religie şi sfârşitul lumii

Manuscrisele de la marea lume moartă

Din jurnalul unei tipe necunoscute
am scos taina: cum să colorăm iarba iarna.
Am senzaţia că v-am mai spus asta.
Continui să cred, că sfârşitul lumii a fost anul trecut
iar acum orbecăim într-o pungă de timp,
căutând altă lumină şi alt întuneric.
Noi rătăceam resemnaţi, intrările din noi.
Uneori, femeia erai chiar tu,
alteori erai doar o imagine, cu aceleaşi detalii.
Întunericul meticulos păşea în urma noastră,
ca un fachir pe cioburi de amfore demodate.
Pierzând simţul tactil,
o vreme pipăibilă şi bună
se scurgea, printre veşnicii înnoptate.
Din câte ştiu, n-aveau nici lună!
Aş fi putut să mă ridic şi să plec,
recunoscându-i lui Dumnezeu
zilele pline de bârfe şi minciuni...
dar afară e-o bătaie cu manuscrise
şi poemele grele făceau pagube mari,

[...] Citeşte tot

poezie de Cristi Poe
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Două curente s-au precizat în sânul acestei comisii: curentul novator, reprezentat de episcopii din Lumea a Treia şi de câţiva episcopi din Sidolia, care vedea în Tozgrec o manifestare a Sfântului Duh în lumea prezentă; şi curentul conservator, alcătuit de majoritatea episcopilor din Lumea Veche şi din Anti-Lume, care, ţinând seama de faptul că Dumnezeu şi-a interzis sie însuşi să intervină vreodată în treburile lumii, nu putea să-l considere pe Tozgrec decât ca reprezentant al Diavolului, Principe al acestei Lumi, sau ca Diavolul în persoană. Dat fiind că în credinţele originare ale epistofelicilor se vorbeşte că sfârşitul lumii va fi precedat de venirea Anticristului, o figură capabilă de toate minunile, cea mai mare parte a conservatorilor a căzut de acord că Tozgrec era cu siguranţă Anticristul. După îndelungi dezbateri, conservatorii au avut câştig de cauză, iar Tozgrec, care nu putea fi excomunicat fiindcă nu aparţinea Institutului, a fost anatemizat după toate regulile.

Ioan Petru Culianu în Pergamentul diafan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

"Jihadul" iubirii

iubite, fluviul roşu al sângelui meu
prevesteşte apocalipsa mereu
el este beirutul meu de fată
şi mi-aduce în amintire
câmpul de luptă de altă dată
dintre inimile noastre rubinii
răul are culoarea roşie, iubite
sau îngerul a vărsat potirul în râuri
şi în izvoarele apelor
şi apele s-au prefăcut în sânge?
apocalipsa noastră pare să se împlinească
planul stă scris pe un pergament
sigilat cu şapte sigilii
odată ce fiecare sigiliu este desfăcut
apare un nou dezastru în iubire
un nou semn care arată
că sfârşitul lumii ei se află aproape
am visat un cal alb, un cal roşu,
un cal negru şi unul gălbui
eu stăteam pe calul alb al păcii

[...] Citeşte tot

poezie de Mariana Didu
Adăugat de Mariana Didu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Or, numai Anticristul poate să semene discordia în aşa hal încât sfârşitul lumii să trebuiască a fi considerat iminent. În consecinţă, Institutul Epistofelic resimţise necesitatea de a face publică această supoziţie. Dar, spre a nu tulbura partida modernă, patriarhul adăugi că "Institutul nu este în măsură să precizeze dacă Tozgrec este cu adevărat Anticristul" şi de asemenea că "felul în care vor avea loc învierea trupurilor şi Judecata de Apoi rămâne o chestiune controversată". Acest nou discurs suscită multe critici în toate cercurile epistofelice, favorabile sau nu lui Tozgrec. El fu invitat în mod formal de către un teolog radical să se ducă într-o ţară neutră ca să-şi explice poziţia cu privire la religii. Desigur, propunerea era naivă: Tozgrec nu se duse nicăieri şi nu explică absolut nimic. Asta îl făcu să-şi piardă câţiva suporteri dintre vechii tozgrecişti şi să-şi câştige alţii dintre netozgrecişti. În orice caz, în ţara din America Latină unde se manifestase prima oară era venerat ca un sfânt epistofelic şi tot felul de moaşte, cum am mai spus-o, circulau pe ascuns la nişte preţuri formidabile.

Ioan Petru Culianu în Pergamentul diafan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pe grinduri

Cât de aproape e cerul aici! Suflet de copil,
albastru, jertfit de sus în lăncii de stuf...
Sunt un om primordial aşteptând sfârşitul lumii,
senin, înviorat din nimic, cu capul pe umeri
de linişti.

Prin sfânta apei leşie, aburind a miere putredă,
înotau caii, prin Dunărea adâncă, spre fumuri.
Aşa m-a purtat şi pe mine un roib lipovean,
într-o caleaşcă de lemn cătrănit, cu o vâslă-columnă
cioplită şerpeşte. Şi-apoi a intrat în hăţişul solar.
A tăcut.

Să contempli singurătatea divină a firului
de stuf plângând la margini de plaur,
ah, singur şi liber; ultimul lujer – coroana apusului,
pajul vânturilor! Să mori cu mâna pe pistoale ude,
ca un lotru de rând, pungăşit la esenţă, braconat
la visarea de-o clipă!

[...] Citeşte tot

poezie de Dragoş Niculescu din Hibernaris (2001)
Adăugat de Dragoş Niculescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Voci de la Cernobîl

Erau acolo, norul negru şi ploaia grea.
Băltoace galbene şi verzi, ca şi cum cineva turnase vopsea-n ele.
Spuneau că e praful de pe flori. Bunica ne-a obligat să stăm în beci.
Ea s-a aşezat în genunchi şi s-a rugat.
Şi ne-a cerut să ne rugăm şi noi. "Rugaţi-vă! E sfârşitul lumii.
E pedeapsa lui Dumnezeu pentru păcatele noastre."
Fratele meu avea opt ani, iar eu şase.
Am început să ne amintim păcatele.
El a spart borcanul cu gem de zmeură,
iar eu nu i-am spus mamei că mi-am prins rochiţa cea nouă
în gard şi că am rupt-o. Am ascuns-o în debara.

*
Au venit după noi soldaţi în maşini. Credeam c-a început războiul.
Ei spuneau astfel de cuvinte: " dezactivare," "izotopi."
Un soldat voia să prindă o pisică.
Un dozimetru pus pe pisică făcea ca un automat: clic-clic.
Un băiat şi-o fată urmăreau şi ei pisica.
Băiatul era liniştit, dar fata plângea întruna, " Nu le-o dau!"

[...] Citeşte tot

poezie de Svetlana Alexievici, premiul Nobel pentru literatu din Corul copiilor (extrase), traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Glossă pentru sfârşitul lumii

Se aude-n lumea toată tulnicul înţelepciunii...
"Cuminţiţi-vă!" se spune. "Va veni sfârşitul lumii!"
Sufletul vi se va frânge, ca un clopot va străpunge!
Ochi, sub pleoapele durerii, oh, etern prin voi va plânge!
Veţi cerşi înmormântarea propriilor voastre firi.
Viaţa-i un şirag de neguri, lacrimi şi dezamăgiri.
Cimitir de gânduri stranii, cruci plecându-se spre mâine,
Prunci luptând cu sărăcia pentru-un colţ uscat de pâine.

Se aude-n lumea toată tulnicul înţelepciunii...
Nori întunecă planeta, trec călări pajii furtunii.
Îndoielnice secrete sub a diavolului umbră,
În sipet de întuneric vor începe să erupă.
Spovediţi, sub semnul crucii, în palatul lui Hristos,
Locui-veţi în iubire, la loc verde şi umbros.
Veţi campa-n împărăţia cerurilor într-o zi...
Pentru orişice greşeală a vieţii veţi plăti.

"Cuminţiţi-vă!" se spune. "Va veni sfârşitul lumii!".
Suferind, în rugăciune, fi-va aşteptat de unii...

[...] Citeşte tot

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Cartea glosselor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pentru o clipă... mi-ai ascuns vina

Şi AZI e bine-afară! In case.... nu ştiu, Doamne!
Dar Ieri, a fost aşa frumos!
Şi-un Mâine tot atât de bun, m-alintă de-pe-acum!
Dar Ieri, a fost aşa o-Toamnă
Căzută peste grâu şi poame
Cu figurine zburătoare
Lucrate tainic în mişcare
Din fire toarse-n fusul mâinii Tale,
Albe şi pufoase-n pietre preţioase
Sparte-n barba unor nori frumoşi
Scoşi din povestirile cu Prinţi
În care păsările se iubesc în zbor
Prin cioburi luminoase de la lămpi
Ce împlinesc dorinţele Prinţeselor
Înlăcrimate de dorul iubiţilor pierduţi.

Şi Azi e bine-afară! Dar Ieri a fost aşa... o-Toamnă
Cum rar ţi-e dat să vezi.
În strălucirea Soarelui plângea
O tânără cu ochii ca de frunze

[...] Citeşte tot

poezie de Adelina Cojocaru (26 septembrie 2018)
Adăugat de Adelina Cojocaru
Comentează! | Votează! | Copiază!