scrisori şi viaţă

Scrisoare pierdută

Şi Caţavenci şi Tipăteşti
Apar mereu pe-a vieţii cale;
Păcat că nu mai întâlneşti
Şi-un Caragiale!

epigramă de Mircea Ionescu-Quintus din Trei decenii de epigramă (1999)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dragoste şi ură. Sfârşit...

Şi te urăsc nespus când tu imi taci!
Nu ştii ce-nseamnă verbul a iubi...
Şi prin tăcere... nu ştii ce îmi faci...
Iar ce simţim... se va risipi.

Şi te iubesc mai mult de ai visa...
Eşti unicul ce inima mi-a luat-o!
Şi totul fără voia mea...!
Dar tu, iubirea mi-ai certat-o!

Şi ură şi iubire eu resimt...
Mă duci la limite şi mă provoci în mine!
Şi mă învârt în cerc, acelaşi ritm...
Şi extaz... dar şi multe suspine!

Şi a venit şi ceasul să aleg...
Nu pot trăi în valuri viaţa toată!

[...] Citeşte tot

poezie de Adina-Cristinela Ghinescu din Şoptit de Dumnezeu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mi-ai scris o scrisoare tragică, care mă sperie... Ce pot să-ţi spun? Şi eu sunt bătrân, şi eu am atâţia ani de durere în mine şi în jurul meu... Ai fost mare în durere, în bucurie, în viaţă. Întotdeauna. Şi acum vrei "să te arunci de la fereastră"? Sunt aceste gânduri demne de Carlo Betocchi? Îţi repet că şi eu sunt bătrân. Şi eu mă aflu pe margine.

Giorgio Caproni în scrisoare lui Carlo Betocchi, traducere de Simona Enache
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Din inimă

în foşnetul de cifre să dispar,
n-am fost decât o urmă de tăcere...
viaţa ne îmbracă-ntr-un chenar,
unde ne sfârşeşte din durere.

"cândva" mi-a fost o vreme fără vreme,
sincopa mi-a cântat de două ori...
şi de atunci ea nu se mai teme,
zâmbind prin milioane de fiori.

tresaltă anotimpuri în culoare,
dintr-un pastel scrisori cum reapar
le scrie taina vieţii, sau taina noastră, oare...?
cum au murit, acuma trăiesc iar.

n-am vrut să ştie cât eu l-am iubit,
inconştienţa doare când te minte...
din prea multă iubire, el s-a plictisit,
iar eu rămas-am surdă la cuvinte.

[...] Citeşte tot

poezie de Adina-Cristinela Ghinescu din Izvoarele vieţii (iunie 2009)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Scrisoare către bunicul meu, învăţătorul Marin Păunescu

"Tu să te ţii de carte, măi băiete" (M.P.)

N-am apucat, iubite tată-mare,
Să-ţi scriu, altundeva şi altcândva
Deşi, probabil, tot ce-am scris în viaţă,
Este răspunsul meu pe adresa ta.

Te rog să-mi ierţi această tutuială,
Dar a mă mai preface este greu
Şi-atunci când m-adresez cu "tu" înseamnă
Că te tratez ca şi pe Dumnezeu.

Învăţătorul meu cel mai de seamă
Ai fost şi eşti şi cred c-ai să rămâi,
Tot ce-am aflat în viaţă de la tine
E şi acum temeiul meu dintâi.

Şi după viaţa ta de dascăl tragic,
Nici pensie nu ai avut în sat,
Pe patul morţii te-a găsit scrisoarea

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Adrian Păunescu din Rugă pentru părinţi (a două ediţie, adăugită) (ianuarie 1998)
Adăugat de Ion Bogdan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dacă grecii au inventat tragedia, romanii epistola şi Renaşterea sonetul, generaţia noastră a inventat o nouă literatură, acea a mărturiei. Toţi am fost martori şi toţi simţim că va trebui să stăm ca mărturie pentru viitor. Şi aceasta a devenit o obsesie, singura şi cea mai puternică obsesie care a marcat toate vieţile, toate visele, toată munca acestor oameni. Chiar şi cu un minut înainte să moară au crezut că asta trebuie să facă.

Elie Wiesel în The Holocaust as Literary Inspiration
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Îsi petrecu viaţa aşteptând mereu ceva: pe tatăl ei să se întoarcă de la lucru, scrisoarea iubitului care nu mai sosea, examenele de la sfârşitul anului, trenul, autobuzul, convorbirea telefonică, vacanţa, sfârşitul vacanţei. Acum trebuia să aştepte moartea, care venea la o dată fixă.

Paulo Coelho în Veronika se hotărăşte să moară
Adăugat de alina sooz
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sonetul 3

Ovidiu rătăcise peste mare,
În mantia regescului destin
Şi-n valuri, răsărite din uitare,
Doinise ca un geniu carpatin..

Zadarnic mai cânta Titanu-acela
De multă măreţie şi frământ,
Baloanelor de vis, urzind nacela
Şi aruncând-o-n suliţe de vânt...

Venise o scrisoare de la Roma,
S-a dat o graţiere cu ocnaşii...
Lămâii şi smochinii strâng aroma,
S-aline cu săruturi ucigaşii...

Ovidiu mai ştia şi din-nainte,
Că binele trăieşte n morminte...

sonet de Gheorghe Ion Păun din Ora unirii (2005)
Adăugat de Constantin Păun
Comentează! | Votează! | Copiază!

De-o viaţă către tine

Spre tine vin, când spun că vin acasă,
Deşi mereu mă risipesc pe drum,
Ce caldă e întoarcerea, acum,
Şi bornele şoselelor m-apasă.

Mă tem că nu ştiu când şi nu ştiu cum,
Pe-o sanie, în iarna friguroasă,
Cei ce scrisori la tine-n poarta lasă,
Mă vor aduce într-un fel postum.

Ceva, probabil, se va întâmpla,
Că mâinile ce eu le port cu mine,
Au şi plecat spre tine, să se-nchine
Şi cred că ştiu şi tălpile ceva.

Oricum, am să ajung la casa ta,
Căci am plecat, de-o viaţă, către tine.

poezie celebră de Adrian Păunescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Scrisoare către ai mei

Acum vă sctiu aceste rânduri,
Dorind să ştiţi că eu mai sânt,
Că mai trăiesc, mai am şi gânduri,
În rest... fac umbră pe pământ.

epigramă de Florea Ştefănescu (februarie 2011)
Adăugat de Florea Ştefănescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Din scrisoarea unei bătrâne

O, lasă-ţi obiceiul de-a răscoli în scrum
Prilejuri de durere în biata cale-a vieţii,
Ci scaldă-ţi ochii limpezi în roua dimineţii,
Şi nu-ntreba ţărâna de urmele din drum.

E vitregă ţărâna şi sfatul ei avan,
La ce s-o-ntrebi de ochii ce vor fi plâns pe cale?
Ni-s scrise-n cartea vieţii, la toţi, şi dor şi jale
Şi drumul fiecărui e răbojit pe-un plan,

În care-s însemnate, cu ape şi poteci,
Şi dragostea şi ura şi mila şi păcatul,
Pân-vine de le-ncheie pe toate-ntunecatul
Şi mutul semn al crucii din liniştea de veci.

...

poezie celebră de Elena Farago
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Scrisoare către mama

(o dedic mamei şi tuturor mamelor plecate prea devreme)

maică, iartă-mi plânsul schimbat în viori
acolo înlăuntru tu încă pulsezi
de sus rotogoale de ciori
mă caută acum când ştiu tu visezi
rămas-am acelaşi în trup de copil
te caut şi viaţa mi-e o întrebare
gândul umbrit şi umil
aşează la căpătâiu-ţi o rază de soare

poezie de Teodor Dume din Strigăt din copilărie (1994)
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!

Îşi spunea că într-o zi se va întâmpla ceva care să schimbe totul şi să o facă a începe o viaţă nouă, nu ştia bine ce: o scrisoare, o întâlnire, o veste, dar deocamdată era bucuroasă să poată amâna cât mai mult această schimbare şi să îndepărteze, într-un viitor cât mai nesigur, aceste aşteptări, ea continuând să rămână între vechile lucruri, de care se simţea apărată. O viaţă nouă! Cuvântul avea ceva magic. Dar dacă pentru a ajunge la această viaţă nouă n-ar fi trebuit decât să spună un cuvânt sau să întindă o mână, poate n-ar fi întins-o, poate nu l-ar fi spus.

Mihail Sebastian în Accidentul
Adăugat de Reliana Andra Crăciun
Comentează! | Votează! | Copiază!

Afară-i toamnă

Afară-i toamnă, frunza împrăştiată,
Iar vântul zvârlă ‘n geamuri grele picuri;
Şi tu citeşti scrisori din roase plicuri
Şi într-un ceas gândeşti la viaţa toată.
Pierzându-ţi timpul tău cu dulci nimicuri,
N-ai vrea ca nimeni ‘n uşa ta să bată;
Dar şi mai bine-i, când afară-i zloată,
Să stai visând la foc, de somn să picuri.
Şi eu astfel mă uit din jeţ de gânduri,
Visez la basmul vechi al zânei Dochii,
În juru-mi ceaţa creşte rânduri-rânduri;
De odată aud foşnirea unei rochii,
Un moale pas abia atins de scânduri...
Iar mâni subţiri şi reci mi-acopăr ochii.

poezie celebră de Mihai Eminescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Din scrisori acasă

Mă întrebi de ce îmi irosesc viaţa scriind?
Găsesc vreo plăcere?
Merită?
Mai presus de toate, sunt plătită?
Dacă nu, atunci, care este motivul?...
Scriu doar pentru că
Există în mine o voce
Care nu se va linişti niciodată.

poezie de Sylvia Plath, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

De Dor

Îţi scriu
în ceas de noapte
scrisori, poeme, şoapte
de dorul tău
departe
mă poartă gândul,
poate,
pe căi catifelate
cu tine parfumate
şi gânduri violete
aştern pe-ntunecate
ecuori disperate
îţi las eu într-o carte
pe viaţă şi pe moarte
suntem uniţi
de soarte

poezie de Monica Trif
Adăugat de Monica Trif
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu e de ajuns

Nu e de ajuns să te naşti,
Pentru a spune că exişti
Cum nu e de ajuns să trăieşti,
Pentru a spune că eşti om.

E de ajuns că ai apărut pe pământ,
Sub formă bipedă zis evoluată
Dar,
S-ar putea să fi fost chiar animal,
Sau plantă,
Sau piatră,
Sau absurd,
Sau neant,
Sau,
Orice,
Dar,
Mai puţin un om.

Scrisori amoroase,
Iubiri neîmplinite

[...] Citeşte tot

poezie de Mircea Dumitrescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În zăpăceala mea, am lăsat între clişee exact pe cele pe care trebuia să le distrug: două plăci cu două imagini de-ale mele, strict intime, din "notre folle jeunesse". Le-a luat cea mai mare, şi mai rea, dintre surorile lui. Ce-o să facă cu ele? Că nu le-a luat ca să mă admire, de asta sunt sigură! Acum înţelegi mata ce bine-mi pare că am în casa de fier, şi o să le ard, plicurile cu scrisori străine? Câteva femei, care n-au altă vină decât că l-au iubit, şi cum puteau să nu-l iubească? – ar fi plătit cu scandal şi cu viaţa stricată, vina asta. Că-s capabili de orice. Eu mă aştept la orice: şantaj, în primul rând.

Otilia Cazimir în Confesiunile Otiliei Cazimir, la nouă zile de la moartea lui G. Topîrceanu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Scrisoare mamei

Sunt mulţumit mamă,
nu-mi trebuie nimic.
Am doar o rană
în piept
ce-mi sângerează
necontenit.
Încolo sunt sănătos.

Aici am copacii mei
aici am izvorul
dar mai ales ştergarul înrâurit
cu care-mi zvânt lacrimile
când adeseori visez.

Am un Eminescu,
un Creangă
şi-un Blaga
cu care mai pot vieţui
în "acasa" mea!

[...] Citeşte tot

poezie de Nicu Petria din ziarul "Oltul" din Slatina (18 noiembrie 2010)
Adăugat de Nicu Petria
Comentează! | Votează! | Copiază!

Versuri de dimineaţă

Poate e numai vântul,
Poate sunt numai apele,
Vânatul vânt printre munţi,
Apele grele vuind
Pe prunduri, sub stele.
Sora mea, dormi,
Nu mai umbla prin odăi,
Nu mai atinge perdeaua
Făcând-o să tremure,
Nu-mi ameţi şi mai mult
Amintirile.

Sora mea doarme. Aud
Răsuflarea uşoara. Şi totuşi
Umblă cineva prin odăi,
Nevăzut îmi şopteşte întruna
Şoapte ce nu le-nţeleg,
Atinge perdeaua subţire
Făcând-o să tremure
Şi-mi ameţeşte mai mult

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Nicolae Labiş (1956)
Adăugat de Sagittarius
Comentează! | Votează! | Copiază!