prezent şi săptămâni

Revendicarea sfârşitului de săptămână

Într-o înserare
De duminică,
Trista mea uitare
Mă revendică:
.
– Te-am comis, băiete,
Printr-un atentat;
Şapte zile-fete,
Azi am răzbunat!
.
După răzbunare,
Mi se-ascunde-n fire:
Trista mea uitare,
Trista mea privire.

poezie de Marius Robu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În Maleahi scrie că Dumnezeu are o Carte de aducere aminte. Şi cred că ţi-ar prinde bine dacă săptămâna aceasta, în fiecare seară înainte să mergi la culcare, L-ai întreba pe Dumnezeu ce a scris în cartea Sa, în dreptul tău, pentru ziua de azi.

Leonard Ravenhill în Scaunul de judecată al lui Hristos
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Opreşte-te şi uită-te în jurul tău. Trage aer în piept. Lasă-ţi gândurile pline de griji să treacă pe lângă tine. E momentul TĂU. Bucură-te de el şi trăieşte aşa cum poate în restul zilelor ai uitat de asemenea plăceri. Nu mai eşti sub presiune. Învaţă să simţi şi să zâmbeşti pentru asta, să îţi DAI VOIE să ieşi din negura stresului de peste săptămână. Azi e pentru sufletul tău. Ce alegi să faci?

citat din Marius Simion
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

nu-mi place să particip discuţii inutile şi sterile
dar, astăzi din pagina mea, am postat, pe câteva grupuri, două poezii
''Undeva, cândva'' şi ''Într-o zi, de va fi''
am rămas siderat când mi s-a comunicat, poeziile deranjează şi am fost restricţionat a mai posta pe grupuri o săptămână
oare şi el este controlat bine, de oamenii de bine
scriam azi un poem, îl public pentru voi pe pagina mea
apoi voi tăcea, mi s-a făcut pur şi simplu greaţă

poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Bunico, mi-e dor de tine...

Bunico, din Cer mă priveşti,
Iar casa e goală, pustie.
Mi-e dor frumos să citeşti
Din cărţi... câte-o poezie.

Sufletul îmi arde, mi-e dor
De copilărie, fructe coapte.
Să mă săruţi pe frunte uşor
Şi să-mi dai cozonac cu lapte.

Când vin de afară-n grabă
Pe prispă vreau să te zăresc.
Şi să te ajut la treabă,
Toate astea îmi lipsesc...

Mi-e dor când seara se lasă
La pieptul tău să mă pun.
Iar pe suflet, ce m-apasă
Cu încredere să-ţi spun.

[...] Citeşte tot

poezie de Alina-Georgiana Drosu (17 iulie 2016)
Adăugat de Alina-Georgiana Drosu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ansamblul de manevre - VII (Tratat polemic)

Mahmură, zeiţa Clio, astăzi, cugetul ei, mahmur.
Ceva între plutirea unei ferigi în apă
şi lujerul verzui ce presimte prin umezeală
firele rădăcinii.
Ceva între aburul unei sticle şi amintirea
votcii pe care ai îngrijit-o toată săptămâna.

Mahmură, zeiţa Clio, astăzi, cugetul ei, mahmur.
Încercând să facă ordine în poveştile cărnii
repede aprinse de intriga ce se vrea
totdeauna în fruntea părţilor naraţiunii,
chiar peste foaia amnezică lăţindu-se:
ca evoluţiei să i se ataşeze drăgălaşe fantasme,
să le poată contempla ca pe nişte speranţe,
detaşată, de pe oasele solemne.

Mahmură, zeiţa Clio, astăzi, cugetul ei, mahmur.
Acum când ochiul lăuntric îşi uită trepidaţiile,
cercetându-şi ceaţa şi aurora din piept,
acum când o mască alunecoasă

[...] Citeşte tot

poezie de Gheorghe Izbăşescu
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mi s-a spus că eram un copil aproape grav, deşi plin de toate naivităţile acelei vârste. Mama mea mă iubea cu toată puterea unei naturi concentrate şi a unei vieţi care fusese tristă. Mi s-a spus că era o femeie înaltă, tăcută şi frumoasă. Ea suferise mult, căci multă vreme luptase cu cea mai grozavă sărăcie, lucrând zile şi săptămâni la o cuscutură, pentru care lua câţiva lei, căci bunica mea rămăsese fără mijloace. Numai mai târziu începu să aducă acasă ceva un frate al ei. Eu n-o ţin minte cum era la faţă, decât foarte vag. Am mai mult o impresie nelămurită despre fiinţa ei, despre esenţa ei sufletească, despre ceva cald şi lipit cu patimă de copilul acela, care azi sunt eu. Dar această impresie nelămurită a mea, adăugată cu cele ce am auzit despre ea, au alcătuit în mintea mea o fiinţă vie, pe care o văd: o fată tânără. Ea a murit la vârsta de 31 de ani, şi o văd ca o fată. Mama mea, acum când eu am 40 de ani, când sunt mai bătrân decât ea, îmi apare într-un chip foarte curios, pe care e greu să-l exprim. Mama mea este mai tânără decât mine.

Garabet Ibrăileanu în Amintiri din copilărie şi adolescenţă (31 iulie 1911)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Plecând către oraşul în care locuia părinţii şi fraţii săi, îmbrăcat fiind în haine proaste ţărăneşti, întâlni nişte drumeţi şi află de la dânşii că fraţii lui au luat de soţii pe fetele care le-a trimis el, după cum le hotărâse însuşi, că părinţii lui erau foarte mâhniţi de pieirea fiului lor celui mai mic, că fata cea mică e îmbrăcată în negru şi-l jeleşte şi că nu voieşte a se mărita nici în ruptul capului, măcar că a peţit-o mai mulţi fii de împărat; că acum, în cele din urmă, fraţii lui i-a adus un ginere prea frumos şi că o silesc cu toţii să-l ia şi că nu se ştie de va putea scăpa. Prâslea, auzind de toate acestea, nu puţin s-a întristat în sufletul lui şi, cu inima înfrântă, a intrat în oraş. Mai cercetând în sus şi în jos, află că fata a zis împăratului că, dacă voieşte să o mărite cu tânărul care i-l aduseră, să poruncească a-i face şi a-i aduce la odoare o furcă cu caierul şi fusul cu totul de aur şi să toarcă singură, fiindcă aşa îi făcuse şi zmeul şi asta îl plăcea mult. Mai află că împăratul chemase pe starostea de argintari şi-i poruncise zicându-i: "Iată, de azi în trei săptămâni să-mi dai gata furca care o cere fata mea cea mică; că de unde nu, unde-ţi stau picioarele, îţi va sta şi capul"; şi bietul argintar se întoarse acasă trist şi plângând.

Petre Ispirescu în Prâslea cel voinic şi merele de aur
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Putrezindele iubiri

Cad în mine gânduri grele,
Roade putrede, stricate
Şi de lacrimile mele
Săptămâni la rând plouate.

Bosumflată fericire,
Secetos te-am aşteptat
Când potopul de iubire
Se făcea că m-ai uitat.

Azi putem fi amândoi,
Dar mă stric şi putrezesc
Precum roadele din ploi
Care nu se mai opresc.

Lângă mine fără tine,
Cad şi nu mă pot abţine!

poezie de Marius Robu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vreme de o săptămână, şi-a aşteptat, în extaz, condamnarea la moarte. Până astăzi, Skripnikova susţine că a fost cea mai luminoasă săptămână din viaţa ei. O afirmaţie căreia, dacă e înţeleasă cum se cuvine, i se poate da crezare. Este extazul ce coboară, compensatoriu, în suflet, când ai renunţat la orice speranţă într-o salvare imposibilă şi te-ai abandonat integral eroismului. (Dragostea de viaţă spulberă acest extaz.)

Aleksandr Soljeniţîn în Arhipelagul Gulag, volumul II
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iarnă grea

De când mă ştiu n-am detestat
Şi n-am urât iarna mai tare,
Aşa cum astăzi s-a-ntâmplat
Sperând că-i ultima ninsoare ;

O aşteptam întotdeauna
Într-ale ei albe veşminte
Şi să-i fi zis măcar vreuna,
Nu îmi aduc, vreodat', aminte,

Fi'ndcă aşa sunt eu de fel,
De când se cerne prima nea
Şi pân' la primul ghiocel,
Mă aflu în natura mea:

Cum văd că ninge la fereşti,
Mă scarpin vesel pe buric,
Sorbind, c-am rude la Piteşti,
O ţuică fiartă în ibric,

[...] Citeşte tot

poezie de Valeriu Cercel
Adăugat de Valeriu Cercel
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fă în fiecare zi tot ce se poate face în acea zi. Există totuşi o limitare sau o condiţionalitate de care trebuie să ţii seama. Nu trebuie să te suprasoliciţi sau să te arunci orbeşte în muncă, într-un efort de a face cât mai multe lucruri în cel mai scurt timp. Nu trebuie să încerci să faci munca zilei de mâine astăzi, nici să faci munca unei săptămâni întregi într-o singură zi.

Wallace D. Wattles în Ştiinţa de a deveni bogat
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Gabriela Vrânceanu Firea Pandele ş.a.m.d. (PSD), primarul capitalei, s-a lamentat că e greu să deszăpezească străzile şi a decis să închidă şcolile pentru o săptămână

Ştiu că primăriţa Firea are-acasă un băiat
Ce aşa iubit-a şcoala încât bacul l-a picat.
Nici ea n-a iubit-o foarte, altfel n-ar fi agramată,
Nu ar silui atâta limba noastră minunată.
De aceea nu-i mirare că azi şcolile se-nchid,
Mai ales că, pe deasupra,-s interese de partid.
Că e greu să luaţi zăpada voi mereu vă lamentaţi,
Şcoli şi străzi nu-i mult mai simplu toate să le desfi'nţaţi?

pamflet de George Budoi din Aceşti Agramaţi care ne conduc (10 ianuarie 2017)
Adăugat de George Budoi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Avva şi îngerii

Acelui avvă Getikós i-au spus,
căci se trăgea din Pontul unde-odată
Andrei, întâi-chematul lui Iisus,
a răsădit credinţa-adevărată.

Şi povestesc de dânsul cei bătrâni
că mulţi veneau să-l caute-n pustie,
dar l-aşteptau şi şase săptămâni
să ias-un ceas afară din chilie.

Cât n-aţipea, el se ruga întruna
şi gropi făcuse cu genunchii-n stei,
iar îngeri de-au venit să-i dea cununa,
a aruncat cu cârja după ei.

"Să-mi daţi cununa Domnul v-a trimis
când copt voi fi de marele soroc,
dar voi trăind pe veci în paradis,
de-al vremii mers habar n-aveţi deloc!

[...] Citeşte tot

poezie de Răzvan Codrescu
Adăugat de Ion Untaru
Comentează! | Votează! | Copiază!

Repetabila povară

Cine are părinţi, pe pământ nu în gând
Mai aude şi-n somn ochii lumii plângând
Că am fost, că n-am fost, ori că suntem cuminţi,
Astăzi îmbătrânind ne e dor de părinţi.

Ce părinţi? Nişte oameni ce nu mai au loc
De atâţia copii şi de-atât nenoroc
Nişte cruci, încă vii, respirând tot mai greu,
Sunt părinţii aceştia ce oftează mereu.

Ce părinţi? Nişte oameni, acolo şi ei,
Care ştiu dureros ce e suta de lei.
De sunt tineri sau nu, după actele lor,
Nu contează deloc, ei albiră de dor
Să le fie copilul c-o treaptă mai domn,
Câtă muncă în plus, şi ce chin, cât nesomn!

Chiar acuma, când scriu, ca şi când aş urla,
Eu îi ştiu şi îi simt, pătimind undeva.
Ne-amintim, şi de ei, după lungi săptămâni

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Adrian Păunescu
Adăugat de Ion Bogdan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Toate erau nişte tâmpenii: amândoi ştiau că, în realitate, nu aveau scăpare. Chiar şi singura variantă efectiv realizabilă, sinuciderea, nu aveau nici o intenţie de a o adopta. Trăiau de la o zi la alta şi de la o săptămână la alta, târându-se într-un prezent fără viitor, dintr-un instinct mai puternic decât voinţa lor, aşa cum întotdeauna plămânii îţi mai trag aer o dată, dacă mai există măcar o gură de aer de respirat în jurul tău.

George Orwell în 1984
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Doină de pe Ceglău

A trecut săptămână după săptămână,
De când tu nu mă mai ţii de mână!
Poate s-a scurs tot nisipul pustiei
Şi mâna ta a uitat să mă ţie!

Dar ce importanţă mai are
Câte veşnicii mor în propria mea stare?
Când te laşi înfulecat de zădărnicie,
Iubirea este singura ta vecie!

Azi am stat pe laviţă la poartă
Şi mi-am bătut joc de lumea deşartă!
Şi am aflat că timpul nu trece, nu vine--
Pe uliţă trec, în genunchi, numai eu
Împreună cu mine!

poezie de Teodor Laurean
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Joia verde

Mi-am pus azi rochiţă verde
cu volane de maci roşii,
vesel pasul meu purcede
către holde din memorii
să cinstească-n Joia Verde
grânele şi stirpea florii.

Ferită să-mi fie casa
de tot ce-i rău şi ghinion,
bogată să-mi fie masa,
lumină din Hyperion,
să-mi fiu pururea mireasa
ce străluceşte-n Orion.

Patruzeci găleţi cu apă
în ritualul morţilor,
sufletele azi adapă
cu albă floare-a Paştilor,
amintirea-mi stă pe-o pleoapă
în Săptămâna Negrilor.

poezie de Doina-Maria Constantin
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pisulina

Pisulina, pis pis pis,
Nu mai vezi grătar în vis,
Îl mai vezi în realitate,
Doar în cartea de bucate!

Pisulina, pis pis pis
Şi te-am visat azi noapte-n vis
Noi la Dunăre mergeam,
Şi mult peşte prindeam,
Şi la baltă am pornit,
Şi grătarul l-am halit.
La motani nu am lăsat nimic
Şi gata că ne-au pedepsit:
O săptămână fără grătar
Şi ne-am ars blana pe jar.

poezie de Georgiana Rodicichin
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Simt cum se ridică ceaţa

patru treizeci şi unu dimineaţa
simt cum se ridică ceaţa
din străfunduri înspre ape
şi te simt din nou aproape
numai dacă întind mâna
azi şi mâine, toată săptămâna
simt golul dintr-un burduf
de parcă totul ar fi fost un bluff;
am trăit dar parcă nu,
şi m-aş fi trezit acu'
încărcat de ani dar gol
suferinţa e un pol
bine e că nu se vede
că sărmanul Arhimede
a simţit ca nimeni altul
ce contează e înaltul!
într-o lume de termite,
ce e omul, ce e pomul
uite-l cum se compromite
şi nu ştie ce e ohmul!

poezie de Ion Untaru din manuscris (2015)
Adăugat de Ion Untaru
Comentează! | Votează! | Copiază!