moarte şi vulturi

Amicului F. I

Visuri trecute, uscate flori
Ce-aţi fost viaţa vieţii mele,
Când vă urmam eu, căzânde stele,
Cum ochiul urmă un meteor,

V-aţi dus cu anii-mi, ducu-vă dorul,
Precum cu toamna frunzele trec;
Buza mi-e rece, sufletul sec,
Viaţa mea curge uitând izvorul.

Candel-a ştersei d-argint icoane
A lui Apolon, crezului meu,
Mă topese tainic, însă mereu
De ale patimelor orcane.

Sau ca un nour gonit de vânt,
Alerg pe calea vieţii mele,
O buhă care, ţipând a jele,
Bântuie urma unui mormânt.

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Mihai Eminescu
Adăugat de Ion Untaru
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cea din urmă noapte a lui Mihai cel Mare

Ca un glob de aur luna strălucea
Şi pe-o vale verde oştile dormea;
Dar pe-un vârf de munte stă Mihai la masă
Şi pe dalba-i mână fruntea lui se lasă.
Stă în capul mesei, între căpitani
Şi recheamă dulce tinerii săi ani.
Viaţa noastră trece ca suava rouă
Când speranţa dulce ne surâde nouă.
Astfel astă dată viaţa lor cura;
Cugetele triste nu-i mai turbura;
Luna varsă raze dulci şi argintoase;
Austrul le suflă coamele pletoase;
Căpitanii toarnă prin pahare vin
Şi în sănătatea lui Mihai închin.
Dar Mihai se scoală şi le mulţumeşte
Şi luând paharul astfel le vorbeşte:
— "Nu vă urez viaţă, căpitanii mei!
Dimpotrivă, moarte, iată ce vă cei!
Ce e viaţa noastră în sclavie oare?
Noapte fără stele, ziuă fără soare.

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Dimitrie Bolintineanu din Legende istorice (1865)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poem riscant (după Rumi)

vreau să mor în ochii tăi, iubire
răvăşit de foc mistuitor
spulberându-ţi când o amintire
când amprenta tristului meu dor

vreau să mor în ochii tăi, iubire
ca un vultur, care-n ultimul său zbor
cade ca o piatră peste fire
să renască iar nemuritor

vreau să mor în ochii tăi, iubire
într-un lan de flori ca un fior
să dispar lăsând ca moştenire
un poem la fel nemuritor...

poezie de Iurie Osoianu, după Rumi (21 martie 2019)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Prinţul

Biruitor de lifte şi jivine,
Aşteaptă dârz, la rându-i biruit,
Şi ochii lui, de patru timpuri pline,
Incremeniţi pe zare, n-au dormit.
Pe locul unde şi-a răpus vrăjmaşii,
Iar slava lor tărâna a căzut,
S-au arătat, în urmă, în sânge, paşii
Curteniilor şireţi ce l-au vândut.
Inchis în turnul morţii din poruncă,
Prinţul e-ntreg, dar gândurile-l dor,
Ca nişte vulturi negri ce-şi aruncă
Intre coteţe rotirile lor.
Puterea lui întreagă şi vitează
Ascultă-n noaptea de safir şi lut,
Din depărtare, calul că-i nechează,
Care prin adieri l-a cunoscut.
Şi când îl rod păduchii câteodată
Pe dedesubtul platoşei domneşti,
Prinţul te simte, spada fermecată,
Prinsă de şold, c-ai tremurat şi creşti.

poezie celebră de Tudor Arghezi
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poetul cu un vultur în deget poezie

[chei spre nemurire]

mâna arcaşului
degetul de rubin al vidului
verbul a fi struneşte aprig coarda vieţii
inima ţipă
dezgolită de pleoape

în oasele mele vulturii îşi înghit morţile
cu o foame uscată

priveşte
îndărătul lui
ochiul sferic tatuează zboruri pe văzduhuri ardente

limba mea
pârjoleşte cuvintele

poezie de Maria Elena Chindea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Don Siempre (aruncă în Vas diverse medicamente): Aur potabil... Argint orizontal... Iată apa celor doi fraţi scoasă din soră! Arbore metalic, cer mijlociu! Inima lui Saturn! În casa Soarelui, pe furiş intră Luna, braţ la braţ cu Sulful şi Mercurul... Aceasta nu mai e nuntă, ci adevărată orgie chimică! Câtă nemurire zace în acest grăunte de elixir roşu! Rugina nu va atinge, nici oameni, nici metale! Bolile se ascund… Moartea fuge, speriată de moarte... Piatră animală, pământ adamic. Rouă feminină de martie, rouă bărbătească de septembrie... Iată oul filozofal! Fix şi volatil în aceeaşi cochilie! Trup şi suflet, materie şi spirit... Acum se va porni vârtejul eteric, vântul turbat al sudului. E nevoie de foc! Un fulger, Tată, sau măcar o scânteie divină! Că fără foc, nimicul va fi în veci nimic. Unde v-aţi ascuns, voi, trepăduşi ai lui Prometeu? Foc de roată! Foc filtrat! Foc de reverberaţie. Şapte vulturi abia ţin piept leului dezlănţuit... Ajunge! Lăsaţi focul să se întoarcă la cer, vipere de gheaţă! E ceasul la care nevăzutul prinde contur şi poemul trece în cristal. Aur esenţial, eliberat de zgura cuvintelor! Aerul e rece şi subtil, iar zăpada, mai albă decât ea însăşi. Argint! Argint zburător! Eu ning, eu ning! Eu ning!

replică din piesa de teatru Don Siempre, scenariu de Valeriu Butulescu (2005)
Adăugat de Lucian Velea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Celei mai aproape

De ce-ţi sunt ochii verzi -
Coloarea wagnerianelor motive -
Şi părul negru ca greşeala imaculatelor fecioare?
De ce-ţi sunt buzele pătate de violete trecătoare?
Şi mâinile de ce-ţi sunt albe ca albul tristelor altare
Din Babilon,
Şi din Ninive?

De ce, când plângi,
În plânsu-ţi moare o-ntreagă lume de petale
De trandafiri,
De chiparoase,
De nuferi albi
Şi crizanteme?...
De ce, când plângi,
Cu tine plânge tristeţea blondelor opale,
Iar torţele aprinse-n umbra castelelor medievale
Se sting suflate ca de groaza demoniacelor blesteme?...
De ce, când cânţi,
Cu tine cântă un infinit de armonii

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Ion Minulescu din Romanţe pentru mai târziu (1908)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Monologul vulturului doborât...

-nici săgeata nu mă poate frânge
nici vânzarea pe arginţii de iudă
sufletul doar uneori mai plânge
inima de lacrime e udă...

să mai stau puţin să mai respir
împrejur să mai privesc sfios
necătând la starea de delir
şi ajunul morţii lui Hristos...

şi săgeată asta-n trupul meu
parcă-i cui adânc în palmă Lui
parcă-i un destin ce-l duc mereu
pe un drum demult a nimănui...

cât mai am puteri, am să mai zbor
chiar dacă mai greu şi pustiit
şi săgeată-armă la picior
îmi va fi ca simplu satelit

[...] Citeşte tot

poezie de Iurie Osoianu (26 aprilie 2019)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Brevi finietur

S-a deschis sicriul toamnei
Şi cu aripi largi de vultur
Au pornit în plâns şi geamăt
Aspre, furioase vânturi.

Ţăndări de cristal se-avântă
Pe-o aripă nevăzută...
Săgetând prin goale spaţii,
Tina-n clocot o frământă.
...........................
Ca un gând trecu un fulger,
Scăpărând spre asfinţit;
Ca o viaţă omenească
Se pierdu în infinit.

Şi privind prin geam în noapte,
Îmi trecu un gând în fugă:
,, Pentru ce în fulgerarea-i
Viaţa-mi pare-atât de lungă?''...

poezie clasică de Nicolae Martinescu din Brevi finietur (2002)
Adăugat de Gabriela Genţiana Groza
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

în mine niciun vers nu mai cuvântă
devin celulele năluci
un vultur înspre ele se avântă
tăcerea mea de aripe-o apuci

n-au stelele atâtea cozi
şirag cad florile pe ape
tu-mi sorbi sărutul şi-i înnozi
un pescăruş roindu-şi grape

luminele trase sub zbor
până-n mormântul de-altădată

în tine-i viaţa unde mor
iar moartea se trezeşte înviată.

poezie de Cipriana Tanu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tu, inima cuminte, bland miel prior in soare

Tu, inima cuminte, bland miel prior in soare,
Pe pajiste, sprintar, in primavara noua
Nu cauta sa sorbi lumina din izvoare,
Ci potoleste-ti setea cu boabe mici, de roua.

Tu, gand, hulub rotund cu aripile albe,
Nu bizui sa sfasii inaltul cu vultanii,
Ci zborul jucaus ti-l despleteste-n salbe
Prin preajma casei unde te petrecura anii.

Tu, glas, nu mai cerca sa plangi in limbi de clopot,
Ci, gures ca paraul cand serpui printre flori,
Culege-le mireasma si spune-le in sopot
Povesti cu stele care s-aprind si mor in zori...

poezie celebră de Zaharia Stancu
Adăugat de Sagittarius
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fuga

Fraţi oameni, lăsaţi-mă să respir alături de voi,
Vă spun un basm despre vulturul de munte, un basm moral,
mi-aş pune o grenadă în dreptul inimii să zbor spre voi,
nimeni nu va muri, dimpotrivă, moartea duşmanului este moartea mea,
viaţa prietenului este viaţa mea, iubirea iubitei este iubirea mea,
fuga fericirii este fuga mea, încotro?
Informatorii leproşi s-au ascuns, a venit echinocţiul nebunilor,
Chei oculte nu se mai găsesc nici la vehituri,
Conjuraţia sixtină pune un nud în faţă, fiica Afroditei,
Iluminaţii păstrează secretul Templului antic,
Un vultur însângerat pluteşte deasupra lumii,
Lirica 25 de miligrame capsula poate ucide?
Epileptic răspunde scepticul criticul meu dominator,
Reacţii adverse, cum se păstrează lirica? Ce dureri lecuieşte?
Ce anxietate? ARSURĂ, PULSAŢIE, JUNGHI, CRAMPE,
Furnicături sub inimă.
V-am păcălit, este vorba de doamnele Lyrica şi Doretta.

poezie de Boris Marian Mehr
Adăugat de Boris Marian Mehr
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fluturii albaştri

Mă simt ca un mamut căzut în transă
Împleticit confuz printre printre scaieţi
Jucat la zar de niscai nătăfleţi
Un laitmotiv damnat şi fără şansă.

Din toga răsfirată o agrafă
Cadenţa unui ritm pierdut de mult
Răvăşitor motiv ades ocult,
Un blam pecetluit de o parafă -

Din pocnetul de armă sec şi orb
Sânge fraged picură pe drum
Victime tenebrelor de fum,
Vulturii de piatră vin şi sorb;

Trec prin mine leii şi pantere
Condamnaţi in nuce la migraţii
Împovărate runele de graţii
Şi robii trag întruna la galere

[...] Citeşte tot

poezie de Ion Untaru din manuscris
Adăugat de Ion Untaru
Comentează! | Votează! | Copiază!

Bocet

Somn şi moarte vulturi întunecaţi
Toată noaptea plutiţi deasupra capului meu:
Statuia de aur a Omului
E acoperită cu talazul îngheţat
Al Eternităţii. De acest groaznic recif
Se sfarmă bucăţi purpurii
Şi voci negre jelesc
Peste mare.
Soră a sălbaticei disperări
Iată, se scufundă o navă
Printre stele
Iar chipul nopţii îşi pierde glasul.

poezie clasică de Georg Trakl, traducere de Necula Florin Dănuţ
Adăugat de Baude
Comentează! | Votează! | Copiază!

Jar de nopti destramate

când mi se face dor de morţii mei dragi
îmi ascund lacrimile în apele izvoarelor de munte.
acolo printre mii de vise rătăcite
durerea mea e ca o stea căzătoare.

tatăl meu e paznicul apelor vii,
s-a mutat în legendă lângă ceilalţi Dorneni.
absenţa lui nu doare, nu apasă.
ştiu că în veşnicie cântecul lui
împarte zilele,
destramă nopţile.

apoi nefericirea îmi caută cel mai înalt loc de pe pământ,
de acolo mă aruncă în cel mai nebun zbor
şi înfrunt toate temerile lumii
ca să nu mai fiu niciodată singur.

vulturii înălţimilor mă însoţesc până în locul
din care
nu mă pot întoarce înapoi...

poezie de Eduard Dorneanu (9 septembrie 2011)
Adăugat de Eduard Dorneanu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Catarame

Între da şi nu, mă gândesc la Evtuşenko, aş spune da, optimist,
aş spune nu, mai realist, vibraţiile minciunii sunt puternice,
te lovesc ca o uşă batantă, numai furnicile roşii trec pe dedesupt, marx, engels, lenin, stalin, mao, kim, castro, ş. a.,
plouă cu stele pe morţi, săruturile noastre, iubito, urcă la cer,
vine vulturul să-mi caute ficatul, nu-l mai găseşte, face, scandal,
heil, vultur, e un final.

poezie de Boris Marian Mehr
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eterna pace!

Tăcere mormântală eternă şi feroce:
Încremenit e totul d'al morţii rece duh;
Rigidă, majestatea bazalticelor roce,
Se'nalţă triumfală perzându-se'n văzduh.

Pustiu! Pustiu şi jale! Enormele cratere
Gigantica lor gură o cască monstruos
Dar lava'n al lor pântec, nu fierbe cu putere,
Spre a ţâşni în valuri superb şi tumultos.

Pe culmile abrupte, pe groaznicele piscuri,
Nici apă, nici verdeaţă, nici arbori şi nici flori,
Nici vulturi cari cască tăioasele lor pliscuri,
Sfidând măreţul soare cu ochi fulgerători.

Un pom, imensitatea aridă, nu umbreşte,
Zefirul nu adie cu dulcele-i murmur,
Prin mările uscate un strop nu oglindeşte
Un vid fără de nouri şi fără de azur.

[...] Citeşte tot

poezie de Alexandru Anestin din revista "Orion" (1907)
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sunt înfăşurată în fluturi

Sunt înfăşurată în fluturi şi aripi
ce fâlfâie peste poieni şi gustă din miere
şi bat întorcându-se apoi, ca să moară cu-o zbatere tristă,
dar degeaba aştepţi să scutur pulberi de flori.
O, pentru soare, pentru încinsul, nemăsuratul
soare, pentru cel mai bătrân decât vremea...
Sub piele însă, şi sânge, în măduva mea,
greoi se mişcă vulturi de mare captivi,
cu aripi mari şi cărora niciodată nu le scapă vreo pradă.
Cum v-aţi învolbura pe ape, în furtuna de primăvara?
Cum ar fi ţipătul vostru, când soarele v-ar încinge galbenii ochi?
Zăvorâtă e grota! zăvorâtă e grota!
Şi între gheare vi se chircesc, albind ca florile-n beciuri,
Cele mai intime trestii.

poezie clasică de Karin Boye, traducere de Veronica Porumbacu
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rugă păgână

Îndură-te, părinte, şi dă-ne alt idol!
Frământă iarăşi lutul şi fă-te iarăşi faur!
Din nou pe noi domnească încununat cu laur
Prin codri fără margini sălbaticul centaur
Şi mândrul neam colinde planeta pân' la Pol.

Iar dacă semizeul din ţarină nu-nvie
Şi herghelii fugare din moarte nu se rup,
îmbracă-ne dorinţa, stăpâne, cu alt trup.
Mai bine prăzi de vultur, vânat gonit de lup —
Dar scapă-ne pământul de-a omului urgie.

Tiranul şchiop, copilul maimuţelor, să piară.
Să vie urşii haită prin rariştea de brad,
Încet să-şi mâne zimbrul cirezile la vad,
Şi, stoluri, pe deasupra gheţarilor ce scad,
Condorii să rotească, ţinând în a lor gheară

Mânjit şi plin de sânge pe cel din urmă om.
Tăcerea să sporească pe şesuri ca o mare,

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Ion Pillat
Adăugat de Veronica Şerbănoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iubesc...

urăsc ampla regie a naturii
în nemişcare
când vulturii stau drepţi
cu ochi aţintiţi înspre astre
câinele pământului se stinge
uşor în ninsoarea polară
şi-n somn îmi mor cocorii

urăsc solitudinea

ce măreţie au arborii!
iubesc şi urăsc, iubesc...

poezie de Viorica Iliescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!