moarte şi teatru

Ce-mi doresc eu la moartea mea? Nu vreau să fiu expus. Eu cred că cel mai civilizat lucru şi cea mai civilizată manifestare a consideraţiei pe care o ai pentru un om drag, pe care l-ai apreciat, sunt o floare şi o lumânare depuse la uşa teatrului. Pentru ce să vină lumea să vadă la coşciugul meu? Ce să vadă? Dacă am murit cu adevărat? Asta o să constate medicii. Nu am ce să demonstrez la moartea mea.

citat din Victor Rebengiuc
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cu oarecare fast

chiar acceptase să moară în sfârşit
dar să nu i se dicteze de către cineva
şi aşa a sărit de pe patul aranjat
pentru o moarte demnă de un om
un fior cald îi străbătu corpul veşted
primise firicelul de viaţă şi el a fost
la timpul potrivit pentru întoarcerea
din drum fără să se gândească prea mult
totul a fost mascat de o furie calculată
jucase teatru şi ceilalţi s-au supărat
de falsa lui moarte regizată ca un film

poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Către mijlocul secolului al XIX-lea, ultimul reprezentant al boierilor Gorj era boierul Radu. Născut în castelul din Carpaţi, îşi văzuse familia stingându-se în jurul lui, în primii ani ai tinereţii. La douăzeci de ani se pomeni singur pe lume. Toţi ai săi căzuseră an de an, precum crengile fagului secular de care superstiţia populară lega însăşi soarta cetăţuii. Fără rude, ba s-ar putea spune şi fără prieteni, ce va face boierul Radu pentru a umple răgazurile plictisitoarei singurătăţi pe care moartea o iscase în jurul său? Care-i erau gusturile, înclinaţiile aptitudinile? Nu i se cunoştea nici una, în afara unei patimi nestăvilite pentru muzică, îndeosebi pentru cântul marilor artişti ai vremii. Aşa că, lăsând în grija unor bătrâne slugi castelul, de pe atunci tare părăduit, pieri într-o bună zi. Şi tot ce se află mai târziu a fost că-şi întebuinţa averea, care era foarte însemnată, pentru a străbate cele mai de seamă centre lirice ale Europei, teatrele din Germania, din Franţa şi Italia, unde-şi putea astâmpăra nesătulele sale pofte. Era un excentric, pentru a nu spune un maniac? Ciudăţenia felului său de viaţă îngăduia asemnea păreri.

Jules Verne în Castelul din Carpaţi
Adăugat de Nemo
Comentează! | Votează! | Copiază!

Se joacă teatru la Palat

Se joacă teatru la Palat
În lungul scenei şi în lat,
Aşa cum se joacă în ţară
Când totu-i gata ca să moară.

Actorii sunt aşa ca noi
Pătrunşi de răni şi de nevoi,
Doar tehnocraţii bat din palme
Când cei ce joacă mor de foame.

În ţară se-ntâmplă la fel,
Marionetă-i cea şi cel
Suferă cu răni în trup
Din care hulpavi carnea rup.

Cad lacrimi, în final, de foc –
Un murmur fără de noroc
Prin care strada-n lung şi-n lat

[...] Citeşte tot

Marin Moscu
Adăugat de Marin Moscu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Shakespeare

Shakespeare a creat lumea în şapte zile.

În prima zi a făcut cerul, munţii şi prăpăstiile sufleteşti.
În ziua a doua a făcut râurile, mările, oceanele
Şi celelalte sentimente ­
Şi le-a dat lui Hamlet, lui Iulius Caesar, lui Antoniu, Cleopatrei şi Ofeliei,
Lui Othello şi altora,
Să le stăpânească, ei şi urmaşii lor,
În vecii vecilor.
În ziua a treia a strâns toţi oamenii
Şi i-a învăţat gusturile:
Gustul fericirii, al iubirii, al deznădejdii,
Gustul geloziei, al gloriei şi aşa mai departe,
Până s-au terminat toate gusturile.

Atunci au sosit si nişte indivizi care întârziaseră.
Creatorul i-a mângâiat pe cap cu compătimire,
Şi le-a spus că nu trebuie decât să se facă
Critici literari
Şi să-i conteste opera.

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Marin Sorescu
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Omul, răutatea Pământului

De ce mă loveşti, omule,
Crezi că nu mă doare?
De ce-mi omori mamele?
Punând atâta sare,
Pe locul ce mă doare?!

Copiii mi-ai tăiat în bucăţi,
Aruncându-i în mocirlă,
Voi sunteţi oameni, voi sunteti taţi?
Peste tot oase... cât o movilă!
Eşti om sau eşti omidă?

Chiar crezi că nu mă doare?
Îmi crapi pământul zi de zi
Şi inima îmi moare.
Manânci, bei, dar nu mai vezi
Că eşti mort şi doar mimezi.

Ai despicat planeta-n patru
Fără nici o milă,

[...] Citeşte tot

poezie de Corina Sofia Bebereche
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În mlaştini puturoase şi acre ară morţii...

În mlaştini puturoase şi acre ară morţii
Cu minutare lucii meşteşugite-n pluguri
Tresaltă caraghioase lăcustele sub juguri
Şi-njură birjăreşte nefericirea sorţii.
Răstoarnă-n brazde late cât mugurul de seară
Cernoziomuri mute de împliniri oloage
Nacele de baloane, suspine, monoloage,
Popor de râme groase, seminţe de secară,
Monocluri fără iris înfipte-n suveniruri
De vieţi închiriate cu ora, cu nevoia,
Etuiuri-copârşee din arbori de sequoia,
Umbrele, policandre sau zaţuri de la chinuri,
Catarge fără pânze, puţinuri de corăbii,
Dureri hermafrodite şi-amarnic egolatre
Crescute-n matinee prin circuri, bâlciuri, teatre,
Privighetori ascunse în zăngănit de săbii.
Răstoarnă-n brazde luturi şi lespezi de argile,
Cravaşe nechezânde după jochei de greieri,
Femururi albicioase sau ţeste fără creieri,
Speranţe maladive din ere, nu şi zile,

[...] Citeşte tot

poezie de Mihail Soare din Gâlceava mea cu Haydn sau despre Romanţa pentru clopot la patru mâini (2010)
Adăugat de Mihail Soare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sunt bolnav

Azi nu mai fumez,
Nici nu mai visez
Şi nici teatru nu mai pot juca.
Sunt golit de tine
Şi scârbit de lume,
Ca un biet orfan,
Ca un biet golan.
Nu mai pot trăi,
Nu mă mai trezi.
Patul parcă-mi zboară,
Mă trezesc la gară
Şi te-aştept deşi nu vii nicicând.
Sunt bolnav,
Complet, complet, bolnav.
Când mamă m-ai pierdut în noaptea mare
Şi m-ai uitat singur în disperare.
Sunt bolnav,
Complet, complet bolnav.
Nu ştiu unde sunt
Şi nu plec niciund'

[...] Citeşte tot

cântec interpretat de Serge Lama, traducere de Luminiţa Soare
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Niciodată nu am urmărit să fiu în avangardă, dar se întâmpla, adică aveam capacitatea să discern şi mai ales să văd nişte lucruri, să mă situez pe o poziţie. Au fost experienţe de viaţă în care a contat foarte mult condiţia umană a întâlnirilor. Dacă aş fi stat într-un teatru, m-aş fi limitat la relaţiile între actori, între actori şi notabilităţi, între actori şi conducere şi aş fi sucombat. Dar întotdeauna am avut norocul să am un câmp larg, o deschidere.

citat din Cătălina Buzoianu
Adăugat de Veronica Şerbănoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Încercare

Deodată, enigmatică, în luna plină,
metamorfoza se agaţă de-amurgire,
portocalie, de dincolo de colină,
Din rar în des, o simt în prelungire.
Şi noaptea cade în memento mori,
Un carpe diem mă străbate, dramaturg,
Din soarele ce-i strecurat cu norii,
Ud margaretele la geamul rece, murg.
În infinitul meu cel verde şi bizar,
Printre cuvinte şi priviri, tresar.
În toate, Dumnezeu veghează din amnar,
Cu focul din iubirea milenară.
Rămân cu El, aşa îmi este vară.

poezie de Iulia Dragomir (7 mai 2024)
Adăugat de Iulia Dragomir
Comentează! | Votează! | Copiază!

Teatrul Absurdului

Simt dimineţile geroase
Cum, pătrunzându-mi crud în oase,
Cu trupul meu tot una îs.
Nu râdeţi, că nu e de râs!

Mă simt o dimineaţă-n care
Tot gerul iernilor s-a strâns;
Îngheaţă moartea la picioare.
Nu plângeţi, că nu e de plâns!

Se simte ca-ntr-o dimineaţă
De Sfântul Ion, iubirea mea,
Şi trupul tot i-ar fi de gheaţă,
De râs, de plâns, de l-ar avea.

Da-i suflet doar, ambivalent,
De plâns, de râs, amestecat
Ca un ocean incandescent
Şi ca un soare îngheţat.

poezie de Marius Robu din Suflet la troc (7 ianuarie 2015)
Adăugat de Marius Robu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nostalgiile cuvintelor (5)

Mă întreb când a făcut Dumnezeu
Moartea
Viaţa pare doar un popas
în lunga călătorie
în care-i suntem însoţitori...

Sau poate Moartea
a fost mai întâi
iar viaţa e doar un capriciu al
Creatorului
ca o evadare din monotonie...

Ca o vizită la Grădina zoologică
în care noi suntem cei
din spatele gratiilor
şi ne primim zilele în raţii
sau ca la o piesă de teatru
în care Moartea e regizorul
ce poate modifica
oricând

[...] Citeşte tot

poezie de Gabriela Mimi Boroianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Hebrietas Cibinensis

Priveşte cum stau într-o dungă
Ca globul pâmântului, toate;
Zidirele-acestea ciudate.
Biserica asta prelungă.

Priveşte la mâinile mele:
Din două, acuma am patru.
Aievea sunt sau sunt de teatru
Aceste scări, ziduri, crenele?

Pe cer două luni râd cu hohot
Şi stelele se dau de-a dura.
Mi-e plină de cântece gura
De parcă nu-i gură, ci clopot.

Pământul astîmpăr nu are
Şi nu ştiu sub mine ce face,
Nu vrea nicidecum să-mi dea pace,
Îmi tot lunecă de sub picioare.

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Radu Stanca
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Teatru cunoscut

tăceai pe alb cuvântul care cheamă,
ţi-era în sâmbure de fructe veste
ca flori morminte-s în grădini funeste
ce cresc în gândul tău spre ieri în teamă.

când mâine îţi va fi doar de poveste
căzând în amintire, sânge-aramă,
sămânţă-i azi fiinţei încă-n poamă
doar fum de-adie-n pipele celeste.

râzând a teatru-n vămi adiacente
se deschideau corole de sicriu
în pielea ta iubire-n pace-ţi scriu
şi coborând tăcerea în placente.

interioarei zări nu-i da pricină
în raclă cu odaia mea vecină...

sonet de Ştefan Petrea
Adăugat de Ardeleanul
Comentează! | Votează! | Copiază!

Balada chiriaşului grăbit

Trec anii, trec lunile-n goană
Şi-n zbor săptămânile trec.
Rămâi sănătoasă, cucoană,
Că-mi iau geamantanul şi plec!

Eu nu ştiu limanul spre care
Pornesc cu bagajul acum,
Ce demon mă pune-n mişcare,
Ce taină mă-ndeamnă la drum.

Dar simt că m-apasă pereţii,
Eu sunt chiriaş trecător:
În scurtul popas al vieţii
Vreau multe schimbări de decor.

Am stat la mansardă o lună.
De-acolo, de sus, de la geam,
Şi ziua şi noaptea pe lună
Priveam ca la teatru, madam!
Când luna-mi venea la fereastră,

[...] Citeşte tot

poezie celebră de George Topîrceanu
Adăugat de Sagittarius
Comentează! | Votează! | Copiază!

Glossă

Vreme trece, vreme vine,
Toate-s vechi şi nouă toate;
Ce e rău şi ce e bine
Tu te-ntreabă şi socoate;
Nu spera şi nu ai teamă,
Ce e val ca valul trece;
De te-ndeamnă, de te cheamă,
Tu rămâi la toate rece.

Multe trec pe dinainte,
În auz ne sună multe,
Cine ţine toate minte
Şi ar sta să le asculte?...
Tu aşează-te deoparte,
Regăsindu-te pe tine,
Când cu zgomote deşarte
Vreme trece, vreme vine.

Nici încline a ei limbă
Recea cumpăn-a gândirii

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Mihai Eminescu (1883)
Adăugat de maryana
Comentează! | Votează! | Copiază!

Se duc actorii

Odihnă veşnică, Ilinca Tomoroveanu

Se duc actorii... unul câte unul,
Rămâne scena goală de valori,
Degeaba bate gongul ca nebunul,
Au dispărut şi ultimele flori.

Se duc actorii... cine să-nţeleagă
Cuvintele din ochii lor închişi?
Ce neputinţa clipei... o reneagă,
Cum o făceau şi ultimii proscrişi.

Se duc actorii... fug înspre cuvinte
Şi-nspre tăceri ascunse în amurg,
Când primăvara veşnicia -şi vinde
Uitărilor... şi ploilor ce curg.

Se duc actorii... teatrul lăcrimează,
Culisele au îngheţat de dor,
Iar timpul duşmănos... avertizează,

[...] Citeşte tot

poezie de Constantin Triţă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Teatrul

Azi piesa-i jucată în stradă,
Decorul se schimbă din mers.
Chiar viaţa întinde o nadă
Şi-nlănţuie vers după vers.

Actorii n-au rolul: nu-l ştie
Niciunul. Probleme nu-şi fac,
O muzică zboară-n magie
Şi nu sunt momente de trac.

Eroii îşi scriu acţiunea,
Chiar viaţa-i şi spune mereu,
În ei doar există minunea,
În dânşii: la bine, la greu.

Iubirea e floarea cea rară,
O cântă, o fură mereu,
O pierd, o găsesc într-o gară
Iar cine-o trăieşte e zeu.

[...] Citeşte tot

poezie de Angela Irina Ghintuială
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Elegie pentru o stea

(in memoriam Stelei Popescu)

teatrul românesc este astăzi în doliu
s-a stins fulgerător o stea mirobolantă
umorul s-a acoperit cu negru linţoliu
se-nchide un capitol de viaţă culminantă.

s-a ridicat la ceruri un destin fascinant
sfinţii să aplaude un talent fabulos
va străluci-ntre stele în punct fulminant
să cunoască nemurirea aproape de Cristos.

drum bun tu stea iubită de toţi adorată
laşi lumea în lacrimi şi scena cernită
a rămas amprenta vie de glie memorată
a rămas o operă cu aur poleită.

am învăţat că moartea e blândă câteodată
că ridică în lumină o credinţă împlinită.

poezie de Floare Petrov
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu-i libertatea despre care ne vorbeai

Dacă mi-este dat să joc în acest teatru de groază,
(neinspirat l-aş porecli "Moartea" – doar atât)
unde viaţa-i Jadeitul maladiv care mă pândeşte,
petalele negre de trandafir care plutesc în vid,
ochi fără curcubeie, voci miloage de muzici, adormite tâmple,
fiare frumoase furându-şi firea prin taverne
şi alte personaje secundare care îndrugă întruna:
"Viaţa e o carte, deci nu-mi puneţi vreun semn stângaci,
nu mă judecaţi după copertă, nu-s cioplită din lemn,
fiţi ceva dibaci!",
aleg să pictez Anemone în rime
din nebunii ce neîncetat vor străluci
pesemne când voi fi altundeva unde nu vă spun,
ori nicicând, nicicum, nicăieri.

poezie de Roberto Kuzmanovic din Cu tine capăt glas (5 aprilie 2017)
Adăugat de AnaM Oarga
Comentează! | Votează! | Copiază!