noapte şi păr blond

Nopţi tandre

În trupul nopţilor mele se odihnesc:
lăstunii de stâncă,
râuri ce trec prin memorie,
fluturi de zăpadă.

Mă ning pe la tâmple;
cuvintele sfătoase ale amiezii,
culegătorii de venin.

Respiri prin plămânii mei, gura ta
împarte surâs
raze sărutând.

Soarele înălţat
îşi face cuib în părul bălai,
îl umple cu pui
şi-aşteaptă să zboare.

O toamnă tandră se apropie...

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dedicaţie

Ai părul de aur pur
Lan de grâu, raze de soare
Dac-ai fi a mea îţi jur
Te-aş ocroti ca pe o floare.

Ochi albaştri de azur
Cu priviri galeşe, dulci
Cum aş face să ţi-i fur
Seara când mergi să te culci.

Şi mijlocul de furnică
Aş vrea în braţe să îl strâng
Însă îmi e tare frică
Să nu cumva să ţi-l frâng.

Dar zadarnic îndrăznesc
Să gândesc aşa departe
Că tot eu mă răzgândesc...
Îmi fac iluzii deşarte.

[...] Citeşte tot

poezie de Gheorghe Ionescu din Picături de rouă (2005)
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sculată din patul ei, împărăteasa se aruncă pe treptele de piatră a unei bolte în zid, în care veghea, deasupra unei candele fumegânde, icoana îmbrăcată în argint a Maicii durerilor. Înduplecată de rugăciunile împărătesei îngenuncheate, pleoapele icoanei reci se umeziră şi o lacrimă curse din ochiul cel negru al mamei lui Dumnezeu. Împărăteasa se ridică în toată măreaţa ei statură, atinse cu buza ei seacă lacrima cea rece şi o supse în adâncul sufletului său. Din momentul acela ea purcese îngreunată. Trecu o lună, trecură două, trecură nouă, şi împărăteasa făcu un fecior alb ca spuma laptelui, cu părul bălai ca razele lunii. Împăratul surâse, soarele surâse şi el în înfocata lui împărăţie, chiar stătu pe loc, încât trei zile n-a fost noapte, ci numai senin şi veselie, — vinul curgea din butii sparte şi chiotele despicau bolta cerului.

Mihai Eminescu în Făt-Frumos din lacrimă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În templul liniştii

În sfeşnicele vechi de-aramă
Descresc trei lumânări de ceară -
Descresc ca nopţile spre vară.
Şi-n sfeşnicele vechi de-aramă
Trei flăcări parcă se destramă
În fire lungi de foc ce cresc
Din lumânări până-n tavan
Şi scriu verseturi din Coran
De-a lungul templului turcesc...

Trei credincioşi desculţi se-nclină
Proptindu-şi frunţile-n covor -
Şi parcă-s trei bolnavi ce mor...
Trei credincioşi desculţi se-nclină,
Şi-n simfonia de lumină
Ce-şi plimbă petele pe geamuri -
Când verzi, când purpure, când blonde -
Par trei corăbii vagabonde
Ce-adorm în legănări de valuri...

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Ion Minulescu din Viaţa literară şi artistică, I, nr. 8 (4 martie 1907)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Albăstrelele

Printre galbenele spice albăstrele mândre cresc
Şi-n a dimineţii farmec soarele cu drag privesc;
Fermecaţi de-a lor privire şi cuprinşi de-un tainic dor,
Mii de fluturi pe câmpie s-au lăsat din al lor zbor.

Prin frunzişul des şi verde se aud frumoase cânturi
Fluturaşii stau şi-ascultă legănaţi de blonde vânturi
Lângă flori o zi de vară o petrec în desfătări
Şi-a lor dragoste de-o clipă ei le-o spun prin sărutări!

Însă iată, noaptea vine cu-a ei ceasuri de tăcere;
Fluturaşii cu-a lor jocuri s-au tot dus ca ş-o părere,
Păsările nu mai cântă şi fumoasele-albăstrele,
Dup-o zi de fericire, rămân iaraşi singurele.

poezie clasică de Veronica Micle
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ai rămas

draga mea blondă din
întunericul primejdios
aproape un film horror
cu monştri întruchipaţi
în laboratorul
minţii
care s-a obişnuit să mintă
şi să-şi creeze propriile
imagini de coşmar
într-o noapte lipsită de culoare

poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Răspunsul unei comete

Regret că mă-ntrerupi din cale
Cu interview-ul dumitale.
Dar iată, mă opresc o clipă
Să-ţi dau răspunsul meu în pripă.

V-am salutat o dată sfera
Acum vreo zece mii de ani
Când astronomii de pe Terra
Erau de-abia orangutani.
(Flammarion era gorilă
Si bietul Newton diplodoc.
Camil era de-abia cămilă
Iar Duică... nu era de loc!
El de-abia azi când scrie proză
Se află în metamorfoză
Şi se transformă tare greu:
Aspiră-acum la cimpanzeu.)

De-atunci, prin negrele stihii,
În noaptea largă şi profundă,

[...] Citeşte tot

poezie celebră de George Topîrceanu
Adăugat de Sagittarius
Comentează! | Votează! | Copiază!

În decolteul verii

Aici pieptul îl desfaci şi-l sprijini cu muntele în aer
cerul ciufulit de păsări e cu frunzele prin pomi
presărate în iarbă stelele margheritelor sunt
iar pietrele tari trec desculţe gârlele.

Îţi iubeşti, ca fiecare, logodnica blondă din visul treaz
noaptea în havuze schimbă ceasul în cleştare
pădurea e cu copacii ei, luna intră ca un cneaz
îmi plac în minutul acesta de frunze, cuvintele
tale verzi
fuga mâinilor albe
ca rândunică ochiul în azur îl pierzi
şi la un pas lângă tine, excursioniştii cu frânghii
cad fără niciun folos în prăpăstii

Câmpul înnoptează în botul cu pluş ud al vitelor
cangurii ne privesc din punctul lor de vedere
stelele se cern prin tremurarea-n aer a sitelor
vântul s-a zburlit în brazi ca un ied
şi pădurea se întoarce zornăindu-şi plopii în amurg

[...] Citeşte tot

poezie clasică de Stephan Roll din Poeme în aer liber (1929)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cu morţii

Cu viii nu mai am de-a face
Demult,
Şi foarte des, când totul tace,
Chemând pe morţi, ce dorm în pace,
I-ascult.

Din gropi ei vin şi mă-nconjoară,
Ei vin.
Când liliacu-n noapte zboară,
Când dealu-n umbră se-nfăsoară
Deplin.

Din lumea lor necunoscută,
Răsar,
Şi când şoptesc cu voce mută
Poema cea nepricepută
Tresar.

Îi simt pe loc ce au să vie,
Căci sunt

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Alexandru Macedonski
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Basmul ce i l-aş spune ei

O, dă-mi arpa de aramă
Şi mi-o pune-n braţul stâng.
Ochii tăi se plec cu teamă,
Tu roşeşti -- glasu-mi te cheamă,
Coardele încet te plâng!
Vino dar, palidă zână,
Pune faţa pe-al meu piept;
Gâtul tău pe braţu-mi drept,
Tu, a ochilor lumină,
Mă iubeşti, tu? Spune drept!

Mă iubeşti! Surâzi şireată
Şi âţi pleci ochii în jos
O, lumină prea curată,
De-ai cunoaşte vre odată
Sufletul meu dureros;
De ai şti, palide înger,
Cât de mult te iubesc eu,
Câte nopţi de-amar şi rău
Am vegheat zdrobit de plângeri,

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Mihai Eminescu (1870)
Adăugat de Ion Untaru
Comentează! | Votează! | Copiază!

Venere şi madonă

Ideal pierdut în noaptea unei lumi ce nu mai este,
Lume ce gândea în basme şi vorbea în poezii,
O! te văd, te-aud, te cuget, tânără şi dulce veste
Dintr-un cer cu alte stele, cu-alte raiuri, cu alţi zei.

Venere, marmură caldă, ochi de piatră ce scânteie,
Braţ molatic ca gândirea unui împărat poet,
Tu ai fost divinizarea frumuseţii de femeie,
A femeiei, ce şi astăzi tot frumoasă o revăd.

Rafael, pierdut în visuri ca-ntr-o noapte înstelată,
Sufletu-mbătat de raze şi d-eterne primăveri,
Te-a văzut şi-a visat raiul cu grădini îmbălsămate,
Te-a văzut plutind regină pintre îngerii din cer

Şi-a creat pe pânza goală pe Madona dumnezeie,
Cu diademă de stele, cu surâsul blând, vergin,
Faţa pală-n raze blonde, chip de înger, dar femeie,
Căci femeia-i prototipul îngerilor din senin.

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Mihai Eminescu (1870)
Adăugat de Ion Untaru
Comentează! | Votează! | Copiază!

Noaptea

Când seara se lasă
noaptea îşi ia pijamalele
ascunzându-se după lumina lunii
unde adoarme cu ochii înstelaţi
până dimineaţă
când
mângâiată de pletele aurii
ale soarelui se trezeşte
să dea deşteptarea
unei noi zile...

poezie de Viorel Vintila
Adăugat de Viorel Vintila
Comentează! | Votează! | Copiază!

Acum însă geograful, indiferent de ora târzie, era decis să treacă pe la Adela, s-o mai vadă, altfel cine ştie când va mai avea această ocazie? Iar să plece în misiune fără a mai avea ocazia să-i vadă mutrişoara bălaie, măcar o dată, fie şi în negura nopţii, nu dorea...

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un dulău lătră gros, hodorogit, între căpiţele de fân, vulpea strănută, înveselită parcă de răguşeala duşmanului ei, se răsuci şi dispăru în josul malului.
"Am scăpa-o se necăji Ene Lelea, dar mâine seară stau la pândă." Auzi ţipătul prelung şi straniu al unei păsări poposite în vărsătura Buzăului şi se-nfioră. Sângele-i goni spre inimă, într-o zvârcolire dureroasă care se risipi în toate fibrele trupului, tulburătoare.
Pe urmă se simţi uşor şi dogorând şi-i veni să râdă. Dinţii îi luciră sub mustaţa blondă, albi ca şi capacul tabacherii pe care-o învârtea uitat în mâini. Îi pătrunsese brusc o veselie neînţeleasă ca după o noapte de somn bun, şi porni să dea ocol curţii tăvălite în văpaia lunii, cu miile de lucruri care altădată nu atrăgeau luarea-aminte prin nimic, iar acum se impuneau ochiului, învăluite, într-un farmec aparte, duios, uimind sufletul şi chemându-te să te apleci asupra lor, să le mângâi. Străbătu aria de-a curmezişul, fără o ţintă precisă şi auzind gălăgie în şopronul unde fierbea cazanul de ţuică, se opri în dosul uşii vechi, afumate şi aruncă o privire înăuntru printre două stinghii rupte.

Fănuş Neagu în În văpaia lunii (1971)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu vreau să scap de muze...

de muze nici nu vreau să scap,
poate să fie blondă, brună,
poate a fi o frunză din copac
sau floarea înflorită lină
sau poate fi noaptea fugară,
cu luna tristă luminând
sau poate visul nopţilor de vară
sau cine ştie... chiar şi-un gând

îmi este muză muntele şi marea
şi norii alergând pufoşi,
îmi este muză dimineaţa, seara
şi greierii îmi sunt cei luminoşi
şi totul poate să îmbrace haina,
această haină, muză stea,
când scriu un rând, îmi este cum e toamna,
din rădăcina ei... sunt muza mea

poezie de Radu Mihăilescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Moş Ene

De când noaptea s-a lăsat
Mă cuprinde-o dulce lene
Nu mai e mişcare-n sat
Somnul cade peste gene.

De pe deal luna bălaie
Urcând pe boltă alene
Varsă peste noi văpaie
Somnul lunecă pe gene.

Făcliile nopţii se-aprind
Umbre se resfir în trene
Gândurile mă cuprind
Somnul s-aşază pe gene.

Şi zefirul zburdă lin
Peste dealuri şi poiene
Totul e de farmec plin
Somnul picură pe gene.

[...] Citeşte tot

poezie de Gheorghe Ionescu din Picături de rouă (2005)
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Te-am iubit, Attis, acum mult, mult timp (Sappho XXIII)

Te-am iubit, Attis, acum mult, mult timp,
Când pe vaste păşuni însorite
Erau încărcaţi de floare oleandrii cei mari,
Iar noi adeseori, la căderea amurgului,
Hoinăream împreună pe lângă izvoare de-argint,
Când teaca frunzelor de iarbă erau umedă de rouă
Şi purpura devenea ceaţă-n lumina tot mai palidă-a serii.

Bucuria şi tristeţea pe care le-am cunoscut auzindu-ţi vocea
Şi splendoarea superbă a iubirii –
Singurătatea care-întristează pustiul
Şi dulceaţa cuvintelor care-l face durabil.
Amarul dorului şi acuitatea dorinţei,
Tovărăşia aceea înţelegătoare prin zile liniştite,
Prin ampla şi leneşa frumuseţe a lumii;
Şi o inefabilă, bucuroasă eliberare
În templul nopţii prea-sfinte.

O, Attis, cât te-am iubit acum mult, mult timp,
În vara aceea bălaie şi perisabilă la malul mării!

[...] Citeşte tot

poezie de Bliss Carman, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Armonii, de vară...

A căzut Vara pe plai,
Mândră ca un prinţ bălai,
Călare pe-un cal de foc,
S-aducă lumii noroc
Şi belşug în holde bune,
Pentru bucurie în lume.

A căzut Vara-n câmpie
Şi-a pus florile pe ie
Şi-n cosiţe împletite,
Cosânzene fericite
Stau la rând să se mărite,
Pentru vise împlinite.

A căzut Vara cu dor,
Peste ape de izvor,
Limpezi ochi ca de fecioară,
Să-i iubeşti, dorul să-ţi piară,
Să-ţi adapi setea râvnită,
Lângă draga fericită.

[...] Citeşte tot

poezie de Valeria Mahok (10 august 2018)
Adăugat de Valeria Mahok
Comentează! | Votează! | Copiază!

Elegia domestică

Tu, care-mi intri-n casă cu toamna fumurie,
Cu ziua ce se duce
Şi noaptea ce-o să vie,
În casa mea fii binevenită...

Iată-mi casa!

Întoarce doar butonul electric din perete
Şi-mprieteneşte-ţi ochii cu tot ce poţi vedea,
Căci casa mea e-ntreagă, de-acum, şi casa ta...
Fii prietenă şi soră cu hall-ul şi terasa,
Cu treptele ce urcă sub rustice covoare
Spre sala de mâncare
Şi-odaia de culcare,
Cu sfinţii din icoane şi morţii din portrete,
Cu câinele, ce-ţi linge manşonul de-astrahan,
Şi cu pisica albă, ce toarce pe divan...

Opreşte-ţi apoi ochii pe frunzele de laur
În care se-ncadrează, sanctificând decorul,

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Ion Minulescu din Gândirea, II, nr. 8 (20 noiembrie 1922)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când se duceau amândouă fetele în sat la şezătoare seara, fata moşneagului nu se încurca, ci torcea câte-un ciur plin de fuse; iar fata babei îndruga şi ea cu mare ce câte-un fus; şi apoi, când veneau amândouă fetele acasă noaptea târziu, fata babei sărea iute peste pârlaz şi zicea fetei moşneagului să-i dea ciurul cu fusele, ca să-l ţie până va sări şi ea. Atunci fata babei, vicleană cum era, lua ciurul şi fuga în casă la babă şi la moşneag, spunând că ea a tors acele fuse. În zadar fata moşneagului spunea în urmă că acela este lucrul mâinilor sale; căci îndată o apucau de obraz baba şi cu fiică-sa şi trebuia numaidecât să rămâie pe-a lor. Când veneau duminica şi sărbătorile, fata babei era împopoţată şi netezită pe cap, de parc-o linseseră viţeii. Nu era joc, nu era clacă în sat la care să nu se ducă fata babei, iar fata moşneagului era oprită cu asprime de la toate aceste. Ş-apoi, când venea moşneagul de pe unde era dus, gura babei umbla cum umblă meliţa; că fata lui nu ascultă, că-i uşernică, că-i leneşă, că-i soi rău... că-i laie, că-i bălaie; şi că s-o alunge de la casă; s-o trimită la slujbă unde ştie, că nu-i de chip s-o mai ţie; pentru că poate să înnărăvească şi pe fata ei.

Ion Creangă în Fata babei şi fata moşneagului
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!