muzică şi păuni

Rapsodia neterminată (fabulă)

Moto:
"Chiar acum din crâng venii
Şi c-o veste bună!
Iarăşi e concert, copii;
Merg şi eu, şi tu să vii,
Mergem împreună."
("Concertul primăverii" – G. Coşbuc)

"Cucul, un solist vestit
De printr-alte ţări venit"
Din flaut nu cântă
De când a îmbătrânit,
Altceva-l frământă.

Dirijoarea, dumneaei,
Şefă-n a sa ţară
E chiar pupăza din tei
Nu-l doreşte-n corul ei
Vrea să-l scoat-afară.

[...] Citeşte tot

fabulă de Sever Purcia
Adăugat de Sever Purcia
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cu mâinile la spate

Îmi ţin mânile la spate-n cuminţenie firească
Şi privesc la gura lumii ce-n grimase flecăreşte,
Am în buzunarul minţii strop de-agheazmă, colţ de pască,
Să-mi feresc, de piatră, fruntea când cuvântul mă loveşte.

Bate-un clopot în vecernii, ca o tânguire-n sânge,
Trec cortegii muribunde, răni deschise-n partea stângă,
Un blestem de mamă cântă şi pe umeri îmi ajunge,
Dar nu poate, poezia, nici blestemul să mi-o frângă.

Scot un vers dintre suspine, şi-l aşez în palma-ntinsă,
(Un flămând cerşeşte-o vorbă, dar i-e umbra trecătoare.)
Lumea asta e-o sintagmă dintr-o frază neatinsă
De albastru şi de verde... şi-aşa neatinsă moare.

Eu mi-am pregătit mormântul pe un pat de poezie,
Mai departe de orgolii şi de îmbulzeala lumii,
Undeva la ţărmul mării, unde-mi cântă numai mie
Liturghia pentru moarte, când se sinucid păunii.

poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poem oriental

se făcea că eram nejudecaţi neucişi
tu dervişul nopţii şi al apei
culegând câte o fecioară în fiecare anotimp
şi sădind în loc o tulpină de mirt
eu o poveste pe care îngerul malik
ţi-o murmurase la ureche pe când adormeai
sprijinit de grumazul cămilei cu păr de mătase
căutând pe cerul nopţii
steaua sirius a înţelepciunii
se făcea că eu te aşteptam tu mă visai
că ne întâlneam între tărâmuri şi vârste
tu aveai în mâini boabe de chihlimbar
eu o lăută
tu eşti acela tu eşti aceea
primeşte darul meu alesule
primeşte darul meu aleaso
se făcea că păşeam în livada de rodii
tu îmi prindeai în păr flori de migdal şi de aur
eu te ungeam pe frunte cu smirnă
ce frumos miroase a iasomie şi portocali

[...] Citeşte tot

poezie de Maria Daniela Goea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cântecul păsărilor

Fereastra-i deschisă
dar cerul e gri
deşi a sosit vara promisă
un gând stă la pândă şi-ncearcă a cerşi
întoarcerea la vechea abscisă.
În dezolanta tăcere a străzii
cântecul păsărilor se scurge voios,
sufletul savurează delicioase ambrozii,
nici un picior de om n-atinge caldarâmul bolovănos.
Reci şi-ntunecoase coridoare de spital
îmi revin în memoria scânteioară
din zilele de primăvară pierdute-n aval,
în urma paşilor de căprioară.
Cântul păsărilor s-a oprit...
Personaje în halate albe aleargă,
stare de rău, timpul poprit,
lacrimi obrazuri brăzdează,
paturi precum închisori, suflet băjenărit.
Degete sapă şi inima-mi prind
în bolul cu gheaţă cu grijă o pun,

[...] Citeşte tot

poezie de Doina-Maria Constantin
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Da, putem!

Cred că nu se va uita prea curând
dimineaţa americană
când a învins visul anilor '60,
nimic poetic de altfel,
dar cine îşi va mai aminti
de noaptea cambodgiană
a anilor '70,
nimic poetic de altfel,
nimic poetic de altfel...

Noi sigur nu mai ştim
ce să ne amintim
despre anii '60,
câteva filme,
câteva melodii,
câţiva şi Nichita
Of! Nichita...

Noi sigur nu mai ştim
când să ne amintim

[...] Citeşte tot

poezie de Sorin Oancea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cutia de conservă

E noapte!...
Trag de coadă istoria
şi-mi răspunde cu strigătele înecaţilor: "Mâine, în nu ştim ce inimi, se vor desfăşura preliminariile campionatului mondial de singurătate...!" —
apoi zornăit de chei şi de taine,
şi-n cele din urmă,
şerpoaica sângerează amănunte cu miros aţâţător.

În cerurile abia îndomesticite,
şuţii de buzunare declamă marile poeme antice
şi lumea aleargă pe clapele lumii, sub largile veşminte ale despărţirii, trăgând funiile de sisal ale fricii şi trezind moartea din roadele ei..., moartea din roadele ei!...

Vocea mi-apare în public arzând:
"La colţul străzii, Omul de paie îşi pune inima la punct — o cutie de conservă: «Departe cântă o prăpastie şi nu-i găsesc nici o vină.» Eu, unul, zic să ne naştem când vom avea timp...!"

(Zvonul uşii trece grăbit pe deasupra elementelor cardinale.)

Strig zeii risipiţi prin sufletul meu,
şi-i înmulţesc, şi-i desenez în aer,
închipuindu-mi-i tineri, abia spărgând găoacea:
atât de palizi, cu limbile împleticindu-se

[...] Citeşte tot

poezie de Ancelin Roseti din Împăierea lumii (2004)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Avanpremieră pentru vechiul păcat

[jam-session cu Dorin Cozan]

S.
Tu ştii că iubirea de azi funcţionează
ca o strategie de marketing. Acum, cînd umblu fără grijă
prin lume, vinde-mi o dobitoacă urîtă cu bube
şi arată-mi cît poate fi de frumoasă.

D.
Ea lunecă prin oraş cu inima neagră în braţe,
ca un asteroid trecând linia Paradisului.
I-am privit mâinile, neiubite.
I-am privit gâtul, nemuşcat.
Picioarele, pe care cădeau meteori altădată.
Când s-a oprit troleibuzul, a ridicat ochii din telefon
şi atunci am văzut: era înviată din morţi, precum Lazăr, şi hăituită.
Era scuipată şi lovită cu vorbe, ucisă şi înviată din nou.

[...] Citeşte tot

poezie de Silvia Goteanschii
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

După melci

Dintr-atâţia fraţi mai mari:
Unii morţi,
Alţii plugari;
Dintr-atâţia fraţi mai mici:
Prunci de treabă,
Uzi, peltici,
Numai eu răsad mai rău
(Mai năuc, mai nătărău).
Dintr-atâţia (prin ce har?),
Mă brodisem un hoinar.

Eram mult mai prost pe-atunci...

Când Păresimii, prin lunci,
Răspândeau pietriş de-albine,
Ne părea la toţi mai bine:
Ţânci ursuzi,
Desculţi şi uzi,
Fetişcane
(Cozi plăvane),

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Ion Barbu (1921)
Adăugat de Veronica Şerbănoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu poţi uita bunicii, niciodată...

În memoria învăţătorului
Ion Şerbulescu, din Valea cu Apă - Gorj

În şirul lung de sărbători creştine
Din iarnă, după mândrul Revelion,
Se mai înscrie una – SÂNT - ION –
Şi tandru, gândul zboară către tine...
Bunicul meu! Şi, ca de-atâtea ori,
Cum te păstrez în suflet ca icoană,
Azi, ostenit de-a vremii noastre goană,
Mă-ndrept înspre icoane-n sărbători...

S-a dus în Cer, pe-o rază de lumină,
Bunica noastră, blânda mama Veta,
Înscrisă-n buletin – Elisabeta...
Cu nume şi prestanţă de regină!
Şapte copii, rămaşi sub steaua lor
Să lupte într-a lumii grea vâltoare...
I-ai îndrumat cu drag, pe fiecare -
Părinte tu le-ai fost, şi-nvăţător

[...] Citeşte tot

poezie de Petre Ion Florin Vasilescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cântecul regretului fără sfârşit

Împăratul Chinei râvnea la o frumuseţe care să-i încununeze imperiul,
Dar, deşi era de mulţi ani pe tron, nu i se împlinise această dorinţă.
Între timp, o fetişcană din familia Yang ajunsese la pubertate.
Crescută fiind într-o curte interioară, nimeni nu-i văzuse frumuseţea.
Graţia ei îngerească nu mai putea rămâne ascunsă.
Într-o zi a fost aleasă să ţină companie Împăratului.
Când şi-a întors capul şi a zâmbit, farmecul creat a fost zguduitor,
Eclipsându-le pe toate concubinele celor şase palate.

Era o primăvară timpurie. A fost îmbăiată în Piscina Florilor Pure
Cu apă caldă de izvor, care i-a catifelat şi limpezit cristalul pielii,
Şi, datorită somnolenţei resimţite, o fată a ajutat-o să iasă din piscină.
Revăzând-o, Împăratul a a hotărât să-i fie mireasă. Şi-aşa a început saga.
Părul ei plutind ca norii era prins c-un ac de aur, faţa-i era ca cea a florilor.
Au petrecut noaptea sub acoperişul cald al hibiscuşilor.
S-au trezit cu soarele sus pe cer, regretâd că noaptea a fost prea scurtă.
Începând din acea zi, Împăratul a lipsit la toate audierile curţii.

O răsfăţa tot timpul cu banchete şi petreceri fel de fel,
Era stăpâna zilelor de primăvară şi despotul nopţilor lui.

[...] Citeşte tot

poezie de Bai Juyi, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Scrisoarea

Am tot zis că o să-ţi scriu, dar mereu am amânat,
că am sufletul pustiu şi de gânduri frământat.
N-am să-ţi cer şi nici să-ţi dau, vreau numai să mă asculţi,
c-un prieten vreau să stau că duşmani îmi sunt prea mulţi,
au comportament de turme, umblă cu jalbe şi pâre,
unii-n viaţă lasă urme, alţii mâzgălesc doar dâre,
unii au noroc prea mult, alţii-au ghinion destul,
unul se crede prea cult, altul este prea fudul.
Doar Celui de Sus Îi cer ca să fie Bun şi Drept,
tu să fii plin de mister, eu să fiu mai înţelept,
tu eşti bun, neaoşă-ţi vorba, nu te-neci că ştii înotul,
dar te poartă cum ţi-e vorba, ori vorbeşte cum ţi-e portul,
lasă ura şi mânia, ducă-se-n pustii de-acum,
poţi să-ţi pui în cui mândria că din foc a rămas scrum,
nu te da cocoş de munte, fii păun împărătesc,
uită de patimi mărunte ce gândul îţi iscodesc,
nu vreau să mă cert cu tine, nu mai e timp de-mpăcare,
din greşeli înveţi ce-i bine când suferinţa e mare,
respirăm ce-i poluat, cu-apă chioară ne-mbătăm,
turnăm otravă-n ficat, pe-alţii pretind să-nvăţăm,

[...] Citeşte tot

poezie de Petre Prioteasa
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pe Drumul Mătăsii către Samarkand

PROLOG

Noi care vă-ademenim la drum cu cântece fără pereche
Şi juram că Frumuseţea-n veci trăieşte, deşi crinii mor,
Noi, Poeţii venind dintr-o obârşie nobilă şi veche,
Care cântând ajungem în sufletul oricărui călător,
Ce-am putea oare să-ţi spunem? Poate o poveste minunată
Despre nave, şi stele, şi locurile unde vom regăsi străbunii,
Unde trandafirii amurgului nu se-ofilesc niciodată,
Unde vânturile bat spre vest, iar soarele stă în umbra lunii.
Acolo-întâii regi ai lumii, cu bărbile lor albe, în inele,
Dorm somn dulce prin poieni cu izmă şi izvoare –
Şi-n strânse cercuri pe pieptul lor se-nalţă iedera spre stele.

EPILOG

La poarta Soarelui, Bagdad, în vremurile de demult

NEGUSTORII:
Faceţi loc, suntem cu toţii gata de plecare!

[...] Citeşte tot

poezie de James Elroy Flecker, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Memento mori (Panorama deşertăciunilor)

Turma visurilor mele eu le pasc ca oi de aur,
Când a nopţii întunerec - înstelatul rege maur ­-
Lasă norii lui molateci înfoiaţi în pat ceresc,
Iară luna argintie, ca un palid dulce soare,
Vrăji aduce peste lume printr-a stelelor ninsoare,
Când în straturi luminoase basmele copile cresc.

Mergi, tu, luntre-a vieţii mele, pe-a visării lucii valuri,
Până unde-n ape sfinte se ridică mândre maluri,
Cu dumbrăvi de laur verde şi cu lunci de chiparos,
Unde-n ramurile negre o cântare-n veci suspină,
Unde sfinţii se preîmblă în lungi haine de lumină,
Unde-i moartea cu-aripi negre şi cu chipul ei frumos.

Una-i lumea-nchipuirii cu-a ei visuri fericite,
Alta-i lumea cea aievea, unde cu sudori muncite
Tu încerci a stoarce lapte din a stâncei coaste seci;
Una-i lumea-nchipuirii cu-a ei mândre flori de aur,
Alta unde cerci viaţa s-o-ntocmeşti, precum un faur
Cearc-a da fierului aspru forma cugetării reci.

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Mihai Eminescu (1872)
Adăugat de Ion Untaru
Comentează! | Votează! | Copiază!