spaimă şi suflet

"Am scăpat!" gândi cu bucurie cărăbuşul, şi se întoarse să privească după cucoş. Atunci încremeni de spaimă. Din celălalt capăt al drumului sosea un curcan. Cărăbuşul se făcu mai mic decât era, ţinându-şi sufletul: "Acuma chiar c-am păţit-o!" Când ajunse curcanul în dreptul cucoşului, se înroti, îşi roşi mărgelele şi îşi dădu capul pe spate; iar cucoşul scoase pieptul şi mai în afară, se înălţă în picioare şi forfecă aripile de câteva ori în pământ: îşi dădeau bineţe. Cucoşul s-a dus, curcanul se feri parcă să nu calce cărăbuşul când îl ajunse, şi acesta, bietul, răsuflă: "Bine c-am avut noroc!"

Emil Gârleanu în Din lumea celor care nu cuvântă, Sărăcuţul
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Donna Alba zâmbeşte... A sosit sfârşitul?... Se agită... vrea să plece?... Nu, zâmbeşte, dar rămâne, vrea să vorbească încă, mai are să-mi facă o destăinuire. Doamne, îşi mărturiseşte o veche amintire, o plăcută amintire, gândul ei, lumina justă a sufletului ei, când m-a văzut întâia oară, când marile dicţionare mi-au scăpat cu atât de puternică larmă din mâini. Doamne, a râs atunci, a râs pe drum înainte, cu toate că sufletul ei era în mare cumpănă în acele zile. Dar întâmplarea asta, aşa de nostimă şi neaşteptată, cât i-a limpezit sufletul ei, cât i-a întărit cugetul în acele momente de descurajare şi de teamă, când nu-şi mai găsea astâmpăr şi nu mai ştia unde să caute alinare. Zgomotul cărţilor acelora enorme a fost trâmbiţarea frumuseţii ei, a fost alarma farmecului ei, înaintea spaimei necunoscutului, a fost afirmarea conştiinţei de puterea acestei frumuseţi şi acestui farmec.

Gib Mihăescu în Donna Alba, Volumul II (1935)
Adăugat de Dan Costinaş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Celor ce scriu

Celor ce scriu mă închin, îmi sunt fraţi,
Multe oraşe sunt neasaltate,
Din turn rotiţi privirea-n zare,
O muncă fără glas, dar sufletul?
Mă închin celor care au suflet.
Celor ce cunosc frumuseţea, spaima, totul.
Nicio simţire nu-i prea departe.
Celor care îşi dezbracă pielea,
Celor ce descoperă o constelaţie,
Celor ce vor fi tulpini de trandafir,
Dar nu celor ce-şi mută ochii în spate.
"Suntem ca norii iuţi, lunecători"?
O, nu. Prin viaţă nu vom trece nerăniţi.
Iar uneori mai învăţăm ce-i moartea lupului.
"Din zori ni se şopti că pe-o corabie
Ne-om îmbarca doar tu şi eu", ce vis, ce amăgire.
Ai să laşi în urmă o operă de cinci volume,
O pagină spumoasă, un rând, o vorbă de duh,
nimic? Dar Nimicul este mare,
cine se poate pune cu Nimicul?

[...] Citeşte tot

poezie de Boris Marian Mehr
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Muza bolnavă

De ce eşti astăzi, Muză, atât de-ndurerată?
Ce vis urât al nopţii în minte ţi-a rămas?
De ce trec laolaltă pe faţa ta-ngeţată
Fiorii nebuniei şi-ai spaimei fără glas?

Ce-nveninată iasmă, ce spiriduş sprinţar
Turnata-ţi-au în suflet iubire şi-ntristare?
Cu pumnul lui despotic, ce-ncrâncenat coşmar
Te-a prăvălit în fundul Minturnei legendare?

Aş vrea să-ţi fie sânul un cuib de calde vise,
Să-i simt mireasma tare, cu iz de sănătate,
Şi inima pioasă să ţi-o ascult cum bate

Cu ritmul plin din versul pe care-l stăpânise
În evul antic, Febus, părinte-al poeziei,
Şi Pan, culegătorul de roade al câmpiei.

sonet de Charles Baudelaire din Florile răului (1857), traducere de Al. Hodoş
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lacrimile Franţei

Lacrimile Franţei

Demnitari de rang se-adună
În Franţa aniversată,
Să serbeze împreună,
Viaţa-n lumea democrată.

Soldaţi în marş defilează
La celebrul eveniment,
Când ţara aniversează
Trecut glorios în prezent.

La festivităţi din Nisa
Intră camionul morţii,
Cu teroare-n gânduri scrisă,
Păcii să-i îngroape sorţii.

Cei veniţi la promenadă,
Privind moment de neuitat,
Îşi pierd viaţa-n ambuscadă

[...] Citeşte tot

poezie de Maria Filipoiu din Nemuritorii / memorii (14 iulie 2014)
Adăugat de maria.filipoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

După ce dete câteva târcoale prin grădină cu roabele după dânsa, veni şi la stuful de trandafir să rupă câteva flori. Când lupul, care era ascuns în crâng, odată se repezi, o luă în braţe şi pe ici ţi-a fost drumul. Iară roabele, de spaimă, se împrăştiară ca puii de potârniche. Într-un suflet alergă lupul şi o dete leşinată în braţele lui Făt-Frumos. Acesta, cum o văzu, se pierdu cu firea; dară lupul îi aduse aminte că e voinic, şi-şi veni în sine. Mulţi împăraţi voise să o fure dară se răpuseră. Făt-Frumos prinsese milă de ea, şi nu-i mai venea a o da altuia. Zâna Crăiasă se deşteptă din leşin şi se văzu în braţele lui Făt-Frumos.

Petre Ispirescu în Lupul cel năzdrăvan şi Făt-Frumos
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În zadar

Furaţi-mi voi lucirea din orbite,
Împleticita teamă să m-atingă,
Stârniţi furtuna ca în piept să-mi stingă
Nădejdile şi împlântaţi cuţite;

Întindeţi ura, să mă prindă-n chingă,
Ochiţi un zbor cu gloanţe ruginite
Şi sloboziţi din văgăuni termite
Să rupă fibre, spaima să mă-nvingă;

În temniţi reci zvârliţi rânjind dreptatea
Ca să rămână doar un searbăd drog,
Cu străji de corbi înconjuraţi cetatea,

Pe tron suiţi un cerşetor olog;
Luaţi-mi voi cu silă libertatea!
Îmi va rămâne-n suflet, când mă rog.

poezie de Adrian Munteanu (16 mai 2012)
Adăugat de Lucian Velea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eu m-am îndrăgostit de foarte tânără, când eram foarte mică, şi consider că, pe cât de mult iubeşti, pe atât de bogat sufleteşte, frumos, liber şi puternic eşti. Iubirea poate să implice şi o dulce suferinţă. Iubirea nu se închide ca robinetul. Dar atunci când iubeşti, sufletul tău este ca un diamant care se şlefuieşte. O fată îndrăgostită este frumoasă, puternică şi fermecătoare, iar fetele trebuie să fie conştiente de asta. Iubirea nu are nimic de-a face cu teama, cu spaima de-a nu se afla.

citat din Maia Morgenstern
Adăugat de Veronica Şerbănoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sunt atâtea taine care ne înconjoară! Prea multe enigme apasă asupra bietului om pe acest pământ. Dezleagă-le cum te taie capul, şi ieşi la liman teafăr, nevătămat, dacă-ţi dă mâna. Frumosul! Şi apoi, nu pot să suport gândul că unii oameni cu suflet mare şi luminaţi la minte încep prin a slăvi idealul Madonei, ca să ajungă la urmă să năzuiască spre un alt ideal, idealul Sodomei. Dar şi mai îngrozitor este atunci când omul în al cărui suflet sălăşluieşte idealul Sodomei nu se îndură totuşi să-şi întoarcă faţa de la celălalt ideal, idealul Madonei, fiind singurul care-l însufleţeşte, şi pentru care inima lui arde, arde cu adevărat, ca în anii neprihănitei tinereţi. Nu, sufletul omului e larg, e mult prea larg, n-ar strica să fie puţin îngustat! Dracu' să înţeleagă! Acolo unde mintea vede numai ruşine, inima descoperă frumosul. Poate oare Sodoma să reprezinte frumosul? Crede-mă că pentru cei mai mulţi oameni frumosul este însăşi Sodoma! Poţi tu să dezlegi taina asta? Şi te cutremuri când te gândeşti că frumosul nu este numai ceva care te înspăimântă, dar în acelaşi timp şi o taină nepătrunsă. Aici se dă lupta între diavol şi Dumnezeu, iar câmpul de bătălie este însuşi sufletul omului.

citat celebru din romanul Fraţii Karamazov de Dostoievski
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Înainte de furtună

Deasupra portului – cerul vânăt ca faţa unei femei înfricoşate;
Suspinele valurilor – femei oftând în ore de neagră încercare;
Adâncul mării geme dincolo de dig prevestind furtuna care
Va sări din bârlogul ei pe cerul de nord-est, înspăimântătoare.

Încetişor, ceţurile se ridică – fantome pale-n largul mării sau
Gri şi reci, se târăsc, pe lângă promontorii, pe lângă reciful submarin,
Vântul se zbuciumă, se vaită ca un om pierdut printre mii de insuliţe,
Prevestind naufragii şi vijelii, un răstimp de durere şi de chin.

Grăbind spre bara posomorâtă, navele se întorc acasă
Asemeni unor păsări înspăimântate în căutare de-adăpost;
Doar păsările furtunii,* cărora le plac norii şi tunetele mari,
Vor îndrăzni la noapte să-nfrunte mânia mării, dincolo de port.

De nava plecată-n zori, de marinarii ei care ne iubesc nespus,
Domnul s-aibă grijă şi s-o ajute când uraganu-i va aţine calea!
Femei, vegheaţi în noaptea asta tristă rugându-vă lângă icoane
Pentru cei plecaţi în zori să înfrunte destinul şi, feroce, marea!

[...] Citeşte tot

poezie de Lucy Maud Montgomery, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Corbii

Pe plopii ninşi
Coboară corbii-n pâlc de doliu,
Cernesc al iernei alb linţoliu,
Şi, trişti, de foame par învinşi...

Cugetători,
Privesc pe cer, privesc departe;
Pe când un glas de vânt împarte
Un cântec care dă fiori...

În cimitir,
Pribegi, s-au adunat la sfadă;
Iar sub uitare şi zăpadă
S-ascund mormintele în şir...

Şi pe când trec,
În a crepusculului oră,
Spre groapa unde doarme-o soră,
Şi-n suflet plânsul îl înec;

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Traian Demetrescu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tamaretă de fecioară

Ea are sânii doldora de spaime
Că nu vor fi prea bine sărutaţi
Şi dacă nu o pupi te iau la palme
Toţi Spiriduşii munţilor Carpaţi!

Ea are-un şold ce-i dă pe blegi la naiba,
De nu mai ştii sub fusta ei ce este:
Drac despicat în două cum e roaiba
Sau înger pus pe şotii şi pe feste.

Şi totuşi, Doamne!, dânsa e virgină,
Şi-i singură, şi-i tristă, şi-i lalea.
O, suflete, mângâi-o pe botină,
Lângă blacheu, îndrăgostit lulea!

poezie de Emil Brumaru din Commedia dell'Arte (2005)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Maria

Tu singură-ai rămas, străină,
Amară sub amarul cer,
Sărmano, soarta îţi e haină!
Lipsiţi de duh şi-nspăimântaţi
Fugiră fraţii de furtună,
Şi tu a trebuit să-i cauţi
Şi să-i aduni iar împreună.
Şi noaptea-n jurul tău au stat
Să-ţi plângă,
Maică Preacurată,
De spaima lor i-ai scuturat
Ca de o pleavă blestemată.
Şi, Maică Sfântă, iar la loc
Ai pus nădejdea să se-mbrace
Cu visul tău cuvânt de foc
În sufletele lor sărace.
Şi le-ai turnat cuvântul sfânt,
Să prindă-n inimă tărie.
O, pentru sfântul tău cuvânt,
De-a pururi laudă, Marie!

[...] Citeşte tot

poezie clasică de Taras Şevcenko
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lâna de Aur este ceva ce aparţine omului, pentru care este infinit de preţioasă. Acest ceva a fost despărţit de om în timpuri străvechi, iar redobândirea sa este legată de invingerea unor forţe înspăimântătoare. Aşa stau lucrurile cu elemntul veşnic din sufletul omului: El aparţine omului. Dar omul se află separat de elemntul veşnic. Natura sa inferioară îl separă de el. Numai dacă o învinge, dacă o adoarme, omul poate să dobândească iarăşi ceea ce este veşnic.

Rudolf Steiner în Creştinismul ca fapt mistic şi misteriile Antichităţii
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Câteva vorbe despre suflet

Din când în când avem un suflet.
Nimeni nu-l are în păstrare
non-stop.

Zi după zi,
an după an
pot veni şi trece fără el.

Câteodată
poposeşte pentru puţin timp
în spaimele şi în bucuriile copiilor.
Altădată doar în mirarea
că suntem bătrâni.

Rareori este de ajutor
în testele de anduranţă,
cum ar fi mutarea mobilei
sau ridicarea unei valize,
sau mersul îndelungat în pantofi care ne strâng.

[...] Citeşte tot

poezie clasică de Wislawa Szymborska, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cotoşmanul mergea înainte şi aşa de iute, încât căruţele nu se puteau ţine de dânsul. Aci pierea ca o nălucă, aci se învârtea înapoi şi făcea semn pe unde să apuce. Pasămite, călăuzind, el făcea dresurile înainte. Întâlnind cirezile de vite ale unor zmei, el spuse văcarilor ce să zică, când îi vor întreba cineva ale cui sunt cirezile, că de unde nu, pieirea capului ce va cădea peste dânşii de la Dumnezeu va fi groaznică. Întâlnind turmele, spuse aşijderea ciobanilor ce să zică şi ei, căci de unde nu, Muma-pădurei îi va chinui băgându-le mâinile în căldarea cu jăratic, până vor muri, şi sufletele lor vor ajunge la munci nesfârşite. Bieţii oameni, de spaimă, şi ştiind că gura nu-i ţine chirie, spuse celor ce îi întrebară, precum îi învăţase cotoşmanul, carele era în chip de om.

Petre Ispirescu în Cotoşman năzdrăvanu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

La dumneata

Chipul meu îmi pare cunoscut
Dar nu-mi amintesc de unde.

Nu cumva eşti tu
Cel cu care-am râs
Într-o viaţă,
Lipindu-ne nasul de sufletul lumii
Ca de-o vitrină?

Ai un rid pe frunte
Care-mi aminteşte de-o istorie
Modernă şi contemporană.

Ochii aceştia i-am văzut, dacă nu mă înşel,
Mirându-se pe nişte lucruri obişnuite,
Pe tristeţe, pe noapte, pe spaimă.

Ai vreo rudă, o mână, un gând,
Vreo sprânceană, cam aşa ceva,
În soare

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Marin Sorescu din Tinereţea lui Don Quijote
Adăugat de Eva
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rugăciune pentru un umor sănătos

Dă-mi, Doamne, digestie bună şi, totodată, ceva de digerat.
Dă-mi un trup sănătos şi umorul necesar pentru a-l întreţine.
Dă-mi un suflet simplu care ştie să se bucure de tot ce este bun
şi care nu se înspăimântă lesne la vederea răutăţilor,
ci, mai degrabă, găseşte mijloacele de a pune lucrurile la locul cuvenit.
Dă-mi un suflet care nu ştie ce-i plictisul, bombănitul, oftatul şi lamentările,
nici stresul în exces datorat piedicilor puse de-acel lucru numit "Eu."
Dă-mi, O, Doamne, simţul umorului pentru a găsi în viaţă puţină veselie,
veselie pe care să fiu în stare s-o împărtăşesc cu alţii.

poezie clasică de Thomas More, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cu drag

Am fost, iubita mea, cuprins de spaime
la gândul că la mine-ai să te-ntorci
ca nervii ce-au rămas să mi-i mai storci
cu bănuieli că am iubiri şi taine

Dădeam din colţ în colţ prin mintea-mi vie
şi mă loveam, adesea, de un gând,
dar –fii tu liniştită!- din cel blând,
de-acela gen: cum ar putea să fie?

Acum sunt împăcat; privesc un prag
pe care l-ai trecut de multă vreme
doar într-un sens, iar sufletul îmi geme
ca scârţâitul unei uşi de fag
pe care aş fixa, cumva, cu cleme,
anunţul: "Am plecat! Hai, pa! Cu drag."

poezie satirică de Daniel Vişan-Dimitriu din Parfum... vesel
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Căci iubirea nu e simplă

E atât de înspăimântător
Ce un zâmbet poate ascunde,
Un suflet trist şi plin de dor
Ce vieţii nu îi mai răspunde.

E-nchis în sine şi oftează
După amoruri ce-a pierdut,
Nimic nu-l mai interesează
Şi vrea să piară nevăzut.

Se-ascunde-n scrierile sale,
Plămădeşte gânduri noi...
-Se plimbau cândva agale
Şi împărţeau dragoste-n doi.

Azi acele vechi istorii
Nasc în suflet numai patimi,
Şi plâng pentru el şi norii,
Cerul varsă a sale lacrimi.

[...] Citeşte tot

poezie de Razvan Isac (15 februarie 2015)
Adăugat de Razvan Isac
Comentează! | Votează! | Copiază!