răutate şi timp

Iubită Milena, atât de nestăpânit, atât de azvârlit încolo şi încoace pe o mare, care doar din răutate nu mă înghite! În ultima vreme te-am rugat să nu-mi mai scrii zilnic, eram sincer, mi-era frică de scrisori; când odată nu sosea nici una, eram mai liniştit; când vedeam una pe masă, trebuia să-mi adun toate puterile şi nu-mi mai ajungeau nici de departe – şi astăzi aş fi fost nefericit dacă n-ar fi sosit ilustratele astea. Mulţumesc.

Franz Kafka în Scrisori către Milena
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ateii Marx, Engels şi Lenin

Cu răutate şi tupeu,
Ei L-au negat pe Dumnezeu,
Cu dracul, însă, ştie-oricine,
S-au înţeles tot timpul bine.

pamflet de George Budoi din Ateii şi Ateismul în aforisme, epigrame, poezii, pamflete şi satire (26 noiembrie 2022)
Adăugat de George Budoi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Jignirile

Curg răutăţile, e vremea lor,
Şi par a nu se mai opri vreodată,
Se-aruncă peste oameni ca un zbor
De păsări mii în zarea-ntrunecată!
Curg răutăţile şi mândre ne cuprind
Şi ne privesc apoi triunfătoare,
Suntem mâhniţi şi suspinăm în gând
Şi printre lacrimi ne punem o-ntrebare!
Oare, sunt flori pe care de le-am lua
Punându-le-n trăirea celor care
Jignesc crezând că e normal aşa,
Ar înţelege că lasă supărare?
Oare, sunt raze şi-un soare-n Univers
Ca sufletul să le cuprindă-odată
Iar vorba lor să fie ca un vers
Ce-l repetăm, cu drag, până şi-n şoaptă?
Oare, câţi ştiu că a jigni nu e
O clipă când eşti bun şi-ţi dă mândrie,
E-o răutate... ucide zilele...
Dar astăzi, vreau s-o cred... copilărie!

[...] Citeşte tot

poezie de Lili Şipoteanu (17 noiembrie 2015)
Adăugat de dory58
Comentează! | Votează! | Copiază!

Atât de multe veri...

Lângă un lac, scheletul alb şi curat al unei căprioare,
Lângă celălalt, uscată, o lotcă abandonată-n iarba rară:
Două geometrii desenate frumos de pensula vremii,
Două lucruri deja moarte aşteptând să moară.

C-un băţ în mână, am trecut pe lângă ele-n fiecare vară
Sub rochia cerului bleu sau sub scuipăturile lui gri, flecare;
Şi,-n fiecare vară, am văzut cum între leaţurile-albite
Distanţele cresc şi cum cad stâlpii din picioare.

Timpul adaugă fiecărei răutăţi o nouă răutate –
Trebuie-acum să priveşti atent, c-o anume intensitate,
Pentru-a şti dacă cerbul pluteşte sau barca aleargă.
Atât de multe veri... şi eu le-am trăit pe toate.

poezie clasică de Norman MacCaig, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Câte

Câte lacrimi de iubire,
Oare sunt într-un ocean?
Lacrimi de dezamăgire
Câte, sunt scurse în van?

Câte vise neîmplinite
Se ascund azi printre stele
Şi dorinţe infinite
Câte, oare sunt în ele?

Câte vorbe nerostite
Se găsesc oare într-un veac
Şi decizii mai greşite
Câte sunt şi nu au leac?

Câte răutăţi sunt oare
Într-un gând nevinovat,
Care la necaz apare
Câte-n gând s-au adunat?

[...] Citeşte tot

poezie de Georgiana Niţă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

anotimpurile îşi fac de cap
au luat-o razna
din cauza răutăţii oamenilor
ele nu mai vin
atunci când le este timpul

gogyohka de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Traiectorii

în mine mai port câteva urme şi
deseori mă cert cu Dumnezeu
pentru toate răutăţile lumii
nu pentru că ar fi vinovat
duelul acesta se duce
de peste două mii de ani
supremaţia vorbelor schimbă traiectorii
ochiul bolnav al nopţii clipeşte des
pentru nevoia de a fi ceea ce sunt
mă pedepsesc marile întrebări
la care
nici Dumnezeu nu a răspuns

trupul meu reîntors în ceea ce am fost
caută răspunsuri...

poezie de Teodor Dume (2015)
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ce face albinuţa?

Ce face albinuţa harnică?
Foloseşte fiecare oră cu lumină
Şi-adună miere toată ziua
Din fiecare floare deschisă!

Cu ce îndemânare îşi construieşte fagurele!
Ce frumos întinde ceara!
Şi munceşte din greu să pună bine
Dulcea mâncare pe care-o face.

În opere de muncă sau de-ndemânare
Ar trebui să fiu harnic şi eu
Fiindcă Satan găseşte o răutate
Şi pentru mâinile proaste.

Cu cărţi sau muncă sau joc sănătos
Să-mi petrec primii ani
Aşa voi putea să dau în fiecare zi
Un răspuns bun.

poezie pentru copii de Isaac Watts din Cântece divine traduse într-un limbaj simplu pentru uzul copiilor (1715), traducere de Bogdan Popescu
Adăugat de Dan Costinaş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rondelul răutăţii

Răutate şi ranchiună
Întâlneşti mereu în lume!
Sunt reale, nu sunt glume,
Convertite-s în minciună.

Poate cineva să spună
Fără riscuri să-şi asume?
Răutate şi ranchiună
Întâlneşti mereu în lume!

Se va naşte un anume
Curajos ce se răzbună,
Îşi va făuri renume,
Alunga-va de sub lună

Răutate şi ranchiună.

rondel de Ioan Friciu (2017)
Adăugat de Ioan Friciu
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

Toată dimineaţa am încercat să-mpletesc o cunună, dar florile-mi lunecau dintre degete. Erai aşezat departe de mine şi mă priveai pe furiş. Întreabă ăst ochi întunecat de răutate – a cui e vina?

Încerc să cânt un cântec – zadarnică încercare. Un zâmbet pierdut tremură pe buzele tale. Întreabă-l de ce – nereuşita mea? Lasă-ţi buzele surâzătoare să-ţi spună cum glasul meu s-a întunecat în tăcere ca o albină nebună de beţie în sânul unui lotus.

E seară. E timpul ca florile să-şi închidă petalele. Lasă-mă să mă aşez lângă tine şi porunceşte buzelor mele să îndeplinească astă slujbă a nopţii, la lumina stelelor îngândurate!

poezie celebră de Rabindranath Tagore din Grădinarul
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Timpul înapoi

Astăzi, pentru noi românii s-a dat timpul înapoi.
Dar, doar cu o oră din păcate.
Politicianul de la noi, cu un viciu de şerpoi.
Cu banii doldora în cont şi venituri nejustificate.
Acum ne bucurăm că vom dormi o oră în plus.
Dar cei 30 de ani ce s-au scurs, considerăm că s-au exclus?
Aş da timpul înapoi cu 20 de ani, o viaţă sau un veac dacă se poate.
Deoarece egoismul, invidia, răutatea, au întors şi frate contra frate.
Astfel aş elimina nababii corupţi, adunaţi numai în partide colorate.
Sau aş întoarce ceasul, măcar cu 10 ani.
Să-mi văd maica zâmbind, blândă şi sănătoasă.
Să-i mai gust încă o dată mâncarea delicioasă.
Întrucat am înnebunit şi m-am săturat, de mizerie şi şobolani.
De acesti politicieni români, ce nu mai sunt umani.
Şi care se transformă grosolan, devenind zilnic tot mai hoţomani.

poezie de Romulus Rapcea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Îndemnul apostolic spre cumpătare – "Ajungă-i zilei răutatea ei" – devine după o pasageră rătăcire nocturnă: "Ghiftuiască-se noaptea cu bunăciunea ei".

aforism de Constantin Ardeleanu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu numai că fiecare vrea să fie cel dintâi, dar vrea să fie şi unicul; fiecare i-ar îndepărta bucuros pe ceilalţi şi nu îşi dă seama că ajunge la ceva decât împreună cu ceilalţi; fiecare se crede grozav de original, dar când îl scoţi din rutină, e incapabil să se descurce; în acelaşi timp e într-o agitaţie perpetuă în căutarea noutăţii. Şi cu câtă îndârjire se sapă unul pe altul. Numai din cel mai meschin amor propriu şi din mărunte interese personale se leagă între ei. Despre un sprijin reciproc nu poate fi vorba; o veşnică neîncredere este întreţinută prin răutăţi săvârşite pe ascuns şi pin bârfeli. Pentru ei cine nu e desfrânat, e prost.

Goethe în Anii de ucenicie ai lui Wilhelm Meister
Adăugat de Jenica Ramona Nitu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iubirea tuturor pentru toţi – poate că ar trebui să lăsăm asta în seama lui Isus. Iubirea e cu totul altceva. Nu are nimic de-a face cu generozitatea, cu îndurarea. Dimpotrivă. Iubirea este un amestec ciudat de contrarii, o îmbinare de egoism extrem şi dăruire deplină. Un paradox! În plus, iubirea, toată lumea vorbeşte întotdeauna de iubire, iubire, dar iubirea nu e ceva ce alegi, ci te molipseşti de ea ca de o boală, eşti prins de ea ca într-o nenorocire. Aşadar, ce anume alegem? Între ce şi ce trebuie să aleagă oamenii în fiecare minut al zilei? Generozitate şi meschinărie. Orice copil o ştie, şi totuşi răutatea nu se mai isprăveşte. Cum se poate explica asta? Se pare că ni se trage de la mărul pe care l-am mâncat atunci: am mâncat un măr otrăvit.

Amos Oz în Poveste despre dragoste şi întuneric
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Voi încerca să arunc

povara în hău şi să dau
uitării răutăţile celor proşti
şi ignoranţi până-n adâncul
cutiilor craniene de capacitate mică
căzuţi în somnul nălucirilor
ei nu mai văd lumina
zorii îi ocolesc de mulţi ani
stau în mâzga întunecoasă

eu sunt stăpânit de un gând
pe care nu vreau să-l duc în derizoriu
o să arunc totul undeva
dialectic i-am analizat câteva zile

au pierdut timpul în întuneric
le e teamă de cunoaştere
ar merita şi ei să ajungă în hău
dar n-au curaj să se arunce

poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Îngheţat de ger

Oare de ce judeci, când n-ai nimic de judecat?
Te crezi judecător sau poate împărat?
Pentru toţi sunt zile, timp, pentru a socoate
Caci trăim în pace şi-n zisa libertate.

Ziua nu-i mai ziuă, noaptea nu-i la fel
Pentru acel suflet, îngheţat de ger
Un ger al răutăţii, ar fi destul de-ajuns
Dar cel al răzbunării, în inimă-i ascuns.

Dreptatea nu-i dreptate, în lumea de pământ
Căci numai după unii, stelele se învârt
Ei sunt aceia care, tot timpul au dreptate
Iar vieţile cinstite sunt calea către moarte.

poezie de Ilie Dragomir (1 octombrie 2011)
Adăugat de Ilie Dragomir
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dările de seamă ce se fac prin foile noastre zilnice asupra expoziţiilor de pictură, reprezentaţiilor teatrale, concertelor, operelor literare etc., nu sunt altceva decât nişte scandaloase reclame sau, dimpotrivă mici răutăţi ale unor suflete pitice, defăimări scârboase, ieşite la iveală sub eticheta de... cronici artistice. Publicaţiile de acest soi sunt mai mult decât o crimă. Ele aduc în public o zăpăceală de nedescris.

citat clasic din Nicolae Tonitza
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Decalog în destrămare

Ajungă-i zilei răutatea ei
şi mie fericirea de-a fi trist
nevoie n-am de votcă sau femei
sunt singur Doamne deci exist

Dă-mi fericirea de-a fi trist
e pâinea mea cotidiană
iar dacă nu e nu insist
tratează-mă cu altă rană

E pâinea mea cotidiană
nevoie n-am de votcă sau femei
dar şi singurătatea trece-n goană
ajungă-i zilei răutatea ei

Şi mie fericirea de-a fi trist
mă sinucid iubito deci exist

poezie de Costel Zăgan din Cezeisme (1 mai 2008)
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nistor: Ba nu, să nu plecăm acum acasă; mai bine să sărbătorim toţi şapte, împreună, oficializarea misiunii.
Lucian: La ora asta?! Mai bine nu, Nis; de sărbătorit vom avea destul timp mâine, poimâine, zilele următoare; deocamdată, domnişoara avea dreptate: Mai bine să plecăm spre casă, ne aşteaptă părinţii. Şi te-aş ruga, Nis, să mă înţelegi, mai ales pe mine, care n-am mai dat pe acasă de o săptămână, deci, am motive să vreau să ajung mai repede.
Nistor: Bine, şefu', cum zici tu.
Lucian: Vai... Măi, Nis, chiar eşti aşa de neînţelegător? Sau uituc? Doar ce am vorbit puţin mai îninte despre chestia asta!
Nistor: Care chestie, şefu'? Ah, asta... Scuze, şefu', e doar din obişnuinţă, nu din răutate; zău!
Lucian: Te cred, Nis, dar încearcă să te controlezi; te rog!

replici din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

A fost odată într-o ţară un balaur mare, nevoie de cap. El avea şapte capete, trăia într-o groapă, şi se hrănea numai cu oameni. Când ieşea el la mâncare, toată lumea fugea, se închidea în case şi sta ascunsă până ce-şi potolea foamea cu vreun drumeţ pe care îl trăgea aţa la moarte. Toţi oamenii locului se tânguiau de răutatea şi de frica balaurului. Rugăciuni şi câte în lună şi în soare se făcuseră, ca să scape Dumnezeu pe biata omenire de acest nesăţios balaur, dară în deşert. Fel de fel de fermecători fuseră aduşi, însă rămaseră ruşinaţi cu vrajele lor cu tot. În cele din urmă, daca văzu împăratul că toate sunt în deşert, hotărî ca să dea pe fiica lui de soţie şi jumătate împărăţia sa acelui voinic, care va scăpa ţara de această urgie, şi dete în ştire la toată lumea hotărârea sa.

Petre Ispirescu în Balaurul cel cu şapte capete
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!