sat şi suflet

Pereche

Să observaţi un lucru: un ţăran
nu merge cu nevasta niciodată
alături, ea foşneşte ca un lan
în faţa lui ştiindu-se chemată.

Chiar dacă dânsa se zăreşte-n urmă
şi el 'nainte merge gânditor,
inima ei se-ntinde, ori se curmă
ca flacăra în ochii lui de dor.

În văzul lui femeia e pământul
de semănat şi sărutat mereu,
din care ies feciorii şi cuvântul
cel potrivit la bine şi la greu.

Ea-şi leagănă lumina ca o luntre
'naintea paşilor acestui om
purtându-i sufletul de piatră printre
râuri de păsări negre şi nesomn.

[...] Citeşte tot

poezie de Dumitru Ţiganiuc din Nord (Antologia poeţilor botoşăneni de azi) (2009)
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Deşi se stinge de la o zi la alta în trecerea prin ceasuri străine lui, iubesc satul românesc.

Azi avem satisfacţia totală că nu mai suntem parte componentă a sufletului satului. Dar pentru asta ar trebui să-i udăm vatra cu lacrimi, că morţii noştri nu-şi fac somnul de veci şi mormintele lor uscate sunt tulburate de agonizarea noastră cotidiană; trăim în absenţa totală a identităţii de fond, obsedaţi de o febră rebelă a succesului pe scena lumii, de a scăpa pentru totdeauna de mizeria vieţii.

Dar – inevitabil – ajungi o umbră depresivă.

O încordare a gândului aduce regretul că nu am făcut nimic şi că această dramă a devenit lacrima esenţială a omului de la moartea ultimului astru şi până încoace. Stelele îşi pierd strălucirea deasupra celor trecuţi în lumea împietrită. Cerul nu mai e senin deasupra noastră; anotimpurile sunt făcute de mâna omului înstrăinat de el însuşi – trăieşte doar să mănânce şi să respire.

El e moartea totală şi nu una aproximativă a rădăcinilor biologice care i-au adus naşterea în sufletul satului.

Camelia Opriţa în Intensitatea veşniciei este eternă şi tulburătoare
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

La poarta

Vaselica din Socoli
Suferă de şapte boli;
una-n suflet, trei în ea;
şi-alte trei la bidinea,
c-a făcut amor pe bani
cu lichele şi golani.
Blestemat să-i fie patul,
c-a bolnavit tot satul.
Mi-a zis Leana lu' Matei
c-a văzut-o-n calea ei
ieri, şi că era bătută -
ochii-n lapte de cucută,
sânii revărsaţi pe pântec
de ruşine, lung şi trist -
c-a avut-o însuşi Crist.

poezie celebră de Nichita Stănescu (1955)
Adăugat de MG
Comentează! | Votează! | Copiază!

Azi avem satisfacţia totală că nu mai suntem parte componentă a sufletului satului. Dar pentru asta ar trebui să-i udăm vatra cu lacrimi, că morţii noştri nu-şi fac somnul de veci şi mormintele lor uscate sunt tulburate de agonizarea noastră cotidiană; trăim în absenţa totală a identităţii de fond, obsedaţi de o febră rebelă a succesului pe scena lumii, de a scăpa pentru totdeauna de mizeria vieţii.

Camelia Opriţa în Intensitatea veşniciei este eternă şi tulburătoare
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Somn

Dormeau satele, dormeau casele din sate
doarmeau caii din grajd; oamenilor din case
inima le dormea şi carnea de pe oase
şi chiar fumul din coşuri se culcase

un somn vindecător al planetei, o ceaţă
făcând stelelor semn să nu mai plângă
lapte vindecător, de mamă, pentru viaţă
într-o tăcere de lupoaică şi prelungă

un somn nebun ca-n dimineaţa morţii mele
cu salcâmi albi, prea albi ca să îi mături
când sufletul mi-a evadat din piele
şi, rătăcind, mi s-a culcat alături

poezie de Spiridon Voinescu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Muzica lui Ceaikovski, care face tuturor impresia că este specific rusească, este adesea mult mai profund rusească decât lucrările cărora li s-a aplicat eticheta facilă de pitoresc moscovită. Această muzică este la fel de rusească precum versurile lui Puşkin ori cântecele lui Glinka. Deşi nu a explorat sufletul ţăranului rus, Ceaikovski şi-a tras în mod inconştient seva din rădăcinile adânci ale rasei noastre.

citat clasic din Igor Stravinski
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

La poarta

Vaselica din Socoli
Suferă de şapte boli;
una-n suflet, trei în ea;
şi-alte trei la bidinea,
c-a făcut amor pe bani
cu lichele şi golani.
Blestemat s-ai fie patul,
c-a bolnavit tot satul.
Mi-a zis Leana lu' Matei
c-a văzut-o-n calea ei
ieri, şi că era bătută -
ochii-n lapte de cucută,
sânii revărsaţi pe pintec
de ruşine, lung şi trist -
c-a avut-o însuşi Crist.

poezie celebră de Nichita Stănescu din Argotice (ianuarie 1955)
Adăugat de Roxxy306
Comentează! | Votează! | Copiază!

De paşti...

culegeam frunze de nuc pe care
bunica le punea la fiert şi vopsea
o grămadă mare de ouă
din când în când
îşi ştergea cu mâneca
lacrimile şi ofta...

viaţa m-a îndepărtat de sat

doar scrânciobul
de sub craca nucului putrezit
mai zgâlţâie liniştea
pe prispa veche un păianjen
urcă pe tristeţi
prin crăpătura casei se vede cerul şi
Dumnezeu cum se plimbă tăcut

Doamne, cât a mai iubit lumea
şi nouă sufletul!

poezie de Teodor Dume
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pentru pâine

Ţăranul şi-a făcut din suflet
candelă de luminat neamul

Lumina ochilor săi
e
o sărbătoare în haine de lucru

În fiecare primăvară
îşi cere iertare pământului
cu
plugul

Lanurile de grâu fi-vor de-aceea
un detaliu al conştiinţei sale

Pâinea

Pasărea Phoenix
renăscută
din

[...] Citeşte tot

poezie de Costel Zăgan din Ode gingaşe (1 ianuarie 2012)
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lui Horea Bădescu

Ne-a zis o doină de la munte,
Într-o tavernă la un han;
Intelectual de frunte
Şi-un suflet mare... de ţăran.

epigramă de Vasile Iuşan din Fă-mă, Doamne, ce mi-i face! (2009)
Adăugat de Vasile Iuşan
Comentează! | Votează! | Copiază!

La margine de sat

Mă înconoară ploaia şi furtuna rece
Simt în mine dorul ce nicicând nu trece
E ascuns în suflet mă încearcă iară
În aer pluteşte parfum de primăvară.

Privesc printre stropi mari, în zare
Curg imagini din bătrâne felinare
Încerc să mă ascund de furtună
La margine de sat, în casa străbună.

Razele lunii coboară prin lanul de grâu
Visez iar la tine cum mă aperi de rău,
Prin lumina aprinsă din sufletul meu
De trei zile plouă şi udă pământul

Sub divina credinţă, cresc recolte noi
La geam se arată un zâmbet de soare
Se face dimineaţă în cântec de alint
Câmpul plin de flori se unduieşte-n vânt.

poezie de Maria Ciobotariu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Zăpada Sfântului Andrei

Vă scriu în noaptea Sfântului Andrei
Când primele ninsori au prins să cadă,
V-aduc un rai cu soare şi crâmpei
V-aduc o rugăciune pe zăpadă.

Eu vă colind în nopţile cu stele,
Eu vă colind de viaţă şi de stea,
Mă dor toate credinţele rebele
V-aduc dorinţa de a mai visa...

E iarnă peste brazi şi peste viaţă
E iarnă peste sufletul meu gol,
E iarnă peste satele din ceaţă
E-o simfonie întrun si bemol.

Eu vă aduc un dor de libertate
Eu vă doresc s-aveţi colind frumos.
Se-aud din nou colindele în sate
Şi ultimul colind etern, duios...

[...] Citeşte tot

poezie de Felicia Feldiorean
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Medicii şi duhovnicii sunt oameni care domnesc, stăpâni ai trupului şi ai sufletului, deci de o nobleţe binemeritată. Oare indigestia şi osânda veşnică îl incomodează mai puţin pe cel demn de a fi admis la Curte? În ceea ce-i priveşte pe duhovnici, de acest privilegiu au parte numai preoţii catolici. Predicatorii protestanţi, la ţară cel puţin, sunt doar oficianţi casnici care, după ce au alinat conştiinţa onorabilelor gazde, sunt aşezaţi la coada mesei pentru a se înfrupta umili, cu mâncare şi vin.

E.T.A. Hoffmann în Elixirele Diavolului (2005)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sonetul dorului desculţ

Păşeam, desculţ, prin colb de drum de ţară
Şi fredonam ceva nedefinit
Ce se-auzea prin lume-ntâia oară,
Pe-un drum pustiu, c-un suflet fericit.

Eram uşor ca pasărea ce zboară
Şi mă simţeam asemeni unui psalt
Ce, dinspre cer, aude o vioară
Cu strunele-acordate prin înalt.

Simţeam că pot orice, că pot obţine
Un loc al meu în sufletul visat
Şi-n ochii-aceia cu priviri blajine
Pe care-n dorul meu i-am sărutat.

Le simt şi-acum, trecând uşor prin mine,
Desculţul dintr-o margine de sat.

sonet de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pastel

Stau cu satul tot la poale
Şi mereu mă latră câinii,
Ca şi când l-aş fi furat.

Dar mai jos de sat, în vale
Broaştele îi cântă lunii
Intonându-i osanale...

Mie-mi bat în lampă fluturi
Cu aripe colorate
Suflete, nu mi te bucuri?!

poezie de George Ceauşu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

M-am născut în România

M-am născut în România,
Ţara unei guri de rai,
Unde Mioriţa-şi plânge
Oful pe-un picior de plai.

M-am născut în România,
Ţara Munţilor Carpaţi,
Cu-ale lor creste semeţe
Şi păduri cu brazi înalţi.

M-am născut în România,
Cu podişuri şi câmpii,
Râuri, Dunăre şi Mare,
Aur şi-alte bogăţii.

M-am născut în România,
Într-un sat ca multe alte,
Cu oameni de omenie,
Cum sunt oamenii la sate.

[...] Citeşte tot

poezie de Nicu Andriţa
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poezia lui Alexandru Vlahuţă este expresia resemnării caracteristice sufletului românesc - o resemnare potolită, corectă şi demnă, cu care orice raţiune normală şi disciplinată, trebuie să întâmpine un act al fatalităţii. În poezia lui Vlahuţă, admirăm bogăţia variată a unеі vitrine, închinată exclusiv producţiei nationale. Ea tronează în vârful unui car cu fân de curând cosit, însufleţeşte firul de lână pe care îl toarce ţăranca pe prispa casei şi dă glas fluierului, cu care ciobanul îşi adoarme turma cu oi, odată cu asfinţitul soarelui. Poezia lui, pluteşte totdeauna în imediata vecinătate a pământului, nu se ridică niciodată peste nivelul subiectului vizual şi nici nu se aventurează până spre adâncimile fatale de unde sufletul artistului nu se mai întreabă de ce origină este. Ori, marele merit al poetului este tocmai această atitudine, dictată de cea mai perfectă conştiinţă artistică. Alexandru Vlahuţă nu este un poet român, ci un român poet.

Ion Minulescu în revista "Universul Literar", Anul XLI, No. 48, "Un român poet"
Adăugat de Avramescu Norvegia Elena
Comentează! | Votează! | Copiază!

Frumoaso

Eşti mândră în satul tău.
Nicio fată nu-i ca tine.
Te port în sufletul meu
Multe nopţi şi multe zile.

Când te văd trecând pe stradă,
După tine-întorc privirea.
Ochii mei vor să te vadă,
Cu inima-ţi cer iubirea.

poezie de Dumitru Delcă (august 2015)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Călătorie prin labirinturi interne

Călătoresc prin mine însumi
Într-un ocol în jurul sinelui
Explorând cascadele adevărului,
Cu privirea adâncită în bolta crezului
Umbrită de galaxia intelectului,
Culminând cu calea lactee a visului
Ce luminează valea subconştientului
Frustrat binişor de briza oceanului
Tulburat de meteoritul raţionalului
Pe care se tot îneacă îndrăzneala cugetului
Ce-i propagă ecoul efectului
De ego, în văzduhul egocentrismului
Din care se stârnesc furtuni la nivelul eu-lui
Să dea apă din belşug la moara satului.
Aşezată de curioşi pe malurile incisive ale dece-ului,
Pomană pentru sufletul răposatului
Sine din moalele capului.

poezie de Ioan Hapca din Reflecţii
Adăugat de Ana-Maria Popa
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dintotdeauna, oamenii şi-au căutat un loc în care să se refugieze: casă la ţară, pe malul mării sau la munte. Acesta este un însemn al oamenilor obişnuiţi; este însă în puterea fiecăruia de a se retrage în sine. Căci nicăieri, nici în locul cel mai linistit, nu scapi de griji, doar în sufletul tău. Îţi găseşti liniştea atunci când gândurile sunt foarte paşnice. Liniştea nu e nimic altceva decât o bună ordine mentală. Acordaţi-vă acest refugiu permanent şi vă veţi reface.

citat celebru din Marc Aureliu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!