moarte şi sculptură

Brâncuşi: Ce sunt eu? O virgulă între două veşnicii... Sunt fir de nisip, dar fără mine, mai gol va fi pustiul! Pentru că nici piramidele nu sunt eterne. Şi nu vor dăinui mai mult decât postamentul lor planetar... Strămoşii mei au fost mai înţelepţi decât egiptenii... Ei îşi făceau sicrie de brad, nu sarcofage! Nu poţi înşela moartea, ascuns într-o ladă de piatră... În fond, ce e viaţa? Dragoste, contemplare, eliberare... Gata! Am iubit şi am contemplat destul! A sosit vremea să mă eliberez... Vârsta amăgirilor a trecut. Deasupra nu văd nimic. Doar coaja albastră a oului ceresc. E timpul să plec! Să-mi fac pernă din oasele mamei mele... Dalta, o iau cu mine... Voi sculpta şi Dincolo! Vreau să fac Raiul şi mai frumos...

replică din piesa de teatru Pasărea de aur (Infinitul Brâncuşi), scenariu de Valeriu Butulescu (2005)
Adăugat de Lucian Velea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Statuii lui Mihai Viteazu

În locul ungurilor cari
Te-au masacrat la Turda-n cort,
Erau studenţi din anii mari...
Dup'-un discurs ai fi fost mort!

epigramă de Toma Florescu din Palatul de Justiţie (mai 1998)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eu voi muri definitiv, odată

Eu voi muri definitiv, odată
nu-mi fac iluzii, ştiu că voi muri,
făptură mea va fi decapitată
de ghilotina clipei într-o zi

Iar trupul meu ca o statuie greacă
turnat în bronz şi stele din înalt
prin pietre mari de moară o să treacă
strivit între un veac şi celălalt

Şi peste locul meu de-ngropăciune
vor răsări civilizaţii noi
zvon de ospeţe dulci o să răsune

Şi când le-o fi orgia mai în toi
le voi striga de dincolo de lume:
veţi fi ca mine, eu am fost ca voi!

poezie celebră de Corneliu Vadim Tudor
Adăugat de Auditus
Comentează! | Votează! | Copiază!

Primarul din Belciugatele, Petre Dinei (PDL), şi-a făcut o statuie din bronz pe care a amplasat-o pe 21.12.2010 în localitate, ca să fie sigur că lumea nu-l va uita după moarte

O privesc lucind în soare,
Strâmb din nas şi-n barbă-mi zic:
O statuie-aşa de mare
Pentr-un om aşa de mic!...

Totuşi, cât e de deşartă,
Văd cu toată claritatea,
Sculptorul, cu a lui artă,
I-a redat şi... vanitatea.

pamflet de George Budoi din Pamflete şi satire (21 decembrie 2012)
Adăugat de George Budoi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sonetul 55

Cavouri princiare, marmorate,
Nu vor dura cât versurile mele,
Dar tu vei străluci în ele toate
Când piatra va crăpa în vremuri grele.
Războaie vor surpa statui o mie
Şi ziduri vor cunoaşte prăbuşirea,
Dar Marte sau vreun foc din bătălie
Nu vor putea să-ţi şteargă amintirea.
Tu vei călca şi moartea şi vrăjmaşii,
Iar măreţia ta nu va apune
Vor şti de tine-n veacuri toţi urmaşii,
Ce lumea, încet-încet, o vor răpune.

Dar pân' la judecata ce-osândeşte
Trăieşti şi-n vers şi-n ochiul ce iubeşte.

poezie clasică de William Shakespeare, traducere de Octavian Cocoş
Adăugat de Octavian Cocoş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cârciumă veche

Bere neagră şi greţoasă şi gheţoasă
şi mai jos tavanul tras de fum
şi podeaua mesii, foarte joasă,
şi-un alaltăieri fiind acum.

Din departe se aude dingul
al statuilor ieşind din ceas,
ciolănoasele olane, zincul
care peste case au rămas.

Beau cu ghiorţ şi-aud vorbire,
berea neagră-mi curge peste barbă.
Trupul tău iubitule-n oştire,
de atâta vreme este iarbă.

cal aş vrea să fiu, centaur, inorog,
să m-aplec pe tine flasc,
la un zeu al morţii când mă rog
şi în timpul rugăciunii, când te pasc.

poezie celebră de Nichita Stănescu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Statuia Libertăţii plânge

În S. U. A. - ţară a fericirii
s-a dezlănţuit furia.
S-a-întrerupt lanţul iubirii.
a derapat democraţia.
Statuia Libertăţii plânge,
Casa Albă s-a întunecat.
Americanii au spus, ajunge!
Prea multă fericire... le-a stricat.
O lume-întreagă n-a -înţeles
cum într-o ţară atât de mare,
s-a frânt înaintarea spre progres,
şi-încrederea în S. U. A dispare.
Tot ce s-a-întâmplat în State
stârneşte-n lume îngrijorare.
De va urma şi-n alte state,
democraţia-n lume moare.
De libertate, ce să mai vorbim,
se strânge laţul tot mai tare.
De Covid dacă nu murim,
murim de duşmănie mare.

[...] Citeşte tot

poezie de Dumitru Delcă (7 ianuarie 2021)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Alegorie

Frumoasă e şi mândră cu gâtul ei bogat
Şi-n vin îşi lasă părul să stea dezordonat,
Iar ghearele iubirii şi-al viciului stigmat
Alunecă pe pielea ei dură de bazalt.
De Moarte ea îşi râde, Dezmăţul îl sfidează,
Monştri al căror braţ despică şi retează,
Dar ochiul lor fatal mereu a respectat
A corpului ţinută şi nudul ei sculptat.
Ca o zeiţă merge şi stă ca o sultană,
Iar în plăcere crede precum o musulmană
Şi-n braţele deschise la pieptu-i vrea să strângă
Toţi oamenii pe care cu ochii nu-i alungă.
Ea crede şi ea ştie, fecioară contra firii,
Ce-i necesară totuşi în mersul omenirii
Că trupul cel frumos e-un dar nepreţuit
Ce-ascunde urâciunea oricărui fapt oprit.
Ea Iadul îl ignoră, precum şi Purgatoriul,
Iar când veni-va timpul s-acopere linţoliul
Şi Moartea va privi-o în faţă şi senin,
Ca un copil, lipsindu-i al remuşcării chin.

poezie celebră de Charles Baudelaire, traducere de Florin Dănuţ Necula
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ausweis

Scot sângele ştampilat la vedere.
Mi se dă drumul.
Scot osul sculptat la vedere.
Întârzii o secundă, dar mi se dă drumul.

Scot îndurătoarea limbă vorbită, - la vedere.
Dicţionarele sunt pregătite, aşa că mi se dă drumul.

De ce vrei să treci, m-a întrebat moartea.
Sunt liber, i-am răspuns,
aşa că nu am chef să-ţi răspund.
Ea a stat un timp descumpănită,
apoi, mi-a dat drumul.

Am pe mine toate ştampilele.
Dacă vreţi să ştiţi
eu, unul, sunt în ordine,
mie mi se dă drumul.

poezie celebră de Nichita Stănescu din În dulcele stil clasic (1970)
Adăugat de Dan Costinaş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Memorial

Ea moare pretudindeni. Oriunde mă duc, ea moare.
Nu există răsărit de soare, piaţă publică, popas pe un munte fermecător
care să nu conţină moartea ei.

Liniştea în care ea murea atunci răsună încă prin
morişca limbii, e o plasă
în care râsul se închide pe sine. Cum ar putea mâna mea
să strângă altă mână, când între ele
se află acea moarte densă, acea intolerabilă distanţă?

Ea plânge pentru lacrimile mele. Murind, îmi spune
că pasărea vine din soare, că peştele intră în soare.
Floarea de stânjenel este sculptată cu mai puţină delicateţe
decât este felul ei de a muri
încrustat în memoria mea. Dar, mai aud de asemenea
alte cuvinte,
cuvinte negre care formează sunetele
tăcerii, numind acel nicăieri
înspre care ea curge fără încetare.

[...] Citeşte tot

poezie de Norman MacCaig, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Plouă apatic peste toate,
Destinele sunt slab sculptate,
Viaţa merge, fără roate...
Dumnezeu e prea departe,
Să ne apere de moarte.

Valeria Mahok (18 noiembrie 2020)
Adăugat de Valeria Mahok
Comentează! | Votează! | Copiază!

Final

Iubirea noastră, Riri, se va sfârşi. Ce vrei,
Iubirea... e o vorbă, un mic pseudonim
Ce ne-amuzăm să-l punem acelui obicei
De-a-ne culca-mpreună convinşi că ne iubim.

O, nu... nu fac o glumă sau scenă de prost gust
Nu sunt bolnav (cu toate că sufăr de migrenă)
Nici n-am băut nimica... lichior, malaga, must,
Ori altă băutură de marcă indigenă.

Atunci?... O întâmplare, un lucru de nimic,
Am întâlnit pe stradă trecând o-nmormântare;
Idei asociate... amurg... anticipare...
Şi am venit la tine cu şovăiri de dric.

Nu mă-nţelegi... Acuma, mi-eşti încă dragă, Riri,
Căci îmi iubesc în tine amorul meu limfatic.
Dar va veni şi ziua firească-a despărţirii...
Când?... O necunoscută-ntr-un calcul matematic.

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Tudor Muşatescu din Doresc ca micile mele rânduleţe (2003)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Amintiri din copilărie

Cînd se cînta Chopin pe Drumul Sării
cam la vreo zece ani după război
convoaie funerare şi alămuri
valsînd bacovian în pas de ploi

Procesiuni oprite la răspîntii
un pumn de bani se risipea în praf
copii desculţi îngenuncheau cucernic
scriind cu lacrimi primul epitaf

Şi iar pornea la drum cortegiul foamei
şi popii veseli miroseau a vin
un cîmp de lumînări cu foc albastru
se unduia precum un lan de in

Ieşea la porţi suflarea mahalalei
- o vizita doar moartea în alai!
Iar în vîltoarea marşului eroic
eu, unul, singur, mă gîndeam la cai

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Corneliu Vadim Tudor din Carte romînească de învăţătură (1990)
Adăugat de Auditus
Comentează! | Votează! | Copiază!

Navigând spre Bizanţ

Asta nu-i ţară pentru bătrâni. Tinerii stau
Unul în braţele celuilalt; păsările în copaci. Eşti
Aici cu-aceste generaţii care mor – cu cântecul lor.
Păstrăvi în cascade, mările pline de peşti;
Scrumbii, păsăret şi animale laudă vara în cor;
Tu, alături de tot ce-i creat, se naşte şi moare, trăieşti
În această muzică senzuală, unde nu se discern
Printre ceţuri monumentele intelectului etern.

Un om bătrân e doar un lucru de prisos,
O fleandură pe băţ – cât sufletul disperă,
Cât nu aplaudă şi cântă bucuros
Pentru fiecare clipă de viaţă efemeră.
Iar a cânta nu-n şcoli înveţi – mai cu folos
Priveşti-un monument şi înţelegi cum măreţia trece peste eră.
De-aceea-am navigat prin valuri şi brizanţi,
Spre-a ajunge aici în oraşul cel sfânt, Bizanţ.

O, înţelepţi în mozaic de aur pe perete
De veghe în lumina Dumnezeului cel Viu,

[...] Citeşte tot

poezie celebră de William Butler Yeats, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poemă în oglindă

În salonul plin de vise,
În oglinda larg-ovală încadrată în argint,
Bate toamna,
Şi grădina cangrenată,
În oglinda larg-ovală încadrată în argint.
În fotoliu, ostenită, în largi falduri de mătase,
Pe când cade violetul,
Tu citeşti nazalizând
O poemă decadentă, cadaveric parfumată,
Monotonă.
Eu prevăd poema roză a iubirii viitoare...
Dar pierdută, cu ochi bolnavi,
Furi, ironic, împrejurul din salonul parfumat.
Şi privirea-ţi cade vagă peste apa larg-ovală,
Pe grădina cangrenată,
Peste toamna din oglindă -
Adormind...
Eu prevăd poema roză a iubirii viitoare...
Însă pal mă duc acuma în grădina devastată
Şi pe masa părăsită - albă marmură sculptată -

[...] Citeşte tot

poezie celebră de George Bacovia
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Toamnă

Te uiţi cum muşcă toamna din verdele pădurii,
Cum fiecare frunză e-o inimă bolnavă -
Cu leziuni de unghii şi picături de sânge?
Şi-n mine bate-o frunză, ciudată şi firavă,
Ce sub capriciul vremei se leagănă şi plânge...

Simt trupul meu cum soarbe miresmele de moarte
Şi cum îşi distilează parfumul diafan,
Pe mobile şi statui, pe stofe şi covoare,
Şi-ntrezăresc pădurea culcată pe divan,
Alăturea de mine, cum tremură şi moare..

Respiră încăperea arome vegetale:
De paltin, de mesteacăn, de brad şi de arţar...
Iau eu, cu mâini pătate de toamna-nsângerată,
Beau sufletul pădurii şi-aud bătând mai rar,
În peisagiul vieţii, o frunză-ntârziată.

poezie clasică de Claudia Millian-Minulescu din Antologia poeziei simboliste româneşti (1968)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cioc, cioc, cioc

Începem să murim pe dinăuntru şi, asemeni altor statui,
Dedicăm amintirii noastre eterne
O mulţime de fleacuri sculptate
În beton, bronz, ipsos sau lemn.

Putrezim; înăuntru, pe dinafară.
Aşa se face că atunci când Moartea,
În cele din urmă, este expusă pe feţele noastre,
Prietenii
Sunt brusc liberi să recunoască, pur şi simplu miraţi,
Că, de fapt, nu ne-au cunoscut niciodată
Atât de bine...

poezie de Ted Sheridan, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Statuie antică în ruină

Pe voluptatea care rotunji frumosul pântec,
încât e prins în piatra - vecinic cântec -
se reazimă acuma prăfuite tufe de urzici...
Din rănile frumoasei coapse ies furnici...
Iubirea a creat această mică şi subtilă gură
pe care dalta a sculptat-o în căldură...
Acum, în al iubirii cald şi dulce leagăn,
îşi face plasa "cap de mort", păros păiangăn.
A fost creată fruntea într-o lungă meditaţie
din care n-a lipsit o voluptuoasă graţie:
ideea fecundată de eterna frumuseţe...
Din acest gând cuprins în suprafeţe
şi ros de ploi, de geruri şi de gârle,
ies guşteri, scolopendre şi şopârle.

poezie clasică de George Magheru din Capricii - Cartea cosmică (1929)
Adăugat de Dan Costinaş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Peisaj

Octombrie. Aer ceţos, dens.
Timpul parcă e lipsit de sens.
Dimineţile gripate
Şi decese multe în cetate.

Ciorile se ploconesc la cer
Mirosind a iarnă, a pătul, a fier.
Domnilor, cu bunăstare,
Pregătiţi-le, vă rog, din vreme demâncare.

Tristeţea umblă pe stradă
În haine de mare paradă.
Ne umple ochii, ne mângâie mâna
Tristeţea e moale, uşoară ca lâna.

În vechiul parc, în vechiul parc
E numai Aureliu Marc.
Un Marc – statuie de granit
Şi palidul poet ţâcnit.

poezie clasică de Ion Pena din Simple nimicuri (1940)
Adăugat de Anisoara Elena Scarlat
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sculptorul

Brâncuşi îşi ciopleşte gândul
peste inima pietrei
în forme de sărut

poarta se deschide
îndrăgostiţii trec
sculptorul moare

se aşează masa tăcerii
pe scaune doar doisprezece
cei care l-au iubit
Jiul doar murmură

spiritul său se înalţă
prin coloana fără sfârşit

apoi familia împuţinată
aşezată pe şase scaune
la masa de taină
varsă lacrimi în tăcere.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu (21 februarie 2010)
Adăugat de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Comentează! | Votează! | Copiază!