nas şi ochi

Creion III

E-o burtă fiecare, îmbrăcată,
Şi burta-ncepe de la beregată,
Subt altă burtă-ntre urechi,
Osînză nouă pe slănini mai vechi.
A treia burtă şi a patra burtă
Făptura lor mai lată decît scurtă
Se poartă în nădragii de la spate
Ca doi dăsagi de mare sănătate.
Sătui şi graşi între flămînzi,
Din ce în ce mai plini şi mai rotunzi.
Cînd toată lumea-i pielea de pe oase
Lor li se fac şi buzele mai groase
Şi pleoapele şi nasul, şi ochii blegi agale,
Intră-n desenul altor animale,
Căci şi surîsul pripăşit pe gură
Nu se mai ţine de figură
Şi parcă rătăceşte nevăzut
Pe zîmbetul mai strîns, de la şezut.

poezie celebră de Tudor Arghezi
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Creion

E-o burtă fiecare, îmbrăcată,
Şi burta-ncepe de la beregată,
Subt altă burtă-ntre urechi,
Osînză nouă pe slănini mai vechi.

A treia burtă şi a patra burtă
Făptura lor mai lată decît scurtă
Se poartă în nădragii de la spate
Ca doi dăsagi de mare sănătate.

Sătui şi graşi între flămînzi,
Din ce în ce mai plini şi mai rotunzi.
Cînd toată lumea-i pielea de pe oase
Lor li se fac şi buzele mai groase.

Şi pleoapele şi nasul, şi ochii blegi agale,
Intră-n desenul altor animale,
Căci şi surîsul pripăşit pe gură
Nu se mai ţine de figură.

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Tudor Arghezi din Versuri, 1980
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vers metafizic

Iată şi ultimul salut. Coboară,
În hăul mării adânci coboară
Acest sicriu înfăşurat în steag
Precum un zbir, cu faţă-acoperită.

Marea-l înghite odată cu nisipul -
Cu nisipul niciodată descoperit
Moale ca lâna, sau poate negru
sau poate încărcat cu o duzină de culori

şi abia acolo - cel mort
Ochii înfundaţi ai celui mort
Vor zări minunăţia noilor lumi:
Plante, plancton, scoici şi lumini.

Ah, ce sfere minunate, fosforice,
Luminoase sfere fosforice!
Ah, frumoasă e această junglă a nopţii
Ah, ce minunat şi măreţ mormânt,

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Stanislaw Grochowiak din Lirică poloneză (1996), traducere de Valeriu Butulescu
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sufletul unora este ca un boboc, gata să se deschidă, să încânte ochii şi nasul, să se minuneze cu ce este bun şi frumos în noi, dar răceala răului din jur îl face să-şi amâne deschiderea.

aforism de Ştefan Mîrzac din Cuvinte cu dor de miez, Suflet (2016)
Adăugat de Ştefan Mîrzac
Comentează! | Votează! | Copiază!

Reconciliere

Activiştilor de partid

Ne ciondănim
dar nu ne mai luăm gâtul
Ascultaţi ce vă aud urechile
priviţi ceea ce vă văd ochii
adulmecaţi ce vă miroase nasul
Mai bine ticălos
decât otreapă
Lumea e făcută din de toate
Există bordele debordante
şi implicit o lume de bordele
Există de asemenea angoase
şi implicit o lume de angoase
şi de bordeluri straşnic angoasante
Există miriade de mondeni
şi implicit o lume zis mondenă
făcută din bordele "a la mode"
Există şi bordele colective
priviţi buzele cărnoase

[...] Citeşte tot

poezie de George Astaloş din Retorice (1958)
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Toate cele cinci simţuri

Ochii mei sunt însetaţi de ochii ei;
Urechile mele sunt însetate de glasul ei;
Nasul meu e însetat de mireasma ei;
Gura mea e însetată de dulceaţa gurii ei;
Trupul meu e însetat de trupul ei.

poezie de George Budoi din Poezii (23 ianuarie 2019)
Adăugat de George Budoi
Comentează! | Votează! | Copiază!

La dumneata

Chipul meu îmi pare cunoscut
Dar nu-mi amintesc de unde.

Nu cumva eşti tu
Cel cu care-am râs
Într-o viaţă,
Lipindu-ne nasul de sufletul lumii
Ca de-o vitrină?

Ai un rid pe frunte
Care-mi aminteşte de-o istorie
Modernă şi contemporană.

Ochii aceştia i-am văzut, dacă nu mă înşel,
Mirându-se pe nişte lucruri obişnuite,
Pe tristeţe, pe noapte, pe spaimă.

Ai vreo rudă, o mână, un gând,
Vreo sprânceană, cam aşa ceva,
În soare

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Marin Sorescu din Tinereţea lui Don Quijote
Adăugat de Eva
Comentează! | Votează! | Copiază!

Unde-s ochelarii?

Bunicuţa-i supărată,
Că de-un ceas întreg tot cată:
Cată-ncolo, cată-ncoace,
Ochelarii nu-s şi pace!

I-a cătat pe sub saltele,
Şi-n papuci, şi-n ciuboţele,
Pe sub perne, pe sub oale,
Pân' n-a mai putut de şale!

A mai stat, a mai oftat,
Iar s-a pus pe căutat!
Stă şi-aprinde-o lumânare:
Unde să-i mai cate, oare?
Nu-s în raft, nu-s în cutie,
Poate-or fi-n bucătărie...

Răscoleşte pe subt scară
Şi pe poliţă-n cămară,
În cuptor, pe soba sus,

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Otilia Cazimir
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mezinul se vâră iute în horn şi, sprijinit cu picioarele de prichici şi cu nasul de funingine, tace ca peştele şi tremură ca varga de frică. Dar frica-i din rai, sărmana! Asemene cel mijlociu, tuşti! iute sub un chersin: se-nghemuieşte amlo cum poate, tace ca pământul şi-i tremură carnea pe dânsul de frică: Fuga-i ruşinoasă, da-i sănătoasă!... Însă cel mare se dă după uşă şi - să tragă, să nu tragă? - în sfârşit, trage zăvorul... Când iaca!... ce să vadă? Ş-apoi mai are când vedea?... căci lupului îi scăpărau ochii şi-i sfârâia gâtlejul de flămând ce era. Şi, nici una, nici două, haţ! pe ied de gât, îi rătează capul pe loc şi-l mănâncă aşa de iute şi cu aşa poftă, de-ţi părea că nici pe-o măsea n-are ce pune. Apoi se linge frumuşel pe bot şi începe a se învârti prin casă cu neastâmpăr...

Ion Creangă în Capra cu trei iezi
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tot astfel a trebuit să gândesc şi despre părinţii mei. Ei spun că eu sunt copilul lor şi că aş fi ca ei. Dar chiar dacă trebuie să îi iubesc sunt pentru ei un om străin pe care nu-l pot înţelege. Şi ceea ce este esenţial la mine şi poate fi tocmai esenţa sufletului meu, ei consideră că e neimportant şi atribuie acest ceva tinereţii sau toanelor mele. Şi cu toate acestea ţin la mine şi mi-ar face cu dragă inimă tot binele din lume. Un tată îi poate da copilului său nasul şi ochii şi chiar şi mintea drept moştenire, dar nu şi sufletul. Acesta e nou odată cu fiecare om

Hermann Hesse în Knulp
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vorbesc

vorbesc in gând cu mine insămi
vorbesc cu fulgii care cad
vorbesc cu vântul ce adie
şoptind in cetina de brad!

vorbesc cu iarna ce-mi ingheaţă
obrajii.. nasul... gâtul tot...
deşi eşarfa de matasă
e-nfăşurată strâns cu nod!

dar paşii mei ca altădată...
nu vor să calce apăsat
tu mi-eşti o sora dragă iarnă
cu tine-n gând... m-am impăcat!

doar soarele ce se ascunde
de ochii mei cu ochelari
imi spune că-n curând apune
si noaptea-i pânză peste ani!

poezie de Doina Bonescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cele treizeci de condiţii pe care trebuie să le îndeplinească o femeie ca să fie frumoasă cu adevărat

Ea trebuie să aibă:
Trei lucruri albe: pielea, dinţii şi mâinile.
Trei negre: ochii, genele şi sprâncenele.
Trei roşii: buzele, obrajii şi unghiile.
Trei lungi: corpul, părul şi mâinile.
Trei scurte: dinţii, urechile şi picioarele.
Trei largi: pieptul, fruntea şi locul dintre sprâncene.
Trei strâmte: gura, talia şi ce-i mai jos.
Trei groase: braţele, coapsele şi pulpele.
Trei subţiri: degetele, părul şi buzele.
Trei mici: sânul, nasul şi capul.

poezie clasică de Brantome din Vieţile doamnelor galante
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Delir

Am febră, iubito, mă tem c-am să mor
Şi cine-ţi va spune poveştile seara
Şi cine şopti-ţi-va cuvinte de dor
În patul cel moale şi iarna şi vara?

Am febră, iubito, mă tem că mă duc,
Şi cine-o să-ţi mângâie părul şi sânii
Şi cine-o să-ţi pupe curbatul năsuc
La care mă-nchin ca la idoli păgânii?

Am febră, iubito, mă tem că dispar
Şi cine-o să-ţi bucure serile ochii
Şi cine-o să geamă, rupându-ţi, barbar,
Cu sete, şi ultimii nasturi la rochii?

Am febră, iubito, dispar în neant
Şi ştiu că-i retorică fraza cu cine,
Că nu-ţi va fi greu să-ţi găseşti un amant
Să-ţi stea la picioare mai mult decât mine.

poezie de Petru Ioan Gârda
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

M-am oprit

lângă tine te-ai oprit
era o minune
un
vis când vânam amândoi
greieri care suflau tuş
ne dăruiam flori refuzate
de
pluş de culoarea ochilor tăi
te-ai oprit lângă noi
făceai nazuri cu nasul
în
batistă când plângeai
după motănelul de cerneală

poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Bătrânul Costa, mărunt, slab şi cocoşat, cu părul lung şi rar, căzut pe faţa pe care i-o acoperea în parte, avea ochii negri şi vioi, un nas mare, coroiat, semăna cu un vrăjitor. Andrada îl privea atentă, omuleţul era tare straniu, învăţase foarte multe de la el.

Viorica Hagianu în Vocea fetei de piatră
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iarna

Întârzie de-o lună,
la întâlnire iarna
şi îi pândesc zăpada
înghesuit în beci,
acolo unde-n umbră
bolboroseşte vinul
şi Sfântu-mi dă dispensă
la chefuieli pe veci;

o mai astept o lună
până termin butoiul
şi până când iubito
la altul o să pleci,
lăsându-mă drept pradă
copiilor zanatici
cu ochii de mătase
şi picioruţe reci

şi-apoi din resemnarea
întinderilor albe

[...] Citeşte tot

poezie de Cristian Vasiliu
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!

Şi după ce-i tăie uscăturile şi îi luă omizile, culese trei merişoare ca cele din rai şi se întoarse înapoi. Ajungând în pădure, dete pe la zâna. Aceasta cum îl văzu, îl priimii cu bucurie, îl puse într-o cămară să se odihnească niţel, şi până una, alta, îi schimbă merele şi îi puse altele în locul lor. Când se sculă voinicul, se grăbi a se întoarce la mă-sa cu slujba făcută. Luă deci merele şi porni. În vremea aceasta, procletul de zmeu se linguşea pe lângă mama băiatului şi, cu ispite şi cu marghiolii, umbla să o dea în cap să se planisească lui. Ea, biet, nu ştia unde bate diavolul de zmeu. Nu cunoştea la sufletul ei ce sunt ispitele şi cursele dragostei, şi prin urmare nu da nas spurcatului să se întinză. Ea ştia una şi bună: se topea de dor după fiul său, după părinţii ei şi după ţara în care se născuse. Când o căutai, era cu ochii scăldaţi în lacrămi. Cum văzu pe fiu-său, săltă de bucurie. I se păru a înviora olecuţă. Mâncă din merişoarele ce-i aduse, şi i se păru bune. După ce mai trecu, ea căzu iarăşi în piroteala de mai-nainte.

Petre Ispirescu în Voinicul cel fără de tată
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

Privind atent figura ta
Îmi aminteşte de ceva:
Semeni la gură, ochi şi nas
Cu un "desen" de Şt. Popas.

epigramă de Gheorghe Luchian D'Aquila (3 decembrie 2010)
Adăugat de Gheorghe Luchian D'Aquila
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rocky: Cea mai rea parte a boxatului e dimineaţa următoare. În dimineaţa de după o luptă nu eşti nimic altceva decât o mare rană, dacă ştii ce vreau să spun... Uneori am peste tot dureri. Îmi vine să chem un taxi să mă ducă din pat până la baie... Părul doare, ochii dor, faţa îţi e toată terminată, mâinile sunt umflate... Uită-te la faţa mea, 64 de meciuri. Uită-te la nasul ăsta. Îl vezi? În 64 de lupte, nasul ăsta nu a fost niciodată spart. Au fost unii care l-au atacat, l-au răsucit, l-au lovit... Niciodată spart. Sunt mândru de asta. E ceva rar.
Adrian: Atunci, dacă te doare, de ce faci asta?
Rocky: Tu de ce crezi?
Adrian: Pentru că... (Se opreşte.)... nu ştii să cânţi sau să dansezi.
Rocky: Da, ceva de genul ăsta.

replici din filmul artistic Rocky, scenariu de Sylvester Stallone
Adăugat de Nicoleta Mitrofan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Şi astfel, unul câte unul, se cărară pe la casele lor de la curtea acestui împărat, şi-i lăsară fetele în plata Domnului; căci nimeni nu mai voia să-şi piarză sufletul pentru un cap de muiere. Însuşi împăratul fu coprins de spaimă, cum de să piară aşa junii ce voiau să-i pândească fetele, şi nu mai cuteza să îndemne pe nimeni. Împăratul era nevoit să cumpere mereu pe fiecare zi câte douăsprezece perechi de conduri, şi intrase la grije că o să-i îmbătrânească fetele în vatră şi o să împletească cosiţa albă, fără să puie pirostriile în cap. Argatul de la grădinărie îşi împlinea slujba cum ştia el în legea lui. Şi domniţele erau mulţumite de mănuchele de flori ce li le da argatul, şi grădinarul de lucrul lui. El, când da florile domniţelor, nici nu-şi ridica ochii asupra lor; dară când da florile fetei celei mici, nu ştiu de ce, că se roşea ca un bujor, şi-i tâcâia inima, de sta să-i sară din piept afară. Fata băgă de seamă aceasta, însă crezu că flăcăul este ruşinos şi d-aia se face aşa de roşu când vine înaintea lor. Azi aşa, mâine aşa, el vedea că nu e de nasul lui o aşa bucăţică. Dară ce-i faci inimei? Ea îi da brânci şi lui, bat-o pustia! şi ar fi voit să se puie şi el la pândă, şi apoi se gândea şi la păţaniile celor ce păzise înaintea lui.

Petre Ispirescu în Cele douăsprezece fete de împărat şi palatul cel fermecat
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!