război şi încredere

Delysia (în timpul unui raid aerian de exerciţiu): Guinevere, mi-e frică!
Guinevere Pettigrew: E doar un exerciţiu, sunt sigură că e doar un exerciţiu.
Delysia: Dar n-o să fie mereu un exerciţiu, nu-i aşa? Începe războiul, nu?
Guinevere Pettigrew: Da, aşa e. Şi tocmai de aceea nu trebuie să iroseşti nici măcar o secundă din viaţă. Ascultă-mă! Odată, am avut şi eu ambiţii. Nu atât de grandioase ca ale tale, ci unele simple. Să mă căsătoresc, să am copii, o casă a mea. Însă el a murit, în tranşee în Franţa. Un om bun, pe care te puteai baza. Ţie ţi s-ar părea plictisitor, fără îndoială, dar zâmbea de câte ori mă vedea şi am fi putut să avem un viitor împreună. Inima ta, ştie adevărul, Delysia. Ai încredere în ea.

replici din filmul artistic Domnişoara Pettigrew
Adăugat de Matache Alexandra
Comentează! | Votează! | Copiază!

La strâmtoare

Nu s-a-nfăptuit minunea, nu s-a confirmat speranţa
Afirmate-şi-aşteptate cert, cu toată siguranţa.
Arma, armele secrete adesea profetic promise
Şi-n nădejdea cărora, prin metode nepermise
Au pornit acest război, fiind convinşi cu fermitate
Că e-nainte de-a-ncepe câştigat pe jumătate,
Micile piedici umane fiind fără-nsemnătate
Şi chiar neintrând în calcul... încă n-au fost inventate.
Iar războiul e aproape... s-a-ntors de unde a plecat.
Ce fac nemţii îi priveşte... au găsit ce-au căutat.
Vorba e... ce facem noi? Ce am putea fi în stare?
Să luptăm până la unul... sau să ne cerem iertare?
Să luptăm... însă cu ce?... Cu piepturile nu mai ţine...
Mai ales că inamicul e dotat atât de bine.
Şi apoi pentru aceasta, trebuie mari efective,
Ori, noi, în realitate, le avem mai mult fictive.
Trei sferturi din mobilizabili sunt mobilizaţi pe loc,
Restul, corp operativ, zvârliţi fără milă-n foc
Ca să apere pe primii, plasaţi pe unde-au putut
Indiferent dacă pe-acolo au sau nu ceva de făcut.

[...] Citeşte tot

poezie de Gheorghe Ionescu din Furtuna - Jurnal de război în versuri (2005)
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Soldaţii duc lupte, mor şi şterg răni

sunt un soldat
care se încăpăţânează să înainteze prin el, deşi, uneori, drumurile se înfundă,
ajung la răscruci de mine cu mine, de mine cu tine,
iar uneori, când drumurile se închid cu totul, mă găsesc zidită ca Ana lui Manole
şi mă mai eliberez o dată. mai eliberez o teamă, o slăbiciune, un lanţ.
sunt un soldat care se încăpăţânează să înainteze fără hărţi, fără arme,
chiar dacă viaţa mă mai aruncă în mijlocul unor bătălii, iar eu nu am nimic,
decât o inimă pe care o bag la înaintare. şi mor.
mai moare o iubire, mai moare o încredere, mai moare o bucată adâncă din mine,
mai mor nişte vise, dar eu sunt un sodat şi nu contează.

ce dacă mai mor o dată?

soldaţii se ridică din morminte, mai şterg o rană, mai şterg o moarte
şi merg mai departe. eu sunt aşa cum spunea tata:
un soldat neinstruit care are mai multe inimi de rezervă, din prea multă dragoste.
care crede în drumuri nestrăbătute. uneori, ajung la luminişuri de mine cu tine,
de mine cu mine şi înţeleg de ce soldaţii stau mereu de veghe,
nu dorm şi nu bat pasul pe loc

[...] Citeşte tot

poezie de Sandrina-Ramona Ilie
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Undeva pe front

Am plecat cam trişti de-acasă şi puţin încrezători
Prin dotare şi moral că am fi bravi luptători.
Mai încercăm noi când şi când cu "Şi-am plecat la Moscova",
Dar ne gândim că s-ar putea s-ajungem şi altundeva.
Mergând în nesiguranţă mai mult tăcem decât vorbim
Şi cu nesaţ de condamnaţi cuprinsul dintre zări sorbim
Meditând în mare taină, păstrată cu suprem efort
Asupra groaznicei dileme; a fi captiv sau erou mort.
Am mers aşa zile şi nopţi, săptămâni şi luni în şir
Dar prin câte am trecut e inutil să mai înşir...
Căci scopul simplu de moment este ce am făcut noi
Să îndulcim viaţa amară creată de acest război...
Iar răspunsul e tot simplu; oriunde am fost am jucat cărţi
Membrii activi şi chibzuiţi împărţiţi în patru părţi.
De grade nu mai ţineam cont, firesc primând formaţia
Numai câte un ştab în ghină mai călca convenţia...
Mă relanşezi tu, grad mojic, uite mă ce porcărie
S-avem pardon domnule membru, dar asta e pockerie
Şi dezbrăcăm tunicile reîncepând din nou cu calm,
Tura terminându-se tot cu pocărescul psalm;

[...] Citeşte tot

poezie de Gheorghe Ionescu din Furtuna - Jurnal de război în versuri (2005)
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Submarinul care-a scufundat Lusitania

Albe ca spuma spulberată peste ape,
Victimele stau pe cheiurile de fildeş necălcate
De paşii oamenilor vii, de Tărâmul Stafiilor aproape,
Vrând Domnului nava damnată să-i arate.

Bebeluşii de pe Lusitania,

Acei prunci rozalii cu gropiţe-n obrăjori
Aruncaţi cu vrăjmăşie-n mare,
Miraţi să vadă cădiţa lor neaşteptat de mare,
Căutând un sân, un genunchi, încrezători

Şi mult prea inocenţi ca să-nţeleagă
Ce înseamnă ură şi ce înseamnă moarte,
Însă uimiţi că mâna cea ocrotitoare, dragă,
I-a aruncat aşa departe,

Bând, în loc de lapte, spumă amară şi-albicioasă.
Consternaţi că nu le este permisă răsuflarea,
Micuţii noştri oaspeţi din Paradis se-ntorc acasă

[...] Citeşte tot

poezie de Katharine Lee Bates, 1859 – 1929, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ikebana 2

Într-o zi viaţa şi gândul meu s-au sălbăticit
de-atunci am cunoscut nesomnul chipului uitat
Pândită de încrederi ciopârţite stâncă am devenit serile care-au urmat
eram captivă în tăcerile ei
visul cu tine se tot repeta şi în unele chiar te iubeam
în timp ce noianul de gânduri sălbăticit aleargă fără scăpare în următorul vis
Ascult cum vocea ta se face bucăţi de piatra cubică a lumii de prea multă încredere
anticipasem că aşa va fi şi nu mai voiam să ţip atunci când greutatea anotimpurilor purtate în mine avea să fie lovită cu pietre
ştiam că n-ar mai fi contat
Enervată pe gândul rău pe lumina unora
am zidit o temniţă pentru suferinţa altora în fiecare apus
dărâmându-l la prima geană a zilei ca şi cum m-ar fi năucit întunericul din tine
Când am să decid să nu mai fiu o păpuşă din cârpe
am să-mi pun existenţa într-o praştie şi am s-o trimit până dincolo de limitele cuvintelor
acolo unde este totul sau nimic
În sinea mea vreau să uit căci am nevoie de senin
asemeni unui popas într-o cocioabă de la capătul lumii
unde nimănui nu i-ar trece prin cap să mă caute
nici măcar diavolului care mişună printre voi cotrobăind ungherele neatinse de răutate
Ne luasem adio ţinându-ne de mână cu privirile pironite în gol totuşi iubindu-ne

[...] Citeşte tot

poezie de Mihaela Huţanu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Şcoala de văduvi

Iată cearta revoluţiei cu lumea,
şi cum se face de ne-ajunge lanţul mecanic al istoriei,
ca o cătuşă unsă pentru a rupe: proscrisă
e jumătatea mare din viaţa omului simplu dar prost,
jumătatea cealaltă aparţinându-i de drept lui Dumnezeu!

Cărămizile igrasioase ale memoriei colective,
lăsându-se greu pe braţele fine, gălbui,
de ţăran degenerat, preacurvit şi ameţit de benzină...
Memoria colectivă lor le aparţine, ei pretind că au obligaţia
morală de a ţine minte pentru noi toţi. Şi pentru ei.
Nici lăzile de lemn strunjite, încă aspre, cu care au venit
ca pentru un fel de asalt, de război fratricid şi sfânt,
nu le-au uitat şi nu le-au aruncat. Ei nu uită nimic.
Şi le mai fac perne, din când în când, aşa tari cum sunt,
însemnate chimic pe viaţă, aidoma fierului înroşit,
răsuflând cald a pâine râncedă dinlăuntru, a dimie soioasă
şi a fier coclit, de seceră neudată.
Ei nu uită nimic, ei sunt banda magnetică,
jurnalul viu al istoriei. Datorită lor se îneacă bourii naţionali

[...] Citeşte tot

poezie de Dragoş Niculescu din Hibernaris (2001)
Adăugat de Dragoş Niculescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

De ce plângi mamă? (baladă, în memoria celei ce mi-a dat viaţă)

De vei citi aceste versuri,
Vei înţelege foarte mult,
Vei şti că dragostea de mamă,
E prea puţin, un... cult.

Când îţi văd privirea tristă
Şi pleoapele-n lăcrimate,
Simt că inima-mi plesneşte
Şi deodată nu-mi mai bate.

Să-mi revin mă uit la soare,
Îmi şterg fruntea şi obrazul
Şi-ncercând să-ţi fur o vorbă
Te-ntreb mamă: -Ce-i necazul?

Tu te-ntorci, privind spre mine,
Îţi stergi ochii cu năframa
Şi c-o voce tremurândă
Spui zîmbind: -Mânca-te-ar mama!

[...] Citeşte tot

poezie de Corneliu Zegrean-Nireşeanu
Adăugat de Corneliu Zegrean-Nireşeanu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Despărţire

"Ce-ţi pasă ţie chip de lut,
Dacă-oi fi eu sau altul?”
M. Eminescu

Te-am cunoscut de mult, întâmplător,
Intr-un sfârşit de iarnă friguroasă,
Când mi-ai cerut direct şi rugător,
Spunându-mi:- ca să merg cu tine acasă.

Eu te-am privit, surprins, chiar ruşinat,
Văzându-ţi ochi mari şi faţa-mbujorată,
Am stat puţin pe gânduri, apoi, cu un oftat
Am zis un “Da”, dar... pentru altădată.

Ai insistat din nou, cu multă gingăşie,
Spunându-mi vorbe mari, mereu îmbietoare,
Să-ncerc şi, dacă timpul, spre bine o să fie,
Vom fi numai alături,”petale” dintr-o floare.

Acesta e-nceputul unui destin nescris,

[...] Citeşte tot

poezie de Corneliu Zegrean-Nireşeanu din Freamăt de dor - antologie (2008)
Adăugat de Corneliu Zegrean-Nireşeanu
Comentează! | Votează! | Copiază!