moarte şi simbolistică

Armele cele mai bune nu sunt mijloace de fericire. Toate fiinţele se tem de ele, de aceea cel care urmează Tao nu le preţuieşte. Înţeleptul nu se gândeşte decât să menţină pacea şi armonia. El cinsteşte principiul Yang, simbol de viaţă. Cel ce face război cinsteşte principiul Yin, simbol de moarte. Armele nu sunt mijloace de fericire, ele nu sunt uneltele înţelepciunii sau ale înţeleptului; el nu le foloseşte decât silit. El are în vedere în primul rând calmul, fericirea şi repausul. El nu se bucură de victorie, căci ar însemna să se bucure de moartea semenilor, ori cel căruia i se omoară oamenii nu reuşeşte să conducă bine. Prosperitatea cuprinde principiul Yang, nenorocirile - principiul Yin. Acesta este locul ce l-ar avea la funerarii cel ce învinge. Cel ce omoară mulţimea de oameni ar trebui să plângă; cel ce câştigă o victorie ocupă locul ce l-ar avea într-o ceremonie funebră.

Lao Tse în Tao Te King, 31
Adăugat de Lucian Velea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Da capo al fine

De-a lungul catacombelor săpate
În visele granitului de ieri,
Eu retrăiesc legenda anonimă
A primilor martiri autohtoni
Şi-n lumea stalactitelor sonore -
Miragiu subteran de palmieri -
Desăvârşesc o Biblie-adnotată
De nesfârşitul şir de Epigoni!...
Sub bolţile de trei ori milenare -
Închis ca-n propriul meu mausoleu -
Transcriu pe pergamentul veşniciei
Ecoul preistoricului Vers,
Şi-n fundul catacombelor săpate
În visele proteicului Eu,
Prin glasul meu tălmăcitor de dogme
Vorbeşte parcă-ntregul Univers!...

Contururile şterse de-ntunerec
Redau viaţă vechilor Aezi,
Sub degetele lor imaginare

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Ion Minulescu din Flacăra, III, nr. 1 (19 octombrie 1913)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poveste scurtă

Pe când iubeam -
C-am suferit şi eu de-această boală -
Iubeam o fată care mă-nşela
Exact ca-n poezia mea:
Romanţa celei care-nşeală,
A cărei eroină era ea!...

Dar într-o noapte eroina mea
Mă părăsea - de daruri încărcată -
Şi, luându-şi martori stelele şi luna,
Jura că pleacă pentru totdeauna
Şi n-are să mai vină niciodată -
Mărturisire, vai... adevărată!...

Şi iată cum iubita mea,
În noaptea când mă părăsea,
N-avea să-mi lase la plecare
Decât un pat pe trei picioare
Iar în dulapul din sufragerie
Un sfert de cozonac cu nucă

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Ion Minulescu
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ce mai faci, poete?

Ce mai faci, poete, dincolo de moarte,
Îţi este bine sau greu?
Că aici mulţi dintre noi te lăudă cu vorbe deşarte,
Căci aşa e omul lăsat de Dumnezeu.

Ce mai faci, poete, dincolo de moarte,
De neamul tău nu îţi este dor?
Căci aici mulţi se duc departe,
Uită de el şi de mama lor.

E trist fără tine, poete.
De-ai putea înapoi să vii,
Tu ai scrie cu lacrima şi sufletul
Cele mai frumoase poezii.

Poete, veşnic vei rămâne
Un simbol a omenirii.
Căci tu ai avut o inimă mare,
Plină de tandreţe şi iubire.

poezie de Vladimir Potlog (16 februarie 2017)
Adăugat de Vladimir Potlog
Comentează! | Votează! | Copiază!

Taina crucii

Verticală ce coboară şi, întors, uneşte Sus
Şi Orizontală care-încercui Răsărit şi Apus
Linie de Coborâre de la Slavă spre Noroi,
Trăsătură de unire largă între noi şi noi.

Coborâre luminoasă de la cer pân' la Atom
Legătura îmbrăţişării dulce între om şi om
Punte de eterne-abisuri ocolind desăvârşit
Este Linia şi cercul, şi Sfârşit şi Nesfârşit.

Este Unul şi Mulţimea, este Clipă şi Etern
Sabie cerească-ntinsă din ´Nălţime spre Infern
Taină şi Simbol şi Jertfă, Stâncă de nezguduit
Semn de teamă şi putere, Steag în veci nebiruit.

Cheie care cele patru margini ale lumii-nchizi
Braţul Milei şi Dreptăţii care mântui sau ucizi
Viu Izvor al mântuirii pentru vii şi pentru morţi
- Cruce, slavă cui te poartă, slavă Celui care-l porţi.

poezie celebră de Traian Dorz
Adăugat de Tudor_Ostasul
Comentează! | Votează! | Copiază!

Oul dogmatic

E dat acestui trist norod
Şi oul sterp ca de mâncare,
Dar viul ou, la vârf cu plod,
Făcut e să-l privim la soare!

Cum lumea veche, în cleştar,
Înoată, în subţire var,
Nevinovatul, noul ou,
Palat de nuntă şi cavou.

Din trei atlazuri e culcuşul
În care doarme nins albuşul
Atât de galeş, de închis,
Cu trupul drag surpat în vis.

Dar plodul?
De foarte sus
Din polul plus
De unde glodul
Pământurilor n-a ajuns

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Ion Barbu
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mongan se gândeşte la trecuta lui măreţie

Eu am băut mied din Ţara Celor Tineri
Şi plâng – fiindcă acum ştiu deja tot:
Am fost copac, un alun*, iar ei fără niciun fel de reţineri
Mi-au atârnat pe ramuri Carul Mare şi Steaua Pilot.

Asta s-a întâmplat demult – n-avea memorie pământul:
Am devenit o urgenţă prin care trec roibii amurgului,
Am devenit un om, un om care urăşte vântul,
Un om care ştie un singur lucru, acela că fruntea lui

Nu va atinge sânii şi nici buzele părul
Femeii iubite vreodată, în niciuna din zilele rămase.
O, fiară a pustietăţii, pasăre a aerului, spune-adevărul,
Trebuie oare să vă-îndur toate strigătele amoroase?

* Mongan – rege irlandez mitic, fiul jumătate om al zeului mării, Manannán mac Lir; după unii
cercetători este vorba despre regele irlandez Mongan, mort în anul 625, un personaj real.
* Alunul, conform notelor lui Yeats, este simbolul biblic al Copacului Vieţii şi al Copacului Cunoaşterii,

[...] Citeşte tot

poezie clasică de William Butler Yeats, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eminescu

Eminescu a fost, este, şi o să mai fie,
El a scris cea mai frumoasă poezie,
El nu a murit şi nici nu va muri,
El a iubit, iubeşte şi va mai iubi.

Versul lui este un simbol al omenirii,
E ca un balsam pentru a noastră fire,
E ca un dor nemuritor,
Eminescu este al nostru mare scriitor.

El a scris neîncetat
Şi niciodată nu a regretat,
Şi a pus pe hârtie
Ce a gândit cu adevărat.

El este ca un zeu, ca marele Orfeu,
Şi a cântat moartea şi dragostea în poezie,
El a scris cu suflet şi armonie,
Eminescu a fost, este, şi o să mai fie.

poezie de Vladimir Potlog (21 ianuarie 2005)
Adăugat de Vladimir Potlog
Comentează! | Votează! | Copiază!

Zori de Mărţişor

E ziua când exultă amor
Răsfrânt în raze noi de soare
De-un ghiocel, sărut în floare
La piept de inimi... Mărţişor!

E întâi, din nou nebunul dor
Când lumea iar perechi se împarte
Să-şi jure că nimic desparte
Gând pus pe-un vis... De Mărţişor!

E martie, el, sfredelitor
Trezit din gheţ, sol revenirii
La caldul pârg, dând rod iubirii
Prinsă-ntr-un fir... De Mărţişor!

E, în aer parcă doar fior
Ce zboară între bărbaţi, femei.
Cu precădere e ziua Ei
Căci lumea... Ei, e-un mărţişor!

[...] Citeşte tot

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (1 martie 2017)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Romanţă policromă

Nu-i cer nimic...
Şi totuşi, dacă-ar vrea -
O, dac-ar vrea să-mi dea ce nu-i cer încă -
Ar face dintr-un lac o Marmara,
Şi dintr-un melc, un Sfinx săpat în stâncă.
Nu-i cer nimic...

Dar dacă-ar fi să-i cer
Ce-aş vrea să am şi ce-ar putea să-mi dea,
Aş picura-ntr-o cupă cu eter
Morfină
Şi i-aş cere-apoi aşa:

Dă-mi tot ce crezi că nu se poate da,
Dă-mi calmul blond al soarelui polar,
Dă-mi primul crepuscul pe Golgota
Şi primul armistiţiu planetar.

Dă-mi paradoxul frumuseţii tale,
Dă-mi prorocirea viselor rebele,

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Ion Minulescu din Flacăra, II, nr. 17 (februarie 1913)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Această aşa-zisă Capitală, această aşa-zisă cetate fară nimic de cetate în ea a trăit şi trăieşte într-un veşnic azi fară un ieri, fară un mâine. Nu ştie ce înseamnă "strânge bani albi pentru zile negre!" E un oraş de "ce-am avut şi ce-am pierdut!" Care cum izbuteşte a împrumuta câteva sute de lei se aruncă într-o birjă ori într-un taxiu şi strigă şoferului sau birja­rului: "înainte!... Dă-i drumul înainte, oriunde!" Ce suflet să aibă un asemenea târg şi cetăţenii unui asemenea târg? Urbanism, arhitectură, monumente, muzee?... Simbolul nu e Calea Victoriei, tenia aceasta de stradă lungă-prelungă şi strâmbă, cotită, sucită, corcită, unde toţi îşi vântură o viaţă tot aşa de strâmbă, cotită, sucită, corcită?... Când trec şi îi văd pe toţi, şi mă văd printre dânşii la fel cu dânşii, atunci nu pot suporta oamenii, portul lor, vorba lor, năravurile lor, căci mă recunosc în ei. Îmi stă în gâtlej mâncarea, mi-e coclită gura şi mi-s strepeziţi ochii. Atunci îi urăsc şi-i osândesc şi mi se pare că nu găsesc cuvinte îndestul de grele... Pe urmă mă trezesc iubindu-i cu înduioşare, cum îmi iubesc şi târgul acesta în care am să mor fără a fi trăit ceea ce se cheamă o adevărată viaţă: viaţa!

Cezar Petrescu în Calea Victoriei (1930)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sarut rece

Apropie-ţi buzele de zâmbetul rece
Să mă topesc ca şi-o lumânare,
Lasă-ţi iubirea din suflet să plece,
Spre inima care aproape îţi moare.

Aproape de toamnă rămâne tristeţea
Aproape de parcul cu frunze şi ploi,
Într-o statuie îţi plâng frumuseţea
Şi o invoc să te-aducă înapoi.

Apropie-ţi buzele de ape sărate
Acum, când fiori se sting încetişor,
Buzele mele sunt şi ele îngheţate
Sărutul rece mă-nvinge sonor.

Acum, când tăcut îmi este sărutul,
Ce n-ai fi dat să-l fi-nţeles…
Rătăceşti în timp certând minutul
Fierbinte atunci, dar nu l-ai ales.

[...] Citeşte tot

poezie de Adina-Cristinela Ghinescu
Adăugat de Tania Tiron Igescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Homo religiosus inventează simboluri religioase, pe care le venerează şi cărora se închină pentru a fi salvat de finalitatea morţii şi dizolvării lui. Născoceşte ficţiuni paradisiace pentru a-i furniza ajutor şi sprijin... În acte de autoiluzionare supremă, în timpuri şi locuri variate, a fost dispus să profeseze credinţa în cele mai incredibile mituri pentru ceea ce-i promiteau...

Paul Kurtz în Tentaţia transcendentală (1986)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Simbol

Două scânduri puse-n cruce,
O pădure pe morminte...
Viaţa este la răscruce
Înapoi sau înainte?

De la stânga pân' la dreapta
Scândura orizontală
Este viaţa şi e fapta
Până în clipa finală...

Scândura pe verticală
Este viaţa după moarte
Simbol spre lumea astrală
O răscruce le desparte.

Viaţa pe pământ e scurtă
După moarte-i veşnicie,
Viaţa nu-i decât o luptă
Bine-rău,... zădărnicie...

[...] Citeşte tot

poezie de Ioana Gărgălie
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dincolo de...

Eu... sau ce pot spune despre mine,
Câte vieţi am rătăcit să te întâlnesc,
Câte vise, câte nopţi te-am aşteptat,
Cât nu am putut să mor pentru tine?

Nici nu mai ştiu cine sunt... uneori,
Nici ce flori ţi-am dăruit în acea zi,
Parcă erau... trandafiri de ziua Ta,
Cu ce fiori ţi le-am mai oferit atunci!

Parcă era ieri, doar un alt anotimp,
Un simbol în Tot ce Eu am tot iubit,
Părea un răsărit în acea dimineaţă,
Ce chip de fată, ce zâmbet, ce...!

Ce zi de neuitat, mă urmăreşte chiar...
Chiar şi acum îmi răscoleşte toate...
Toate gândurile mele-s toate ale tale,
Toate visele se sting doar cu tine!

[...] Citeşte tot

poezie de Mihai Marica
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Corbul Destinului

Prin ceaţa deasă, măruntă,
corbul se luptă-n neştire,
simbol al zilelor triste,
simbol al morţii morbide

te strigă să ieşi din lăcaş,
să te-nspăimânţi de timpul de-afară,
corbul cel trist te-a zărit,
destinul nu-i ca odinioară

tristeţea-i un glas nevăzut,
îţi schimbă cu totul speranţa
ajută-te singur mereu,
şi-o să ai viitorul în faţă

gândeşte limped mereu,
viaţa va merge înainte
tu singur vei realiza,
cum gândeai înainte.

poezie de Alexandru Simion (20 decembrie 2015)
Adăugat de ABCD
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când timpul nu se scurge, nici nu trece: motiv pentru care piramidele faraonilor, simboluri ale veşniciei, se află în deşert. Pe bună dreptate, limba stabileşte o relaţie între ceasornic şi starea vremii. Aceste două noţiuni se află într-o strânsă legătură. Căutăm să ne adăpostim când e timp urât ca să uităm de fapt cât e ceasul şi cât de aproape suntem de moarte. Umorile Pământului mă trezesc: trebuie să muncesc să să iubesc. Nu va mai fi o a doua oară.

Martin Page în Despre ploaie
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pegas

În tropot de cai năvălesc cavaleri
Pe coamele-n vânt şi grebăn 'n sudori,
Cu pinteni lovesc în flanc, în subsuori;
Nu ştiu de-s jockey sau de sunt ieniceri.

Zăbale-s în spume şi gât încordat;
Sunt mândri, cu piept în fileuri de muşchi...
Înalţă genunchi în galopul ritmat
Şi cal, călăreţ, sunt un trunchi şi vipuşti.

Din coapse, mănunchiuri gluteii se umflă
Cu linii de fascii ce-i întretaie,
Urechi au mişcare perpetuă, ascultă;
Cravaşa-i doar simbol, ce ciucur o-ndoaie.

Cu nările-n vânt de profunde-aspiraţii
E-un scrâşnet, în goana nebună, de hamuri...
E mort de mîndria de-avea incantaţii;
Cu coada în vânt, e la finish, cu lauri.

[...] Citeşte tot

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (2 august 2010)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Litanii pentru miezul nopţii

I

Dormi, felină obsedată de plăcerea de-a fi-nvinsă...
A trecut de miezul nopţii...
Iar duetul senzual
Orchestrat de fantezia unui Heliogabal
Pâlpâie-n finalul unei lumânări aproape stinsă.

Dormi, felină cu ochi stranii
Şi cu pleoape cercuite
În culori evocatoare de fanate clematite,
Dormi, felină obsedată de plăcerea de-a fi-nvinsă...

Culcă-ţi capul pe risipa chiparoaselor strivite
De contururile-ţi roze
Torturate,
Şi-amorţite,
Şi multiplicate-n visul unei Venere, desprinsă
Din anticul bronz al unei statui reconstituite.

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Ion Minulescu din De vorbă cu mine însumi (1913)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Note din tren

Pun fruntea-ncet pe geamul strălimpezit de cer.
E de metal câmpia si grâul e răscopt.
Canton 107, canton 108,
si trenul uită totul pe zarea lui de fier.

Un şuierat. Un altul. Un pod: o jucărie...
Pe mal, copii de vată cu bivoli de carton.
Un domn citeşte-o carte franceză în vagon,
si osiile cantă ferata melodie.

Şi osiile cantă... Şi-n aur tot se şterge:
Peisaje, vise, păduri, cantoane mici si triste,
ori desparţiri prin staţii, cu lacrimi si batiste...
Ne plictisim. Sau râdem. Si viaţa noastră merge.

De se topesc, brumate, privelişti fumurii,
prin staţiile vieţii frânam, a câta oară?
Şi cine ştie cine ne-aşteapta intr-o gară
în care noi, din goană, n-am mai putut opri...

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Radu Gyr (1928)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!