porturi şi visare

O, Căpitane, Căpitanul meu!

O, Căpitane, Căpitanul meu! călătoria noastră plina de primejdii s-a terminat,
Rănile din lupta cu talazurile se văd pe carena navei, premiul a fost câştigat,
Portul e-aici, se-aud clopotele, mulţimea exultă cu privirea la prova-n tangaj
Înaintând implacabil, la nava întunecată, plină de curaj;
Dar, o, inimă! inimă! inimă!
Pete roşii de sânge se văd la bord,
Pe puntea unde Căpitanul zace,
Rece deja şi mort.

O, Căpitane, Căpitanul meu! Ascultă clopotele, admiră nava de la prova la dunetă,
Ridică-te – pentru tine flutură drapelul, pentru tine şuieră vântu-n giruetă,
Pentru tine sunt panglicele, ghirlandele de flori, pentru tine vin oamenii pe chei,
Pentru tine sunt uralele, pentru tine strigă femeile Hooray!
Aici, Căpitane! Tatăl meu drag!
Pun acest braţ sub capul tău, un cald suport!
Ştiu, doar visez că tu pe punte zaci
Rece deja şi mort.

Căpitanul meu nu îmi răspunde, buzele-i sunt pale, ochii nu mai privesc în sus;
Tatăl meu nu-mi simte braţul, nu mai are voinţă şi nici puls;

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Walt Whitman, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Balada fermecătorului Port Sydney

Fermecătorul Port Sydney
Râde vesel spre cele patru zări,
În frumosul Port Sydney
Acostează nave din fel de fel de ţări;
N-o să mai vezi astfel de frumuseţe
Oricât ai naviga împins de val, de vânturi...
Este unic însoritul Port Sydney,
Aici, la capăt de lume, sfârşit de pământuri.

Negurile nopţii se-aştern
Peste orice port cu glorios renume,
Dar luminile din Portul Sydney
Sunt cele mai strălucitoare din întreaga lume;
Un asemenea oraş înstemat de rubine
N-o să mai vezi oricât pe ape-o să te vânturi,
Sunt unice luminile oraşului Sydney
Aici, la capăt de lume, sfârşit de pământuri.

Trebuie să plec spre Londra mohorâtă
Unde-n port nu poţi vedea lumini,

[...] Citeşte tot

poezie de Henry Lawson, 1867 – 1922, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Copilărie, poartă-mă...

copilărie,
poartă-mă prin acestă ploaie
şi reîntoarce-mă în portul meu pustiu,
în acest gingaş cuib al visului
unde iluziile fără metafore
îmi deschid ferestrele
către toate culorile eternităţii.
încotro mă duci,
potecă de argint,
viperă târâtoare,
nu mă lasa în gări
cu miros de singurătate,
drumul meu spre casă
fă-l păşune uscată de dor.
lasă-mă sub fulgerul nopţii
să simt mirosul aerului
şi să străpung timpul
cu platforme astrale
până acolo unde dispar
profeţi şi profeţii,

[...] Citeşte tot

poezie de Ion Ionescu-Bucovu (9 octombrie 2010)
Adăugat de Ion Ionescu-Bucovu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Titanicul

În vreme ce naviga din zori până-n amurg, un palat pe apa de opal,
I-or fi şoptit oare valurile din prova-i mândră care va portul ei final?
Că voiajul de nuntă se va sfârşi-ntr-un liman calm, adânc, coraligen,
Unde după şocul coliziunii va acosta la dana somnului etern?

Dar numele ei se va pomeni în veci, avertisment pentru alte nave,
Cum inima-i a fost spartă de loviturile topuzului de cristal, grozave,
Cum în maiestatea-i, fără egal încă, şi-a plecat capul neajutorată
Şi cu lumini şi muzică în giulgiul mării a plonjat îmbujorată.

Oare strălucirea şi visele, jumătate-mplinite,-n zilele care s-au scurs
Trezit-au gloria sădită-n sufletul omului de Divinitatea cea de sus?
Pentru că impregnaţi de harul iubirii, atinşi de-un mir scânteietor,
Bărbaţii s-au regăsit în eroism ca-ntr-o normalitate a firii lor.

O, miezul acelei nopţi stranii şi solemne – cu aisberguri la fereşti –
Când Moartea, rece şi pală, privind drumurile noastre omeneşti
A văzut puterea Morţii-nvinsă de-o Doamnă decât ea mai mare,
Viaţa veşnică deschizând uşa noilor sosiţi de pe mare.

poezie de Katharine Lee Bates, 1859 – 1929, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Aceşti indezirabili se adunau aici din cele patru colţuri ale lumii – romantici decepţionaţi şi visători inveteraţi, aventurieri înrăiţi şi hoţi – şi rătăceau pe străzile înguste ale bătrânului oraş sau se strângeau în pâlcuri în cele două porturi ale oraşului; când ancora câte un vapor, îl asediau ca pe o fortăreaţă, cu speranţa de a găsi de lucru. Dacă izbuteau să facă rost de ceva bani sau de ceva mâncare, într-un fel mai mult sau mai puţin cinstit, se simţeau cei mai fericiţi oameni de pe pământ.

Marko Marcevski în Insula Tombuctu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Chipurile iubirii

iubirea-i bibelou bătut cu diamante
cântecul inimii pe vârfuri de vrajă
prospeţimea sângelui ce curge andante
splendoare de emoţii din adâncuri degajă

ocean vast de iubire cu dune de corali
cu porturi în oraşe pline de visători
ecou de simfonie pe munţi ancestrali
acorduri de liră care spulberă nori

iubirea e magie în inimă de univers
împărţită la toţi în egală măsură
patimă trăită şi de înger pervers
zbor de albatros neatins de ură

îmbrăţişare tandră cu miticul vers
aripă desferecată crescută-n anvergură

sonet de Floare Petrov
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pe corabia speranţei

pe oceanul de vise mă îndrept spre far
vreau să ajung în portul cu surprize
paşaport nu-mi trebuie nici vize
mi-e de ajuns avântul de călifar.

am avut şi eu corăbii scufundate
pline cu pescăruşi de chihlimbar
am suferit stingheră în uragan barbar
dar am rămas fermă cu aripi înnodate.

descarc în portul mare sacii cu întrebări
voi primi răspunsul de la heruvimi
ei îmi sunt duhovnici înţelepţi sublimi
ei m-au invitat adesea la cereşti serbări.

am petrecut în viaţă şi bune şi rele
dar am avut mereu speranţe de la stele.

sonet de Floare Petrov
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ţara mea

Îmi iubesc Ţara şi Neamul
Oriunde ar fi românii mei,
Îmi iubesc portul şi graiul
Şi Tricolorul patriei.

Iubesc limba noastră dulce
Şi sunt mândru de strămoşi,
Sunt român oriund' m-aş duce
Toţi românii-s credincioşi.

Ţara mea o port în suflet
Sunt urmaşul lui Decebal,
Chipul meu e pe columnă
Chip, Carpato- Dunărean.

Chiar dacă plecaţi sunt fiii
În Basarabia şi Ucraina,
Noi gândim tot româneşte
Şi Unirea, ne e taina.

[...] Citeşte tot

poezie de Ion Borodi
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sunt fata...

Sunt fata de pe splaiul de Turnu Măgurele,
Cu plete lungi şi negre rostogolind inele
Peste rochiţe albe, din flori şi vişinele...
Cu ochi mari cât iubirea de Turnu Măgurele!

Sunt fata de pe digul de Turnu Măgurele...
Şi-n portul cu tot visul copilăriei mele,
Trimis-am către lume-n bărcuţe mititele,
Zâmbete largi cât cerul de Turnu Măgurele!

Sunt fata de pe grindul de Turnu Măgurele...
Iubirea-mi e Danubiul cu cerul plin de stele,
Cu anotimpuri blânde, când eu străbat prin ele,
Că-n piept inima-mi bate cât Turnu Măgurele!

De-aş căuta iar poarta destinului spre stele,
Aş vrea-o-aici pe cheiul cu blânde vălurele...
Londra, Paris, Viena, New York îmi sunt zăbrele,
Căci dorul meu e tihna de Turnu Măgurele!

poezie de Iulia Mirancea (27 februarie 2013)
Adăugat de Iulia Mirancea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ia strămoşească

Am cusut pe ie macii toţi în floare
Spicele de grâu scăldate în soare,
Hora bătrânească ce o ştiau moşii
Dimineaţa pură când cântau cocoşii!

Piscul unui munte albit de speranţă,
Dorul ce aşteaptă o mână pe clanţă,
Aripa de vultur şi zboru' îndrăzneţ,
Steagul arborat de un vis semeţ!

Am cusut pe ie, zâmbet de copil,
Doina din străbuni ce încă o ştiu,
Un altar de brazi, cu vârful spre cer
Şi un ceas de taină, când încă mai sper.

Lacrimi am cusut, când mi-a fost mai greu
Şi-un pumn de ţărână chiar din trupul meu,
Sângele vărsat de ai mei strămoşi,
Anii tinereţii calzi şi luminoşi!

[...] Citeşte tot

poezie de Camelia Cristea din Pe Aripi de Cuvânt, Editura Singur 2016 (2 iulie 2015)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

În portul Amsterdam

În portul Amsterdam marinarii cântau
Despre visele lor, într-un vast Amsterdam.
În portul Amsterdam mureau beţi şi sterili,
Duhnind a bere, a sudoare, a rachiu.
Mureau până în zori, plini de dramele lor,
Pe faleza uscată spre-un ocean mişcător.
Iar când zorii de ziuă aproape mijeau,
Cadavrele lor descompuse rânjeau.

În portul Amsterdam marinarii mâncau
Cu dinţii lor mari peşte fript şi tăceau.
Pe şervetele albe puneau tot ce aveau,
Iar seara la lună beau din nou şi dansau.
Te invitau la masă uneori liniştit,
Înfulecând cu mâini murdare pomes frites.
Nu vorbeau cu nimeni despre dramele lor,
Se-ncheiau la nădragi şi urcau pe vapor.

În portul Amsterdam marinarii dansau
Frământând corpuri moi de femei şi râdeau,

[...] Citeşte tot

cântec, versuri de Jacques Brel, traducere de Luminiţa Soare
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Şi Cosmosul surâde!...

Şi Cosmosul surâde; rozalba Auroră
Aprinde o cerească şi falnică Gomoră
În nourii gigantici, monstruoşi prizonieri,
Pe care-o adiere îi pune-n libertate,
Redeşteptând din somnul profundelor tăceri
Pădurea, câmpul, valea de plante parfumate
Şi soarele din umbra de munţi şi de talazuri
Şi sufletul din umbra de griji şi de necazuri.

Nebăgător în seamă din lumea lui sublimă
De oameni cu-o mână, în moarte ş'altă'n crimă,
Soboli în groapa tristă şi neagră a vieţei
Ş'în faptul după prânzei şi'n faptul dimineţei,
Imensele neanturi explică şi arată.
Lumina, cerul, vraja de valuri şi de flori,
Născând din creuzetul de forţe şi splendori.

*

Şi Cosmosul visează şi peste universe

[...] Citeşte tot

poezie de Alexandru Anestin din revista "Orion" (1907)
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vis... demult

Poate ploaia cade când prea multă-i secetă şi
de atâta arşiţă nu ne mai simte pământul, poate
de atâta foame nu mai simţim iubirea, poate nu
mai suntem... ne e mult... mult prea secetă!

Poate toamna domină iubirea, poate moartea
domina iubirea, poate,, carnea vie" să fie prea
moartă, oasele prea şubrede, cine poate ştie,
poate câteva scânduri sunt bătute-n cuie!

Nu ştiu, nimeni nu poate a şti când cad din
temeli... visele ori vieţile, cât am decăzut şi nu,
nu am reuşit a ne iubi, nu ştiu a regreta, cine
m-a adus, bătut în piept, chiar nu înţeleg, chiar...

Pot să mă reîntorc ori pot să plec, nu mai dor,
nimeni nu doare, aş fi spus de fericire... unde e,
unde ne doare, ce iluzie... ce timp pustiu, sunt...
devin absent, cine, cine te-ar mai vrea fecioară?!

[...] Citeşte tot

poezie de Mihai Marica
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Blestemul adamic şi Nero

la geamul vieţii mele bate o ultimă iarnă.
afară ninge a pustiu şi-n sânge-mi arde focul
c-un vis alb despre etern,
despre deşertăciune
şi despre tine.

o, Nero, barbarule, de ce ai incendiat panteonul dragostei?
ştii?...
a ars pân' la ultima vocală!
îmi răspunde sictirit:
pentru a-mi scrie muza!

povestim la o cafea, el citeşte un edict
şi e revoltat pe bieţii plebei.

apoi, fumăm iluzii și visăm porturi albastre...
şi-l întreb:
oare chiar există singurătatea amurgului?
nu, nu cred, e doar o stea rece.
dar iubirea, oare există, şi dacă da, ce este ea?

[...] Citeşte tot

poezie de Nicole Sere
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Amsterdam

În portul Amsderdam
Marinarii cântă despre mare,
Despre iluzii, femei şi vapoare,
Iar fiecare vis e o rană şi doare.
În portul Amsterdam
Mulţi marinari dorm cu capul pe masă,
Visând o mamă, visând o mireasă...
Şi-n apele negre cad stele gânditoare.

În portul Amsderdam
Sunt marinari care mor
Răpuşi de bere, de votcă, de dor
Ori în aprige-încleştări de beţivi.
În portul Amsderdam
Întotdeauna se află-un marinar
Născut într-un ceas amar,
În nişte zori duşmănoşi, corozivi.

[...] Citeşte tot

cântec interpretat de Jacques Brel, muzica de Jacques Brel, versuri de Jacques Brel, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

O imensă gaură

în cotidianul oraşului s-a căscat
haotic a îmbrăcat alt trup
era julieta lui shakespeare dusă
la bordel de proxeneţii poeţi
îndopaţi cu haşiş
cuvintele lingeau timpul şi se scurgea
de la o civilizaţie la altă civilizaţie
cu funde la gât şi ceasuri wostock
mergea grăbită în alte braţe
de bărbat care mirosea a tămâie
îi plăcea să fie iubită şi mâzgâlită
de săruturi ce duhneau a ţuică
are ochii negri şi recapitulează
în gând lecţiile la geografie cu porturile
de la mediterana pe care a văzut-o
doar în visul udat cu bere din halbă
când bărbatul o strânge tare
trece la lecţiile de istorie şi toţi regii
franţei şi regii din antichitate
şi bărbatul ăsta miroase a tămâie

poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poezia ta, cale spre desăvârşire spirituală

Te voi cuprinde în mintea mea
În care numai vocea ta şi poezia ta există
Nu pot exista fără această creaţie... poezia
Fără acest dar pe care mi-l oferi în fiecare dimineaţă
La fiecare răsărit de soare, la fiecare apus
Suntem un ulcior de apă pentru însetaţi de dragoste
Suntem nişte frunze peste grădina bunicii
Sau poate nişte imagini de vis, ancorate de pânze dese
Suntem corăbiile mării ce portul îl inundă
Nu aşteptăm salvarea din nemurirea trupului
Dar suntem conştienţi de salvarea sufletului
De iubirea ce ne salvază, ne ridică, ne venerează.
Amintiri suave pentru iubitori, copii ai sufletelor pereche
Ferestre deschise spre suflete
Căi spre călăuzitoare timpuri...
Cunună în cer şi pe pământ.

poezie de Ileana Nana Filip
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Zanzibar

Zanzibar este oraşul ce nu doarme niciodată,
Unde nu există noapte şi nici linişte deplină,
Ca o mare în furtună, o mulţime deocheată
Urlă, plânge-n disperarea de-a se-ascunde de lumină.

Furnicar de oameni gri pe- uliţele sordide,
Unde se cumpără, se vând virtuţi şi mirodenii,
Se face contrabandă cu visuri în firide
Cu opiumul albastru, cu vicii şi vedenii.

Pestriţe idealuri plutesc în bărci precare,
Puzderie de mărfuri, de pus în galantar,
Carne, peşte, fructe, cuşti cu păsări rare,
Argint şi diamante, cărbuni, mărgăritar.

Parfumuri de fecioare scăldate-n apa mării,
De spasmul desfrânării cu tâlhari de rând,
Ce se vând cu ora-n lucarnele uitării
De spectrul sărăciei care plânge-n gând.

[...] Citeşte tot

poezie de Ionel Arădoaie
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nepedepsit

Mă mişc, vorbesc, dar ca prin vis,
Căci sufletul mi l-ai ucis;
Trăiesc, dar parcă-s somnambul,
Inima mea-i doar un pendul.

Acum văd totul ca prin ceaţă,
Văd viaţă – a mea nu e viaţă,
Maşină sunt, fără motor,
O apă-s, fără de izvor.

Cerul mi-e lipsit de soare,
Ţărmul meu nu are mare,
Oaza mea-i doar o Morgană,
Eu-s epavă într-o dană.

De ce-ai promis un Paradis
Şi apoi poarta mi-ai închis?
De ce-ai venit, doar ca să pleci,
Pe-ntortocheate, lungi, poteci?

[...] Citeşte tot

poezie de Leliana Rădulescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Călător clandestin

M-am furişat în iarna aceea ploioasă pe scara de bord,
Noaptea târziu, pe-o beznă neagră ca păcatul;
Se auzeau doar sâsâiturile stropilor de ploaie şi parâmelor,
Care ţineau nava legată de colţii babalelor, oftatul.

A părăsit portul înainte de ivirea zorilor, iar seara
M-a găsit îngheţat sub velele de rezervă pe coverta pustie.
Mă temeam că, odată descoperit, mă vor arunca-n mare –
Corabia tremura toată şi plonja-n valuri până la copastie.

Apoi, m-am strecurat afară. Îmbarcam apă-n bordul de sub vânt.
În prova, o goeletă se-ndrepta iute spre ţărm, nerăbdătoare;
Delfinii săreau în jurul ei făcând fel de fel de gimbuşlucuri,
Iar stelele coborau de pe cer s-atingă verga arborelui cel mare.

"De trei ori ura!" au strigat, li se-auzeau vocile sonore –
Şi, deodată,-au răsunat bătăi de clopot iuţi şi persistente;
Apoi muzica s-a stins, amestecându-se cu zgomotele mării,
Iar ea a dispărut în aplauzele hulei de fund luminescente.

[...] Citeşte tot

poezie de Bill Adams, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!