Citate despre prudență și religie, pagina 2
Textele de mai jos conțin referiri la prudență și religie, dar cu o relevanță mică.
Scrisoarea unui copil către mama plecată la muncă
Mamă, de ce nu vii mai repede acasă?
Mi-e dor de tine. Mi-e atât de dor!
Te-ai dus în țări străine, dar ce-mi pasă?
Cine-mi mai spune mie "Somn ușor"?
Eu știu că n-aveam nici un ban, mămico
Mergeam la școală ca un zdrențăros
Pofteam o ciocolată, sau un Cico
În timp ce alții le vărsau pe jos.
Colegii mei vin tot în limuzine
Au bodyguarzi, și bani de buzunar
Dar eu, măicuțo, te am doar pe tine
În poza scumpă, din Abecedar.
Când nu mă vede doamna-nvățătoare
Eu scot fotografia și-o sărut
Colegii-mi spun "orfan", și cât mă doare!
Atâta răutate nu am mai văzut.
[...] Citește tot
poezie celebră de Corneliu Vadim Tudor (2 august 2014)
Adăugat de Auditus
Comentează! | Votează! | Copiază!
Spune-ți părerea!
Prudență de toamnă
iedera credinței se cațără pe ziduri
în frunzișul verde vrăbii au cuib sigur
până târziu în noapte răsună lieduri
cu aripile îmi fac semne de bun augur.
cu multă evlavie viața o contemplu
chiar dacă am trecut al toamnei prag
din gândurile pure azi ridic un templu
și împletesc speranțe în sublim șirag.
Dumnezeul iubirii l-am invocat ardentă
prin rugăciuni aprinse ca niște lumânări
de dragostea Lui sacră sunt dependentă
sufletul vreau să treacă rpin iluminări.
îngerul mă învață să fiu mereu prudentă
să cumulez în cuget doar înseninări.
sonet de Floare Petrov
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
precauție
scot un picior afară
să încetinesc viteza pământului
amețitoarea
astfel, lărgesc cadranul solar
dând mai mult de lucru acelor
să am vreme destulă rostirii rugăciunii noi
să-mi șterg oglinda
unde preaplânsul, buzele galbene, nările dilatate
sunt proiectate asimetric
trebuie precauție, am căpătat sufixe de ceară
cuvintele străbătându-mă
și viteza asta, Doamne!...
poezie de Valeriu Barbu
Adăugat de Mariana Fulger
Comentează! | Votează! | Copiază!
Memoria unei gropi vechi
Tata, deja precaut, când am ajuns la cimitir
o zbughise din cvadrigă și s-a ascuns în cavou.
Iar eu cu fulgii de zăpadă urmăream pălmașilor truda,
cum săpau o groapă nouă într-una veche
asudați lângă biserică, la poalele muntelui Iuda.
Apoi, la flacăra unui foc mic toți curioși
am întrebat groapa veche dacă viața,
cum se spune, este de la moarte un împrumut.
Dacă dispari definitiv când trupul rece
ți se coboară pe funii între pereții de lut.
Dar ea nici n-a apucat bine să ne răspundă
că zidul de fier ce ne-mpinge din urmă
(care și el în realitate se mișcă viu)
s-a consultat cu oasele bătrâne din sicriu.
Iar ele (dându-se de trei ori peste cap) au murmurat:
"Taine cu mult mai mari și mai fără de răspuns
ne așteaptă, când sufletul se desparte de trup
[...] Citește tot
poezie de Gheorghe Izbășescu din Melodrama realului (2006)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!
Acalmie
A trecut mai mult de-o oră de la ultima explozie
Adică un mic răgaz pentru-o scurtă poezie,
Dar gândul ferecat devreme rămâne intenție
Pentru că-n el nu coboară nici-o inspirație.
Și câte n-ar putea să fie imortalizate-n vers
Însă starea de război impune exact invers.
A... dar iată-n fundul groapei dintr-o crăpătură mică
Mirător de precaută cum apară o furnică.
După ce-ncet tatonează numai cu antenele
Marginile crăpăturii și împrejurimile
Spre mai multă siguranță și convingere deplină
Iese-ncet pe jumătate într-a soarelui lumină,
Privește interiorul, dezolant, precar și mic
Dar cu toată-amănunțimea nu descoperă nimic.
Pentru că-n colțul opus fără altă preocupare,
Urmăresc incursiunea nefăcând altă mișcare.
În sfârșit, asigurată că nu e nici un pericol
Pornește-n mare viteză vrând să dea groapei ocol.
Însă se oprește brusc și privește cu mirare
Umbra mea ce îi provoacă oarecare-ngrijorare.
[...] Citește tot
poezie de Gheorghe Ionescu din Furtuna - Jurnal de război în versuri (2005)
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Când oamenii pierdură cunoștința despre marele Tao, atunci se evidenție predominant bunăstarea și justiția. Când apăru prudența și istețimea, din ele rezultă o mare ipocrizie. Când perfecta armonie dătătoare de fericire nu mai domni în familie, începu să se vorbească tot mai des despre iubirea filială și de îngăduința părintească. Atunci când țările căzură în dezordine, au apărut slujitorii credincioși și aparent devotați poporului.
Lao Tse în Tao Te King, 18
Adăugat de Lucian Velea
Comentează! | Votează! | Copiază!
Dragostea
Dragostea-i aceea care
Calcă totul în picioare:
Legi și datini, și morală,
Datorie filială,
Judecată, demnitate,
Inocență, pietate,
Legăturile legale,
Diferențe culturale,
Și prudență, și pudoare,
Merit, slavă și onoare,
Caracter, sinceritate,
Diferențe de etate,
Calcă fără de sfială
Peste orice rânduială,
Pe mândrie,-nțelepciune,
Zei, credințe, rațiune,
[...] Citește tot
pamflet de George Budoi din Femeia de la A la Z în Aforisme, Epigrame, Poezii, Pamflete și Satire (1 aprilie 2019)
Adăugat de George Budoi
Comentează! | Votează! | Copiază!
Verișoara
Prin anul nouă sute nouă,
Nu mai eram un oarecare,
Veneam la clubul "Lumea Nouă",
Și alte cercuri literare.
Îl cunoscusem pe Gârleanu,
Pe Cincinat, pe Efitimiu,
Ș-a apărut de Minulescu,
"Romanțe pentru mai târziu".
Văzând directorul revistei
Că am talent de pamfletar,
Fără să steie mult pe gânduri,
M-a angajat ca secretar.
Redacția era în centru,
O cameră unde-încăpea,
Biroul, scaune, dulapul,
Maculaturi ș-o canapea.
De joi, când apărea revista,
[...] Citește tot
poezie satirică de Ion Pribeagu
Adăugat de Lucian Velea
Comentează! | Votează! | Copiază!
Spune-ți părerea!
Iulian în Nicomedia
Comportament periculos, fără sens:
laude pentru idealurile grecești,
pentru magiile supernaturale, vizite la templele păgâne,
entuziasm pentru vechii zei,
discuții frecvente cu Chrysanthios,
speculații cu abilul filozof Maximus.
Și, iată ce s-a întâmplat: Gallos e extrem de îngrijorat,
Konstantios a devenit suspicios.
Sfetnicii lui Iulian n-au fost deloc prudenți.
Lucrurile, spune Mardonios, au mers prea departe,
zvonurile trebuie curmate cu orice preț.
Așa că Iulian merge la biserică în Nicomedia,
un lector iarăși,
și plin de venerație citește cu voce tare
pasaje din Sfintele Scripturi
și toți se miră de evlavia lui creștinească.
poezie de Constantine P. Cavafy, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Zeii (Olimpienii)
Zeii din Antichitate
Împărțeau pace, dreptate,
Bunăstare, bogăție,
Bunătate, omenie.
Frumusețe și iubire,
Sănătate, fericire.
Curaj și inteligență,
Istețime și prudență.
Libertate, prietenie,
Pricepere, veselie,
Cântece și bucurie,
Cunoaștere, poezie...
Dar și ură și războaie,
Nedreptate și gunoaie.
Răutate și prostie,
Invidie, dușmănie...
[...] Citește tot
poezie de Cornelia Georgescu din Tăcere... (2006)
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Replică la poezia "Vis cu miresme de lavandă..." de Violetta Petre
De m-aș ascunde-n lan de levănțică,
Aș fi din cale-afară de prudent,
Fiindcă recunosc, imi este frică
De-amorul tău nespus de violent.
Ai vrea ca să mă storci, ca o petală,
Să-mi scoți esența, un real infern,
Amorul tău nu-i loc de îndoială,
E conceput doar pentru uz intern!
Albastru sunt pe coapsă mea cea dreaptă,
Pe stânga sunt de-un vînăt mai discret,
Aproape negră-i mâna și inaptă,
Iar spatele imi este violet.
Doar inima în piept îmi este vie,
Dar nu cred că am șanse să mai scap,
Te rog să mă transformi intr-o mumie
Și pune-mă discret intr-un dulap...
[...] Citește tot
poezie de Valentin David
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
De partea taurului
Pe nimeni nu vei putea lua în coarne,
Prietene taur, ce vei muri peste douăzeci de minute.
Exact peste douăzeci de minute. (La 17:20)
Lupta ta cinstită cu coarnele, va fi trădată,
Împunsul tău va fi înșelat.
Ai năvălit ca o furtună în arenă,
Adulmeci nisipul galben,
Care miroase de pe acum a sânge - sângele tău.
Cerul e înnorat. Arena e o retină ce se dilată.
Ești frumos și puternic.
Toată lumea e a ta.
Toată lumea aceasta complice, care privește.
Iată, te-ai repezit în calul cu ochii legați,
Blindat cu apărătoare, pe burtă.
Dai să-l iei pe sus. Și călărețul, în armură,
Ți-a înfipt sulița în greabăn. Apasă puternic,
O scoate și-o înfige din nou,
În timp ce tu, naiv, te căznești să răstorni
[...] Citește tot
poezie celebră de Marin Sorescu (august 1982)
Adăugat de Veronica Șerbănoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Oare înțelepciunea nu strigă ea și priceperea nu-și ridică glasul său? Pe vârfurile cele mai înalte, pe cale, la răspântiile drumurilor stă, pe lângă porți, în împrejurimile cetății, la intrarea porților, strigă tare: "Către voi, oamenilor, se îndreaptă strigătul meu și glasul meu către voi, fii ai oamenilor. Voi, cei simpli, învățați cumințenia și voi, cei nebuni, înțelepțiți-vă! Ascultați, căci voi spune lucruri mărețe și buzele mele se deschid pentru a înălța ceea ce este drept; căci gura mea grăiește adevărul și buzele mele se dezgustă de fărădelege. Toate graiurile gurii mele sunt întru dreptate, în ele nu este nimic sucit și fără rost; toate sunt lămurite pentru cel priceput și drepte pentru cei ce au aflat știința. Luați învățătura mea mai degrabă decât argintul și știința mai mult decât aurul cel mai curat, căci înțelepciunea este mai bună decât pietrele prețioase și nici lucrurile cele mai prețioase nu au valoarea ei. Eu, înțelepciunea, locuiesc împreună cu prevederea și stăpânesc știința și buna-chibzuială. Frica de Dumnezeu este urgisirea răului. Mândria și obrăznicia, calea răutății și gura cea aprigă le urăsc eu. Al meu este sfatul și buna-chibzuială, eu sunt priceperea, a mea este puterea. Prin mine împărățesc împărații și principii rânduiesc dreptatea. Prin mine cârmuiesc dregătorii și mai-marii sunt judecătorii pământului. Eu iubesc pe cei ce mă iubesc și cei ce mă caută mă găsesc. Cu mine este bogăția și mărirea, averea vrednică de cinste și dreptatea. Rodul meu e mai bun decât aurul și decât aurul cel mai curat, și ceea ce vine de la mine este mai de preț decât argintul lămurit. Merg pe calea dreptății, în mijlocul căilor judecății drepte, ca să dau celor ce mă iubesc bogății și să le umplu cămările lor. Domnul m-a zidit la începutul lucrărilor Lui; înainte de lucrările Lui cele mai de demult. Eu am fost din veac întemeiată de la început, înainte de a se fi făcut pământul. Nu era adâncul atunci când am fost născută, nici chiar izvoare încărcate cu apă. Înainte de a fi fost întemeiați munții și înaintea văilor eu am luat ființă. Când încă nu era făcut pământul, nici câmpiile, nici cel dintâi fir de praf din lume, când El a întemeiat cerurile eu eram acolo; când El a tras bolta cerului peste fața adâncului, când a întărit norii sus și izvoarele adâncului curgeau din belșug, când El a pus hotar mării, ca apele să nu mai treacă peste țărmuri și când El a așezat temeliile pământului, atunci eu eram ca un copil mic alături de El, veselindu-mă în fiecare zi și desfătându-mă fără încetare în fața Lui; dezmierdându-mă pe rotundul pământului Lui și găsindu-mi plăcerea printre fiii oamenilor. Și acum, fiilor, ascultați-mă! Fericiți sunt cei ce păzesc căile mele! Ascultați învățătura, ca să ajungeți înțelepți, și nu o lepădați. Fericit este omul care ascultă de mine și veghează în fiecare zi la porțile mele și cel ce străjuiește lângă pragul casei mele! Cel ce mă află, a aflat viața și dobândește har de la Domnul; iar cel ce păcătuiește împotriva mea își păgubește viața lui. Toți cei ce mă urăsc pe mine iubesc moartea".
Solomon în Pildele lui Solomon, Despre adevărata înțelepciune - 8:1-36
Adăugat de Lucian Velea
Comentează! | Votează! | Copiază!
Bat clopotele în turnul amintirilor...
Ieri, mi s-a dărâmat un vis măreț,
visul dragostei, cândva puternic și foarte optimist.
Pe cât de greu l-am construit în timp,
atât de ușor a fost abandonat de el, de omul drag;
El, un om simplu,
asemeni celor care se joacă ușor cu sentimentele oamenilor,
fără nici o prejudecată.
M-am consolat cu gânduri pozitive impuse, foarte greu,
spunându-mi că dragoste cu sila nu se poate
și că orice sfârșit este un nou început, dar...
Dar, în naivitatea mea, nu înțeleg totuși ușurința
cu care unii oamenii aruncă în coșul uitării
toate sentimentele frumoase adunate cu migală în timp,
dărâmâd fortăreața dragostei fără nici o remușcare,
din motive cum nu se poate mai mărunte.
Știu bine, că orice început are și un sfârșit,
sau că din prea multă dragoste se naște involuntar gelozia, ura...
dar maturitatea sau conștiința oamenilor,
nu mai ajută chiar la nimeni și la nimic?
dar prietenia? numitorul comun al atâtor ani petrecuți împreună,
[...] Citește tot
poezie de Valeria Mahok (3 februarie 2010)
Adăugat de Valeria Mahok
Comentează! | Votează! | Copiază!
Căsătoria este un eveniment unic și sacru. A doua căsătorie, a treia și a șaptea nu mai reprezintă decât întovărășiri de circumstanță. Ciorbă reîncălzită într-o cratiță ciobită și fără mânere, casă de lut cu acoperiș de paie și temelie de nisipuri mișcătoare. Fericire la mâna a doua, zaț de cafea în care viitorul se vede la fel de limpede ca o galaxie îndepărtată, lampă de petrol a cărei lumină pâlpâitoare nu te ajută să distingi la câțiva pași înaintea ta. Amăgire și speranță deșartă, căutare prin ungherele obscure ale unei viețuiri reinventate, nădejde într-un nou început. Și da, un nou început chiar e posibil, oricine are dreptul să-l întâmpine, chiar șovăielnic, chiar neîncrezător. O nouă existență ți se poate deschide înainte, dar prudență, maximă prudență. Vei păși din nou în biserică, dar sfințenia va pluti în jurul tău fără să te atingă. Gândul îți va zbura, poate, fără să vrei, la întâiul "Da", care te va urmări ca un ecou mistic și îndepărtat. Acel simplu cuvânt, care, rostit pentru prima oară în fața altarului, te va fi marcat pentru totdeauna.
Mihail Mataringa (19 decembrie 2012)
Adăugat de Mihail Mataringa
Comentează! | Votează! | Copiază!
Ulise
Nu-i niciun profit în faptul că un rege leneș
Zace acasă lângă sobă, printre pietroaie sterpe,
Alături de vârstnica lui soție eu fac legi și țin județ
Pentr-un neam sălbatic de oameni, niște trântori
Care mănâncă, dorm și care nici măcar nu mă cunosc.
N-am de gând să mă odihnesc după lunga călătorie:
Îmi voi bea vinul vieții până la drojdie.
Întotdeauna când m-am bucurat mult, am suferit mult,
Împreună cu cei care mă iubeau sau singur, pe țărm.
Iar atunci când vijeliile ploii biciuite de ploioasele Hiade*
Au învrăjbit cumplit marea-ntunecată: am devenit un nume;
Cutreierând mereu cu inima fămândă,
Am văzut și-am cunoscut multe, orașe și oameni,
Obiceiuri și clime, adunări și guverne
Niciodată ultimul, ci, dimpotrivă, onorat de toți;
Eu, beat de plăcerea luptelor cu oameni pe măsura mea,
Departe pe câmpiile răsunătoare-ale vântoasei Troia.*
Sunt o parte a toate pe care le-am întâlnit;
Iar experiența e o arcadă prin care licăre
O lume necunoscută al cărei orizont se tot îndepărtează,
[...] Citește tot
poezie clasică de Alfred Tennyson, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Cântul XVI
Eram și de-unde-acum s-aude bine
căzând ăst râu cum sună-ntr-alt ponor
ca zumzetul ce-l face-un roi de-albine.
Când iată-n goană trei, cu-același zor,
s-au rupt, fugind în pâlc de-o ceată care
trecea prin ploaia asprei cazne-a lor.
Veneau spre noi toți trei cu strigăt mare:
"Ia stai, tu cel ce după haina lui
din urbea noastră cea coruptă pare!"
O, ce de răni pe trupul lor văzui
și proaspete și vechi arsuri și-urgie,
încât mă-ncrâncen chiar și-acum când spui.
La glasul lor s-opri Virgil, iar mie
mi-a zis apoi: "S-aștepți pe-aceștia trei,
și-i demn s-arăți cu dânșii curtenie.
[...] Citește tot
cânt de Dante Alighieri din epopea Divina comedie, Infernul, traducere de George Coșbuc
Acest cânt face parte dintr-o serie | Toată seria
Adăugat de Dan Costinaș
Comentează! | Votează! | Copiază!
* * *
strâng din dinți
ca și cum
aș agonisi această strânsură
umblu cu Moartea-n dinți ca o cățea
ducându-și puii la adăpost
plâng pe ascuns când
calc umbra cerșetorilor
și nu am un cent în buzunar
să le fi dat
fără să mă vadă trecătorii -
ăștia doar grija mea ar avea-o
dracu' fumează fără filtru și
scrumează
doar pe plămânii mei
pe nările mele îngâmfate
lacome după smogul urbei ambalate lucios
[...] Citește tot
poezie de Valeriu Barbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Cântul XVI
Drăcescul hău și-o noapte văduvită,
pe-o boltă strâmtă, de-orișicare stele,
ci-atât mai mult de nori acoperită,
n-au pus nicicând un văl vederii mele
ca fumul gros ce-aici ne-acoperea
și nici așa de-amar simțit de piele.
El ochii nu-i răbda deschiși să stea;
prudent de-aceea, credinciosul duce
m-a strâns la el ca mâna să mi-o dea.
Cum merge-un orb, urmând pe cel ce-l duce
spre-a nu greși și-a da de ceva-n drum
ce-i poate-ori răni, ori moarte chiar aduce,
mergeam prin acrul și grozavul fum
atent la vorbe-ntruna repetate
de-al meu poet: "Să nu te pierzi acum!"
[...] Citește tot
cânt de Dante Alighieri din epopea Divina comedie, Purgatoriul, traducere de George Coșbuc
Acest cânt face parte dintr-o serie | Toată seria
Adăugat de Dan Costinaș
Comentează! | Votează! | Copiază!
* * *
strâng din dinți
ca și cum
aș agonisi această strânsură
.
umblu cu Moartea-n dinți ca o cățea
ducându-și puii la adăpost
.
plâng pe ascuns când
calc umbra cerșetorilor
și nu am un cent în buzunar
să le fi dat
fără să mă vadă trecătorii -
aceștia doar grija mea ar avea-o
.
dracu' fumează fără filtru și
scrumează
doar pe plămânii mei
pe nările mele îngâmfate
lacome după smogul urbei ambalate lucios
.
[...] Citește tot
poezie de Valeriu Barbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Pentru a recomanda secțiunea cu Citate despre prudență și religie, adresa este: