monumente şi timp

Ca o reverenţă, frunza

Pregătiri de toamnă şi la mine-n sânge,
şi o greutate simt acum la mers,
cred că-mi face semne frunza ce se frânge,
printr-o reverenţă dinspre univers.

Doamne, vine toamna, parcă-i o dovadă
că-i destulă toamnă s-o aştepte-n noi,
dacă nu le vine ochilor să-şi creadă
că senini din toate sunt numai ei doi.

Ca o reverenţă frunza-n prăbuşire
umerii mi-i umple de un tragic scrum,
triste monumente uită să respire
când se-aude ţipăt de cocor în drum.

Sunt schimbări grozave orşiunde, parcă,
prin tufişe slute - zdrenţe moi de nimb,
cu prilejul vieţii moartea mă încearcă,
toamna-i anotimpul ce devine timp.

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Adrian Păunescu din vol. "Apogeul firii"
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dilios: "Amintiţi-vă de noi!" Cel mai simplu ordin pe care îl poate da un rege. " Amintiţi-vă de ce-am murit!" Pentru că nu a dorit să i se audă ofrande, să i se construiască monumente sau să i se închine balade despre războaie şi curaj. Dorinţa lui nici că se putea să fie mai simplă. "Amintiţi-vă de noi!", mi-a grăit. Aceasta i-a fost dorinţa, şi dacă vreun suflet va trece prin acel loc, în nenumăratele secole ce vor veni, să audă vocile noastre răsunând printre pietrele lipsite de vârstă. "Mergi şi spune-le spartanilor, trecătorule, că aici, prin legea spartană, noi ne odihnim."

replică din filmul artistic 300 - Eroii de la Termopile
Adăugat de Andreea Tanase
Comentează! | Votează! | Copiază!

Câini ai nimănui

Rătăcitori şi neajutoraţi
câini fără vârstă, nume şi dreptate
fiţi întru totul binecuvântaţi
voi, ce dormiţi pe dale îngheţate

Voi, care puneţi semn de carte trist
atîtor nopţi şi zile hăituite
când pliscul unui vultur exorcist
scobeşte ochii unei vechi ursite

Veniţi la uşa mea arareori
cu pieptul rupt şi însetat de milă
stigmatizaţi de arşiţi şi ninsori
firave monumente de argilă

Iar eu mă rog să fie cer de mai
să nu mai tremuraţi în epidaur
căci pentru voi o coajă de mălai
e mai de preţ ca sculele de aur

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Corneliu Vadim Tudor din Saturnalii (1983)
Adăugat de Auditus
Comentează! | Votează! | Copiază!

Amatorii de idolatrie şi căutătorii de monumente exemplare trebuie să fie preveniţi: sunt un om patetic, multicolor (ca să nu spun pestriţ), încercat de o sumedenie de demoni. Dacă am ceva de spus, e tocmai din unghiul complicaţiei mele, al efortului meu zilnic şi al nemulţumirii mele perpetue. Cine - atribuindu-mi perfecţiuni geometrice - e dezamăgit să-mi vadă ridurile, şi-a creat un interlocutor fals şi nu am de gând să încurajez o asemenea anomalie.

Andrei Pleşu în revista "Plai cu boi"
Adăugat de Doina Bumbuţ
Comentează! | Votează! | Copiază!

Petiţie către guvern

Aţi aruncat pe lefegii
În drum cu dame şi copii,
Le-aţi smuls modestul lor dejun,
Le-aţi smuls chiar francul de tutun.

Miniştri cruzi! Mai bine v-aţi
Fi hotărât să suprimaţi
Atâtea mii de sinecuri,
Nu pânea de l-atâtea guri!

Pe nevoiaşii cei infimi
Nu trebuia ca să-i suprimi!
Guvern, pornit pe suprimat,
Ascult-al meu deziderat.

Suprima apa, vil lichid,
Al broaştelor nectar stupid;
Suprimă apa din buget,
Să bem doar bere şi mischet.

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Ion Luca Caragiale
Adăugat de Dan Costinaş
Comentează! | Votează! | Copiază!

în timpul regimului trecut, se vorbea de "Coloana Infinitului". În realitate, această capodoperă s-a numit "Coloana pomenirii fără sfârşit". Monumentul de la Târgu Jiu avea pentru Brâncuşi o conotaţie declarat comemorativă: era dedicat soldaţilor gorjeni care s-au jertfit în Războiul de Întregire a Ţării. Brâncuşi a refuzat orice onorariu pentru această lumânare infinită, ca şi pentru celelalte monumente ridicate la Târgu Jiu: Masa Tăcerii şi Poarta Sărutului.

Calinic Argatu în Pace şi bucurie cu Brâncuşi (2001)
Adăugat de Lucian Velea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Plasa lui Pitagora

Capul meu e adesori un vârtej
Pe aceeaşi punte se întâlnesc
Mieluşeii celor mai nelămurite dorinţi
Şi imboldul întru silabisirea tainicului nadir
Jocuri decolorate de lună
Cu pisici simulând jungla
Un ochi e calm ca un vasistas răsucit spre azur
În celălalt veghează ca într-o închisoare
Nelinişti cu ghiulelele de tălpile însetate de migraţiune
Când ulcere supurează conştiinţa

Oglinzile mă mint
Slovele funie pe măsura gândului
Slove naramze
Slovele sunt o lingură de sânge într-un ocean
Alteori un zâmbet pe un linţoliu cât orizontul

Ce monument corect ar fi o furtună împietrită
Degetele să-l pipăie
Să se frângă maxilarele în delirul muşcăturii

[...] Citeşte tot

poezie clasică de Saşa Pană din Călătorie cu funicularul (1934)
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!

În memoria lacrimilor

În memoria lacrimilor tale,
Am să ridic un monument
Pe malul râului din vale,
Cum ai lăsat în testament.

Ca apa râului vor curge
Şiroi de lacrimi pe obraz.
În apa mării vor ajunge
Formând şi ele un talaz.

Cuvintele adânc săpate
Pe o lespede de piatră,
Vor aminti pe mai departe
Că ai existat odată.

Pe placa de marmură
Voi încrusta numele tău.
Lângă el, o ramură
Să i-o duci lui Dumnezeu.

[...] Citeşte tot

poezie de Dumitru Delcă (decembrie 2013)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Meditaţie

Vara şi-apucă zborul spre ţărmuri depărtate,
Al toamnei dulce soare se pleacă la apus,
Şi galbenele frunze, pe dealuri semănate,
Simţiri deosebite în suflet mi-au adus.

O! cum vremea cu moartea cosesc fără-ncetare!
Cum schimbătoarea lume fugând o rennoiesc!
Câtă nemărginită pun ele depărtare
Între cei din morminte şi acei ce doresc!

Unde atâţi prieteni plăcuţi de tinereţe?
Unde-acele fiinţe cu care am crescut?
Abia ajunşi în vârsta frumoasei dimineţe,
Ca ea făr-a se-ntoarce, ca dânsa au trecut!
...............................
...............................
Ce netedă câmpie! Cum ochiul se uimeşte!
Ce deşărt se arată, ori încotro priveşti!
Întinsa depărtare se pare că uneşte,
Cu ale lumei mărgini, hotarele cereşti.

[...] Citeşte tot

poezie clasică de Grigore Alexandrescu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cioplitori în piatră

Cioplitori în piatră împotrivindu-vă timpului cu marmura şi dalta,
Voi, deja-învinşi în lupta cu uitarea,
Cunoscând bine că stâncile se sfărâmă, cronicile se pierd,
Pătratele literelor romane se erodează-n zăpoare,
Se rod în ploaie, vă hrăniţi cu un soi de cinism. Poetul, la fel,
Îşi construieşte monumentul ca pe o auto-persiflare;
Pentru că omul se va stinge, ţărâna cea voioasă va muri, soarele semeţ
Va ajunge-un biet orb, cu inima neagră:
Însă piatra a dăinuit peste miile de ani, iar gândurile dureroase şi-au găsit
Mierea împăcării în vechi poeme.

poezie de Robinson Jeffers, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Această aşa-zisă Capitală, această aşa-zisă cetate fară nimic de cetate în ea a trăit şi trăieşte într-un veşnic azi fară un ieri, fară un mâine. Nu ştie ce înseamnă "strânge bani albi pentru zile negre!" E un oraş de "ce-am avut şi ce-am pierdut!" Care cum izbuteşte a împrumuta câteva sute de lei se aruncă într-o birjă ori într-un taxiu şi strigă şoferului sau birja­rului: "înainte!... Dă-i drumul înainte, oriunde!" Ce suflet să aibă un asemenea târg şi cetăţenii unui asemenea târg? Urbanism, arhitectură, monumente, muzee?... Simbolul nu e Calea Victoriei, tenia aceasta de stradă lungă-prelungă şi strâmbă, cotită, sucită, corcită, unde toţi îşi vântură o viaţă tot aşa de strâmbă, cotită, sucită, corcită?... Când trec şi îi văd pe toţi, şi mă văd printre dânşii la fel cu dânşii, atunci nu pot suporta oamenii, portul lor, vorba lor, năravurile lor, căci mă recunosc în ei. Îmi stă în gâtlej mâncarea, mi-e coclită gura şi mi-s strepeziţi ochii. Atunci îi urăsc şi-i osândesc şi mi se pare că nu găsesc cuvinte îndestul de grele... Pe urmă mă trezesc iubindu-i cu înduioşare, cum îmi iubesc şi târgul acesta în care am să mor fără a fi trăit ceea ce se cheamă o adevărată viaţă: viaţa!

Cezar Petrescu în Calea Victoriei (1930)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eu fumez tot Mărăşeşti

nu buzunăriţi monumentele nu vă bazaţi pe
inflaţia papagalilor pe conformişti pe frâna
măgarului nu refuzaţi prietenia şoriceilor aciuaţi
în sediul consiliului de miniştri din Antarcdida
nu
plângeţi pentru un pumn de cuie
necesar la coşciugul ambasadorului Curhuie nu

aşteptaţi bunul simţ atomic mărinimia şi alte
cucuie
chiar dacă suntem contemporani cu sfârşitul
lumii chiar
dacă lumea este şi nu e

Nu vă rezemaţi de Tinereţea mea nu buzunăriţi şi
ultima statuie
prieteni
sărutaţi frumos
crucea Libertăţii acolo jos
gâdilaţi rădăcina că vine generosul uriaşul,

[...] Citeşte tot

poezie de Dan David (15 iulie 1980)
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Monumentul Marinei civile din Battery Park

PRIVIŢI!
Un monument interesant.
Despre ce-o fi vorba oare?

Well!
Un om a căzut în apă
Şi-alţi oameni îl scot din mare.

OH!
Hai, grăbiţi-vă, domnişoară,
Mai sunt atâtea de văzut până diseară.

STOP!
Nu-i doar un monument şi-i mai mult de o erată.
E un omagiu adus eroilor necunoscuţi,
Ale căror bărci de salvare la mal n-au ajuns niciodată.

AŞTEPTAŢI!
Mai priviţi o dată şi-o să-i puteţi vedea
Pe eroii îndrăzneţi ai celor şapte mări,

[...] Citeşte tot

poezie de Gloria Flora Nicolich, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poveste sentimentală

Cafeneaua fusese demolată de curând
excavatoarele scoteau fundaţia
femeia de pe macara citea versurile
poetului care stătuse la masa din colţ
cartea ajunsese ferfeniţă
circulând pe tot şantierul
până când managerul general
a sistat lucrările
insistând
ca în locul acela să se ridice
un monument
cărţii aceleia cu file îngălbenite
de care
în timpul lecturilor
un oarecare autor
se pierduse.

poezie de Corneliu Vasile din Aproapele departe (1986)
Adăugat de Corneliu Vasile
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lună plină

[une dernière nuit]

şi dacă ţi-aş spune
ultima noapte acum mâine ultima zi
cu cine petreci

e toamnă
culori se transformă cuvintele pierd
vechi dependenţe te-ajung

şi dacă şi-aş spune
între mâine şi rest doar
un monument
al meu

azi împlinesc 100 sărbătorim e noapte şi cald din lună au ieşit colţi de vampir când toate luminile tac nu-ntreba până la ce gând mai poţi să numeri

poezie de Anca-Iulia Beidac
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Adio la Târgovişte

Culcat pe-aste ruine, sub care adâncită
E gloria străbună şi umbra de eroi,
În linişte, tăcere, văd lumea adormită
Ce uită-n timpul nopţii necazuri şi nevoi.
Dar cine se aude şi ce este ăst sunet?
Ce oameni sau ce armii şi ce repede pas?
Pământul îl clăteşte războinicescul tunet,
Zgomot de taberi, şoapte, trece, vâjâie-un glas...
. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .
Dar unde sunt acestea? S-au dus! Au fost părere.
Căci armele, vitejii şi toate au tăcut.
Aşa orice mărire nemicnicită piere!
A noastră, a Palmirei 1 şi-a Romei a trecut.
Şi pe ţărâna-aceea, de care-odinioară
Se spăimântau tiranii, de frică tremurând,
Al nopţii tâlhar vine şi păsări cobe zboară,
Pe monumente trece păstorul şuierând.
. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .
. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .
Mă scol, mă mut de-aicea; duc pasurile mele,

[...] Citeşte tot

poezie clasică de Grigore Alexandrescu
Adăugat de Doina Bumbuţ
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cântul III

Deşi-împrăştiaţi de fuga cea grăbită
pe câmp, întorşi spre muntele acel
la care-a noastră minte-n veci ne-nvită

eu stetei strâns de ducele fidel,
căci cine-ar fi condus a mea cărare
şi cum era să sui fără de el?

Şi-aşa-mi părea că-şi face-acum mustrare.
O, suflet demn şi nepătat, ce mică
greşeală-ţi face-arsuri aşa de-amare!

Când pripei, care-oricărui act ridică
nobleţea sa, el stavilă i-a pus,
iar spiritu-mi, strâmtat de-avuta frică,

lărgi atenţia ca din sineşi dus,
privii spre muntele, ce-şi face cale
spre cer din ape,-al lumii cel mai sus.

[...] Citeşte tot

cânt de Dante Alighieri din epopea Divina comedie, Purgatoriul, traducere de George Coşbuc
Acest cânt face parte dintr-o serie | Toată seria
Adăugat de Dan Costinaş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Conrad - Cântul al III-lea - Egiptul

Cunoaşteţi voi pământul ce Nilul a născut?
Ce crivăţul cu coama de gheaţă n-a bătut;
În care sub cununa-i se-nalţă palmierul
Şi pare că sprijină cu mândra-i frunte cerul
Aşa ca o columnă de marmur minunat
Ce sprijină un templu cu aur înstelat?
În care dulcea Ibis de zefiri legănată,
În silvele de cactus suspină amorată,
În care zea Isis c-un graţios surâs
În tristele deşerte crea un oasis;
Cunoaşteţi voi Egiptul ce n-are semănare
Cu nici o altă ţară? Loc curios în care
Întunecoasa fiie a vechii Ethiopii
Contrastă cu evrea cu ochii azurii,
Şi palida arabă, cu fruntea visătoare,
Cu copta cu păr negru şi braţe de ninsoare?
Pământ ce fecondează în fiecare lună,
Şi nici un timp n-abate splendida sa cunună!
În care frunza cade sub soarele de foc,
Şi alta vine-ndată de ţine al său loc.

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Dimitrie Bolintineanu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cine-i acela care să nu se simtă mângâiat pentru dispreţul sau nedreptăţile îndurate din partea celor cu dare de mână la gândul că opera sa va răzbate din veac în veac, de la un popor la altul, pentru a se pune stavilă strâmbătăţii şi tiranilor; şi că din întunericul în care a trăit va izbucni o glorie atât de strălucitoare, încât va întuneca fala celor mai mulţi monarhi, ale căror monumente pier înecate în uitare, în pofida linguşitorilor care le înalţă şi le preamăresc?

citat din Bernardin de Saint-Pierre
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Centenarului

Acum de centenar, Marea Unire,
Comemora-vom cutezătoare firi,
Ocean de cronici şi de împlinire,
Moment magnific naţiunii de martiri...

Întâia dată
legat-au pe năframă,
O Basarabie, o dreaptă cu onor,
Apoi a ţintuit cu zel la Ţara Mamă
O Bucovină,
un monument major...
Să fie un întreg
sub cer a-mpreunat
Crişana, Maramureş,
să umple temelia,
O Transilvanie şi-un mândru de Banat
Să vieţuiască toate
sub steag de România...

Credinţa strămoşească, a dacilor moşie,

[...] Citeşte tot

poezie de Vasile Zamolxeanu (29 noiembrie 2018)
Adăugat de Vasile Zamolxeanu
Comentează! | Votează! | Copiază!