religie şi vecini

Când nu-ţi cunoşti vecinul

Am crezut că e ateu
Dar în piaţă când se duce,
Cred că are Dumnezeu
Că prea des îşi face cruce.

epigramă de Aura Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

A fost odată într-o pustie mare un pustnic, şi petrecea singur singurel. Vecinii săi erau fiarele pădurilor. Şi aşa era de bun la Dumnezeu, încât toate dobitoacele i se închinau, când se întâlneau cu dânsul. Într-una din zile se duse pustnicul pe marginea gârlei, care curgea pe-aproape de coliba lui, şi iată văzu că vine pe apă un sicriaş smolit şi încleit bine, şi auzi un orăcăit de copil ieşind dintr-însul. Stătu puţin de cugetă şi, după ce făcu rugăciune, intră în apă şi trase cu o prăjină sicriaşul la margine. Când deschise, ce să vază în el? Un copilaş ca de vro două luni; îl scoase din sicriu şi cum îl luă în braţe tăcu. Acest copil avea un baier atârnat de gât. Şi, dacă îl luă, văzu că într-însul era o scrisoare, o ceti şi află că copilul de faţă este lepădat de o fată mare de împărat, care alunecase şi ea în valurile lumei şi, care, de frica părinţilor, lepădă copilul, îl puse în secriaş şi-i dase drumul pe gârlă, lăsându-l în ştirea lui Dumnezeu. Pustnicul voia din toată inima să crească pruncul ce-i trimisese Dumnezeu, dară când se gândi că n-are cu ce să-l hrănească îl podidi un plâns de nu se mai putea sfârşi. Căzu în genunche şi se rugă lui Dumnezeu, şi o! minune! deodată răsări, măre, dintr-un colţ al chiliei sale o viţă, şi numaidecât crescu şi se înălţă, până la streaşina casei.

Petre Ispirescu în Făt-Frumos cu părul de aur
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Până la Dumnezeu te mănâncă sfinţii

Te iartă, sigur, Cel de Sus,
Când faci amor, năbădăios,
Dar te vor înjura, nespus,
Vecinii care stau mai jos!

epigramă de Valentin David
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cântec mut

La patul vecinului meu
A venit az-noapte Dumnezeu,
Cu toiag, cu îngeri şi sfinţi,
Erau aşa de fierbinţi,
Că se făcuse în spital
Cald ca subt un şal.

Ei au cântat din buciume şi strune,
Câte o rugăciune,
Şi au binecuvântat
Lângă doftori şi lângă pat.

Doi îngeri au adus o carte
Cu copcile sparte,
Doi o icoană,
Doi o cârjă, doi o coroană.
Diaconii-n stihare
Veneau de sus, din depărtare,
Cădind pe călcâie
Cu fum de smirnă şi tămâie.

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Tudor Arghezi
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Făt-Frumos plecă cu credinciosul său rob. Ajungând la curtea împăratului vecin, luă cunoştinţă de iapă şi de împrejmuirea curţii. Apoi, cum veni seara, se aşeză cu credinciosul lui la un colţ de curte, unde i se păru a fi un loc de pârleaz. El văzuse iapa cum o plimba doi slujitori, şi se minună de frumuseţea ei. Ea era albă, avea căpăstrul aurit şi împodobit cu pietre nestemate, de lumina ca soarele. Pe la miez de noapte, când somnul este mai dulce, Făt-Frumos zise credinciosului său de se puse piuă, iară el se urcă pe dânsul, apoi pe zid şi sări în curtea împăratului. Merse pe dibuitele şi în vârful degetelor, până ce ajunse la grajd; şi, deschizând uşa, puse mâna pe căpăstru şi trăgea iapa după dânsul. Cum ajunse iapa la uşa grajdului, unde nincheză o dată de haui văzduhul şi urlă toată curtea şi palaturile. Îndată săriră toţi cu totul, puseră mâna pe Făt-Frumos şi-l duseră la împăratul, carele şi el se sculase. Acesta, cum văzu pe Făt-Frumos îl şi cunoscu. Îl înfruntă pentru fapta cea mişelească ce era să săvârşească, şi-i spuse că datinele ţărei sale dă morţii pe furi, şi că împotriva acelor datine el n-are nici o putere. Făt-Frumos îi spuse drept toată şiretenia cu merele, cu pasărea şi cu cele ce îi zisese să facă împăratul, vecinul său.

Petre Ispirescu în Lupul cel năzdrăvan şi Făt-Frumos
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ei! e prea-prea!... n-avem ce zice mai mult, şi va mărturisi fireşte orice maghiar cu dreaptă judecată şi cu sufletul neatins de patima sălbatică a urei de rasă, că toate astea nu sunt de natură a face populară la noi amiciţia căreia cele două State vecine trebuesc să-i rămână credincioase, — şi că astfel, spre mâhnirea noastră, unul, cel mai tare, pune pe celălalt, mai slab, într-o penibilă situaţiune, cum un aliat leal şi prudent n-ar trebui să facă.

finalul de la Situaţie penibilă de Ion Luca Caragiale (1910)
Adăugat de Dan Costinaş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Aceeaşi floare

Iubito, pe prispă ţi-am pus
O floare din lumea de sus,
O floare din insula Marte,
O floare a căilor moarte.

Ea are petalele lungi,
Suflând ai să poţi să le smulgi,
Iubito, eu flori nu prea ştiu,
Sunt un grădinar damblagiu.

Nu ştiu - trandafir, liliac
Pe toate ca tine le fac,
Pe toate le-aduc la un fel
Lalea, trandafir, ghiocel.

O floare a vieţii vecine
Şi care miroase a tine.
Iubito, pe prispă tu ai
O floare din insula Rai.

poezie celebră de Adrian Păunescu
Adăugat de Ion Bogdan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mi-e atât de frică

De-a oamenilor vorbă mi-e atât de frică.
Ei totul spun atât de evident:
Asta e casă, ăsta-i câine violent,
aici este-nceputul şi-acolo sfârşitul se ridică.

Mi-e frică şi de gândul lor şi de badjocură mereu
ei ştiu tot ce va fi şi tot ce-a fost;
şi orice munte lor le pare fără rost;
grădina binelui şi-al răului vecină e cu Dumnezeu.

Vreau să mă lupt, vreu să le spun: lăsaţi-le ştiute.
Îmi place să aud cum lucrurile cântă.
Voi le atingeţi: ele sunt nemişcate şi mute.
Voi omorâţi întreaga vrajă sfântă.

poezie clasică de Rainer Maria Rilke din Poemele timpurii (Rugăciunea Mariei faţă de Maria), traducere de Christian W. Schenk
Adăugat de Andriescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pârleaz

Frumos e mărul din vecini,
Dar mai frumoasă e vecina
Şi ca să fur nu e păcat
Cât pe gard coace lumina
Raiul, raiul fericirii,
A iubirii şi-mplinirii.

Cum să nu ne fie bine
Când pe cer e-un curcubeu
De culori care alină
Gândul bun şi gândul greu
De-a râvni la raiul care
Face orice clipă floare.

Şi m-am sprijinit de gardul
La care-am făcut pârleaz
Ca să trec în nemurirea
Fericirilor de azi,
Mâine, Doamne, nu se ştie
Mărul dacă-o să mai fie...

[...] Citeşte tot

poezie de Marin Moscu
Adăugat de Marin Moscu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Deasupra Sinaiului

Deasupra Sinaiului – norii
Deasupra norilor – El,
N-am fost acolo, înseamnă
Că Dumnezeu e în noi.
În casa vecinului, moartea
A pus un bilet de tramvai,
Aşa se pare, vecina
Crede ca mortul e-n rai.

* * *

Cred în viaţa de apoi,
Ca-n această viaţă,
După moarte am şi eu
Drept la alta faţă.
În memorie păstrez
Mii şi mii de chipuri
Sunt un biet calculator
Plin de videoclipuri.
Te-am iubit şi m-ai uitat,

[...] Citeşte tot

poezie de Boris Marian Mehr
Adăugat de Boris Marian Mehr
Comentează! | Votează! | Copiază!

A fost odată un împărat foarte viteaz; toate împărăţiile de prinprejurul împărăţiei sale îi cerea sfaturi: atâta era de drept şi înţelept. Când se isca sfadă între dânşii, la acest împărat mergeau mai întâi la judecată şi, cum zicea el, aşa se şi făcea, fiindcă era judecător drept şi iubitor de pace. Când fu aproape de bătrâneţe îi dărui Dumnezeu un fecior. Nu se poate spune câtă bucurie simţi împăratul când a văzut că dobândi un moştenitor. Toţi împăraţii vecini i-au trimis daruri. Ei nu mai puţin se bucurau că vecinul lor, care îi ajuta cu sfaturi şi poveţele lui cele de mult folos, a dobândit fecior. După ce se mări, îl puse de învăţă carte. El era aşa de silitor, încât se mirau dascălii de dânsul cum de învaţă aşa repede. Ceea ce învăţa ceilalţi copii într-un an, el învăţa numai într-o săptămână. Ajunsese să nu mai aibă dascălii ce să-i dea să înveţe. Iară tată-său scrise carte împărătească la nişte filosofi vestiţi ca să vie să ispitească cu învăţăturile lor pe fiul său.

Petre Ispirescu în Zâna munţilor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Românul se roagă întâi la Dumnezeu să îi moară capra vecinului şi dacă vede că nu moare se roagă iar ca măcar să i se îmbolnăvească vreun ied.

Sorin Olariu
Adăugat de Sorin Olariu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dumnezeul meu juca şotron printre cuvinte

Tu n-ai văzut Creaţia, draga mea,
iar eu nu pot să ţi-o arăt,, orişicât aş vrea!

Se apropie Sărbătorile şi eu nu ştiu de ce lumea stă la rând,
de ce oamenii se ascund prin biserici,
pe lângă sfinţi pe care nu i-au văzut niciodată,
pe lângă imagini nicicând văzute, trăite.

E... Azi, mai e puţin până la ZIUA cea mare,
vecinii îmi spun că Dumnezeu stă la rând pentru mine.

Doamne, sunt orb, de nu te văd?
Unde eşti?

De printre umbre Păcatul mă trage de mână,
îs singur cu mine-n momentul răzleţ,
aş vrea să mă cert cu-ntunericul din mine,
Dumnezeu nu mă lasă şi-mi spun că sunt bun?

Vreau să mai cred în cuvinte şi-n şoapte!

[...] Citeşte tot

poezie de Ioan Romeo Roşiianu din Flori(i)le poeziei (antologie Ioan Romeo Roşiianu), Editura eCreator, Baia Mare (2020)
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!

În biserică

O, prinde-mă de mână, iubito, şi mă du
Aproape, să ne fie vecin iconostasul,
Sub bolţi între columne molatic sune-ţi pasul,
Şi eu voi fi cucernic cât eşti de blândă tu.

Atâta sunt de rece, mă-nfior să o spun.
O, dacă ştii tu, Fanny, că-mi eşti atât de dragă,
Tu poţi să mă cutremuri în firea mea întreagă,
Din cât sunt rău, iubito, o, vino, fă-mă bun!
Eşti tare, cât să-mi spulberi a sufletului mumii
Cu cel mai gingaş tremur al ochilor azuri,
Tu risipeşti c-un zâmbet a mele-nvăţături,
O, vino şi-mi răstoarnă pe toţi savanţii lumii!

Credinţele-mprăştiate le voi uni mănunchi,
Din patima iubirii mă voi renaşte iară,
Ca-n sufletul meu veşted speranţa să răsară,
Voi sta cu tine, dragă, alăturea-n genunchi
În faţa sfintei mame, sub bolţile-ncrustate
D-albastrul zugrăvelii; şi-o cruce sărutând,

[...] Citeşte tot

poezie celebră de George Coşbuc
Adăugat de Sagittarius
Comentează! | Votează! | Copiază!

În tăcere

N-a fost cu neputinţă. N-a fost greu.
Aseară am vorbit cu Dumnezeu.
La fel de clar, de simplu, de senin,
Cum ai tăifăsui cu un vecin...
E drept că El tăcea. Sau, mai curând,
Iradia în fiecare gând,
În fiecare şoaptă şi impuls,
În fiecare zbatere de puls.
Doar eu grăiam. Şi iată că, treptat,
Discursul în tăcere s-a mutat,
Tăcerea s-a umplut de sens şi ţel,
Tăcerea era drumul către El.
Aşa-I vorbeam. Spunându-I tot, deschis,
Aşa-I vorbeam: Abis lângă abis.

poezie de Eugen Dorcescu din Biblice (2003)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mumă fără copii, feciorii tăi, rătăciţi în vijelia omenească, pribegeau în toate laturile, ducând cu dânşii numai limba şi dorul tău... moşia e cel mai dintâi şi cel mai de apoi cuvânt al omului; într-însa se cuprind toate bucuriile... simţirea ei se naşte odată cu noi şi e nemărginită şi vecinică, ca şi Dumnezeu. Patria e aducerea-aminte de zilele copilăriei... coliba părintească cu copacul cel mare din pragul uşii, dragostea mamei... plăsmuirile (nevinovate) ale inimii noastre... locul unde am iubit şi am fost iubiţi.. câinele care se juca cu noi, sunetul clopotului bisericii satului ce ne vesteşte zilele frumoase de sărbătoare... zbieratul turmelor, când se întorceau în amurgul serii de la păşune... fumul vetrei ce ne-a încălzit în leagăn, înălţându-se în aer... barza de pe streaşină, ce caută duios pe câmpie... şi aerul, care nicăierea nu este mai dulce!...

citat celebru din Alecu Russo (1850)
Adăugat de Daniela Ionescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dacă fiecare părinte s-ar strădui să-şi crească odrasla prin exemplul personal, fără să aştepte să i-o crească şcoala sau vecinii, arătându-i cum să calce peste pragul Sfintei Biserici şi învăţându-l rugăciunea răbdării timpului liturgic şi-a iubirii de aproapele, imposibil ca juniorii să nu crească prieteni ai lui Dumnezeu şi oameni de omenie! Bineînţeles că aceasta presupune ca şi părintele să fie apropiat de Dumnezeu şi frate semenilor săi! Doamne ajută!

Gabriel-Karol Iakab (20 septembrie 2012)
Adăugat de Gabriel-Karol Iakab
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mărul din vecini

Când Eva şi Adam erau în rai,
Pe frunze de-ntuneric ei cântau din nai,
Şarpele dansa din şolduri pe tulpină
Până-n ziua-n care veniră o vecină.

Eva pizmuitoare se uita atentă
Făcând din ochii ageri câte-o piruetă,
Adam sedus de mărul, vecinii lui, din sân
Dori să se înfrupte, se rugă la Stăpân.

Domnul, o, Preabunul, a încuviinţat
Şi-Adam fără astâmpăr mereu s-a înfruptat,
De-atunci este zicala că mărul din vecini
Este mai bun la alţii chiar dacă are spini!

poezie de Marin Moscu
Adăugat de Marin Moscu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ziua-nvierii

E soare-n cer şi cântec de clopote e-n sat
Biserica e plină de cei cari au plecat
Din zori şi de cu noapte, din dealuri şi cătune
Sunt Paştele! Văzduhul e parc-o rugăciune,
Şi totu-i sărbătoare pe deal şi pe câmpii,
Cu flori şi cu izvoare, cu glas de ciocârlii:
El, El dă zilei farmec şi farmec dimineţii,
El morţii dă repaos, dă dragoste vieţii!

Dar colo într-o casă la margine de sat
Nevasta nu-şi găsise nici vreme de-mbrăcat,
Nici loc măcar de-astâmpăr în ceasul Învierii.
Cu faţa pustiită de viforul durerii
Ea stă-n genunchi de pază bolnavului culcat
În leagăn. Capu-i veşted îi geme răzimat
De-o dungă răbdătoare, cu mâinile sub dânsul.
Ea, veselă de-a pururi, abia ştiu ce-i plânsul
În zilele fetiei, şi-un gând o-nsenina
De când e măritată: că Domnul îi va da
O fată, drăgălaşă, cu ochii de cicoare

[...] Citeşte tot

poezie celebră de George Coşbuc
Adăugat de Sagittarius
Comentează! | Votează! | Copiază!

Destăinuire

Ieri, când plângeam,
m-am pomenit, vecină,
că pe obraz îmi curge
nu apă, ci lumină.

De-atunci n-am stare—
mă întreb mereu:
să fi ajuns în ochiul meu
lacrima lui Dumnezeu?

poezie de Spiridon Popescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!