Citate despre păr alb și timp, pagina 2
Textele de mai jos conțin referiri la păr alb și timp, dar cu o relevanță mică.
Așteptare absolută
Chiar dacă timpul s-ar opri
Și tot Pământul s-ar usca,
Chiar dacă zori nu vor mai fi,
Eu tot voi aștepta.
Chiar dacă-n cerul necuprins
Nu va mai arde nicio stea,
Cu trupul slab și părul nins,
Eu tot voi aștepta.
Apoi, la Marele Sfârșit,
Cu tine-n gând voi dispărea,
Ca un atom în infinit,
Dar... tot voi aștepta.
poezie de Octavian Cocoș (3 iunie 2022)
Adăugat de Octavian Cocoș
Comentează! | Votează! | Copiază!
Batterton Dobyns
Și-a fluturat văduva mea fustele
Din Mackinac până în Los Angeles,
Odihnindu-se, îmbăindu-se și stând câte o oră
Sau mai mult la masă, delectându-se cu supe și fripturi,
Cu dulciuri savuroase și cafele?
Eu am fost doborât de tânăr
Din cauza muncii în exces și a anxietății.
Dar chibzuisem totul din timp, caz că se întâmplă ceva,
Plătind conștiincios asigurarea la zi;
Mai erau niște bani la bancă
Și un teren în Manitoba.
Dar chiar înainte de-a trece hotarul dintre lumi,
În ultimul meu delir am avut o viziune:
M-am văzut pe mine însumi întins într-o cutie bătută-n cuie
Cu cravată albă de batist și cu o floare la butonieră,
Nevastă-mea ședea lângă o fereastră
Undeva departe, într-un loc cu vedere la mare;
Părea, în pofida părului alb,
Bine odihnită, rumenă și grasuță.
Zâmbea și-i spunea ospătarului negru:
[...] Citește tot
poezie de Edgar Lee Masters din epitaf din ANTOLOGIA DE LA SPOON RIVER editura CORESI, ediție 2020, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Margini de spațiu
de timp pentru iubirea mea
sleit intru în oglinda din camera
ascunsă pentru novici
într-un castel uitat de vrăjitori
îmi șterg palmele transpirate
de descântecele făcute
de babele desculțe ce au
călcâiele crăpate și părul
alb și rar
alb și zbârlit
alb murdar
încă am roiuri de albine în ochi
și încă sunt fericit
pentru că iubirea este o vrajă
poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Rescrise vise
Nu e nimic întâmplător
Și ursitoarea ți-a rostit
Viață lungă să ai în viitor
De e roz, de e gri sau aurit
Soarta destinul s-a unit
Și cerul poartă a deschis
Adevărat nu este un mit
Urmează-i cursul destins
Străbate lumea neînvins
Suflet iertător și dăruit
Iar la apus cu părul nins
Tu să iubești, să fii iubit
Timpul, marele înțelept
Clepsidra vremii se scurge
Mărește inima din piept
Timpul pare că nu ajunge
[...] Citește tot
poezie de Vivian Ryan Danielescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Bogăția noastră
Când mâna mea va fi zbârcită
Tot ție îți voi fi sortită.
Când părul alb îmi vei privi
Adu-ți aminte cum mă știi,
Cu părul roșu, desfăcut
Când ne iubeam atât de mult.
Acum în parc mâna ți-am luat
Frigul nu-l simt, m-ai protejat.
Pe bancă stăm, păsări hrănim
Cuvinte nu vrem s-auzim.
Ne amintim anii trecuți
Zâmbim, oftăm și stăm tăcuți.
Ne amintim prima privire
Și cum dansam fără oprire
Cum mi-ai dat flori fără motiv
Și cât erai de pozitiv.
A fost iubire-adevărată
Din ceruri binecuvântată.
Copiii noștri au plecat,
Dar noi în suflet i-am păstrat.
[...] Citește tot
poezie de Stacey Smith, traducere de Octavian Cocoș
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Singur, privind de-a lungul fluviului bobocii dând în floare
Pe malul fluviului tristețea înflorește inexplicabil,
Dar nu ai unde să te plângi aproape am luat-o razna.
Îl caut pe vecinul de la miazăzi; dar prietenul meu de pahar
Umblă băut de zece zile. I-am găsit doar patul gol.
O inflorescență febrilă acoperă malurile,
Hoinăresc, înregistrând pericolele, înfricoșat de primăvară.
Poezii, vin chiar și pe acestea, le îndur din plin.
Planurile de viitor pentru acest bătrân cu părul alb mai pot aștepta.
Un fluviu adânc, două sau trei case în liniștea bambușilor,
Și aceste de întâmplări: înfloriri roșii strălucind în alb!
Îmi găsesc locușorul printre vociferările primăverii:
Cu un pahar de vin în mână, urez grijilor vieții bon voyage.
Privind la vest spre Shao, de unde fumul se ridică dintre flori,
Admir din ce în ce mai mult statuara cramă Po-hua.
Să golești cupe aurii de vin, urmărind fete frumoase
Dansând pe broderia covoarelor câți pot îndura așa ceva?
[...] Citește tot
poezie de Du Fu, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!
Fața omului este schimbătoare, odată cu trecerea anilor. Nu întodeauna părul alb înobilează. Să avem gijă, capul încărunțit, chipul brazdat de timp, trupul îndoit de vreme, nu ne poate ierta pentru răul care l-am făcut în viață!
Viorel Muha (noiembrie 2012)
Adăugat de Viorel Muha
Comentează! | Votează! | Copiază!
Bunicul
te văd mereu venind aievea
pe drumul fără de hotar
cu părul alb... cu glas molatec
si aducând-mi câte-un dar
eu te-așteptam copilă fiind
știam că nu ești Moș Crăciun
aveai o sanie... doi cai...
si-atunci și azi bunic îți spun
si dacă nu mai vii la mine
eu stiu că nu poți să mai mergi
ți-aduc în dar o Crăciuniță
desprinsă parcă din povești
e fiica mea și-aș vrea de poți
s-o ții în brațe pe genunchi
așa cum stam eu altădată
în urmă cu ani mulți....
acum în ziua de Crăciun
mă bucur că suntem iar toți
părinți. bunici, mătuși și unchi
cu toată ceata de nepoți!
poezie de Doina Bonescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Te aștept să vii
Pierdut în zare,
Te aștept să vii.
Dar să nu plângi,
Dacă mă vei găsi cu părul alb!
Tu iartă-mi inima din piept
C-a vrut ca să trăiesc și să te-aștept!
Te rog sa-mi ierți și glasul răgușit,
Ce este amărât de-atâta plâns și de oftat!
Te aștept să vii, când vrei!
Nu ai o oră sau o dată scrisă.
Eu te aștept iubire,
Căci nici nu știu, dacă mi-e dor de tine,
Sau de un vis
Pierdut în zare...
Nu te mai caut, deși,
Caăn fiecare zi de sărbătoare,
Ca un nebun,
Te-aștep, te-aștept să vii!
Aceeași destinație vom avea
Iar pașii noștri vor măsura
[...] Citește tot
poezie de Diodor Firulescu din Viața într-o călimară
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Un braț de trandafiri vreau astăzi să-ți ofer
Un braț de trandafiri vreau astăzi să-ți ofer
Iubită mamă în prag de primăvară
Să fim doar numai noi în locul tău stingher
În odăița ta cu tainici rugăciuni la cer
Unde îngenunchiezi în fiecare seară.
E prea neînsemnat buchetul meu de flori
Este prea mic, dar în el e a mea iubire
Ți-l dăruiesc cu lacrimi și-al dragostei fior
Pentru zâmbet, pentru părul alb plin de ninsori
Și pentru rugi ce-s strânse în tainice potire.
Mai vreau să-ți strâng și un braț de lăcrimioare
Pentru ochii tăi ce au plâns de atâtea ori
Când în rugăciuni fierbinți tu ridicai altare
Pentru noi în nopți târzii și-n zilele cu soare
Mijloceai la Dumnezeu să fim ascultători.
Vreau ochii tăi frumoși azi iarăși să-i privesc
Și cu ce eu ți-am greșit... îți cer iertare
[...] Citește tot
poezie de Mihail Cebotarev
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!
Bunica
Avea bunica părul alb ca fulgii care-au nins-o-n vreme,
Doi ochi ca două albăstrele ce scânteiau de bunătate,
Părea desprinsă din icoane sau dintr-un basm cu Cosânzene
Pe care ni-l spunea odată, când ne-adormea în miez de noapte!
Era o mână de femeie, cu trup firav ca de copilă,
Dar vrednică și înțeleaptă cum doar o sfântă poate fi,
Iar sufletu-i atât de cald și-mpodobit cu-atâta milă,
Că pentru orice vietate era în stare-a suferi!
Avea bunica firea dulce și-n toată duioșia ei
Știa s-aline pe oricine s-ar fi aflat în suferință,
Povața ei era blajină și-ntotdeauna cu temei,
În fața fiecărui suflet se apleca cu umilință!
Era atât de credincioasă, cu Dumnezeu era în toate,
Nici gândul nu și-l slobozea fără să-și facă sfânta cruce,
Ținea o candelă aprinsă la o icoană, zi și noapte
Și-ngenunchia în rugăciune seara-nainte să se culce!
[...] Citește tot
poezie de Liliana Burac din revista Uniunea Artelor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Participă la discuție!
Stau în fața
focului zglobiu și frig frunze
coc plânsul unei amante
torn gaz din ochii tăi furioși
mi-e dor de tine de-mi vine
să fug în brațele tale
foșnește sângele la tâmple
sub părul alb prezentul a trecut
și-mi pare rău că umblu bântuit
de dragoste prin pădurea de aramă
stau la foc și ucid o melancolie
cu ochii aruncați în carul mare
pe cer se pierd între norii-caracatiță
nici nu mai simt irișii tăi cum străpung
epiderma trasă pe dinți și oase
smulg încet luna de pe cer și pornesc
cu ea în mâinile astea blânde
vreau să ajung la tine și s-o depun
la picioarele tale lungi până la cer
poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Povești la gura sobei sau poveste de iarnă
Stau lângă șemineu și torc povestea
Bunicii mele, -n caierul de lână...
Ferestrele-s închise, -afară ninge
Și bate vântul jalnic, a furtună.
E o căsuță mică... -N fapt de seară,
Parcă mă văd copil visând palate...
Dar anii au trecut... Sunt ani de-atuncea!
E iarnă! Focu-n sobă încă arde...
Privesc în jur... sunt singură în casă...
Cu toate astea glasuri de copii
Îmi cer să le mai spun înc-o poveste,
Apoi, cuminți, promit c-or adormi.
Și simt cum prind tăcut polpoana hainei
Și simt cum mâna-mi prind a rugăciune
Și parcă-mi amintesc privirea mamei...
Parcă-i aud, în cor, strigându-mi: "Spune!"
[...] Citește tot
poezie de Rodica Nicoleta Ion din Culorile sufletului
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Peter Quince la clavir
I
La fel cum degetele mele apăsând aceste clape
Fac muzică, aceleași sunete-ale sinelui
Fac, de asemeni, muzică în spiritul meu.
Asta înseamnă că muzica este emoție, nu sunet;
Și astfel, ceea ce eu simt acum,
Aici, în această cameră, dorindu-te,
Gândindu-mă la rochia ta în nuanțe de-albastru,
Este muzică. Reamintește acel fior
Trezit în bătrâni de Suzana,
De acea seară verde, caldă și clară,
Când ea se îmbăia în nemișcarea atentă-a grădinii, în vreme ce
Bătrânii cu ochi congestionați, pândind-o, simțeau
În esența profundă- a ființei lor vibrând
Corzi fermecate, iar strunele ciupite
Pulsau înălțând fragede osanale.
[...] Citește tot
poezie de Wallace Stevens, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!
Boarea iernii
Boarea iernii - Aurel petre
Vine-o boare cu miros de iarnă,
nori-au puful în balsam de nea,
ochii reci au început să cearnă
moale,-n amintiri din strada ta.
Vântul se despică-n plete albe,
râvnind frunzele din ultima rugină,
slujesc nașteri catredale dalbe
în văzduhul spintecat cu smirnă.
Îngeri hibernali steluțe-așează
peste pașii zilelor desculțe,
iarna-n jocul lor fiori ornează,
glasul tău din suflet să asculte.
Cuiburile-n fumuri s-au pierdut;
păsări s-au săltat spre stele calde;
viața, aripă de cer, zbor a țesut
[...] Citește tot
poezie de Aurel Petre (10 decembrie 2020)
Adăugat de Aurel Petre
Comentează! | Votează! | Copiază!
La pescuit pe malul fluviului Wei
În undele neclintite ca apele oglinzii,
În adâncul fluviului Wei, înoată crapi și lipani.
Eu vin agale cu nuiaua din bambus pe umăr
Și,-ajuns pe mal, prind cârligul.
O adiere ușoară de vânt împinge pluta spre larg,
Întinzând cei trei metri de fir.
În vreme ce trupul se odihnește-n așteptarea peștelui,
Inima mea cutreieră Pământul Deșertăciunilor.
Demult, un bătrân cu părul alb
A pescuit pe prispa-aceluiași fluviu;
Un pescar de oameni, nu de pește,
La vârsta de șaptezeci de ani
L-a prins pe Wen Wang.
Însă eu, când mi-am aruncat cârligul,
Nu m-am gândit să prind nici pești și nici oameni.
Lipsindu-mi măiestria de-a captura orice fel de pradă,
Mă-ncălzesc doar lângă ape,-n lumina de mierie-a toamnei.
Mai târziu, plictisit, strâng uneltele;
Merg acasă și beau o cupă de vin.
poezie de Bai Juyi, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
* * *
cred că așa a început,
cu tenișii tăi jerpeliți de fericire
în rucsacul de culoarea prafului
pe care-l luasem de la vânzătorul de opiu
și
cu faptul că avem în comun
limba și literatura sărutului,
e evident
de ce ne rupem buzele
pe ode
în metru narcotic.
blugii noștri și-au lepădat zeii din buzunare,
fumează poeme galbene fără filtru,
poate au greșit cerul,
poate le e rău
de la frumusețea asta feroce.
uite, vezi?
luna e în apă,
[...] Citește tot
poezie de Corina Dașoveanu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Pe marele pod
Marele pod cu vulturi de piatră, râul umflat și tulbure,
noi, sprijiniți de balustrada metalică, ținându-ți mâna într-a mea...
Câteva vorbe, tăcerile lungi, privind la apele ce se înfășoară
continuu, vineții, în același sens... Ploaia măruntă, înserarea unei zile
de toamnă fără soare și nici un om... Ca de fiecare dată, doar noi doi
pe uriașul pod ca o lungă șosea a unui oraș părăsit...
Bătrânul apăru de nicăieri aproape de noi, lângă noi, cu pletele
albe, imaculate, cu pălăria largă și fulgarinul atârnând până aproape
de pământ. Privindu-ne, ne-a spus: "O să trăiți fericiți împreună
mai bine de o sută de ani", după care se îndepărtă vreo zece pași
și dispăru dintr-o dată, așa cum apăruse. Dar noi trăiam împreună
și ne știam de mai bine de o sută de ani, de două sute, de trei sute
de ani, noi nu aveam vârstă, fericirea iubirii pe care o trăiam ne
așeza deasupra timpului, noi fuseserăm născuți unul pentru altul.
Cu toate acestea, de unde știa bătrânul acela că o să trăim fericiți
pentru totdeauna, de unde această cunoaștere? Nimic nu poate dura
fără sfârșit, nici chiar cea mai mare iubire. Fericirea este cel mai scurt
și șubred lucru din lume. De fapt, mulți cred că ea nici nu există
cu adevărat, că este doar o părere, o iluzie sau o trăire foarte scurtă
[...] Citește tot
poezie de Dragoș Niculescu din Duminica poemului mut (2015)
Adăugat de Dragoș Niculescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Pe marele pod
Marele pod cu vulturi de piatră, râul umflat și tulbure,
noi, sprijiniți de balustrada metalică, ținându-ți mâna într-a mea...
Câteva vorbe, tăcerile lungi, privind la apele ce se înfășoară
continuu, vineții, în același sens.... Ploaia măruntă, înserarea unei zile
de toamnă fără soare și nici un om... Ca de fiecare dată, doar noi doi
pe uriașul pod ca o lungă șosea a unui oraș părăsit...
Bătrânul apăru de nicăieri aproape de noi, lângă noi, cu pletele
albe, imaculate, cu pălăria largă și fulgarinul atârnând până aproape
de pământ. Privindu-ne, ne-a spus: "O să trăiți fericiți împreună
mai bine de o sută de ani", după care se îndepărtă vreo zece pași
și dispăru dintr-o dată, așa cum apăruse. Dar noi trăiam împreună
și ne știam de mai bine de o sută de ani, de două sute, de trei sute
de ani, noi nu aveam vârstă, fericirea iubirii pe care o trăiam ne
așeza deasupra timpului, noi fuseserăm născuți unul pentru altul.
Cu toate acestea, de unde știa bătrânul acela că o să trăim fericiți
pentru totdeauna, de unde această cunoaștere? Nimic nu poate dura
fără sfârșit, nici chiar cea mai mare iubire. Fericirea este cel mai scurt
și șubred lucru din lume. De fapt, mulți cred că ea nici nu există
cu adevărat, că este doar o părere, o iluzie sau o trăire foarte scurtă
[...] Citește tot
poezie de Dragoș Niculescu din Duminica poemului mut (2015)
Adăugat de Dragoș Niculescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vrăjitoarea
din regatul lunii avea
părul alb în marțea
artelor marțiale dintr-un februarie
pandemic încât să te sperie
corupția de la curtea împăratului
spre sfârșitul dinastiei ming
manciuria vânează un imperiu sfârșit
unde dragostea este otrava
care omoară scrie în manuscris
trebuie să renunți la iubire
la iubit să ajungi vrăjitoare
cu puteri supranaturale
în stare să se lupte
în stare să învingă
în stare
să oprească armata invadatoare
plutești peste munții prinși
în ceață și zăpadă
renunți
renunți
[...] Citește tot
poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Pentru a recomanda secțiunea cu Citate despre păr alb și timp, adresa este: