită de la naştere

arşiţa verii se opreşte-n prag. primele ploi spăla cerul. ceaţa acoperă crepusculul
şi din tot acest amalgam acvatic vezi răsărind verdele crud al toamnei
seminţe nerăbdătoare sau poate naive îşi iau lumea-n cap
şi se dau. dau tot ce pot ca ofrandă. verdele lor inundă tristeţea

greu de crezut că cineva e dispus să moară la prima schimbare, la primul ger
şi totuşi, moartea sădită-n carne aşteaptă. răbdătoare.
cuvintele răsar din ceaţă. taina lor cerne răsuflările pustii
chiar dacă nu mai răspund tinereşte, ele, cuvintele, asemeni verdelui crud al toamnei, se dau uitării

poezie de Costel Macovei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Părinţilor noştri – între esenţial şi etern

(poem în proză)

Printr-un joc ciudat al luminii, soarele cucereşte cerul,
simbolizând avântul implacabil al vieţii
care rezultă după marile purificări ale flăcărilor din interiorul lui.
Dar adevărata purificare există în arderile de clipe
ale părinţilor noştri care mor puţin câte puţin
în flăcările din interiorul lor. Unii mor atât de tulburaţi în ei,
obsedaţi de ideea că n-au făcut suficient pentru copii,
murind într-o inconştienţă dulce.
Au învăţat că dintr-o mare suferinţă se ridică
iubirea fără margini pentru vlăstarele lor,
dragoste care îi devorează până la moarte.
Le-a fost dat să se nască pentru a răsări din ei altă viaţă,
deşi sufletele lor sunt adevăratele flăcări ale unui soare invizibil.
Când îi apasă pământul, copiii descoperă neliniştea metafizică
şi un timp se lasă dominaţi
de aceeaşi adâncire între esenţial şi etern.

Iată-mă la căpătâiul unei lumânări ca o singurătate cosmică,

[...] Citeşte tot

poezie de Camelia Opriţa din Cuvântul deschide gândul omului - Editura Sfântul Ierarh Nicolae - 2019 (11 mai 2019)
Adăugat de Camelia Opriţa
Comentează! | Votează! | Copiază!

Idei pe pagini albe

Ideile mele
ca nişte armate
năvălesc pe albul paginilor.
Lupta este încrâncenată.
Eu îmi asum rolul de ambasador
şi negociez tacticile
sacrificiilor minime.
În urma confruntărilor
unele idei mor,
dar cele care au ieşit învingătoare
vor stăpâni pagina albă
pentru totdeauna.
Clopotele toate le cheamă
la judecata poemului.

poezie de Mariana Dobrin din Îngerul albastru
Adăugat de Mariana Dobrin
Comentează! | Votează! | Copiază!

Jertfă pentru duhul meu

Aşchii din vântul de gheaţă
Într-o pădure îngheţată în foc,
Simţeam cum se frânge o viaţă,
Într-un alt trup din veşnicul loc.

Şi m-a cuprins pe neştiute,
Acea otravă, morbid...
Atât de multe vieţi pierdute,
Pentru-a ieşi din negrul cel vid!

Şi i-am simţit pe toţi murind
Şi i-am purtat pe toţi în mine...
Mi-au fost trimişi numai fiind
Vechi păzitori cetăţii divine.

M-am zvârcolit până la lună,
Ştiam că mori şi tu-n locul meu...
A te salva din inima bună,
A fost tot ce-am vrut, dar mult prea greu...

[...] Citeşte tot

poezie de Adina-Cristinela Ghinescu din Şoptit de Dumnezeu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Risipit în vorbe

după ce te-ai risipit în vorbe
şi paşi care nu se mai văd,
a venit timpul să înveţi
lecţia tăcerii

iată, ai aici toate răspunsurile
de care are nevoie un om
la care va trebui să găseşti până mâine,
cele mai adecvate întrebări

deschid insectarul vechi
şi mângâi cu privirea
fluturii sacrificaţi inutil

le adresez în gând cuvinte de dragoste,
trec mâinile pe deasupra lor
şi atunci ei se desprind neverosimil
de paginile morţii,

încep să bată din aripi

[...] Citeşte tot

poezie de Ion Untaru (2009)
Adăugat de Ion Untaru
Comentează! | Votează! | Copiază!

Doar floarea

Când floarea îşi pierde petale şi moare,
Nu piere, de sine se înfructă.
Îşi dă timp sămânţă, îşi dedase şi miere
Şi atâta parfum... frumuseţea ce-a suptă.

Se adulmecă singură floarea, pe ierburi se culcă,
Se închide în sine-şi, îşi dăruie seva şi carne.
Din ram se coboară, odată cu frunze ce cad, nu mai urcă...
Se împrăştie toată la lume... vrea vis de-a renaşte să toarne.

Alungă tristeţea de moarte, aminteşte de naştere într-una,
Se rupe pe sine, să încânte în buchet cu candoarea
Cui se dă-n sacrificiu. Nu-i ea ţel, chiar de vază-i, nu-i zâna,
Stăpâna... E dorul în fond; c-a renaşte din scrum, doar ea ştie, ea floarea!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (15 noiembrie 2013)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Unu... doi şi trei

Motto: Egalitatea nu există decât în matematică. M. Eminescu

Unu... doi şi trei
De când te-am omorât
Şi de patru ne desparte un mileniu
Eminescule, poetul meu iubit
Eminescule, durerea mea
De geniu....

Unu... doi şi trei
De când ai devenit
Un noian de lut în cimitirul Belu...
Eminescule, Tu orizont nemărginit
Eminescule, Poem din alte lumi
Rebele...

Unu... doi şi trei
De când te-ai înălţat
Cum se-nalţă orice suflet după moarte
Eminescule, Hristosul meu sacrificat

[...] Citeşte tot

poezie de Iurie Osoianu (11 iunie 2012, Basarabia)
Adăugat de Iurie Osoianu
Comentează! | Votează! | Copiază!