noapte şi viticultură

Nu se-ntâmplă nimic

oamenii arătau
de parc-ar fi uitat

împăturiţi în aşteptări
trădând marea însingurare
trăgeau de porţi... trăgeau
priveau mai apoi lacul
golul extinzându-se-n ei

capetele creşteau deposedate
un fel de prelungiri ale infirmităţii telurice
ferestrele purtau chipul pândit
de implacabila moarte

începuse un crivăţ
fără de ninsori trupurile noastre erau nămeţii
în care ni se împotmolea fantomatica viaţă

ne era foame!
riscam demineralizări

[...] Citeşte tot

poezie de Daniela Luminiţa Teleoacă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Călătoria Magilor

'Am avut parte de ger când am ajuns,
Era cea mai neprielnică perioadă a anului
Pentru o călătorie – şi, mai ales, o călătorie atât de lungă:
Drumurile erau desfundate şi vremea aspră,
Chiar în toiul iernii.'
Iar cămilele pline de răni, cu picioarele inflamate,
Recalcitrante, zăceau în zăpada apoasă.
Au fost momente când ne era dor
De palatele noastre de pe colinele însorite, de terase
Şi de fetele cu piele catifelată care ne-îmbiau cu şerbet.
Apoi, conducătorii de cămile înjurând şi bombănind,
Trăgând de timp şi poftind lichior şi femei,
Şi focurile stingându-se în noapte, şi lipsa adăposturilor,
Şi metropolele ostile, şi orăşelele neprietenoase,
Şi satele murdare, şi preţurile mari:
Am avut parte de-o călătorie grea.
Până la urmă, am ales să umblăm noaptea,
Dormind pe apucate,
În timp ce nişte voci fredonau în urechile noastre
Că ceea ce facem e o nebunie.

[...] Citeşte tot

poezie de T.S. Eliot, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tablou de Iarna

Lăsăm în urmă toamna cu ale ei culori,
Ruginiul viilor, galbenul frunzelor, focul fagului
Şi ploaia parfumată ce aerul respiră.
Paşii noştri pe alei se duc, se duc precum frunzele de nuc.

Ca-ntr-o magie, la bacheta ei, bruma se aşterne şi
Deodat, copacii rămân goi, săraci,
Obosiţi şi întristaţi de tot ce li se-ntamplă,
Un strop de tihnă parcă îşi doresc.

Dar, ea, Natura, o noua haină –mbracă
Şi ale noastre visuri zboară iară,
Se înaltă spre porţile plumburii ale cerului,
O adiere rece inundă al nostru suflet.

Ninge, steluţe mii zglobiu dansează,
Se-aşterne neaua cât se vede-n zare.
Un fulg uşor în palma mea se stinge.

Flori de gheaţă, geometrice, în forme mii,

[...] Citeşte tot

poezie de Georgeta Ganea
Adăugat de Georgeta Ganea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Albastru

Vai, cerul albastru al ochilor tăi
a inundat întreg universul:
albastru e soarele,
lunca, ponoarele,
albastră e luna şi ciuta, nebuna,
albastre sunt stelele,
razele, ielele,
albastru pământul şi vântul, şi cântul,
albastre pădurile, trilul, izvoarele,
albaştri rechinii, muflonii, cucoarele,
albaştri sunt munţii,
părinţii, cărunţii,
albastre podgoriile,
florile, zorile,
albastre spicele coapte de grâu,
albastră furnica,
albastru colnicul,
albastră bunica,
albastru bunicul,
albastre căsuţele-n freamăt de râu,

[...] Citeşte tot

poezie de Nicolae Mătcaş din Iar când cu miei va ninge prin ponoare..., Volumul I (2006)
Adăugat de Maria Hadârcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cavalcada iubirii înspre moarte

e iarnă!
nu vreau să te iubesc, deşi te iubesc...
şi pictez banchetul târziu al sorţii.
este doar vina ta.
totul este incolor şi totul îmi lipseşte
şi tu vrei să anulezi totul...
în melancolii, în albastrul strugurilor,
în mine şi-n timpul amintirilor.

am recreat anotimpul iubirii.
tu, plictisit, îmi şopteşti că nu mai e timp...
pentru un vis, un foc, o pasiune,
o magie ori pentru dragoste!
şi totuşi, într-o dimineaţă, am renăscut -
o viţă de vie sălbatică!
am răsărit dintr-o realitate
ori dintr-o stea şi-am răsturnat
pe drumul şerpuit al feminităţii, lumea.

în această călătorie ancestrală

[...] Citeşte tot

poezie de Nicole Sere
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poem despre ceea ce tu numeşti naştere

Ţi-am simţit respiraţia ca o noapte cu picioare de lună.
Albă, subţire, aburită... cometă a lumilor viitoare,
Cu maci sângerii şi tăceri deformate în cuvânt.
Parcă ieri mâna ta cuprindea centrul universului,
Mediana dintre tine şi mine! Timpul împarte
monede plumbuite
Acelora ce se nasc pe hotarul viilor, iar secunda
când te-am fost zărit
creşte precum peştii cu irişii
bulbucaţi.

Mă aşez la masă cu întrebări-păsări,
ciclopi din lumile ce au trecut
Şi apăs pe somnul tău rece/ al naibii de rebel
Cu unghiile mele vopsite fucsia.
Toate îmi apar ca nişte iluzii demolatoare,
numai lampa ta de veghe are un buzunar secret.
Ai pentru mine o inimă cât suflul înaltului
o inimă plutitoare?

[...] Citeşte tot

poezie de Angi Melania Cristea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poem despre ceea ce tu numeşti naştere

Ţi-am simţit respiraţia / noapte cu picioare de lună.
Albă, subţire, aburită... cometă a lumilor viitoare,
Cu maci sângerii şi tăceri deformate în cuvânt.
Parcă ieri mâna ta cuprindea centrul universului,
Mediana dintre tine şi mine! Timpul împarte
monede plumbuite
Acelora ce se nasc pe hotarul viilor, iar secunda
când te-am fost zărit
creşte precum peştii cu irişii
bulbucaţi.

Mă aşez la masă cu întrebări-păsări,
ciclopi din lumile ce au trecut
Şi apăs pe somnul tău rece/ al naibii de rebel
Cu unghiile mele vopsite fucsia.
Toate îmi apar ca nişte iluzii demolatoare,
numai lampa ta de veghe are un buzunar secret.
Ai pentru mine o inimă cât suflul înaltului
o inimă plutitoare?

[...] Citeşte tot

poezie de Angi Melania Cristea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Domnişoară

Stimată domnişoară, sunt îngerul tomnatic,
născut dintr-o beţie a saltului în gol,
port în genunchi sfielnici elan de cal sălbatic
şi vulturii dorinţei, flămânzi, îmi dau ocol.

Priveşte, domnişoară, cum construiesc soldaţii
un pod de bărci legate pe fluviul dintre noi
şi ne întind bucata de pâine evadaţii
din închisoarea clipei ce-apasă pe-amândoi.

Prin vene-mi curge seva podgoriilor apuse,
când mă zbăteam ca leul în cuşca unui vis
şi salahorii pâclei se zguduiau de tuse,
cărând în lăzi de zestre nămolul din abis.

Cum să-mi îndrept aripa cea frântă şi murdară
când plouă-acid pe timpul rămas ca un şantier
înpustiit, pe care doar ciorile coboară
în spasmul cuminţeniei ce strânge ca un fier?

[...] Citeşte tot

poezie de Dragoş Niculescu din Duminica poemului mut (2015)
Adăugat de Dragoş Niculescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Balada lui Viorel

Motto:
Transilvanie, eşti mare,
Mândră, strălucind în soare
Nici Oltenia nu se lasă,
Este harnică, voioasă
Cine vine şi munceşte
Glia n-o mai părăseşte!

Noi, mereu ne amintim
De Drobeta-Severin,
Unde, la Dunăre în vale
Au venit oştile romane
Cu împăratul Traian
Să lupte cu Decebal.
Legiuni, cohorte multe,
Care de luptă, catapulte,
Pedestrime şi călare
Din împărăţia mare.
În grabă au construit podul
Ca să treacă tot norodul,

[...] Citeşte tot

poezie de Dumitru Matei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poem pentru Ylo

Basmul tău, cu elefantul, şi cu apa lui cu noroi,
ciudăţenia lui molcomă,
este deja
într-o carte, cu multe desene scrijelite cu mâna stângă
şi cu sunete de pian printre slove
copiii sigur vor bate din palme
şi vor gânguri
cu stele deasupra
pentru că basmul tău este nemuritor
iar elefantul
un animal pe placul copiilor
dacă eu spun totul, acum,
în noroi, acoperit pe jumătate de mâl,
elefantul este foarte sătul, este şi flămând,
este doar o tipologie a coşmarurilor tale nevinovate,
ori poate elefantul tău nici nu există
nici măcar ca idee,
ci a coborât, pântecos, dintr-o fotografie,
poate eşti tu,
sau nu,

[...] Citeşte tot

poezie de Iulia Elize
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Scoală-te şi închide uşa

Se întâmpla-n ajunul Sfântului Martin,
Vremea era frumoasă, ca după ploaie,
Gospodina se-apucase de făcut budincă,
Tocmai o fierbea într-o tigaie.

Vântul bătea de la nord sau poate de la sud
Şi, brusc, a pătruns în hol, sălbatic şi sâlhui;
"Scoală-te şi închide uşa aia,"
A strigat gospodarul către nevasta lui.

"Am, cum vezi, treabă până peste cap,
Închide-o tu, soţ drag, că nu eşti invalid;
Eu, de-ar fi să stea deschisă-un veac,
Şi tot n-o să mă duc acolo s-o închid."

Aşa c-au făcut, în doi, o înţelegere,
Fermă, limpede ca la amiezi lumina,
Cine dintre ei va scoate primul un cuvânt,
Se va ridica şi va închide uşa cu pricina.

[...] Citeşte tot

poezie de Autor necunoscut, secolul al XVII lea - Scoţia, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Amintire de vara

In satul bunicilor
intunericul miroase a cai in adormire
a rumegat de vite
si a struguri dati in parga,
a regina noptii aplecata pe sub geamuri mici.

Acolo, in zori e racoare,
treci prin lanuri cu porumb inalt
intinzandu-si lungi plete de fecioara
cu rodul mustind ademenitor.
Un scaldat in roua diminetii
vindeca de descantec, de dor si
de tristete.

Soarele rasare cu bucurie
in satul bunicilor.
Copii ies devreme, isi scot
capul de dupa fusta mamei
si chipul ei zambeste
si se apleaca cu drag la

[...] Citeşte tot

poezie de Rada Rancu
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vârsta

Mai fantomatic luminează în grădină
Sălbatic trandafirii lângă gard;
O suflet liniştit!

În răcoroasa vie paşte
cristalinul soare;
O sfântă puritate!

Un moş cu preţioase mâini
Oferă fructe coapte.
O a iubirii uitătură!

Comentarii

Titlul oferă o indicaţie a modului în care putem înţelege cele trei strofe, şi anume ca "amprentele" a trei vârste diferite: tinereţea, vârsta mijlocie şi bătrâneţea.
Chiar dacă pare dificil de citit, imaginile folosite: "Sălbatic trandafirii lângă gard" reprezintă imaginea tinereţii, "răcoroasa vie" e imaginea vârstei mijlocii iar "fructe coapte" este imaginea atribuită bătrâneţii. Pentru ce formă de existenţă umană sunt valabile aceste trei imagini? Desigur, nu pentru existenţa urbană de la începutul secolului al XX-lea, dar nici pentru o viaţă rurală idilică pentru că entităţile numite "suflet", "puritate", "dragoste" sunt prea încărcate de conotaţii ale unei vieţi izolate, care sunt mai degrabă legate de un mediu monahal-religios.
"Idilele întunecate" ale unui Adalbert Stifter1, precum în poezia sa "Noapte de vară", oferă o referinţă literar-istorică care poate ajuta la înţelegerea textului de faţă.
Chiar dacă faptul că textul are un loc special în opera lui Trakl şi chiar dacă acesta nu a intenţionat să-l publice, nu ar trebui să ne inducă în eroare în aşa fel încît să respingem textul ca fiind irelevant.

[...] Citeşte tot

poezie de Georg Trakl din Versuri - traducere, prefaţă şi comentarii de Christian W. Schenk, traducere de Christian W. Schenk
Adăugat de Hyperion
Comentează! | Votează! | Copiază!

A doua elegie

Orice înger e înspăimântător. Şi totuşi, vai mie,
vă invoc pe voi toţi, păsări aproape ucigătoare
ale sufletului, şi ştiu cum sunteţi.
Unde sunt vremurile lui Tobie, când unul din cei mai strălucitori stătea în pragul uşii rustice,
puţin travestit, cum se cuvine la drum, şi nu aşa de cumplit,
(un tânăr şi el uitându-se curios la celălalt tânăr). Dacă arhanghelul acum ar ieşi,
primejdios dintre stele, numai c-un pas, în jos, către noi,
cutremurător ne-ar bătea inima. Cine sunteţi?

Fericiţi ai vremii dintâi, răsfăţaţi ai Firii,
trăsături din înalt, creste din zori
ale oricărei creaţii, polen al înfloritei dumnezeiri,
articulaţii de lumină, trecători, trepte, tronuri,
spaţii formate din esenţe, scuturi de dragoste, tumulturi
ale simţirii în extaz furtunos şi, deodată, numai
oglinzi care răspândesc din belşug propria lor frumuseţe
ca s-o creeze din nou în propriile lor feţe.

Noi tot ce simţim împrăştiem; ah, noi
ne exalăm şi pierim; din văpaie-n văpaie

[...] Citeşte tot

poezie de Rainer Maria Rilke din Elegiile din Duino, traducere de Alexandru Philippide
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fericirea care depinde de noi...

.. iată două lumi finale, raiul şi iadul...! Cu toţii, spre ele ne îndreptăm trecând vieţii
vadul, trăind, cei mai mulţi neştiind de ce s-au născut, pentru ce, şi, cum de sunt vii, ei
neânţelegând sensul omului în armonii bine puse la punct, din faceri noi fiind singurii
observatori conştienţi ai Marii Creaţii lăsaţi s-o influienţăm să existe cu gândul minţii
gândind atâta cât existăm, chiar şi speriaţi de viaţa în care ne-aflăm... multele atâtea,
pe toţi bulversându-ne, că de ce e aşa şi nu altfel, fiecare poveste de om în istorii, aşa
încheindu-se, oricât de mult cineva ar iubi divinitatea şi l-ar iubi Dumnezeu cinstindu-l
şi-nvrednicindu-l cu slava şi sănătatea... în taina ultimă, finală, se concretizează acest
mare adevăr în care unii se 'nalţă urcând cer după cer dar şi destui din acei care abea
îl zăresc pe-acesta ce-l ştim căzuţi în abisele de-ntuneric pierduţi în declin... ca să vezi
lumea de sus din înalturi însemnând un privilegiu de fericire nespus, primit pentru un
pomelnic de fapte făcute-nmiit... ca un răspuns, dat, de cortegiul energiilor universale,
de care nici un om nu scapă neiscodit, minunatul Cuvânt rostit nouă descoperindu-ne
căile prin adevărul vieţii trăite unde taina rămâne taină doar pentru cei nepregătiţi să
întâmpine fericiri venite din transformări, firesc rostuite, căci, dacă li s-ar cere să stea
să-i mănânce viermii de vii aici pe pământ câţi oare n-ar huli blestemând ştiind numai
pe mort ros de viermi, îngropat în ţărână, mulţi tociţi, uzaţi şi chinuiţi, mâncaţi ca de-o
văpaie nebună, în care, cerşeşti urma de apă, de pe-un vârf de deget al semenului tău,
când noi, fiecare-n parte ni-s convinşi, că, şi bogatul, ca şi săracul, pleacă de aici unul
după altul, în veşnicie rostogoliţi... pe aripi de înger, sau de tâlc păcăliţi în iad prăvăliţi,

[...] Citeşte tot

poezie de Lidia Stoia
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!