Citate despre noapte și papagali, pagina 2
Textele de mai jos conțin referiri la noapte și papagali, dar cu o relevanță mică.
Bate vântul ploaia
bate vântul ploaia, lăcrimează duzii
invocăm orbește harurile muzii
de o vreme-ncoace ninge și ne plouă
pe umerii goi trandafiri de rouă
câte din principii nu ni ne supun
nod marinăresc, frânghie și săpun
de la papagali până la egrete
noi suntem experți în a da rețete
bune pentru alții, bune pentru toți
de la Arhimede până la iloți;
noi am spart tipare, noi am spart oglinzi
umbrele pe care nu poți să le prinzi
regimente stranii puse sub umbrele
lumea ce se umple noaptea de sechele
cine pentru toate poartă oare vina
medicul formal scumpește formalina
media din care nimeni nu ne scoate
medi-ana trage ponoasele toate
nimeni nu ne vede când muncim pe brânci
să urcăm orbește mările pe stânci:
[...] Citește tot
poezie de Ion Untaru din manuscris
Adăugat de Ion Untaru
Comentează! | Votează! | Copiază!
Un enorm pas în gol
Un enorm pas în gol și-n salvatoare ficțiune
Este demersul meu, spunea profesorul
scârțâind din pantofii noi-nouți,
atenție, fără personanțele inconștientului
viața ar câștiga, probabil, precizie și luciditate,
profesorul se aplecă să ajute un bătrân să urce pe trotuar,
să zgârii neantul cu unghia stiloului nu e o treabă de lepădat,
dar infinit mai frumos este să umbli ca Ioan Botezătorul
pe o umbră de pământ, sub un cer ce coboară
din stea în stea cu sunet de arginți suspendați,
nu fumați, scria deasupra ghișeului, nu vorbiți tare,
numărați restul în fața noastră, ca multe altele,
ne aflăm în plin progres, gândea încă profesorul,
dar mandatul poștal nu sosise.
De ce măsura iubirii este pierderea ei, uite o întrebare
Mai interesantă, deși cunoscută, ne-a poluat trei luni,
s-au smochinit strugurii, ce-ar fi să fie mai ferm,
cerul gurii noastre este spongios și plin de pustule,
urma o noapte în nuanțe de papagal gulerat, amiral roșu,
margarete palide, ah, portocale ca sânii.
poezie de Boris Marian Mehr
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Ce zi obositoare!
Zilele se alergă pe trepte de piatră de catifea de iarbă de alge
și se împiedică se rănesc la genunchi la coate la bărbie
și își urmează calea întortocheată de vorbe de timp de vreme înnorată
aleargă pe cărămizi roșii de paie uscate de mușchi de noapte
pe acoperișuri de foc de apă de pământ de aer
nu trebuia să le dau drumul din colivie!
sunt peruși în fum de soare
știu, acum e vina mea, dar nu am ce să mai fac.
nu mă mai certa și tu!
nu acum nici ieri nici mâine
stând cu coatele pe pervaz
simt o invazie de nasturi de ațe de ace de în buzunare
sunt pline buzunarele mele și cizmele cu toc de plută de metal
îmi vine mereu părul în ochi și văd galben și negru împletit cu alb
tot încerc să cos nasturii pe mâneci de bluze de praguri de ape
am de ales ce model să nasc să sărut să iubesc
de ce s-or fi desperecheat?
cărțile înverzesc pe masă într-un colț de grădină pe un prag de râu pe meandre de liane
crengi uscate înnotă între pagini
și țin loc de semn de carte la fiecare capitol la fiecare zâmbet la fiecare privire
[...] Citește tot
poezie de Alice Diana Boboc
Adăugat de Eliana Serban
Comentează! | Votează! | Copiază!
Când "cântă" armele
De câte ori "cântă" armele
muzele tac în lacrimi fierbinți
iar cerul nopții își ascunde stelele
de avioane, rachete și proiectilele
ce seamănă calvarul,
dărâmă construcții milenare
fierb casele și blocurile
în praf de pușcă și trinitrotoluen
migranții cu milioanele își părăsesc
ruinele și orașul și țara
pentru o altă țară mai ferită de război...
Vapoarele sunt scufundate-n porturi,
trenurile mor pe șinele ruginite
bombe termobarice și cu fosfor
topesc pământul, casele, spitalele.
O racheta se luptă cu o altă rachetă,
drone inteligente topesc vehicule amfibii,
tancuri, tunuri, lansatoare de rachete...
De o parte și de alta nu mai rămâne timp
de număratul morților nici de îngropăciune,
[...] Citește tot
poezie de Eugen Coța
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Reflecțiile unei soții după noaptea nunții
Își spuse aspru, cu reproș:
Visam s-am parte de-un cocoș,
Dar văd că-n patul conjugal,
Eu m-am ales c-un... papagal!
epigramă de George Budoi din Femeia de la A la Z în Epigrame și Madrigale (9 ianuarie 2013)
Adăugat de George Budoi
Comentează! | Votează! | Copiază!
Călătorul obosit și însetat
Ce toamnă ar fi, timpul frunze de-ar avea;
Prin frunze că ne-am iubi: și din pom frunze-ar cădea,
Dar timpul are primăvară, cu flori frumos mirositoare
Să tot îți pierzi vremea pe-afară, țopa țop, din floare-n floare.
Bate-un vânt călduț de vară, și eu văd un călător
Se grăbește, este seară, este scumpul cititor,
Pare obosit, agale, dar pășește mai departe
A parcurs o lungă cale, citindu-mi această carte.
Acum bate la portiță, a văzut lumină-n casă
A văzut că am guriță, și am vocea foarte groasă;
-Așadar, este bărbat, este-n casă, nu greșesc
Și mai tare am să bat, să iasă, să îi vorbesc.
-Cine bate, cine bate, cine bate-n poartă tare,
Intră, că am descuiate, și-ncuiate și se pare?
-Nu vă supărați, sunt eu, sunt un simplu călător
Sunt trimis de Dumnezeu, sunt bolnav, și simt că mor.
[...] Citește tot
poezie de Paul Preda Păvălache (7 aprilie 2011)
Adăugat de Paul Preda Păvălache
Comentează! | Votează! | Copiază!
Mi-e dor
Mi-e, azi, un dor năprasnic de demult
-Ce-i doar numai de ieri, de-i simt tumult -
Ce-mi curge-n venele din mine, nou copil;
Mă-ntorc în gând de timp și spațiu, din exil.
Mi-e dor, de lungi, de primăveri cu cărăbuși,
De colivia goală, plânsă, cu pierduți peruși,
De-un cuib de rândunele atârnat pe prispă,
De cioara-n croncănit pe gard, care mă-ntristă.
Mi-e dor de dat cu sania, pe-un ger de mal,
De mama povestind în lacrimi despre primul bal,
Miros din brazda plină-n trandafiri și cu zambile,
De la bunică-n grădinița mică, depănând idile.
Mi-e dor de tei și dudul, străji la poartă,
De cum priveam pe-ai mei plecând la toartă
Pe drumul de la casa-n cartier, pân' la oraș...
Revăd zâmbind, cărându-și geanta, pe poștaș.
[...] Citește tot
poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (29 noiembrie 2010)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Scrisoarea XXL (parodie după "Scrisoarea III" de Mihai Eminescu)
Un osman dintre aceia fără neam și fără limbă,
Ce mânat de vreri meschine patria ades și-o schimbă,
Se plimba matol, sărmanul, neținând cărarea dreaptă,
Scărpinându-și cu ardoare scăfârlia cea deșteaptă.
Dintr-un bloc fără ferestre o gagică se coboară,
După mutra rutinată nu părea deloc fecioară,
Mirosea a vișinată de-acum două primăveri
Iar surâsu-i (cu proteză) provoca la ochi dureri.
Osmanlâul, tip sensibil la atâta frumusețe,
A-nceput să facă zâmbre și pe-alocuri fețe-fețe
Și chiar dacă peste case, nesimțită, cădea bură
Pofticios privea la tipă, fermecat de-a ei natură.
Pipăindu-și marafeții, vru să-ngaime tandre șoapte
Cam ceva de genul: "Fato, unde vrei să dormi la noapte?"
Ea, văzându-i poticneala, gât de struț pe dată-ntinde,
Din cotlonu-i plin de zoaie, ca zvârluga se desprinde:
- Scoate euroii, nene, iar apoi în brațe-mi vino
Eu să îți alin hormonii, iară foamea-mi tu alino!
Hai, acuși se face beznă și apar la streșini stele,
Vin să-ți prezantez tariful plus serviciile mele!
[...] Citește tot
parodie de Rudy Valentino, după Mihai Eminescu
Adăugat de Rudy Valentino
Comentează! | Votează! | Copiază!
Participă la discuție!
Crocant
Crocant, crow, crow and nevermore,
Crocant și arogant, vai, no,
Umil, abil, trotil. Să fii copil.
Nu cred în sfaturi, zbaturi, caturi
și nici în cugetări pe țări și mări.
O lampă se aprinde, tu ești a mea lampă,
O crampă, o stambă, ce naiba scrii, poete?
Așa scria Ovidiu? Care?
Intram în camera iernii, arii, arpegii și renii.
Ne iubim wireless, când ne iubim wireless,
Nu mai știm stresul, mă simt tânăr și curat
de la majorat, acum, iubito, ești colonel,
mă arestezi sau îmi dai un cățel,
ai scris Odiseea, ești Nausicaa,
eu sunt poetul orb ca și floarea,
pot să iubesc și în planul virtual,
wireless și homeless pe-un prag de coral.
*************************************
Laba câinelui mort zăcea pe caldarâm,
[...] Citește tot
poezie de Boris Marian Mehr
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Manechine, manechine...
iarba primăvara scocul
bate vântul cheiurile goale
manechine fără țoale
prin vitrine în tot locul
manechine și pe stradă
manechine-n parlament
visez noaptea manechine
că nu știu cum e mai bine
pentru timpul recurent
geaba cârlionțul blond
dacă înăuntru-i gol
joacă papagalul ultimul lui rol
am ajuns o formă fără fond!
poezie de Ion Untaru
Adăugat de Ion Untaru
Comentează! | Votează! | Copiază!
Pentru a recomanda secțiunea cu Citate despre noapte și papagali, adresa este: