sarcasm şi timp

Călătorie

Am plecat mereu de-acasă,
M-am risipit peste tot molecule,
M-am pierdut din loc în loc sânge, globule...
Am o călătorie primejdioasă.

Am lăsat întâi părinţii,
Am lăsat oraşul copilăriei
Îndrumat de simţul datoriei...
Am început periplul suferinţii.

Am trecut, trecut din şcoli în şcoli,
M-am înbăiat timid adolescent,
M-am amorezat, am fost student,
Am umplut rafturi cu scris de mii şi mii de coli.

Am lăsat vise, am schimbat oraş, matur
M-am epuizat, poate m-am şi-nsurat
C-am avut timp de-aşa, m-am dedicat,
M-am replicat, printre copii am dat un tur.

[...] Citeşte tot

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (24 aprilie 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cum vrei să ne luptăm?

Ne-am cunoscut în vremuri de război, luptam
în aceleaşi tranşee, ne pălmuiau timpanele aceleaşi gloanţe
dar când treceam unul pe lângă altul nu se mai auzeau armele
intram într-o gaură de vierme spre câmpii de vibraţii înalte unde
se auzeau bătăile aripilor unor păsări măiestre
pentru câteva clipe ne purtau spre ţări calde şi când reveneam
un timp baionetele păreau viori electrice dezacordate
iar când era furtună şi ne ascundeam pe lângă şobolani în mocirlă
când ne priveam, ploua cu stropi aurii ce desenau mâini împreunate
pe când baricadele găurite deveneau livezi de cireşi magici.
Când într-un târziu a venit pacea, nu mai ştiam ce să facem cu ea
nu mai credeam în livezi magice, au început coşmarurile, sângele
se scurgea din cireşi, iar păsările măiestre erau pisici de mare zburătoare
se aruncau să ne străpungă cu ţepoasele lor cozi
am rămas în gardă, pregătiţi de atac în faţa unui inamic invizibil
căci sufletele noastre s-au născut ca nişte hiene
cu ochii deschişi şi cu instinct canibal
nu ne mai uneşte nici un duşman, nici un front comun, ne adulmecăm
precum doi lei în cuşcă înainte de a se năpusti unul asupra celuilalt.
Două spade ce se întâlnesc tăiş pe tăiş, privirile noastre

[...] Citeşte tot

poezie de Alexandra Alb Tătar
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu vâna în somn!

dacă aş fi vultur
mi-aş permite să fiu sarcastic,
ghearele mele vor nimeri pe lângă
cel vânat îndeaproape,
cel hăituit de la distanţă
şi dinăuntru,
penele grele, o platoşă
din luxul de a nu-mi pune întrebări,
pentru că oricum
cad de la sine o bună parte,
ţeasta mea de cutezător devine-va pleşuvă
ca o lună falsă,
lipită pe partea cealaltă a ochiului mort.
până dimineaţă, atârnă-ţi aici armele vânătoarei,
prăzile dorm, umblă uşor
prin preajma sentimentului de siguranţă
cu somnifere.

poezie de Luminiţa Potîrniche
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Trăiesc

Conştiinţa se zbate amar
desfăcând trecuturi.
Le separ în capete...
ruginite,
obosite,
chiar prea comune.
Gura-mi strâmbă
sarcastic strigă
în ape tulburi,
la alte conştiinţe
care nu sunt trecut.
Sforarul lumii prin
păpuşi,
joacă,
începutul destinelor
ce nu au poate sens.
Până la un timp când...
durerea-mi devine plăcere,
îndoire spre punct
sprijin ca să mă ridic.

[...] Citeşte tot

poezie de Viorel Muha (ianuarie 2008)
Adăugat de Viorel Muha
Comentează! | Votează! | Copiază!

După oglindă

Dansul acesta înţelege-l acum după paşi
de unde începe talpa mea să calce în care ceas în care dans dincolo de oglinda cea mare
nu mă lăsa să îţi spun totul eu
pesemne dragostea este păşitul într-o oglindă
aşezarea în ea
dacă tu mă urmezi, pesemne că ne vom îndrăgosti

lăsa-vom în spate odăile femeile tale pieptănătura timpului şi ceasurile care ştiu doar bătaia uniformă a secundei orologiul pe care l-ai cumpărat de la un anticar pe vecinul de la apartamentul doisprezece şi stupii lui din care ne-am hrănit lăsa-vom copiii pe care nu-i vom avea niciodată şi pe cei pe care îi vom avea lăsa-vom laptele de pe foc care dă să se-îmbrânzească în pasul cel vechi al timpului şi levănţica din dulapurile prea noi pe care le făceau ei dintr-un fel de rumeguş galben şi roz aurul de pe călcâiele mamei mele şi cerul mijit strâns într-o bucăţică de drojdie putrezită lăsa-vom cuptorul de pe-afară cu pâinea proaspătă şi moale aburindă în el care îmi aparţinea doar plină de funingine prea fierbinte tuleiele de porumb din care se face mălaiul pentru pâinea ce nouă a noului pentru că din galben se poate face orice pâine şi pe bărbatul pe care visam să-l iubesc în trecut în orice trecut

se va face dintr-odată lumină peste oglinda mea cea mare peste nisipul din ea

şi mă vei ţine în braţe doar în câmpia cea nouă, plină de flori

îmi vei spune prostii

lucruri portocalii, care se zic când vremea cucereşte pe fereastra închisă

căci dincoace de oglindă s-a făcut frig
ca şi cum soldaţii ar fi început să mărşăluiască cu puşca pe umăr
în cadenţă

[...] Citeşte tot

poezie de Iulia Elize
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În primăvara lui '79, când am plecat la Cluj, la Colocviul Eminescu, am crezut o clipă că l-am apucat, în fine, pe Dumnezeu de picior. Am întâlnit acolo o insă care mi-a dat nişte semne vagi de simpatie. Era cu vreo patru ani mai mare ca mine, deja absolventă, repartizată profesoară într-un orăşel ardelean. Făcuse engleză şi română. Era urâţică, şleampătă, când mergea părea că se-mpleticeşte la fiecare pas. Tot ce purta pe ea părea aruncat cu furca. De la-nceput ne-am simţit bine-mpreună: doi nebuni, doi închipuiţi. Eu vorbeam numai în citate din autorii mei preferaţi, ea doar ironic şi parabolic, încât uneori, în lungile şi savantele noastre discuţii de pe străzile Clujului, ne dădeam seama că fiecare vorbea de fapt despre cu totul altceva decât credea celălalt. La un moment dat, s-a oprit lângă un felinar şi m-a-ntrebat: "Nu crezi că tot Clujul ăsta e doar un joc al minţii? Un vis din care va trebui o dată să ne trezim?" Până şi eu mi-am dat seama de livrescul idiot al frazei şi i-am răspuns sarcastic: "Nu crezi că Borges a zis ceva asemănător despre Buenos-Aires?" "Nu, nu, eu chiar cred în asta. Chiar cred că nimic nu contează, că totul e visul nostru sau visul altcuiva despre noi..."

Mircea Cărtărescu în De ce iubim femeile (2004)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Noaptea de Mai

Astfel: fiindcă apogeul la care sufletul atinge
Când poartă cântece-ntre aripi dă naştere la răzvrătiri,
Se poate crede că vreodată ce e foc sacru se va stinge
Şi muzele că vor rămâne amăgitoare năluciri?
Vestalelor, când în picioare altarul vostru s-află încă,
Şi primăvara când se-ntoarce şi astăzi ca şi alte dăţi,
Şi preschimbat când nu se află pământul falnic într-o stâncă,
De ce v-aţi reurca în sfera abstractelor seninătăţi?
Închisă dacă vă e lumea, recoborâţi-vă-ntre roze
Parfumele din mai înalţă reînnoite-apoteoze,
Şi-n noaptea blondă ce se culcă pe câmpeneşti virginităţi
Este fioru-mpreunării dintre natura renăscută
Ş-atotputerea Veciniciei de om abia întrevăzută.
Veniţi: privighetoarea cântă, şi liliacul e-nflorit;
Cântaţi: nimic din ce e nobil, suav şi dulce n-a murit.
Simţirea, ca şi bunătatea, deopotrivă pot să piară
Din inima îmbătrânită, din omul reajuns o fiară,
Dar dintre flori şi dintre stele nimica nu va fi clintit,
Veniţi: privighetoarea cântă şi liliacul e-nflorit.

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Alexandru Macedonski
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nostalgii

Mamă cât de tânăr eram,
Puf de fulg, de pe piept, când zburam
Cale-albastră, din cer, în priviri...
Nu mai rabd nostalgii, amintiri.

Mamă cât de suplu eram
Ca un paj... prin idile fugeam
Mlădios; lunecând pe speranţe,
Mi-acontam viitor de vacanţe.

Mamă cât parfum degajam
Dintre roze... nectar răsuflam,
M-aninam cu liane de braţe
De iubiri reînnoite, nesaţe.

Mamă cât curaj emanam
-Cum vulcanul ce-n piept îmi zbăteam-
Prăvăleam orice zid, piroclastic,
Cu un şarm, dezarmant, de sarcastic.

[...] Citeşte tot

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (30 decembrie 2010)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Jack (în timp ce Boone încearcă să o resusciteze pe Rose): Opreşte-te! Nu are capul suficient de înclinat pe spate, îi sufli aer în stomac.
Boone: Eşti sigur? Exact asta încercam să fac. Sunt salvamar, am licenţă.
Jack: Da, ei bine ar trebui să te gândeşti serios să le dai licenţa înapoi.
Boone: Poate ar trebui să-i facem o gaură dintr-alea. Ştii tu, îi înfingi stiloul în gât...
Jack (sarcastic): Da, bună idee, fugi şi adu-mi un stilou.
Boone: Hei, are cineva un stilou?

replici din filmul serial Lost - Naufragiaţii
Adăugat de Alina Rosu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ceva anume

e nevoie de fiecare om
pentru ceva anume

de exemplu
cineva care să ştie
cum se ridică din spume
avatarul nefericiţilor

de cineva care mormăie
nu numai în somn

de cineva care bâiguie
despre orbită
cum că ar fi fost construită
din amalgamuri de cuarţ şi pirită

e nevoie să fim indulgenţi cu aceia
care slăvesc femeia
degeaba, aş zice

[...] Citeşte tot

poezie de Lorena Craia
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cazier

E timp să-mi fac bilanţ de-o escapadă
De fapte ce-am produs şi-am fost pricină;
Să văd obiectiv de-am fost de vină
Şi dacă "acasă", îi mai pot spune... "Ţară dragă"?

Întâi avutul, ipocrit la cei ce l-au,
S-a dus, mi s-a luat... "japcă" încet-încet
De-un co-popor ce l-am pierdut de înţelept...
Cu-atât mai mult, cu cât venisem ca să dau!

Mi-am risipit economii prin primării
Sponsorizând lingăi parşivi cu râs sarcastic,
Mă pedepsind că nu-mi dau suflet!?... Drastic
Punând străbunii-mi inventar... cu sforării.

Mi-au luat şi bruma ce-mi rămase-un colţ de ţarnă
Căci grosu-i luat şi-i dedesubt la zeci de blocuri,
-Falsificând ce-au numărat "public", ca ale lor stocuri-
Ce din părinţi le-aveam... S-au dus pe goarnă!

[...] Citeşte tot

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (20 octombrie 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Albastru negru de viaţă

picăturile sinucid timpul
din noi
Dorul? Azi este, mâine nu-i!
este-un fulg luat de vânt şi dus undeva
în zări, departe! Este ca o lacrimă uscată

Da?

timpul uzează, ne uită prin cei care îi iubim
El, timpul, ne poate fi prieten sau duşman
poate fi aproape sau departe
El este şi nu-i
nu purtăm nădejdi, căci amintirile vieţii le estompează
nu trebuie să purtăm mănuşi, pe chipul feţei.
nu trebuie să ne ascundem, în noi, căutând în alţii ce nu putem
am luat cuvântul, primul meu semn de existenţă, câci toţi avem un început
din el am făcut primii paşi, am gungurit şi am privit cerul
şi-am zis
toţi am privit copacul şi ne-am lovit şi atunci
am zis

[...] Citeşte tot

poezie de Viorel Muha (iunie 2014)
Adăugat de Viorel Muha
Comentează! | Votează! | Copiază!

Gânduri de primăvară

Iarna cu potcoave argintii de gheaţă
Plânge după colţuri cant de despărţire,
Şuieră-n tăişuri vântul alb subţire
Soarele-şi ascunde razele în ceaţă.

Lacrimi plumburii varsă un nor sarcastic
Păsări să-nfioare din grăbite triluri,
Care joacă farse iernii-n vodeviluri
Cu orchestra prinsă-n peisajul rustic.

Fluturii îndrăzneţi ce sfidează timpul
Caută flori întredeschise-n pripă,
Le pudrează visul sub a lor aripă
Bucuria urcă-n pas cu anotimpul.

Stele-n cerul nopţii îşi asmut irişii
Aburi din pământ, firele în lumină,
Bagă în ispite merii din grădină
În ochiul dimineţii, înfloresc caişii.

[...] Citeşte tot

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Delirium tremens

Vezicula biliară îmi explodează în fabrica de spume amare,
Călăreţ spaţial mă pierd în galopuri de anorexie mintală,
Tranchilizantul comută durerea în faza finală,
Să nu credeţi în mens sana până nu aveţi
un corpore sano.

Scrâşnesc augmentativ,
Lasciv lubrifiază normalul întâmplarea,
Azi infinitul prinde forme în Calea Lactee şi Marea Moartă,
Alegerea-i totuna, parce q'on peut pas choisir la vie,
Suntem zeii de sticlă şi zeii de gheaţă
Şi zeii de viţă de vie.

Cineva a preschimbat apa în vin
Dar ne-mbătăm cu apă chioară,
Caneaua universală numită boală ne stoarce de iluzii,
Suntem praf în ochii iubirii covârşitoare
Numită demenţă,
Suntem laitmotivul sarcastic
Al zilei de azi şi de mâine.

[...] Citeşte tot

poezie de Ionuţ Caragea din Antologie de poeme 2006-2012 (2013)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Spre iară toamnă

de-o vreme am început să văd prin lucruri
şi pe tine toamnă nevoită să vii nechemată,
prin sunarea ploii şi nădiejdea geamului
ce separă odaia de creanga-n vis aplecată.

ochilor culoare în urmă trist o să cânte -
în târziul unui clopot atârnat de fugita vară.
în păduri bocet de javre, lupte de vise amare,
pe geana drumului iar indispoziţii se cară.

prin tine toamnă m-aş pute salva închipuit
de ierburile rebele mâncătoare de mari tălpi;
sau de versetul mirosului de obraznic crin
privind mângâierea femeii cu ochii prea lămpi.

un an de zile, sarcastică trecere de când doar
abia m-am retras din imaginile tale prin nimeriri...
frunzele de arţar viforos şi acum mai scobesc faţă
şi sunt hotărât să mai adun aer de învelit amintiri.

[...] Citeşte tot

poezie de Mihai Savin
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Gând către tine

Te aştept de mult pe aici,
Chiar frunza umbrei tale pică,
La cotituri de clipe reci,
Mănunchi de gânduri se despică.

Nu mai am timp pentru poveşti
Şi bruma dintre noi m-apasă,
Printre cărări aşa lumeşti,
Uitarea şi-a brodat cămaşă.

Trec păsări spre un alt ţinut
Şi-n armonia nopţii caste,
Îmi joc destinul ce-am avut
A-l scrie spre a-l recunoaşte.

Nu mai sunt eu, deşi aş vrea
Să-ţi vântur iar lumini de stele,
Sunt umbra care te iubea,
Atunci când toate ţi-erau grele.

[...] Citeşte tot

poezie de Alina Florica
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Incertitudini fugare

Victoria cea trufaşă a florilor de stea,
Îmi răscolise-adâncul muiat în baclava.
Căci nu puteam concepe, că timpul e incert.
Şi falnica minciună răzbate în deşert.

Indicii multe, mute mă trimiseră-n colţ.
Şi uliu deznădejdii mă apucă în clonţ,
Cu vârful ascuţit şi drept, deopotrivă
Îmi zise să aştept, că este în derivă.

Fereastra de cristal s-a aburit de şoapte,
Şi clopotul rasună ameţitor în noapte.
O funie trasă harnic, prin zmoală cu durere,
Alungă mâna rece c-un zâmbet de plăcere.

Mănunchiuri de dorinţi se risipesc în van,
Cu râsete sarcastic strivite de tavan.
Prin vise pomenite, într-un ceaslov murdar,
Se sting înmărmurite ocheade făr' de har.

[...] Citeşte tot

poezie de Liviu Reti (4 iulie 2014)
Adăugat de Liviu Reti
Comentează! | Votează! | Copiază!

Renaşte dintre cocoşi

Cum se şopteste "te iubesc" între noi doi, fluturi
Legănati în lumea lor pe corolă de flori,
Murind şi înviind din cocon de rouă-n nopţi si zori
Iubindu-ne spini până-nfloresc în trandafiri,

Zburători in albatroşi in tril de cocoşi
Amuţit pe umeri tăi senini de golaşi
Si-n mângâierea ce, precum o floare, o laşi,
Născându-mi bătăi de cai sălbatici apaşi

Prin file-n cort de sudori şi şoapte de acum
Înconjurate cu a timpului tic tac de fum
Din trenurile-ntretăiate în stol de fluturi
Intinzând mâna după năframa ce o fluturi

Impletită din pene de albatros, trăgând alarma
Culegând-o de jos, oprind trenul timpului-n vama!
Unde îmi cer fluturi plată să ajung la tine,
Zâmbind la graniţa filelor îmbietor spre mine...

[...] Citeşte tot

poezie de Petru Daniel Văcăreanu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vânătoarea nunţii

Plec.
Singură, în spate cu doi plopi şi trei urzici contrafăcute-n lut,
la capătul tuturor speranţelor pe un câmp orb iubit de baltă şi pădure,
să construiesc acolo cu două mâini de om
romanticul în cărămidă...

Pe marginea şanţului de pământ unde cântă dimineaţa lăutarii primăverii şi copiii salcâmului...
Mă agăţ aici de iarbă şi de pustiul beat al zilelor ce urmează,
într-o casă moartă de chirpici înconjurată de plumb şi timpuri trecătoare,
unde dansează uzi brazii în potecă
şi cântă singurătatea cu lacrimi de crocodil...

Am să mănânc doar pâine de făină cu zahăr şi câţiva crapi aduşi de apă.
Aşa vreau să trăiesc,
lângă o cişmea sarcastică din piatră care-mi alină dorul de vorbă când ies la pescuit şi n-am cu cine să mai râd.

Aici, unde mă mut cu sentimente şi gânduri imposibile,
am să-nfloresc un măr în prispă ce răsare din nimic,
să-mi cadă-n inimă merele lui albe...

[...] Citeşte tot

poezie de Tiana Badea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un pic mai în aer

Văd prea bine că stepele noastre
s-au transformat în munţii cei mai
obraznici faţă de timpul ce nici
măcar nu ne cunună;
şi mai observ că noi n-am simţit
absolut nimic până acum, nici
măcar seismele curioase,
lascive, pofticioase
care anunţă mereu apocalipse
ce nu se lasă până nu mângâie
copiii noilor popoare sau nu
unesc mâinile care doar
au atins pereţi.

Ochii să-i deschidem! Nu mai poate
lumea să rămână la fel!
Să simţim mişcările astea ale
Pământului care ne iubesc mai
mult decât proprii noştri părinţi,
făcând să iasă din noi şi dintre noi

[...] Citeşte tot

poezie de Alexandru-Valentin Petrea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!