Citate despre moarte și vamă, pagina 2
Despre boierul Gorj, se zvonea că i se alăturase din patriotism vestitului Rozsa Sandor, un fost tâlhar de drumul mare, din care războiul de independență făcuse un erou de dramă. Din fericire pentru el, Radu Gorj se despărțise după sfârșitul luptei de banda compromițătorului haiduc și acesta se dovedi un gest înțelept din partea sa, fostul tâlhar, redevenit căpetenie de hoți, sfârșind prin a cădea în mâinile poliției, care se mulțumi să-l închidă în temnița din Gherla. Cu toate acestea, o altă versiune fu îndeoșbe primită de către oamenii comitatului și anume: că boierul Radu fusese ucis în timpul întâlnirii între Rozsa Sandor și vameșii de la hotar. Nu era adevărat, măcar că boierul Gorj nu se mai arătase de atunci în cetățuie și că nimeni nu se îndoia de moartea lui.
Jules Verne în Castelul din Carpați
Adăugat de Nemo
Comentează! | Votează! | Copiază!
E prea târziu
E prea târziu să-ți amintești
Când ești pe patul de moarte,
Că n-ai putut să împlinești
În viață, visele toate.
Ceva totuși ai lăsat
În lumea din care pleci.
Fii cu sufletu-împăcat!
Când va fi vama să treci.
De Dumnezeu vei fi iertat
Ca să te poți odihni.
Iar visele ce ai visat,
Urmașii le vor împlini.
poezie de Dumitru Delcă (2013)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!
* * *
Zilnic îmi iau doza de moarte, din ce în ce mai mare,
sfidând sfaturile medicilor îngrijorați de urmări,
moartea în somn, în iubire, pe stradă, în bibliotecă,
pretutindeni mă las ucisă fără blândețe și milă,
îmi stârnesc moartea să nu uite de mine, dar nu de tot,
și să vină apoi dintr-o dată, în toiul vieții, al unei bucurii
ca un concert aniversar pentru care exersam de o viață
întreagă, o las să creadă că e un oaspete drag la mine în
viață, netemându-mă de darurile ei, o las să creadă
că îi voi da cândva cea mai mare vamă, oferindu-i
cu generozitate prefăcută, o viață șifonată, neîncăpând
în gemantanul morții...
poezie de Maria Postu din Întâlnire cu Altamira (1999)
Adăugat de grizantema
Comentează! | Votează! | Copiază!
Adio, adio! Țărmul meu natal...
Adio, adio! Țărmul meu natal
Se pierde dincolo de apele albastre;
Suspină briza nopții, tună val după val
Și țipă pescărușii sub un cer spuzit de astre.
Noi soarele,-apunând în marea purpurie,
Urmăm în zborul lui de ore în furtună;
La revedere lui, la revedere ție,
Ținutul meu natal O, Noapte Bună!
Doar câteva ore scurte și el va răsări
Ca să renască-n zare înc-o dimineață;
Voi saluta uscatul și cerul care se va rumeni,
Dar nu pământul mamă care mi-a dat viață.
E gol holul casei mele, vamă plătind tristeții,
Iar vatra căminului e rece, moartă;
Lichenii s-au cățărat pe toți pereții
Și câinele urlă a pustiu la poartă.
poezie de Lord Byron, George Gordon, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Septembrie
Septembrie. Și dacă
E plină încăperea
Cu manuscrise, mierea
Nu va mai fi opacă
Izvorul de putere
S-a distilat cu anii
Cum murmură castanii
Eternele mistere
Se-adună pretendenții
Pe statele de plată
De fiecare dată
Cu noi și noi pretenții
Iar trântorii din stup
La fel conservatori
Rămân în închisori
Și tatuați pe trup
[...] Citește tot
poezie de Ion Untaru din Autoportret fără oglindă (2005)
Adăugat de Ion Untaru
Comentează! | Votează! | Copiază!
Fulg
Desfrunzit și prea bătrân,
Tremură de frig gorunul.
Au căzut și-ntâii fulgi
Și l-am prins din zbor pe unul.
Migălos lucrată-n fir,
Floarea mică și rotundă
S-a topit și a murit
O minune de-o secundă.
M-am întors înduioșat
Să scriu trista ei poveste;
Despre-un fulg care-a venit
Timpuriu și nu mai este.
-Pentru ce n-ai mai rămas
În înaltul bolții tale,
De-ai venit atât de pur
Spre noroaiele din vale?
[...] Citește tot
poezie celebră de Nicolae Labiș
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Ulise
De pe liman pe golfuri
privirea ți-o rotește.
E liniște ca-n ziua
când mă-ntorsei hoțește
și ți-am golit de oaspeți
viața, pragul, tinda.
Ia seama Penelope
ce netedă-i oglinda.
Se-ntinde marea clară
pe-un prund de oseminte.
Nu-i nimenea cu proră
s-o șteargă, s-o frământe.
Doar șerpii taie apa
spre-un țărm ghicit în zare,
trecând peste adâncuri
ca semne de-ntrebare.
Catargul putrezește
la margine de timp
[...] Citește tot
poezie celebră de Lucian Blaga
Adăugat de Veronica Șerbănoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Textele de mai jos conțin referiri la moarte și vamă, dar cu o relevanță mică.
Corabia morții - dedicată poetului Mihai Duțescu
Sufletul se-mparte astăzi
În tăceri și în durere...
Vin prietenii și frații
Să își ia la revedere.
Trec corăbii de lumină -
Lumânări... însingurare...
Și în viață și în moarte
Veșnic, ca un vis se moare.
Trec, din suflet să se-adape,
Îmbrăcați în negre zale,
Peste-ndoliate sate,
Îngeri de-nmormântare.
Lacrimi, spaimă și regrete,
Trup trecut în nemurire
În abis... Și alte trepte
Spre divina înfrățire.
Clopot, bucium, plâns și jale,
Cântec de îngropăciune,
Înfioară-ntreaga zare
Și la poartă-i multă lume.
[...] Citește tot
poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Text pentru divina paradoxalia
După o vreme toți morții familiei vin la mine
trufași să mă roage: mori și tu într-un birt
crapă odată nu te mai fandosi printre ghete.
Nici măcar nu-s mirat. Ca iarba în mai rugile
lor.
Și eu niciodată n-am știut sfanț cu sfanț să
laud
vrednica împăcare;de-aș fi fost bărbat cuminte
cele mai gălăgioase orașe m-ar fi linșat.
Treceam fluierând cu marylin și: nu prea departe
larma cărnurilor negre în cimitire. Ne distram.
Prin urmare: pe mine cine mă povestește în stele?
O vamă posomorâtă ca armele în bistrouri
poate o zestre în care ucenicii se vând. Măcar un
zidar fericit să mă văd tocmit de un mort
dimineața când se deschid cafenelele.
Cu mâinile lui cum ar face o casă a noastră (?)Sunt
numai ce am vrut să fiu. Ei pot să facă orice.
poezie de Aurel Dumitrașcu din Biblioteca din Nord (1986)
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!
E moartea cântec boală veche
ți-s ochii înrămați în lăcrimare,
icoană ce-mi veghează ruga-n buze
ce-i abur care suie-n vămi confuze -
ni-s existențele cafele-amare...
visării depărtările ni-s muze
slăvind cu stih a zborului chemare
și cât clipita-i Dumnezeu de mare
la sânul întrebărilor lăuze.
infern de preacuvinte-n sânge doarme
scăldând morminte-n înserări de om -
plutesc pe umbre îngeri fără karme...
prin timpul cu secunda galantom
sicrie vin, ființa să o sfarme
și-i cântecul ades de-amurg simptom...
poezie de Ștefan Petrea
Adăugat de Oceanul
Comentează! | Votează! | Copiază!
Să știi, moarte
Să știi, moarte, nu-ți port pică,
Ce-aș putea să am cu tine?
Nu te blestem, care va să zică,
Perturbatoareo de destine.
Tare curios aș fi să știu
De ți-ar muri cineva de-aproape,
Azi inert, ieri clocotind de viu,
Inima nu s-ar smuci să-ți crape?
Nu te bag, moarte, în seamă
Nici ura mea n-o meriți măcar,
Abuziv, continuă a pune vamă,
Să mă-nspăimânți va fi-n zadar
Blestemato, de tine mi-e milă
Că n-ai terminat nici liceul,
Atâta timp cât ești în camarilă
La accidente auto, cu K. G. B.-ul!
parodie de Constantin Ardeleanu, după Grigore Vieru
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Glasul toamnei
Regretele ajunse în cumpăna de gânduri
mă răscolesc adesea cu false povestiri
găsite-n neuitarea ieșită dintre prunduri
când dorurile mute doinesc despre iubiri.
Afară frigul toamnei, venită fără teamă
pe aripa îngustă a unui vânt tăios,
din vara alungată își ia pretinsa vamă
a zilelor senine, întoarse-acum pe dos.
Prin parcurile goale scaieții mor de ciudă
că movul din corole a devenit doar puf,
din care smulge vântul, cu aripa sa nudă,
ciudate șomoioage umplute cu năduf.
La ora insomniei aud cum toamna-mbracă
veșminte reci țesute pe margini de fior,
cu amintiri furate din vara care pleacă,
pe-o cale nevăzută, spre alt tărâm, în zbor.
poezie de Corneliu Neagu din Timp și destin
Adăugat de Corneliu Neagu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Moartea
Nu ți-aș vinde, moarte, viața,
Deși-mi este greu cu ea
Încât mă cuprinde greața,
Dar tu nici nu ceri ceva.
Iei suflarea de pe buze
Și îngheți întregul trup,
Două lumi rămân confuze,
Vorbele se întrerup.
Nu dai consolare, moarte,
Ești un drum lipsit de sens,
Nu ai vămi, nici pașapoarte,
Ești un rău subînțeles.
Pântecul ți-e de țărână,
Gura ca de căpcăun,
Ești atroce și hapsână
Și ai minte de nebun!
[...] Citește tot
poezie de Mioara Anastasiu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Nu știu de ce
Nu știu de ce viața, nu ține mai mult,
Nu știu de ce ața, repede s-a rupt.
Nu știu de ce visul, de-a trăi mai mult,
Invocă Paradisul, ce nu l-am văzut.
Nu știu de ce iubirea, prea repede dispare,
de ce omenirea, dușmănie are.
Nu știu de ce iubirea, apare doar în doi,
Nu știu de ce menirea, prea scurtă-i pentru noi.
Nu știu de ce teama, de lumea neștiută,
Atunci când trecem vama, toți oamenii o uită.
Nu știu de ce, dar cred, că pot trăi de două ori.
În destinul meu mai cred, că pot muri de multe ori.
poezie de Dumitru Delcă (noiembrie 2019)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!
Mereu mi-a plăcut să dorm lângă moarte. Mda, iar ea, până acum cel puțin, a fost destul de blândă și indiferentă. A fost cuminte dar, poate, într-o zi o să se obrăznicească, o să se sălbăticească și o să mă muște ca un câine turbat, așa cum în 2002 îl mușcase o haită de maidanezi pe A. în timp ce se chinuia, bietul, să ajungă la noi în Vamă.
Cristina Nemerovschi în Ani cu alcool și sex
Adăugat de Dreams in Black and White
Comentează! | Votează! | Copiază!
Tablou din cuvinte
pietrele respiră un aer mirositor a veșnicie
cuibăresc în mine păsări cântătoare
multe femei au cerul străpuns de fulgere
iar bărbații își scrijelesc fruntea de stele
numai bătrânii de singurătate, uită ochii departe
și așteaptă nepoții plini de neastâmpăr
să le înmugurească timpul cu întrebări
pământul respiră aerul purificat al morții
anotimpurile s-au înfrățit cu cerul
plouă rar și mult
ninge la fel
călătorii suportă drumurile răscolite de întâmplări
lumina alunecă șchioapă prin gânduri
și desfințează vămile
moartea cade rece
păsările zboară vertical
gândurile ne ademenesc deasupra de nori
iar imperiul făgăduit
s-a întrupat în tăcere
poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu (17 septembrie 2011)
Adăugat de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Rima-nfiptă într-un cui
Plouă crud cu ape tulburi, inocente paranteze
Ancorează-n zbor de fluturi, rime grele-n antiteze,
Un mănunchi de vorbe goale, adunate-ntr-un buchet,
Mă apasă pe vocale și nu pot să fiu poet...
Ce simt azi, ce mă frământă, se va scrie într-o carte,
Despre inima mea frântă, veți citi dup-a mea moarte,
Și n-aș vrea ca să vă doară, nici să mă compătimiți
Nu va fi întâia oară, când vă rog să mai glumiți
Despre ziua cu cafele, despre zâmbete cu dramă,
Colorate cu manele, și stocate într-o ramă,
Poezie fără rimă, sau orice cuvânt nespus
Pot să poarte a mea vină, pentru că nu m-am supus,
Să vă scriu cu pana verde poezii cu rimă snoabă
Într-o lume care pierde toate vorbele-ntr-o boabă,
Pentru că îi este frică să își țipe cu afront
Prea mirabile dorințe moarte-n cui cu vârful bont.
[...] Citește tot
poezie de Marilena Velicu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Doar tu mă înțelegi
Iisus a certat marea, Darius a cerut să fie biciuită,
Eu nu o rog decât să mă lase să o contemplu.
O, de când privesc această mare verde,
Sărată, ca buzele iubitei mele, Annemarie.
La Vama Veche, într-un hamac, am uitat de mine
Și am crezut că sunt o ființă amfibie
Care noaptea se ascunde-n mare,
Iar ziua se întinde pe nisipul fin.
O, lumea-i largă, marea-i boltită dincolo de orizont,
Vapoarele dispar pe curbura verde de apă.
Iubita mea a plecat de mult într-un oraș carbonifer,
Unde și-a găsit un ceferist și stă ascunsă
Într-o gară mică. Așa că fii binecuvântată mare verde,
Doar tu mă înțelegi, doar tu nu mă trădezi
Și mă primești în fiecare an să-ți simt pântecul,
Să fiu parte din tine.
Iar când voi muri să mă așezați pe un rug plutitor,
Să ard cu o flacără albăstrie.
poezie de Mircea Florin Șandru
Adăugat de dory58
Comentează! | Votează! | Copiază!
Roată gigantică e viața
Roată gigantică e viața,
În două clipe se schimbă fașa.
Un râs sardonic, primul simptom,
Ai tetanos, stimate domn.
Toți suntem oarecum tetanici,
ia-l pe Henri Rousseau Vameșul,
ce mai întrebi, ce pezevenghi,
moartea joacă oricând un renghi.
Ah, Doris Lessing, stranie femeie,
Luă ea și Nobălul, de ce să nu-l ieie?
Până și soțul flirta cu ea, ce Everest în mintea sa.
Astăzi eu zac în Kilimandjaro,
Vine avionul ori jaguarul?
Ernie ce e cu tine, de ce?
Ce dor ți-a fost de Champs-Elisee.
Nici pe departe nu scriu poeme,
În patul de-alături frate-meu geme,
Nu pot s-ajut nici un muribund,
Atomii lui în mine pătrund.
Uite, așa înțeleg nemurirea,
[...] Citește tot
poezie de Boris Marian Mehr
Adăugat de Boris Marian Mehr
Comentează! | Votează! | Copiază!
Călugăr
Doamne, fă-mă călugăr
Și cheamă-mă până la tine
Să-ți spun adevărul
Despre marele dezastru pământesc.
Doamne, fă-mă călugăr.
Au fost hăituiți,
Au fost ofensați,
Dar călugării au totuși
O oarecare liberă trecere
La vămile cerului.
Undeva, la Cheia,
Am auzit eu că există
O scară de rășină de brad
Care ajunge până la tine, Doamne,
Lasă-mă să urc și să-ți spun.
Voi găsi-o chiar dacă
Nu e în evidența primăriei din Mâneciu
O voi găsi-o după miros,
[...] Citește tot
poezie celebră de Adrian Păunescu din Poezii (10 decembrie 1983)
Adăugat de MG
Comentează! | Votează! | Copiază!
Pentru a recomanda secțiunea cu Citate despre moarte și vamă, adresa este: