plajă şi viaţă

De fiecare dată

Adorm de fiecare dată
Pe plaja sufletului meu,
O adiere să răzbată,
Căci plâng şi plâng... şi plâng mereu...

Cad anotimpuri de speranţă
Şi ploi de lacrimi peste noi...
Te-am aşteptat o-ntragă viaţă,
Dar azi suntem în suflet goi.

Azi lacrima uitată-n mână
Ascunde pagina tristeţii.
Mă tem de clipa de furtună
Ce-mi va fura lumina vieţii.

Adorm de fiecare dată
Pe plaja sufletului meu.
E toamnă-n suflet. Lacrimi-frunze
Se strâng de-acum în pumnul meu.

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Despre salvarea unui prieten pe coasta de la Norfolk

Marea-aceea rece,-învolburată, de la Cromer se străduia să-l atragă
Într-un mormânt lichid, clătinător, el se zbătea greoi
Năzuind s-ajungă la ţărm, dar un val înalt cu creasta neagră
I-a tăiat calea, împingându-l înapoi.
Şi-a văzut copilul alergând pe plajă şi revăzut viaţa-întreagă,
Apoi, o ultimă imagine, stânca de pe care sărise-n valuri,
Simbol a tot ce-înseamnă-adio. În vreme ce ţipa, cerând ajutor,
Un clipocit zglobiu la suprafaţa mării îi înăbuşea
Chemarea, iar el s-a afundat în propriul gâlgâit sonor,
Asemeni unui aviator murind. Apoi ea,
Dormind adânc lângă băieţelul care clădea clepsidre din nisip,
A fost trezită de Salvatorul Destinelor,
Cel care ştia că ora-aceea-i nepotrivită pentru somn:
Deschizând ochii, a văzut deodat'
Marea şi pe tatăl copilului ei afundându-se. S-a aruncat
În gura-acelui mormânt cu cap de hidră
Chiar în clipa-n care, deasupra-i, marea se închidea
Pentru-a-l transfera-într-o altă viaţă.
Dar ea, ca un Orfeu al altor timpuri, a pătruns în vârtej şi-a
Scos la lumină, trăgându-l de păr,

[...] Citeşte tot

poezie de George Barker, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Amintiri

Sunt singur şi trist în această viaţă
Iar vântul nebun mă loveşte în faţă,
Ochii tăi negri-un nesfârşit deşert
Îmi biciuie trupul slăbit şi inert.

Mi-e dor de nisip, de plaja cu soare,
De dragostea ta cea mult iertătoare,
De anii trecuţi, de privirea ştrengară,
De tot ce a fost şi acum e povară.

Mi-e dor de trecut, dar ce mai contează
Că inima-n mine încă vibrează,
Când fără de voie, cuvânt despre tine,
Aud şi suspin. Tu crezi că mi-e bine?

poezie de Alex Dospian (iulie 2014)
Adăugat de Alex Dospian
Comentează! | Votează! | Copiază!

80

În 80 care face legătura între plaja din Lido Adriano
şi Ravenna provincie romană
stau întotdeauna la fereastră
să văd grăsane în costum de baie
şi mucoşi ţinându-le de mână
de parcă nu ar mai exista alte mame pe pământ
aş coborî să le spun
copii eu sunt părintele vostru
m-am îngropat pentru fiecare în parte
şi m-am dezgropat la fiecare şi 52 de minute
ca să prind 80 să mă ducă acasă şi să vă văd în treacăt
fereastra asta e tablou
îmi arată vieţile italienilor
îi văd fără să ştie
lângă mine un negru cu o mistrie
în spate două fete urâte ascultând muzică proastă
în faţă o doamnă în cărucior cu rotile
şi un marocan plătit să împingă la el
e un făcut faptul că eu cobor mereu la farmacie
după o astfel de călătorie am nevoie de un calmant

poezie de Sonia Kalman
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Înţelegând deşertăciunea vieţii

Încă de pe vremea când eram doar un băieţel pofticios
Şi până-n ziua de azi, când sunt bolnav şi bătrân,
Lucrurile care mă interesau au fost diferite, în perioade diferite,
Dar, fiind OCUPAT, pentru mine păreau întotdeauna aceleaşi.

ATUNCI, pe plajă – construind pagode de nisip;
ACUM, la Palat, acoperit de jad zornăitor.

Aceasta şi aceea – jocuri la fel de copilăreşti,
Lucruri a căror substanţă trece-ntr-o clipită.

Atâta vreme cât mâinile sunt ocupate inima nu înţelege;
În absenţa textelor sfinte, Doctrina este sănătoasă.*

Iar dacă cineva se străduie plin de zel să înveţe Calea,
Acea străduinţă nu va fi decât o greşeală în plus.

* Este vorba despre Dhyāna, obţinerea unui anumite stări de echilibru şi conştientizare profundă.
Practicile yoga se inspiră din Dhyāna.

poezie de Bai Juyi, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Se-ascunde soarele în mare

Se-ascunde soarele în mare,
La ceas de taină şi ispită
Când liniştea-i... înlocuită
Cu enigmatice... vapoare.

Se-ascunde uşurat de haine,
În adâncimi protocolare
Redefinind, imensa zare,
Ca pe-o iubită... fară taine.

Se-ascunde liber de păcate
În valuri, ca o blândă vrajă
Ce-aruncă veşnic, pe o plajă
Vise din viaţă... decupate.

Se-ascunde soarele în mare,
Când vine vremea să se culce
Îmbrăţişat, de-o muză dulce
Sedusă de... a lui chemare.

poezie de Constantin Triţă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vine nebunul

Nu mă ştiţi, dar o să mă întâlniţi
Căci şi eu odată printre nenumiţi
Am fost pe plajă lângă Prut, uniţi
Şi dintr-o dată apa mi-e tulburată
Cu tatuaje din Siberia adevărată
Urlând că sunt viaţă căutată
S-atunci am aruncat tricoul
Să vadă bolşevicul răzeşul
Ce cântă la Putna tare
Trăiască România Mare

Si toţi miraţi stăteau cuminţi
Vine nebunul Dac, fugiţi!

poezie de Petru Daniel Văcăreanu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Înţelegând deşertăciunea vieţii

Înţelegând deşertăciunea vieţii

Încă de pe vremea când eram doar un băieţel pofticios
Şi până-n ziua de azi, când sunt bolnav şi bătrân,
Lucrurile care mă interesau au fost diferite, în perioade diferite,
Dar, fiind OCUPAT, pentru mine păreau întotdeauna aceleaşi.

ATUNCI pe plajă – construind pagode de nisip;
ACUM la Palat, acoperit de jad zornăitor.

Aceasta şi aceea – jocuri la fel de copilăreşti,
Lucruri a căror substanţă trece-ntr-o clipită.

Atâta vreme cât mâinile sunt ocupate inima nu înţelege;
În absenţa textelor sfinte, Doctrina este sănătoasă.*

Iar dacă cineva se străduie plin de zel să înveţe Calea,
Acea străduinţă nu va fi decât o greşeală în plus.

[...] Citeşte tot

poezie de Bai Juyi, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

De fapt, oamenii iubesc vărsarea de sânge, dar nu au curajul să o spună pe faţă. Într-unul dintre romanele existenţialiste este povestit un incident care este aproape adevărat. Un om este adus în faţa justiţiei pentru că ucisese un străin care stătea pe o plajă. Nu-l văzuse niciodată înainte pe acel străin. Nu l-a ucis pentru banii săi. Nu ştia nici măcar cum arată, fiindcă l-a ucis de la spate, cu un cuţit mare. Ei nu se mai întâlniseră, deci nu era o chestiune de duşmănie. Nu erau nici măcar familiari; nu-şi văzuseră feţele unul altuia. Magistratul nu-şi dădea seama ce se petrecuse, aşa că l-a întrebat pe ucigaş: "De ce ai făcut-o?" El a răspuns: "Când l-am înjughiat, a ţâşnit o fântână de sânge din spatele său. A fost unul din cele mai frumoase clipe pe care l-am trăit vreodată. Ştiu că preţul va fi moartea mea, dar sunt gata să-l plătesc. A meritat. Mi-am dus întreaga viaţă în plictiseală, fără nici o incitare, fără nici o aventură. În final, am decis să fac ceva. Iar acest fapt m-a făcut vestit în lume. Poza mea este în toate ziarele. Sunt cât se poate de fericit că am făcut asta." Nu era nevoie de nici o dovadă. Omul nu nega, dimpotrivă, îşi glorifica crima. Justiţia însă are propria sa rutină – trebuia să fie chemaţi martori; numai cuvântul său nu era acceptat. Poate că minţea, poate că nu-l ucisese pe acel străin. Nu-l văzuse nimeni – nu exista nici măcar un singur martor ocular – aşa că a trebuit să fie prezentate dovezile de circumstanţă adunate de poliţie.

citat celebru din Osho
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Stea luminoasă, de-aş fi statornic ca şi tine

Stea luminoasă, de-aş fi statornic ca şi tine,
Dar nu în splendoarea agăţată-n noapte,
Şi de-aş putea privi cu ochii deschişi bine
Precum un pustnic treaz în miazănoapte,
La apa mişcătoare, cu-al ei rol preoţesc
Ce spală şi sfinţeşte a ţărmurilor plajă
Sau la covorul moale căzut aşa firesc
Când ninge peste mlaştini şi peste munţi de vrajă...
Dar încă nu-s statornic şi nici neschimbător
Ca stând culcat cu faţa pe al iubitei sân
Să-l simt cum se ridică şi cum se lasă uşor,
Cum se agită veşnic, şi-acolo să rămân
Tăcut, ca s-o aud cum suflă-ncetişor
Şi să trăiesc aşa sau dacă nu să mor.

poezie clasică de John Keats, traducere de Octavian Cocoş
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Trandafirul uitării

Când umbra se revarsă în ape
cuprinde apusuri
şi urmele paşilor adânci
nisipuri albe rămân
după valuri
ştergând visul iubirii de ieri
marea absoarbe şiraguri
de lacrimi din clipele despărţirii
se simte răceala
gustului de sare din ochii tăi
suntem turnuri vii
înălţate spre cer
din ape limpezi
ducem pe frunte
coroana vieţii
cu zâmbet inocent de copil
am învăţat să fiu focul din apă
să respir odiseea răsăritului
din simfonia brizei
a rămas pe plajă...

[...] Citeşte tot

poezie de Maria Ciobotariu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vrăjmaşul [L'ennemi]

Tinereţea mi-a fost o sumbră furtună
Străbătută pe-alocuri de raze de sori;
Ploi şi tunete-apoi au lovit împreună
Şi-au pierit din grădină şi fructe şi flori.

A ideilor toamnă am atins de îndată,
Şi cu sapa şi grebla la muncă m-avânt
Pentru a lua înapoi glia mea inundată
Unde apa a ros găuri mari, de mormânt.

Oare florile noi şi pline de vrajă
Vor găsi-n acest sol spălat ca o plajă
O tainică hrană ce-aduce vigoare?

– Dar, vai! Timpul viaţa încet o răpeşte
Vrăjmaşul în inimi ne macină tare,
Cu sângele nostru puterea-şi sporeşte!

poezie de Charles Baudelaire, traducere de Octavian Cocoş
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

M-am gândit la tine

M-am gândit la tine şi la tot ce-a fost frumos şi ai iubit,
Plimbându-mă singură de-a lungul plajei cu nisipuri moi;
Am ascultat talazurile care băteau ca şi atunci, egal, în maluri,
Cu-acelaşi sunet ştiut şi îndrăgit cândva de amândoi.

În jurul meu ecoul lovea-n dunele înalte, dincolo de mine ardea
Argintul sclipitor şi-înfrigurat al mării sub razele de lună.
Noi doi vom trece prin nenumărate morţi şi mii de vieţi
Până când vom mai asculta din nou acelaşi sunet împreună.

poezie clasică de Sara Teasdale, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pe o plajă

împletesc cununi de gânduri
pe plaja goală
de lume, de viaţă, de toate
doar valurile ţipă uneori
când nu dorm, adun norii în palmă
curgeau bezmetici, aiurea
nu privesc, plec
plec, să ascund durerea, în cer
plec ca să mor
acolo sus, dincolo de zări
departe de voi
unde plâng în zare cocorii
pe ţărm, corbi negrii, neliniştiţi, se adună
plec, las în urmă cuvinte
legate cu fir de iarbă, verde-crud
să nu plece
alunec apoi în visare, în marea uitare

poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cu ce ne-am ales în viaţă: şlagărul mafioţilor din PSD, care pretind că sunt apărătorii săracilor, dar au condamnări penale (Dragnea, Năstase, Constantinescu, Hrebenciuc, Ghiţă, Maior, Mazăre, Mitrea, Niţă, Rădulescu, Severin, Stancu, Şova, Vâlcov, Voicu ş.a.)

Cu ce ne-am ales în viaţă,
Noi, cu firea hrăpăreaţă?
Posturi grase (sinecuri),
Vile, lacuri şi păduri,
Bani şi aur, multe case,
Plaje, pietre preţioase,
Cu tablouri şi sculpturi,
Firme, iahturi şi gravuri,
Cu maşini, pământ bogat,
Practic cu tot ce-am furat.

pamflet de George Budoi din Pamflete şi satire (14 februarie 2019)
Adăugat de George Budoi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pentru unii, marea era cu siguranţă un exil provizoriu din plictiseala şi mediocritatea vieţii obişnuite. Veneau pe plajă şi trăiau câtva timp în afara destinului lor. Sau vroiau să prindă puteri, ca să reziste până la vara viitoare. Marea era pentru ei ca o cură de întinerire forţată. Cu trupul gol la soare, încercau să uite că erau mai bătrâni decât în verile precedente. Alţii veneau dintr-o nevoie de barbarie. Nu erau nişte barbari adevăraţi pentru că nu aveau curaj să renunţe decât temporar şi parţial la confortul civilizaţiei, la tramvaie, la vacarmul oraşelor. Aduceau, dealtfel, şi pe plajă vacarmul. Erau bolnavi de el. Nu se puteau lipsi, cei mai mulţi, nici de maşini. Umblau în schimb în picioarele goale cu iluzia că au regăsit natura elementară. Iluzie de o clipă. Erau nişte barbari rataţi, ce să vă spun...

Octavian Paler în Viaţa pe un peron
Adăugat de Ion Bogdan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Logodnă marină

Iubita mea, înfăşurată-n alge
Apari pe plaja unei veri târzii,
Cu marea-n spate, fără de catarge,
Pe braţele de valuri străvezii.

Când te-oi vedea înaintând spre mine
Am să mă rup nisipului ce sunt
Şi cu-n buchet de scoici venind spre tine
Că zeu teluric voi păşi în vânt.

O să ne recunoaştem din privire,
Căci ne-aşteptăm cuminţi de mii de ani,
Şi sarea s-o depune pe iubire
Precum pe scufundate lăzi cu bani.

Vor da onorul căpitani eterici,
Albi pescăruşi ţipa-vor lung de sus
Şi melcii suspina-vor uzi şi sferici
La-mbrăţişarea noastră din apus.

[...] Citeşte tot

poezie de Dragoş Niculescu din Duminica poemului mut (2014)
Adăugat de Dragoş Niculescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Viaţa este, de asemenea, ocupată cu transportul şi răsturnarea solurilor pământului, pietrelor şi mineralelor. Algele marine kelp de câţiva kilometri lungime care plutesc de-a lungul coastelor noastre pot să transporte sute de tone de roci vulcanice deţinute în rădăcinile lor. Am urmărit aceste râuri de viaţă pe o distanţă de peste 300 km şi le-am văzut naufragiate pe plaje de granit, aruncând rocile lor sus pe un morman de 9000 de ani vechime de bazalt, toate acele sute de tone au fost cărate acolo de algele kelp.

citat din Bill Mollison
Adăugat de Catalin Popescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

La Eforie-n miez de toamnă

Marea e marea minune a vieţii
Şi'n orice anotimp e ca un vis,
Dar toamna, toamna'n timpul dimineţii
E-un vis ce nu mai poate fi descris.

Plaja primeşte-ncet sărutul mării,
Ca un amant pe-amanta lui
Şi în beţia dulce a'ncleştării
Se lasă lin în voia valului.

Străluce soarele ca'n toiul verii
Deşi în miez de toamnă ne aflăm.
Şi valul, dând de gustul mierii,
La plajă vine. Să-l lăsăm.

Plămânul submarin al mării
Respiră lung prin ceaţa ceţii...
Eu simt pe buze gustul sării
Şi'n suflet apriga dorinţă-a vieţii.

poezie de Corneliu Culman din Nişte poezii
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Durerea intersecţiei

Punem vântului eşarfe peste ochi
Să nu mai vadă drumul către noi,
Să nu aducă fumul iute, otrăvit,
Unde sărăcia ne-a lăsat strigoi.

Unii şi-au vândut chiar conştiinţa
Călcând avan pe aur şi carate
Sau zburând pe plaje însorite
Făcând din osul ţării lux, palate.

Trăim înghesuiţi în lumea paralelă,
În piramida dintre zi şi noapte,
Suntem baza care-abia respiră,
Ei sunt vârf cu miere şi cu lapte.

Noi avem sudoare şi durere,
Ei huzuresc, au lumea la picioare,
Oricât de paralelă este viaţa,
Orice intersecţie, profund, ne doare!

poezie de Marin Moscu
Adăugat de Marin Moscu
Comentează! | Votează! | Copiază!