populaţie şi superlative

Chinuiţi şi înspăimântaţi, locuitorii Jormaniei nu visau decât să scape de Preşedintele Gologan; nimeni însă n-avea nici forţa şi nici curajul de a organiza o mişcare coordonată de protest. Şi totuşi exista o putere capabilă să-l răstoarne: marele Imperiu Maculist, care adusese la putere regimuri maculiste în numeroase ţări satelite, între care şi Jormania însăşi. Politica Imperiului era cât se poate de pragmatică: fiecare regim subordonat era lăsat să-şi urmeze cursul, cu condiţia să afişeze idei maculiste şi să se opună oricărei influenţe imaculiste şi existenţei proprietăţii private. Dezastrul jorman îi neliniştise pe funcţionarii Imperiului: prăbuşirea economică a unei republici maculiste, ca şi nemulţumirea generală a populaţiei, trebuiau evitate cu orice preţ. Cu toate acestea, Imperiul excludea posibilitatea unei intervenţii directe în Jormania, deoarece această ţară profesa una dintre cele mai ortodoxe ideologii maculiste (inspirată din opera lui Maculatus însuşi şi mai ales din directivele lui Gologan, foarte abundente şi perfect contradictorii, dar impregnate de un autentic spirit maculist), în aşa măsură încât, contrar Imperiului însuşi, ea nu admitea existenţa nici unei, dar într-adevăr a nici unei proprietăţi private.

Ioan Petru Culianu în Păcatul împotriva Spiritului
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Castele-n Spania (Lui Cincinat Pavelescu)

De-ar vrea norocul să-mi zâmbească
Şi să câştig la loterie,
Aş duce-o viaţă-mpărătească,
Ascuns să nu mai mă găsească
În timpi de ani, fiinţă vie.

N-aş vrea să am măriri deşerte,
N-am nici-o sete de renume,
Aş înălţa mereu concerte
La adăpost de griji şi certe,
La adăpost de om şi lume.

În colţ tăcut de vreo Sahară,
Castel aş pune să-mi zidească,
Şi scuturat de-orice povară,
Aş ridica spre ceruri scară,
De-ar vrea norocul să-mi zâmbească.

Ca-n basme masa mi s-ar pune
Şi s-ar deşterne tot ca-n basme,

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Alexandru Macedonski din Excelsior (1895)
Adăugat de Dan Costinaş
Comentează! | Votează! | Copiază!

în patruzeci

am murit prima oară la sfârşitul
anului cu trupele germane
pe străzile bucureştiului şi
horia sima alături de antonescu
la putere. trebuia să mor. am dus
o muncă de lămurire cu mine,
cu familia, apoi am dispărut.
am murit prima oară în trepte,
pe datorie şi m-au radiat
de la evidenţa populaţiei.

pe atunci se murea foarte mult şi
dispariţia mea nu era demnă
de a fi remarcată. am reuşit să şterg
toate urmele şi lumea a constatat
că mă evaporasem. am fost mort
cinci ani. a fost prima mea moarte,
iar pe prima o ţii minte cel mai bine.

poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Repauză

repauza este o republică a surzilor
populată prin excelenţă de contururi purtătoare de căşti

co/ruptă-n două cu şiră cu tot, populaţia
obedientă, ştie obsesiv că munca este un delict

în căştile, parte integrantă sau excrescenţă,
nu se aude nimic... doar suntem în repauză

(andro- şi meno- pauzele sunt săvârşite prin botez
aruncă pruncul într-o cristelniţă cu raze şi le dobândeşte instant)

aici, nimeni nu mai mănâncă pe nimeni, decât
sub formă de pulberi... de care s-a ales... evul

cea mai de soi petrecere a timpului este... sexul verbal
dezbrăcaţi de piele îşi etalează aripile de pe dinăuntru

tatuarea venelor – cosmetica trend... şi nicăieri un wc
dieta seculară cu sloganuri a anihilat maţul gros, convertind anus

[...] Citeşte tot

poezie de Valeriu Barbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nimeni nu se gândise, în acel moment grav, s-o oprească; şi aşa s-a petrecut marele triumf al armei zoologice, care s-a dovedit atât de perfidă şi de eficace încât şi-a salvat viaţa de faţă cu forţele reunite a vreo trei mii de militari din toate armele, între care vânătorii cu panaşele lor, pompierii cu tulumbele lor verzi şi artificierii cu focurile lor de artificii erau cei mai spectaculoşi. Ambulanţa, care a sosit ultima, nu a putut pătrunde în parcul plin de tot felul de vehicule blindate şi de soldaţi înghesuiţi unii într-alţii şi întreţinându-se asupra celor mai felurite subiecte. A fost imediat trimisă înapoi, ca să nu răspândească panica în populaţie. Pentru cei ce ştiau să priceapă, acest du-te-vino era însă plin de înţeles.

Ioan Petru Culianu în Păcatul împotriva Spiritului
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

O întrebare pe care numeroşi comentatori politici din toată ţările şi-au pus-o în faţa acestei stări de lucruri era de ce oare nu intervenea Maculburgul? Prin ipoteza cea mai plauzibilă se răspundea că Imperiul dorea să le dea o lecţie binemeritată acestor vecini care nu erau buni de nimic. Voia să rezolve problema suprapopulaţiei şi să şteargă urmele tuturor proiectelor economice ruinătoare ale lui Gologan. Ceea ce Maculia nu voia cu siguranţă era să-i restabilească pe cei 78 în funcţii. Inutil să fi trimis trupe: emisarii Imperiului erau deja acolo şi îşi făceau treaba cum nu se poate mai bine. Într-adevăr, numărul zorabilor ajunsese între timp la peste un milion, în timp ce populaţia Jormaniei scăzuse de la douăzeci şi unu la optsprezece milioane în numai doi ani.

Ioan Petru Culianu în Păcatul împotriva Spiritului
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vine noaptea

Vine noaptea şi usucă
Lacrimile pe obraz
Cine ştie ce caducă
Întâmplare fără haz

Şi uitând de soarta-mi tristă
Mă petrec prin alte lumi
Despre care mie nu-mi
Spunea nimeni că există;

Vin şi îngerii cu nimb
Diafani, mângâietori
Şi cu care eu mă plimb
Până dincolo de zori

Cine-a mai rămas de strajă
Peste câmpul cu narcise
Dacă numai mi se
Paşii-ntipăresc pe plajă?

[...] Citeşte tot

poezie de Ion Untaru din Scara interioară (2007)
Adăugat de Ion Untaru
Comentează! | Votează! | Copiază!

■"Sub egida construcţiei unui stat şi a unei societăţi democratice şi sub oblăduirea unor preşedinţi "democraţi" ultrapasivi, tipul original de organizare instituţională a sistemului politic românesc, privatizarea relativă a statului au permis creerea unei polarizări sociale extrem de accentuate, specifice ţărilor din lumea a treia, sărăcirea majorităţii populaţiei şi apariţia revoltătoare a unor miliardari oligarhi în numai 30 de ani, acordarea statală de salarii şi pensii speciale unor categorii de "supraoameni" [viziune nazistă funcţională]. Fenomenul nu are nimic comun cu funcţionalitatea unei democraţii minimale, ci cu mimarea respectării principiilor şi a cadrelor democratice. În ţările cele mai dezvoltate ale lumii, inclusiv în S. U. A., miliardarilor le-au trebuit peste 200 de ani să-şi acumuleze propria avere."■
☆Adrian Ibiş

Adrian Ibiş în Cartea "Intelligence. Studii de securitate", Editura Pansofia, 2012 (2012)
Adăugat de Adrian Ibiş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Blestem pentru coronavirus

De unde-ai apărut, acum, păduche,
Să pui deodată vieţile pe muche,
Să semeni morţi şi jale-n lumea-ntreagă,
Să ne separi, forever, drag de dragă?

Ce mama mamii mă-tii te îndeamnă
Să ne răpeşti aşa a vieţii toamnă?
Ce ai de-aicea tu de câştigat?
Din ce atomi urâţi te-ai întrupat?

De unde vii şi unde vrei s-ajungi?
Pe câţi anume vrei să ne străpungi?
Te dirijează oare vreo satană
Sau eşti împins în faţă de vreo toană

A unui diabolic monstru hâd?
Îl deranjează cei ce încă râd?
Te-au programat, deunăzi, păgânii
Să ne distrugi chiar tuturor plămânii?

[...] Citeşte tot

poezie de Petru Ioan Gârda
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tehnologiile care au cele mai profunde efecte asupra vieţii umane sunt de obicei simple. Un exemplu bun de tehnologie simplă cu consecinţe istorice importante este fânul. Nimeni nu ştie cine a inventat fânul - ideea de a tăia iarba toamna şi de a o stoca în cantităţi suficient de mari pentru a menţine caii şi vacile în viaţă în timpul iernii. Tot ceea ce ştim este că tehnologia fânului a fost necunoscută în imperiul Roman, dar a fost cunoscută în orice sat în Europa medievală. Ca multe alte tehnologii vital de importante, fânul a apărut în Evul Mediu Întunecat. Conform Teoriei pe baza Fânului a Istoriei, invenţia fânului a fost evenimentul decisiv care a mutat centrul de greutate al civilizaţiei urbane din bazinul Mării Mediterane spre Europa de Nord şi de Vest. Imperiul Roman nu avea nevoie de fân fiindcă în climatul mediteran creşte destulă iarbă pentru ca animalele să pască şi iarna. La Nord de Alpi însă, oraşele mari, dependente de cai şi de boi ca forţă motrice, nu puteau exista fără fân. Aşadar, fânul este acela care a permis creşterea populaţiilor şi înflorirea civilizaţiei între pădurile Europei de Nord. Fânul a mutat măreţia Romei la Paris şi Londra, iar mai târziu la Berlin şi Moscova şi New York.

citat din Freeman Dyson
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Furtuna - Războiul văzut de pe front (Prolog)

Piatra, băţul, toporaşul, suliţa, ţepuşa, ghioaga,
Buzduganul, alebarda, lancea, suliţa şi spanga,
Cuţitul, pumnalul, spada, paloşul cel greu, floreta,
Laţul, arcul, arhebuza, puşca, flinta, arbaleta,
Praştia şi catapulta, tunul şi aruncătorul,
Instrumente de ochire, capsele şi percutorul,
Plumbi, alice, gloanţe, bombe, ghiulele şi proiectile,
Grenade de multe tipuri, diverse explozibile,
Pistolul şi carabina, armele automate,
Groapa, şanţul, palisada, ziduri groase de cetate,
Scutul, zeaua, platoşa, armura, coiful şi casca,
Fumul, gazele de luptă, batista, tamponul, masca,
Carele de luptă, tancul, avioane de tot tipul,
Iată întreg arsenalul, perfecţionat cu timpul,
Folosit de om de-a lungul trecutului omenirii,
În scopul acaparării, sub pretextul înnoirii.

Regate peste regate, imperii peste imperii,
Neamuri, ginţi, triburi, popoare, din codrii, podişuri, preerii,
Au cutreierat pământul, devastând necruţător,

[...] Citeşte tot

poezie de Gheorghe Ionescu din Furtuna - Jurnal de război în versuri (2005)
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Kilometrul nimănui

Abia când te simţi integrat,
maniera asta de socializare cu natura
capătă aspectul precis al unei forme fixe
de viaţă. De la piatră am pornit, la piatră
ajungem, la comunismul portocaliu, macru,
desangvinat, la populaţii care ne-au părăsit
de comun acord, pentru a ne lăsa ispitiţi
de senzaţia că singurătatea e ca durerea
unui cal fără coaste, ce-şi vomează biciul,
sau bastonul de vişin, supte de trup.

Stăpâneam o mansardă, un unic refugiu,
mai aproape de stradă decât de cer.
De regulă, primeam în vizită doi sfinţi, întotdeauna
aceiaşi, unul măcelar şi altul preot, la fel de bine
crescuţi, la fel de mucaliţi. Le convenea frecvenţa
câmpului, rezona bine în răşina miruită a bârnelor.
Vorbeam puţin, beam vin şi ascultam în urechile altora,
uscate, încreţite ca nişte scoici, tot vuietul lumii.
Aprindeam apoi focul în încăperea fără pereţi,

[...] Citeşte tot

poezie de Dragoş Niculescu din Hibernaris (2001)
Adăugat de Dragoş Niculescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Odă poetului fără mască

din ţara marelui zid
din ţara în care s-au inventat
praful de puşcă, hârtia, busola, furculiţa
periuţa de dinţi
zmeul şi jocurile de cărţi

din ţara în care locuieşte o cincime
din populaţia lumii
din ţara în care Ai Qing s-a ridicat
cu faţa spre soare
pentru a scrie imnul luminii

din ţara aceasta minunată
a apărut virusul ucigaş
şi odată cu el
omul cu mască a luat locul
omului fără mască

iar vina, ştim bine, se împarte la toţi
e vina negrelor gânduri

[...] Citeşte tot

poezie de Ionuţ Caragea din Cod roşu de furtună în suflet (2020)
Adăugat de Ionuţ Caragea
Comentează! | Votează! | Copiază!