reciprocitate şi timp

Familie de pensionari

Chiar dacă pensiile noastre-s mici,
Noi, grija foamei nu avem deloc.
Suntem scăpaţi de toxicele frici,
Căci ne mâncăm din zile reciproc.

epigramă de Florina Dinescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cauza durerii, ca şi a bucuriei, nu are ca singură sursă numai realitatea palpabilă, ci şi cugetarea; aceasta, la rândul ei, ne creează necazuri infinit superioare. Suferinţa fizică, însoţită de suferinţa morală se pot anihila reciproc, în timp ce o durere morală violentă se cere adesea compensată printr-o suferinţă fizică manifestă. Astfel se explică stările depresive care conduc la sinucidere, ca manifestare exterioară a durerii, menită să anihileze suferinţe morale şi de neconceput într-o stare de fericire sau echilibru.

Arthur Schopenhauer în Viaţa, amorul, moartea
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu numai că fiecare vrea să fie cel dintâi, dar vrea să fie şi unicul; fiecare i-ar îndepărta bucuros pe ceilalţi şi nu îşi dă seama că ajunge la ceva decât împreună cu ceilalţi; fiecare se crede grozav de original, dar când îl scoţi din rutină, e incapabil să se descurce; în acelaşi timp e într-o agitaţie perpetuă în căutarea noutăţii. Şi cu câtă îndârjire se sapă unul pe altul. Numai din cel mai meschin amor propriu şi din mărunte interese personale se leagă între ei. Despre un sprijin reciproc nu poate fi vorba; o veşnică neîncredere este întreţinută prin răutăţi săvârşite pe ascuns şi pin bârfeli. Pentru ei cine nu e desfrânat, e prost.

Goethe în Anii de ucenicie ai lui Wilhelm Meister
Adăugat de Jenica Ramona Nitu
Comentează! | Votează! | Copiază!

De ziua ta

De ziua ta, iubito-ţi scriu
Cu sufletul cuprins de dor
Şi-o spun făr' a fi palavragiu
Că fără tine aş vrea să mor.

Să te alint, cu mâna tremurândă,
Şi peste tot să te sărut cu foc,
Să mi se pară o colindă
Ce ne-o cântăm noi reciproc.

Şi apoi să ne iubim ca doi nebuni
Şi aşa cum ştii deja, mereu să te sărut,
Acum, de astăzi, până luni
Şi apoi s-o luăm de la-nceput.

La mulţi ani, copilă bună,
Să-ţi fie viaţa sărbătoare,
Să fim tot timpul împreună,
Cuprinşi de dor şi mare-ardoare.

poezie de Corneliu Culman
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Baldachin

Deschide corabia de frunze a pădurii
zornăie aerul păsărilor sparge oglinda dimineţii
taurul luminii cu coarnele buclate în fântâni.
Adu în cuvinte un tron, un imn pentru patul nupţial
această glastră a arborelui genealogic
presăraţi peste el mălaiul canarilor
rupeţi pâinea în două a vulturului
din pleoapa lui el trage ca o spadă privirea
şi pune între neant şi viaţa din toate zilele
apostrofa pliscului său
în plicuri scrisorile sunt mâini cu cari ne căutăm reciproc
o stea filantă hymenul în traiectoria sângelui
întârzie trimisă epistola păsărilor.
Pat nupţial crizantema nopţilor de fosfor
în zâmbetul tău a plâns un bébé poetul
un bébé sanguin atletul 1½ kgr. Lindberg
dintr-o infimă dizenterie putea muri Attila
Guillaume II ş. a. m. d.
Umblă prin sânge acum închis ca în turn
te apleci sub inimă ca sub abat-jour

[...] Citeşte tot

poezie clasică de Stephan Roll (august 1929)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fiinţa şi timpul se determină reciproc, dar într-o astfel de manieră încât prima, Fiinţă, nu poate fi condusă către ceva temporal, şi nici al doilea, Timpul nu poate fi identificat cu Fiinţa.

citat din Martin Heidegger
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Parada anotimpurilor

Sub zarea dulce şi albastră arcuită-n sferă
În aula naturii vaste cu- aleasă atmosferă
Anotimpurile toate, invitate la estradă,
Pregătite în culise sunt gata de paradă
Fiecare dintre ele cu dorinţa să-şi încânte
Lunile admiratoare ce sunt cordial venite.
Săptămânile distinse şi ele sunt în sală
Aşteptând nerăbdătoare să-nceapă-această gală.
Protocolar cum e din fire, anul la intrare,
La invitaţii toţi sosiţi le-mparte calendare.
În sală un cortegiu intră şi se-aşează-n rânduri
Mai întâi în lojă şade Roza Celor patru vânturi.
Lin apoi toţi se aşează nobile-adieri şi brize,
Conţi curenţi cu a lor valuri, alizeele marchize
Şi apoi zefirii tineri însoţiţi de câte-o boare
În loje de abur moale îşi au locul fiecare.
Acum liniştea se-aşterne şi lumini se sting îndată;
Solemn un crainic dă anunţul: ‘'Start pentru paradă!''

Iată, prima ce apare în al florilor décor

[...] Citeşte tot

poezie de Sergiu Mănuş din Parada anotimpurilor (27 martie 2012)
Adăugat de Sergiu Mănuş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lumina de april

Ţi-aduci aminte lacrima de zeu,
încremenită-n zarea cenuşie
născând trei arce mari de curcubeu
din însoţirea cu lumina vie

ce ne lega privirile profunde
în care reciproc ne scufundam
descoperind sfioşi în limpezi unde
luciri de perlă-n care doar speram?

Şi cum sub pasul meu felin
alunecând prin roua dimineţii
scotea pământul aburi de suspin
înfiorat de apăsarea vieţii?

În zorii zilei blânde de april
privirea ta cu verde iz de iarbă
găsea în ochii mei pământ fertil
în care rădăcinile să-şi piardă...

[...] Citeşte tot

poezie de Adina Stoicescu
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un imbold extraordinar pentru dezvoltarea lui Haydn a constituit-o întâlnirea cu Mozart în 1781, când acesta avea douăzeci şi cinci de ani. Încă din primul moment, cele două genii s-au admirat reciproc. Nu numai că Mozart i-a dedicat marele set de şase cvartete pentru coarde lui Haydn, dar a sărit în apărarea lui, cu vorba şi cu fapta. Astfel, atunci când Leopold Kozeluch, un pianist care activa la Viena, a zâmbit dispreţuitor la un pasaj dintr-un cvartet al lui Haydn, spunând: "Eu n-aş fi scris aşa", Mozart i-a retezat-o scurt: "Nici eu. Şi ştii de ce? Pentru că nici unuia dintre noi nu i-ar fi trecut prin minte o asemenea idee excelentă".

Harold C. Schonberg în Vieţile marilor compozitori (2008)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cei a căror prietenie se întemeiază pe virtute sunt animaţi de zelul de a-şi face reciproc binele (acest lucru fiind propriu virtuţii şi prieteniei); or, o astfel de emulaţie nu poate da naştere nici la reproşuri, nici la certuri, căci nimeni nu se poate supăra pe cel care-l iubeşte şi-i face binele, ci, dacă are delicateţe sufletească, se revanşează făcând la rândul său binele;iar cel care-l depăşeşte pe celălalt prin binele care i-l face, obţinând astfel ceea ce îşi dorea, nu ar putea aduce reproşuri prietenului său, pentru că fiecare dintre ei aspiră spre bine. Nici în prieteniile întemeiate pe plăcere asemenea incidente nu au loc dacă se bucură să-şi petreacă timpul împreună; şi ar părea de-a dreptul ridicol cel ce i-ar reproşa prietenului că nu-i face plăcere prezenţa lui, din moment ce nimic nu-l obligă să-şi petreacă timpul împreună cu el.

citat celebru din Aristotel
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Aviograma (în loc de manifest)

Hermetic somnul locomotivei peste balcoane ecuator
Pulsează anunţ vast TREBUIE dinamic
serviciu maritim
Artistul nu imită artistul creează
Linia cuvântul culoarea pe care n-o găseşti
în dicţionar.
Vibrează diapazon secolul
Hipism ascensor dactilo-cinematograf
INVENTEAZÃ INVENTEAZÃ
Arta surpriza
Gramatica logica sentimentalismul ca
agăţătoare de rufe
Pe frânghii cheamă împărăţia afişelor luminoase
cherry-brandy vin trans-urban căi ferate cea
mai frumoasă poezie: fluctuaţia dolarului
Telegraful a ţesut curcubee de sârmă
Iradiator declanşează stigmat a c d alfabet dentar
Stenografie astrală să vie
sângerarea cuvântului
metalic lepădarea formu-

[...] Citeşte tot

poezie clasică de Ilarie Voronca
Adăugat de MG
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cele două mari teorii care stau la baza progresului fantastic făcut de fizică în ultima sută de ani - progres datorită căruia s-a explicat expansiunea Universului şi structura fundamentală a materiei - sunt reciproc incompatibile.

Brian Greene în Universul elegant
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Angoasa, neliniştea, este o consecinţă a prăbuşirii societăţii închise. Ea se face simţită încă şi în zilele noastre, mai ales în perioadele de schimbare socială. Este angoasa creată de efortul pe care viaţa într-o societate deschisă şi parţial abstractă îl pretinde în permanenţă de la noi. Trebuie să suportăm această solicitare ca preţ ce trebuie plătit pentru fiecare spor de cunoaştere, de raţionalitate, de cooperare şi ajutorare reciprocă. Este preţul pe care trebuie să-l plătim pentru faptul de a fi oameni.

Karl R. Popper în Societatea deschisă şi duşmanii ei
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Despărţirea de cărţile de vrăji fusese o adevărată problemă pentru Harry, pentru că profesorii săi de la Hogwarts îi dăduseră o grămadă de teme pentru vacanţă. Unul dintre eseuri, unul deosebit de afurisit despre "Poţiunile de micşorat", era pentru profesorul pe care Harry nu putea să-l sufere cel mai tare, profesorul Plesneală. Sentimentul era reciproc şi profesorul ar fi fost extraordinar de bucuros dacă ar fi avut o scuză ca să-l exmatriculeze pe Harry timp de o lună.

J.K. Rowling în Harry Potter – Prizonier la Azkaban
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dacă admitem existenţa liberului arbitru fiecare acţiune umană este un miracol inexplicabil, un efect fără cauză. Iar dacă încercăm să ne reprezentăm această libertate de indiferenţă ne vom convinge în scurt timp că în prezenţa unei asemenea noţiuni raţiunea este complet paralizată: înseşi formele înţelegerii o resping cu oroare, căci principiul raţiunii suficiente, principiul determinării universale şi al dependenţei reciproce a fenomenelor constituie forma cea mai generală a înţelegerii noastre, care, datorită diversităţilor obiectelor pe care le consideră, adoptă, la rândul ei, aspecte extrem de diferite.

citat din Lucilo Vanini
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

«Eroul poemelor din Cosmografie, de Drept-Zalmoxianul Donares > Dunăre din Dacia (Aethicus Ister), odată ajuns la Marele Abis al Pacificului ("Groapa Marianelor" de 10916 m), fireşte, abordează ‒ şi "la curtea împărătească a elementului Apă", ca şi în cazul celorlalte patru ‒ nu numai suprafeţele în aure poliedrale, ci şi "profunzimea înrăzăritoare", anticipând, anunţând prin veacuri chiar şi acea contemplatoare convingere aforistic-nietzscheană potrivit căreia "de priveşti multă vreme în abis", mai totdeauna, eşti întâmpinat de o finalitate a reciprocităţii, cu un "abis contemplator, la rândul său, din tine"...: "De bună seamă, am dat din nou la iveală ce-am căpătat, / ce-am căutat cu mintea între Mare şi-Abis, / ca să mă retrag de la prăpastia de sulf, / la clocotirea Marelui Abis al gurguielor / ca ăl din centrul scutului"...» ‒ (3) / 23 ianuarie 2022
(Ion Pachia-Tatomirescu, «Aforismele celor cinci elemente de fundament cosmic» ‒ capitolul «"Aforism-brazde" printre-mbumbite stihuri despre elementul Apă» ‒, Timişoara, Editura Waldpress [ISBN 978-606-614-329-5], 2022, p. 54 sq).

Ion Pachia-Tatomirescu în Ion Pachia-Tatomirescu, «Aforismele celor cinci elemente de fundament cosmic» ‒ capitolul «"Af, capitolul «"Aforism-brazde" printre-mbumbite stihuri despre elementul Apă» (23 ianuarie 2022)
Adăugat de Ion Pachia-Tatomirescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

E unul dintre prea puţinii oameni care reuşesc performanţa de a fi tăcuţi şi calzi în acelaşi timp; de aceea a reuşit să mă fidelizeze. Nu mă uit după alte taxiuri, decât dacă el e indisponibil. Şi reciproc: el nu e indisponibil decât dacă e foarte obosit sau dacă are o comandă pe care nu o poate pasa.

Lorena Lupu în Dona Juana (2012)
Adăugat de Lucian Velea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Bat clopotele în turnul amintirilor...

Ieri, mi s-a dărâmat un vis măreţ,
visul dragostei, cândva puternic şi foarte optimist.
Pe cât de greu l-am construit în timp,
atât de uşor a fost abandonat de el, de omul drag;
El, un om simplu,
asemeni celor care se joacă uşor cu sentimentele oamenilor,
fără nici o prejudecată.
M-am consolat cu gânduri pozitive impuse, foarte greu,
spunându-mi că dragoste cu sila nu se poate
şi că orice sfârşit este un nou început, dar...
Dar, în naivitatea mea, nu înţeleg totuşi uşurinţa
cu care unii oamenii aruncă în coşul uitării
toate sentimentele frumoase adunate cu migală în timp,
dărâmâd fortăreaţa dragostei fără nici o remuşcare,
din motive cum nu se poate mai mărunte.
Ştiu bine, că orice început are şi un sfârşit,
sau că din prea multă dragoste se naşte involuntar gelozia, ura...
dar maturitatea sau conştiinţa oamenilor,
nu mai ajută chiar la nimeni şi la nimic?
dar prietenia? numitorul comun al atâtor ani petrecuţi împreună,

[...] Citeşte tot

poezie de Valeria Mahok (3 februarie 2010)
Adăugat de Valeria Mahok
Comentează! | Votează! | Copiază!

Daniko era şeful spitalului, unde lucrase tatăl ei, spital pe care-l cumpărase Andrada. Se cunoşteau de aproape zece ani, el era un medic tânăr foarte talentat care o ajuta pe Andrada cu testele clinice pe care le făcea în spital. Ea era cu aparatura din laboratorul ei, el lucra cu bolnavii, se completau reciproc, profesional formau o echipă redutabilă.

Viorica Hagianu în Vocea fetei de piatră
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dacă

dacă te-aş regăsi
ţi-aş povesti în sfârşit
de ce m-am născut o dată
şi am murit de câteva ori
tu ai să râzi-clopot
apoi ai să plângi-toacă
ne-am putea
număra singurătaţile reciproc
tu din trecutul meu
şi eu din al tău
am putea urca în hamacul lunii
să privim desfrunzirea timpului
şi te-aş întreba timid
dacă mai doare tatuajul
de pe inimă cu numele meu
tu ai putea să mă-ntrebi
dacă ţi-am păstrat ultimul sărut
pe retina Ochiului
apoi întristaţi de clepsidra zgârcită
ne vom lua rămas bun

[...] Citeşte tot

poezie de Adrian Păpăruz
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!