păduri şi suflet

Lacrima

Paşii tăi trec prin
pădurea sufletului meu,
culegând lumina
clipelor de mâine.
Vreau să-mi atingi
crengile cu speranţă,
să mă-nalţ în visarea
cerului,
pe o aripa de uitare
să-mi aşez lacrima...

poezie de Lavinia Elena Niculicea
Adăugat de Lavinia Elena Niculicea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Copaci adormiţi

La ceaiul cu ierburi senile,
Un foc se aprinde din veacuri –
Compost de răbdări printre zile –
Descântece-n şoapte şi leacuri.

Pădurea se-ncruntă a jale,
O frunză scânceşte prin rouă,
Strivită de vreme şi zale,
În suflet e ceaţă şi plouă.

Privit de departe, copacul –
O aşchie-n calea furtunii –
Îl ţine pământul, săracul,
Şi-o rugă ce-o-nalţă străbunii.

poezie de Daniela Tiger
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Semenilor mei

În braţe să vă pot cuprinde
La mine-n suflet să v-ascund,
Ca o făclie voi aprinde
Mai mult decât un joc secund.

În ochi să văd cum înfrunzeşte
Iubirea dăltuită-n aur,
Ce sufletele încălzeşte
În toamna codrilor, tezaur.

Mi-aş da lumina pe vecie,
Mi-aş rupe inima din piept,
Chiar aş trăi în sărăcie
Şi răstignit, să ştiu că-i drept,

Să suferiţi pentru o pâine
Sau pentru visele de mâine.

sonet de Ion Drăgoianu
Adăugat de Any Drăgoianu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În munţi

Cu buclele blonde şi ochii adânci
Copila pribeagă se duce spre stânci.

Şi toamna pictează-mprejuru-i decor,
Pădurea de aur cu frunze ce mor.

Copilă bălană, eu nu ştiu să-ngân
Cuvinte frumoase ce-n suflet rămân!

Dar poate, iubita, ea nici n-a ştiut
Cuvântul ce-n păru-i bălai s-a pierdut.

De-atunci al meu suflet aleargă spre stânci
Pe urma copilei cu ochii adânci.

poezie celebră de Cincinat Pavelescu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ajunse la o poiană verde şi frumoasă pe marginea unei păduri. Acum se mai înveseli şi sufletul ei, când văzu floricelele şi iarba cea moale. Stătu şi se odihni niţel. Apoi, văzând păsărelele câte două-două pe rămurelele copăceilor, se încinse focul într-însa de dorul bărbatului său, începu a plânge cu amar şi, cu copilul în braţe şi cu legătura cu oscioarele pe umăr, porni iarăşi.

Petre Ispirescu în Porcul cel fermecat
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Landoul roşu

Prin păduri de porumb
Landoul roşu ne legăna.
Inima mea lângă inima ta,
Negru hulub lângă negru hulub.

Norii, câţi au trecut peste noi,
Cu viscolul, cu soarele împreună s-au dus
Către colina dinspre apus.
Doar noi în neguri, în ploi.

Dar roşul, eternul nostru landou
Ne poartă mereu înainte, ne poartă
Se-nchide o poartă, se deschide o poartă
Peste sufletul vechi, pentru sufletul nou

poezie celebră de Zaharia Stancu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Seara de vară

În cer albastru, răzleţiţi
Se plimbă nouri auriţi;
Pădurea învelită-n ceaţă
Se scaldă-n marea de roşaţă
Din asfinţit. Şi la răcoare
Se pleacă spicu-n dormitare,
in codri, — mare, înfocată --
S-arată luna. Şi deodată
S-aprinde-a stelelor lucire.
Domneşte pace, liniştire...
În suflet tainicele strune
Îmi cântă sfânta rugăciune.

poezie de Ivan Nikitin (iunie 1912)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Are balta peşte, o nouă oportunitate sigur se iveşte; pentru sufletele bune, e plină pădurea de alune!

aforism de Michelle Rosenberg
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Solilocviu

Iubirea-n cer cu luna se certa
că-n frumuseţe nu-i chip s-o întreacă.
Înfiorate cuvinte şi-au spus. A pierduţilor stea
dincolo, dincolo încerca să mă treacă.

Neştiind a trăi, ascultam
cum bate novembre pădurile moarte,
întunecat, neştiind a trăi,
sufletul se-mbătase de moarte.

Iubirea-n cer cu luna se certa...
O, masca ei cumplită, de Gorgonă,
şi părul auriu care cădea,
un fum, un foc, dintr-o lunară zonă.

poezie celebră de Emil Botta
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pădurea de alb

în lăuntrul meu e o pădure de mesteceni
o mare de alb pe care
nimeni nu o revendică
dimineaţa
aud răsăritul
spunând rugăciunea zilei
la amiază
soarele lăcrimează tăcut
e multă durere în ruga luminii
undeva între umbrele de mesteceni
sunt eu
un suflet
cu bilet doar dus
înspre seară
umbrele se subţiază subit şi
mestecenii se culcă în beznă
atât de trist
îmi aduc aminte de cei care
nu mai sunt...

[...] Citeşte tot

poezie de Teodor Dume din carte, Fsţă în faţă cu mine
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Arborele vieţii tale (binecuvântare dată de Zâna Pădurii)

Ramuri verzi aşa să-ţi pună.
(zâna îi aşează o coroniţă pe cap)
Eu sunt a Pădurii Zână
ce-acum vine să-ţi dorească
viaţa ta să înverzească.
S-o trăieşti într-un mister
ce-o s-ajungă pân-la cer.
Şi mereu să străjuieşti
tot ce-n viaţa ta iubeşti.
Pe căldura cea mai mare
să-ţi fie numai răcoare.
Ca stejarul să-nfrunzeşti
toată viaţa să iubeşti.
Sufletul mereu să-l scalzi
în pădurile de brazi.
Când eşti la cules de mure
la răcoarea din pădure,
de-ţi vei aminti de mine
eu voi fi mereu cu tine.
Dragostea tu străjuieşte,

[...] Citeşte tot

poezie de Octavian Sărbătoare (18 octombrie 2009)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fata morgana

prin sufletul tău zburdă căprioare de aer,
înfloreşte sângele voinicului
pe pajişti.

îndrăgostit fără aripi,
mă înalţ cu gândul pe munţi
pentru tine prinţesă a pădurilor de zadă.

râuri cu văi curg printre dealuri,
n-am timp s-ajung în câmpie
unde înşelătorul miraj răsturnat în apă
apare din lanuri de aur dincolo de orizont.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu (26 iulie 2017)
Adăugat de Llelu Nicolae Valareanu(Sarbu)
Comentează! | Votează! | Copiază!

Somn

Noapte întreagă. Dănţuiesc stele în iarbă.
Se retrag în pădure şi-n peşteri potecile,
gornicul nu mai vorbeşte.
Buhe sure s-aşază ca urne pe brazi.
În întunericul fără de martori
se liniştesc păsări, sânge, ţară
şi aventuri în cari veşnic recazi.
Dăinuie un suflet în adieri,
fără azi,
fără ieri.
Cu zvonuri surde prin arbori
se ridică veacuri fierbinţi.
În somn sângele meu ca un val
se trage din mine
înapoi în părinţi.

poezie celebră de Lucian Blaga din Lauda somnului (1929)
Adăugat de Veronica Şerbănoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

April

Într-o ramură-nflorită
E-agăţat un cuib, în tei.
Ramura e legănată,
Legănându-şi cuibul ei.
Vântul murmură prin floare,
Adormind-o cu descântul.
Pasărea surâde-n aripi,
Cunoscând că-i numai vântul.

Mi-a zburat de mult din floarea
Sufletului pasărea,
Aripi ca-ntre fulgi cicoarea,
Verde-n piept ca zarzărea.

O tot caut de atunci
Prin pădure, prin copaci.

Pasăre cu aripi lungi,
Unde eşti şi ce mai faci?

poezie celebră de Tudor Arghezi din Cadenţe (1964)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Conform tradiţiei, dragostea este un indefinibil compus din suflet şi trup. Născându-ne, am fost smulşi totalităţii; în dragoste am simţit cu toţii că ne întoarcem la totalitatea originară. De aceea imaginile poetice transformă persoana iubită în natură – munte, apă, nor, stea, pădure, mare, val – iar la rândul ei, natura vorbeşte ca şi cum ar fi femeie. Reconciliere cu totalitatea care este lumea.

Octavio Paz în Dubla flacără: dragoste şi erotism (2003)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cuvine-se

Tu, steaua mea,
O stea în infinita cale,
Ai trupul cald
Cum e făina proaspăt măcinată,
Braţele-ţi miros
Precum cremenea arsă de soare,
Buzele, fragi de pădure,
Părul,
Fructe de coacaz negru,
Eşti floare dintre codrii,
O floare de cireş,
Eşti firul ierbii
În deşertăciune,
Gingaşă mireasă
A sufletului meu...

poezie de Vasile Zamolxeanu (18 februarie 2003)
Adăugat de Vasile Zamolxeanu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Câteva zile se bălăbăni ea aşa cu valurile apelor. În ziua a treia îi veni ceasul naşterii, şi făcu un dolofan de copil ca un îngeraş. Biata femeie! căci n-avu ea nici un ajutor omenesc în ziua necazului, decât suferinţele ei, şi alinător pe Dumnezeu! se mângâia oarecum în sufletul ei că se ştia nepângărită. Şi vrând Dumnezeu cu dânsa, corăbioara, într-una din nopţi, se opri. Ea simţi că corabia nu mai merge; sta pe loc. Până la ziuă, îi tâcâi inima de frică, neştiind pe ce ţărmuri se va fi oprit. Când se lumină, văzu că corăbioara poposise de marginea unei păduri. Ieşind la uscat cu copilaşul în braţe, rătăci încoa şi-ncolo prin pădure. Apoi se aşeză în scorbura unui copaci mare şi gros ca butia. Acolo stete ea mai mulţi ani, hrănindu-se cu ierburi şi rădăcini, ori cu roadele unor copaci. Ea îşi creştea copilul cu drag.

Petre Ispirescu în Voinicul cel fără de tată
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Noapte de iarnă

N-am văzut de nicăieri o lună mai mare
Ca din vârful muntelui înzăpezit.
Parcă i-a împrumutat limpezimea
Sufletul meu nesfârşit.

Vântul poartă-n văile-albastre
Râuri de scântei ca-n vrăji străvechi.
Florile iernii suflate pe cetini
Îmi alunecă melodii de cleştar în urechi.

Aici totul, pădurile doinare,
Cerul bun, colibile goale de stână,
Ramurile nopţii, adunate în inimă,
Se prefac în sânge sănătos, tânăr.
(...)

poezie celebră de Nicolae Labiş
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

plante carnivore
se hrănescu cu suflete inocente
într-o pădure întunecată
în care oamenii
nu au pătruns niciodată

gogyohka de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Clipe sublime

De frunze vântul a golit copacii
Şi crivăţul de-o vreme dinţii şi-i ascute
Pădurile pustii rămase-s de-acum mute
În jurul sobei se-nghesuie ortacii.

E vreme doar de fluier şi poveste,
La mare cinste de-acum e moşul bunul
Curând s-o coborâ iar din înalt Crăciunul
De el prin sfânt colind el astăzi ne vorbeşte.

Cu suflete curate în jur se-adună pruncii
Şi-n glasul lor curat de clopotel
Colindul se înalţă sus la El

Din dalba puritate şi din albeaţa frunţii
Şi simţi cum peste suflet pogoara-ncet seninul
Si clipa care curge e una cu sublimul.

poezie de Valeria Tamas Iacob
Adăugat de Valeria Tamas Iacob
Comentează! | Votează! | Copiază!