păuni şi visare

Nastasia

Domnişoara Nastasia, domnişoara Nastasia
Ne trezea pasiunile, pe maidanul dragei mele
Sfârâia cărbunele,
Un copil cânta în soare, un destin şi zâmbete,
Închid ochii, duh bătrân, lasă-mi clipa, strâmbă-te.
Trăiam ca o pasăre, ca un mormoloc,
Ale mele maida-nele au luat-o din loc,
Înconjoară, azi, planeta
Vagabonzi şi hoţi,
Îmbrăcaţi în salopete, baronii-iloţi.
Vă sculaţi, nu-i mântuire, rob cu rob, uniţi,
Nu strigăm, nu-i stalinire,
Marxişti liniştiţi.
Unul scrie cântecul, altul umflă pântecul,
Un fir din fus se duse, din biznes- parnuse.
Degeaba cânţi, vieţaş milog,
Ucis-ai tu un biet olog,
Dar ai şi tu un cord deschis,
Care vorbeşte chiar şi-n vis.
Sub plopii rari merg doi acari,

[...] Citeşte tot

poezie de Boris Marian Mehr
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Da, putem!

Cred că nu se va uita prea curând
dimineaţa americană
când a învins visul anilor '60,
nimic poetic de altfel,
dar cine îşi va mai aminti
de noaptea cambodgiană
a anilor '70,
nimic poetic de altfel,
nimic poetic de altfel...

Noi sigur nu mai ştim
ce să ne amintim
despre anii '60,
câteva filme,
câteva melodii,
câţiva şi Nichita
Of! Nichita...

Noi sigur nu mai ştim
când să ne amintim

[...] Citeşte tot

poezie de Sorin Oancea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cutia de conservă

E noapte!...
Trag de coadă istoria
şi-mi răspunde cu strigătele înecaţilor: "Mâine, în nu ştim ce inimi, se vor desfăşura preliminariile campionatului mondial de singurătate...!" —
apoi zornăit de chei şi de taine,
şi-n cele din urmă,
şerpoaica sângerează amănunte cu miros aţâţător.

În cerurile abia îndomesticite,
şuţii de buzunare declamă marile poeme antice
şi lumea aleargă pe clapele lumii, sub largile veşminte ale despărţirii, trăgând funiile de sisal ale fricii şi trezind moartea din roadele ei..., moartea din roadele ei!...

Vocea mi-apare în public arzând:
"La colţul străzii, Omul de paie îşi pune inima la punct — o cutie de conservă: «Departe cântă o prăpastie şi nu-i găsesc nici o vină.» Eu, unul, zic să ne naştem când vom avea timp...!"

(Zvonul uşii trece grăbit pe deasupra elementelor cardinale.)

Strig zeii risipiţi prin sufletul meu,
şi-i înmulţesc, şi-i desenez în aer,
închipuindu-mi-i tineri, abia spărgând găoacea:
atât de palizi, cu limbile împleticindu-se

[...] Citeşte tot

poezie de Ancelin Roseti din Împăierea lumii (2004)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ani romani

Plânge Leonard de atâtea blestemăţii,
Cinstitul Brutus îşi ascunde cuţitul şi scoate limba
Înveninată, onestul Iago face ordine în seifuri,
Culege scrisori de iubire, spre bine Republicii, zice Brutus,
Să ne iubim, zice Iago, îl respect dacă-i gay, nu-l iubesc,
Cineva amintea de Arghezi, "făcu din zdrenţe muguri şi coroane",
Ura, aplaudă cucuveaua, iar eu luai mărgăritare
şi le pierdui printre coteţe. Ce oroare.
Un şir întreg de jucători de bile colorate,
Biluţe mai rotunde şi mai sparte,
Tăcere, suntem în sanctuarul politeţii,
Nu înjuraţi, scuipatul interzis, dar eu am guturai,
Pot să strănut? Junona spune – quo usque patientia nostra?
Adică, mai putem răbda acest păun prea înfoiat?
Eu mă retrag, plec în Canada sau în Asia, totuna-i.
Poemul meu, un zmeu purtat de vechi iubiri
De care Iago nici nu auzise.
********************************
Bati laavod, cu un cod între picere,
Lesh li mishpaha, ha-ha- atât.

[...] Citeşte tot

poezie de Boris Marian Mehr
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tăcere

priveşte norii aceia,
de ce taci,
vine ploaia şi ne-acopere
cu răcoarea umedă a picăturilor,
de ce taci,
eu îţi mulţumesc
pentru tot ce mi-ai dăruit,
acum suntem unul,
ţi-am cunoscut toate secretele,
de ce taci,
norii aceeia pot aduce şi grindină,
nu vezi
că totul a amuţit,
greierii, lanul, pădurea, tu,
mi-e teama pentru tine,
noi doi suntem universul deslănţuit,
în acest câmp
trăsnetul ne poate ajunge,
nu plânge,
nu mai plânge,

[...] Citeşte tot

poezie de Ion Ionescu-Bucovu (26 iunie 2010)
Adăugat de Ion Ionescu-Bucovu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Scotch

O iubire lipită cu scotch e un fel de cutie în care îţi torni zilele mărunte cu toate ale lor: spălatul pe dinţi şi privitul somnoros în oglinda care-ţi râde ironic în faţă - "tot tu? mai schimbă-ţi, Doamne iartă-mă faţa asta ponosită!", băutul pe fugă al ceaiului din cana pe care ai primit-o, cândva, de la iubitul tău, unde, un păun imperial îşi împrăştie ochii pe toată suprafaţa dându-ţi şansa de a fi regină măcar aşa, îmbrăcatul pe fugă, rochiile prea strâmte pentru trupul tău ce se pregăteşte de menopauză şi-n care kilogramele îşi cam fac de cap în ultima vreme, apoi pantofii - veritabilii tăi pantofi pe care-i priveşti dintr-o parte până-n momentul în care te cerţi cu tendoanele tale numai să le fie bine în culorile aşternute pe tocuri de 10 cm. Momentul unic e acela când închizi uşa casei, bagi repede cheia în buzunar şi-ţi aminteşti pe scara blocului că ai uitat să-i mulţumeşti Lui că vezi şi azi lumina zilei. Aşa că stângaci, să nu scapi poşeta şi punga de gunoi pe care o balansezi în containerele mai înalte decât tine, faci semnul crucii şi mergi mai departe. El ce-o fi făcând? Nu mai ştii nimic despre. Cu siguranţă liniştit în cazonul unei vieţi pe care, n-o înţelege, dar o acceptă. E ca melcul trăgând după el căsuţa, gata oricând să-i fie fărâmiţate visurile - în fond e riscul lui dacă trece strada şi merge prea încet. Lucrurile se precipită, vrei multe şi mult, dar nu uiţi niciodată să priveşti zâmbind spre bătrâna de la scara trei care păstoreşte un cârd de pisici. Ai spune că cei care vorbesc cu animalele au o doză de scrânteală, însă mulţi nu ştiu ce gust al naibii de rău are singurătatea. Ai vorbi până şi cu un melc, numai să-ţi deschidă uşa. Duci cum o cămilă seceta zilei, vorbeşti în stânga şi-n dreapta, în fond cuvinte sunt făcute să circule. Te întorci la pereţii tăi cu pânze adunate de ici colo, atingi stereotip câteva taste şi priveşti lumea - ce mare e lumea în care iubirile au forme de melci, scoici, meduze, raci - toate într-o incertitudine numită mare. Nu poţi citi, câtă vreme stai culcată pe pat, aşa că, hai, copăcel, urneşte-ţi mintea să lucreze - face bine mai târziu când vei vrea pe la 80 şi să ştii unde-i toaleta şi cum te cheamă. Oare el ce-o fi mai făcând? probabil şi-a pus iubirea la păstrare într-o cutie pe care a lipit-o cu scotch. Ce l-ai mai rupe tu!! Mereu rupi câte ceva: mâţa-n două, gura târgului şi iubirile incerte. Ştiu, niciodată nu-ţi place incertitudinea! Tu sari destul de repede, crezi că orice e posibil, apoi te desumfli ca un balon care a fost umflat pe rând de mai multe guri şi uită să zboare. Tu-l împingi de la spate şi el? nimic!! E târziu. În colţul din stânga camerei te înghesui tu şi Dumnezeu. Pe El nimeni nu are cum să ţi-l fure şi nici nu pleacă de lângă tine... rola lui de scotch e bună doar să bandajeze pe ici-colo rănile sufletului. E chiar târziu şi pescăruşii ţipă nebuni... undeva, departe, cineva caută capătul unei benzi adezive... s-a lipit prea mult de rolă... mai bine fără!!!

poezie de Ana Sofian
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Memento mori (Panorama deşertăciunilor)

Turma visurilor mele eu le pasc ca oi de aur,
Când a nopţii întunerec - înstelatul rege maur ­-
Lasă norii lui molateci înfoiaţi în pat ceresc,
Iară luna argintie, ca un palid dulce soare,
Vrăji aduce peste lume printr-a stelelor ninsoare,
Când în straturi luminoase basmele copile cresc.

Mergi, tu, luntre-a vieţii mele, pe-a visării lucii valuri,
Până unde-n ape sfinte se ridică mândre maluri,
Cu dumbrăvi de laur verde şi cu lunci de chiparos,
Unde-n ramurile negre o cântare-n veci suspină,
Unde sfinţii se preîmblă în lungi haine de lumină,
Unde-i moartea cu-aripi negre şi cu chipul ei frumos.

Una-i lumea-nchipuirii cu-a ei visuri fericite,
Alta-i lumea cea aievea, unde cu sudori muncite
Tu încerci a stoarce lapte din a stâncei coaste seci;
Una-i lumea-nchipuirii cu-a ei mândre flori de aur,
Alta unde cerci viaţa s-o-ntocmeşti, precum un faur
Cearc-a da fierului aspru forma cugetării reci.

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Mihai Eminescu (1872)
Adăugat de Ion Untaru
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cântecul regretului fără sfârşit

Împăratul Chinei râvnea la o frumuseţe care să-i încununeze imperiul,
Dar, deşi era de mulţi ani pe tron, nu i se împlinise această dorinţă.
Între timp, o fetişcană din familia Yang ajunsese la pubertate.
Crescută fiind într-o curte interioară, nimeni nu-i văzuse frumuseţea.
Graţia ei îngerească nu mai putea rămâne ascunsă.
Într-o zi a fost aleasă să ţină companie Împăratului.
Când şi-a întors capul şi a zâmbit, farmecul creat a fost zguduitor,
Eclipsându-le pe toate concubinele celor şase palate.

Era o primăvară timpurie. A fost îmbăiată în Piscina Florilor Pure
Cu apă caldă de izvor, care i-a catifelat şi limpezit cristalul pielii,
Şi, datorită somnolenţei resimţite, o fată a ajutat-o să iasă din piscină.
Revăzând-o, Împăratul a a hotărât să-i fie mireasă. Şi-aşa a început saga.
Părul ei plutind ca norii era prins c-un ac de aur, faţa-i era ca cea a florilor.
Au petrecut noaptea sub acoperişul cald al hibiscuşilor.
S-au trezit cu soarele sus pe cer, regretâd că noaptea a fost prea scurtă.
Începând din acea zi, Împăratul a lipsit la toate audierile curţii.

O răsfăţa tot timpul cu banchete şi petreceri fel de fel,
Era stăpâna zilelor de primăvară şi despotul nopţilor lui.

[...] Citeşte tot

poezie de Bai Juyi, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!