noapte şi vinovăţie

Despre somn

Nu vreau să vină somnul vieţii.
Vreau doar somnul dimineţii.
Somnul vieţii e ca noaptea,
El aduce numai moartea.

poezie de Dumitru Delcă (7 octombrie 2012)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Prin maci de dor arzând

Ce hoţi de vise oarbe din mine te-au furat
Şi cine te ascunde în umbre de tristeţe,
De nu-mi răspunzi în oaza nestinsului oftat
Ce nostalgii străine te-au nins iar cu tandreţe?

Ce straie de-nserare te-au dezbrăcat de mine
Şi unde să-ţi caut dorul cu suflet exilat?
De toate-s vinovată, eu nu ştiu fără tine,
Nici să-nfloresc din muguri, nici să zâmbesc curat.

Ce ore blestemate te-au rătăcit hapsâne
De nu îţi simt parfumul, nici licărul din gene?
Pendule sacadate în amânări păgâne
Îmi adâncesc amarul în nopţi de Sânziene.

Ce sunt fără de tine? Solstiţiu de oprelişti.
Mi-e inima rănită şi nu găsesc răspuns,
Veşminte sângerânde brodate cu nelinişti
Şi-o vină fără vină cu suliţi m-a străpuns.

[...] Citeşte tot

poezie de Ines Vanda Popa
Adăugat de Ines Vanda Popa
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ceas surd

"Ea n-a venit şi nimeni mireasă
nu-mi va mai fi soţie"
Ady Endre

Am aşteptat întâi, să se usuce bine
noroa'ele şi nopţile din mine...
Dar palma fierbântată-a rechemat în ea
garoafa înflorită-n coapsa ta
şi buzele încinse-au vrut în ele
sărutul cu arsuri de stele.

Tu goală-mi aiurai în piept
cuvântul mort, cuvântul cel nedrept:
"– Ce-s patimile arse toate-n tei?...
... şi fericirea toată, toată... ce-i?"

– Poate privirea ta cu unde line
străluminată până-n mine
Poate uitarea ce fărâmă
potecile cu mers de râmă

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Nichita Stănescu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Insomniac

De ce eşti treaz în miez de noapte?
Ce gânduri mintea ţi-o străbate?
Ce îţi produce insomnie?
Şi-ţi umple sufletul de agonie?

Deşi e linişte deplină,
Ecoul singurătăţii răsună,
O stare morbidă îşi face loc în tine,
Renunţă! Nu te minţi că va fi bine!

Dar oare a cui e vina?
Că ai început să fii precum Luna.
În orice noapte străluceşti,
Dar ziua mereu te odihneşti.

poezie de Cazacu Roxana Maria
Adăugat de roxanamariaj
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rondelul primăverii care întârzie

Şi iar primăvara-ntârzie
Cu soare şi ploi pentru flori
Cu gâze şi fluturi că mie,
Dor mi se face din nou de cocori

Uscatele vânturi adie
Când pier în adâncuri comori
Că iar primăvara-ntârzie
Cu soare şi ploi pentru flori

Străin într-o lume pustie
Şi-n noaptea cu plâns de viori
Din pricini ştiute doar mie
Mă simt vinovat uneori,
Că iar primăvara-ntârzie...

rondel de Ion Untaru
Adăugat de Ion Untaru
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vălul des mi-ascundea disperarea

Vălul des mi-ascundea disperarea
Palmelor goale, ochii fierbinţi...
C-o tristeţe, imensă ca marea,
Am sfârşit prin a-l scoate din minţi.

Şi s-a dus, într-o noapte cu lună –
Gura strânsă-ntr-un zâmbet amar.
Am fugit după el ca nebună,
Să-i mai spun înc-o vorbă măcar,

Şi-am strigat: "Numai eu sunt de vină.
Am glumit; dacă pleci, o să mor!"
Mi-a răspuns cu o voce străină:
"Bate vântul. Te du în pridvor."

poezie clasică de Anna Ahmatova, traducere de Madeleine Fortunescu
Adăugat de Simona
Comentează! | Votează! | Copiază!

Testament

Te voi lăsa, iubire într-o zi
Şi mă voi duce căci aşa e vrerea,
În urma mea furtuni de vor veni
Să nu le laşi să-ţi fie mângâierea.

De soare m-am rugat ca-n mersul lui
Să-ţi lumineze colţuri de odaie
Şi în lumina zilei cea dintâi
Să nu te prindă cu a ei văpaie.

De ploaie m-am rugat încetişor
Să plângă ea adesea pentru tine,
Căci lacrima din cer e mai uşor
Să cadă chiar şi-n nopţile senine.

Pe păsări le-am rugat ca-n zborul lor
Să-ţi ducă dorul cât pot de departe
E pătimaş şi ştiu că nu-i uşor
Să stau cu el de vorbă-n miez de noapte.

[...] Citeşte tot

poezie de Luiza-Adriana Grama din Risipitor de albastru
Adăugat de Luiza-Adriana Grama
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vine Crăciunul, porniţi colindători

De moş Ajun pornesc colindători
Prin munţii de nămeţi făcând cărare,
Atâţia pui de om porniţi prin gerul mare
De la lăsatul serii până-n zori.

Cu glasuri de argint tăind răcoarea nopţii
Să ducă vestea mare prin lume s-au pornit
E cerul azi sărbătoreşte, cu stele zugrăvit
Din casă-n casă vestea vor auzi cu toţii.

Slobod dulce colind din glas neprihănit,
În miezul nopţii cocoşul s-a trezit
Că a dormit prea mult îşi face singur vină

De la copii învaţă a domnului colindă
Şi-ncepe ca să cânte în miezul cel de noapte
Şi mii de-mpintenaţi duc vestea mai departe.

sonet de Valeria Tamaş
Adăugat de valeria
Comentează! | Votează! | Copiază!

Castel medieval

Condamnă toţi şi numai unul iartă,
Când toţi vorbesc se-aude cel ce tace,
Dă semne de cădere şi de pace,
Dezamăgita, tulburea mea soartă.

Ce vremuri de vremelnicii sărace,
Mi-am dejugat şi tidva lângă poartă,
Şi-acum aştept voios în noaptea moartă
Pe cineva să vină mai încoace.

E un tiran - de tirania pâinii -
Aicea în castelul fără geamuri
Şi tigrii lui domestici sar în hamuri
Şi-n lanţuri lupi se gudură, nu câinii.

Miroase a pustiu şi a cenuşă,
În beciuri e-o uzină de cătuşe.

poezie celebră de Adrian Păunescu din volumul: Totuşi, iubirea (1980-1982)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ompfalos

scris când viaţa la Delphi era
doar un abur celest

noaptea rupe malul luminii dar lumina
e cea care se revarsă
ca o binefăcătoare abluţiune

1

omphalos
semn al aprapelui
semn al biruinţei
(cine pe cine biruie iată-ne pândindu-ne
la marginea cărnii)

piatra arzând mocnit (pieliţa ei de tărie
n-o poate apăra de flacără
dar o altă flacără decât cea
din pieptul tău domolit de uitare
o flacără din care izbucnesc isvoare

[...] Citeşte tot

poezie de Dumitru Necşanu din Omphalos (2007)
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sonetul 86

Să fie versul lui ca pânza-n vânt
Ce vine către tine ca spre pradă
Cel care-a domolit al meu avânt
Făcând ca mintea mea să nu dea roadă?
Oare-al său duh, de duhuri inspirat
Să scrie minunat, m-a prăpădit?
Nu, că nici el, nici cei ce l-au urmat
Nu-s vinovaţi c-am versul buimăcit.
Nici el, nici acel duh prietenos
Ce-l amăgeşte noaptea că-i isteţ
Nu m-au făcut să tac neputincios;
În faţa lor rămas-am îndrăzneţ.

Dar când în versul lui te-ai cuibărit,
Abia atunci al meu s-a moleşit.

poezie clasică de William Shakespeare, traducere de Octavian Cocoş
Adăugat de Octavian Cocoş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lună nouă, lună nouă

Lună nouă, lună nouă,
Dă-mi motive şi când plouă
Să te scutur de podoabe,
Să fac mieilor cocioabe
Din sprâncenele de ceară,
Arcuite-n plină seară.

Către mine tinzi podeţe
Moleşite de blândeţe...

Lună plină, lună plină,
Să-mi sacrifici o virgină,
Care plânge-n umbra ei.
Du-o-n casele cu miei
Să se-aprindă lumânare,
Să mocnească-n desfrânare,
De la ultimul pătrar
Până piere pe altar.

Lună nouă, lună plină,

[...] Citeşte tot

poezie de Lorena Craia
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cum?

Cum să-ţi spun că te iubesc,
Când inima nu poate,
O ascund, o îngrămădesc
De teamă bate-n spate

Cum să-ţi spun că te iubesc,
Când fizica nu ştie
De ce legile pământeşti
Spun că inima nu-i vie

Cum să-ţi spun că te iubesc,
Când muzica nu poate
Să transmită ce gândesc
Şi inima dă din coate

Cum să-ţi spun că te iubesc,
Când plouă şi e noapte
Şi ploile nu se sfârşesc
Şi inima e în toate

[...] Citeşte tot

poezie de Amelia Florentina Glava
Adăugat de AMelia
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sufletul mi-e veşted

Sufletul mi-e veşted ca târzia toamnă,
Stins mi-e ca vulcanul ros de bătrâneţe;
Jos, la poale,-s pajişti, doruri vii, aprinse,
El e-nchis în noapte, orb la frumuseţe.

Iartă-mi legământul dragostei aprinse,
Iartă vâlvătaia ce-am aprins în tine.
Am crezut eu însumi că iubesc fierbinte,
Negândind că stins e cântecul din mine.

Ţi-am furat comoara tinerelor doruri,
Jaful şi minciuna ce-au fost fără vină.
Dacă poţi, copilă, iartă-mi amăgirea –
Nu sunt rău, ci-s numai biata mea ruină.

poezie clasică de Jan Neruda
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poemul nopţii

Azi strâng la piept durerile din creier
Şi-mi învelesc în coale vechi uitarea,
Aud poemul tău cântat de-un greier,
Iar în urechi îmi tremură suflarea.

Demenţe picurate–n mătrăgună
Se învârtesc în mintea mea zdrobită,
Iar inima şi-a pus cercei de lună...
Azi e frumoasă, atât de-ntinerită.

Şi urc pe treapta razelor de soare
Scăpând din mână gânditorii crini,
Din când în când sorb visele din floare
Şi mă împart între iubiri şi vini.

poezie de Natalia Popusoi (25 octombrie 2011)
Adăugat de Natalia Popusoi
Comentează! | Votează! | Copiază!

O să vină toamna

O să vină toamna cu lungi insomnii,
Cu nori aruncaţi peste-acoperişuri,
O toamna rugină, în care devii,
În văile albe de sub zmeurişuri.

O să vina toamna, cu parcuri ecou,
Sandale în ploaie şi râuri pe stradă,
O să vină toamna, enigmatic, din nou.
Ca un clopot uitat, amintindu-şi să bată.

O să vină toamna, inevitabil şi sferic,
Mă plimb prin tăcerea de frunze căzute,
Prin vântul de zi, transparent şi himeric
În nopţile peste-ntuneric stătute.

Se lasă deci toamna, o duminică-n vară,
Cu aerul veşted arzând peste nări.
Anotimp descleştat în imagini de seară.
Cu timp strecurat de secunde şi stări.

poezie de Ana Larisa Bratu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rasai asupra mea...

Răsai asupra mea, lumină lină,
Ca-n visul meu ceresc d-odinioară;
O, maică sfântă, pururea fecioară,
În noaptea gândurilor mele vină!

Speranţa mea tu n-o lăsa să moară
Deşi al meu e un noian de vină;
Privirea ta, de milă caldă plină,
Îndurătoare-asupra mea coboară.

Străin de toţi, pierdut în suferinţa
Adâncă a nimicniciei mele,
Eu nu mai cred nimic şi n-am tărie.

Dă-mi tinereţea mea, redă-mi credinţa
Şi reapari din cerul tău de stele
Ca să te-ador de-acum pe veci, Marie!

1879

poezie celebră de Mihai Eminescu
Adăugat de Andra Iosifan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Traiectorii

în mine mai port câteva urme şi
deseori mă cert cu Dumnezeu
pentru toate răutăţile lumii
nu pentru că ar fi vinovat
duelul acesta se duce
de peste două mii de ani
supremaţia vorbelor schimbă traiectorii
ochiul bolnav al nopţii clipeşte des
pentru nevoia de a fi ceea ce sunt
mă pedepsesc marile întrebări
la care
nici Dumnezeu nu a răspuns

trupul meu reîntors în ceea ce am fost
caută răspunsuri...

poezie de Teodor Dume (2015)
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sonet

Cum se deşir din straşina-nvechită
Şi picur jos broboanele de ploaie!...
Un paltin tânăr crengile şi-ndoaie
Ai crede că îşi frânge vreo iubită.

Tăcerea casei-mi pare mai greoaie
Şi mă dezgustă viaţa netrăită
Şi fără sens... Pe fiece clipită
Mai scad din partea vremii câte-o foaie.

Aş vrea să prind a gândului aripă
Să pot s-o ţin în loc măcar o clipă,
Să-mi mângâie viaţa-ntunecată...

Şi o aştept... dar nu ştiu... o să-mi vină?
Mi-e dor de ea... mi-e dor de luna plină
A nopţilor din vremile de-alt'dată.

sonet de Ion Minulescu din Viaţa nouă, nr. 2 (15 februarie 1898)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rătâcit in iubire

Te-am cunoscut pe-o lacrimă de frunză
În dimineaţa zilei următoare,
Pictură vie pe-a naturii pânză,
Te prelingeai pe-o inimă de floare

Parfumul tău acoperea tăcerea
În infinite spaţii aromate,
Tu mi-ai zâmbit, mi-ai colorat durerea
Şi m-ai ascuns în clipe fermecate

De-atunci mă rătăcesc fără oprire,
Iubirea ta mi-e labirintul vieţii,
Am să rămân în el în nemurire
Ca să-i dedic poeme frumuseţii

Aştept o seară, ştiu că va să vină,
Aş vrea ca lângă tine s-o apuc,
Alături să îţi fiu, să-mi fii lumină,
Când eu în noaptea vieţii-am să mă duc

poezie de Adi Conţu (10 iulie 2018), traducere de Adi Conţu
Adăugat de Anna Gheorghiu
Comentează! | Votează! | Copiază!