spaimă şi timp

Vremurile de îmbogăţire nemăsurată, de prăbuşire în cea mai înspăimântătoare ruină, de nesfârşite mizerii trecuseră. Nu mai existau căutătorii de aur, nici măcar în acea parte a Columbiei engleze, Caribù, care se află mai la nord de teritoriul Washington şi unde mii de mineri năvăliseră prin anul 1863.

Jules Verne în César Cascabel
Adăugat de Nemo
Comentează! | Votează! | Copiază!

Hanibal

lui Giancarlo Vigorelli

Nimeni n'avea ceea ce el avea,
superba lui trufie
şi elefanţii
şi labele lor sfărâmând vertebrele
acestor Alpi albiţi de spaimă.

Călca, de-abia să se audă, peste stânci
şi s'auzea în lună, şi

nimeni nu mai văzuse trâmbiţele
de piatră ondulândă ale acestor fiare.

Şi n'au învins.

poezie celebră de Eugen Jebeleanu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Îmi plăcea învăţătura şi aveam groază de aproape toate jocurile, mai cu seamă de cele brutale; le găseam nefolositoare, având simţământul că pierd timpul; fugeam de zgomot şi de vulgaritate, iar mai mult decât orice simţeam un fel de spaimă înnăscută în faţa vieţii.

George Enescu în Amintirile lui George Enescu
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu eşti ceilalţi

Scăpare n-ai în ce-au lăsat în scris
Acei pe care spaima ta-i imploră.
Nu eşti ceilalţi. Te vezi în astă oră
În centrul gol de labirint închis
De paşii tăi. Nici fi-vei izbăvit
De chinul lui Socrate, de Iisus
Ori de Siddhartha ce-a murit răpus
Într-o grădină, către asfinţit.
Tot pulbere e şi cuvîntul scris
De mâna ta, şi vorba îngânată
De gura ta. E crudă-a ta ursită.
Iar noaptea Domnului e nesfârşită.
Tu plămădit ai fost din timp. Eşti vis.
Eşti fiecare clipă-nsingurată.

poezie celebră de Jorge Luis Borges
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Grup

Trăiau de foarte mult timp împreună
Şi cam începuseră să se repete.

El era ea,
Şi ea era el.

Ea era ea,
Şi el era tot ea.

Ea era, nu era,
Şi el era ele,
Sau cam aşa ceva.

Dimineaţa mai ales,
Până se alegeau bine,
Care cine mai este,
De unde şi până unde,
De ce aşa şi nu altminterea,
Trecea o groază de timp.
Trecea timpul ca pe apă.

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Marin Sorescu
Adăugat de Dan Costinaş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nocturnă

M-am trezit cu mine lângă mine
Şi m-am speriat de hăul care se deschidea între buzele mele,
Fără ca sufletul să-l mai poată acoperi.
Vorbeam singur.
Păianjenul din mine începuse, de spaimă,
Să ţeasă o pânză în care să cadă cuvintele.
Când le vei auzi ecoul, urechea ta va fi bătrână,
Sufletul meu, cântec sub lună.

poezie de Marius Robu din Aproape alb (23 august 2013)
Adăugat de Marius Robu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Omul are în el o sumedenie de contradicţii şi ciudăţenii, porniri de răutate, nebănuite şi neînchipuite, nu-i trebuie prea mult ca să ajungă pînă la bestialitate. Copilul de cinci ani al unui vecin de-al meu se furişează pe sub gard şi-mi sugrumă păsările. Face asta cu o plăcere fioroasă, m-a apucat spaima şi greaţa cînd l-am văzut cu mîinile pline de sînge şi cu faţa inundată de fericire.

Ion Băieşu în romanul Balanţa
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Deşert

N-am teamă de găurile negre dintre stele
Unde specia umană este absentă
Am aici la îndemână propriile mele
Deşerturi care-mi ţin spaima orelor atentă.

poezie clasică de Robert Frost din Încă o distanţă, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

(...) nu vreau să dovedesc că trăim într-un veac de aur. Rănile de care suferim dor prea mult şi nu le putem ascunde cu mătasa cuvintelor. Vreau să spun că nimeni nu ridică glasul pentru puţinul bine ce se face şi există în ţara noastră.
"Se ştie" că norodul sărmanei Românii trăieşte în bordeie [...]Alcoolismul la noi ar fi un flagel înspăimântător.
A! Dar sărăcia, dar lenea, dar nepăsarea!

Mihail Sadoveanu în Răni sub mătasa cuvintelor - "Cercurile culturale" (1911)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Champs d'honneur

Soldaţii nu mor de moarte bună niciodată;
Crucile marchează locul unde au căzut –
Cruci de lemn pentru cei ucişi fără judecată
Sunt înfipte peste faţa lor acolo,-n lut.

Soldaţii înspăimântaţi fac salturi, tuşesc, tresar...
Lumea bubuie, roşie ca sângele, neagră ca un drac;
Soldaţii respiră-n şanţuri un aer pestilenţial,
Sufocându-se pe durata întregului atac.

***Poezia este rezultatul unei experienţe lui Hemingway, rănit de schija unui proiectil lansat de un mortier austriac în noapte de 8 iulie 1918. A scăpat cu viaţă pentru că un soldat italian care se afla în faţa lui a primit lovitura mortală în plin. A fost, de altfel, primul american rănit în primul război mondial pe frontul italian; peste două săptămâni avea să împlinească 19 ani.

poezie clasică de Ernest Hemingway, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

E destul să privesc cerul (într-o noapte cu stele fără lună) şi braţele îmi cad în jos de neputinţă, de tristeţe. Dacă oamenii ar privi mai des cerul şi foarte atent, ar muri de disperare şi umilinţă. Putem trăi fiindcă îl uităm. Nu ne întristează numai; ne înspăimântă, ne înnebuneşte, ne sfâşie.

citat clasic din Eugene Ionesco
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Au sosit scrisori de duminică, luni şi o carte poştală. Judecă şi tu corect, te rog, Milena. Stau aici atât de izolat, atât de departe şi totuşi relativ liniştit şi îmi trec tot felul de lucruri prin minte, spaimă, nelinişte, aşa că transcriu toate astea, chiar dacă nu prea are sens, şi uit tot, când îţi vorbesc ţie, te uit chiar şi pe tine şi abia când sosesc din nou două astfel de scrisori, devin iarăşi conştient de situaţie.

Franz Kafka în Scrisori către Milena
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ei

Ei vor veni. Stând după colţ.
Au poate gândul să-i întoarne?
Eşti numai spaimă, eşti de carne.
Au ghiare lungi, de fier au clonţ.

Cu toate simţurile goarne,
Trăieşti uciderea de bolţi.
Ei au copite şi au coarne,
Au puşcă şi în puşcă gloţ.

Călări pe cai de-apocalipsă,
Din a pământului elipsă
Făcând verigheta nunţii lor:

Ea-nseamnă dansul rotitor
Al stelelor, în ochi ce mor,
Şi două mii de ani eclipsă.

poezie celebră de Marin Sorescu
Adăugat de Veronica Şerbănoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu vă miră aderenţa aceasta ciudată a omului modern la ceasornic? Nu vă înspăimântă continua verificare a timpului lor prin săgeţile ceasornicului? De mult doresc să mă informez undeva despre felul cum îşi dădeau întâlniri oamenii altor secole. Aş vrea să ştiu, de pildă, dacă şi ei cunoşteau aceste cruzimi (pe care eu le cred cu desăvârşire moderne) ale aşteptărilor, ale amânărilor, ale întârzierilor. Oare de ce suferim noi după indicaţia limbilor de oţel ale ceasornicului? De ce bătăile ornicului ajung şi bătăile inimii noastre? Nu este ceva cu desăvârşire nefiresc această exteriorizare a timpului nostru, această transformare a unui sentiment într-un indicator automat?

Mircea Eliade în Pierdeţi-vă timpul
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Igor Dodon, spaima Europei

El are-o perspectivă - şoc!
Fiindcă i-a promis Kremlinul:
De nu câştigi tu, Igariok,
În două zile iei Berlinul!

epigramă de Ion Diviza
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Luna

Povestea spune că-n acel uitat
Trecut în care-atâtea-s făptuite,
Nesigure, reale,-nchipuite,
Un om a conceput nemăsurat
Proiect de a închide universul
În carte şi-n avânt nesăbuit
Nălţat-a manuscris fin întocmit,
Din scoarţă-n scoarţă declamându-i versul.
Se pregătea acum să-i mulţumească
Preabunei sorţi, când, deodată, vede
Disc lucitor pe cer. Nu-i vine-a crede:
Uitase-n grabă luna s-o numească.
Povestea-i născocită, ia aminte,
Dar poate tâlcui vrăjitoria
Acelora ce-ales-am meseria
De-a preschimba viaţa în cuvinte.
Mereu esenţa scapă. Legea-i una.
Orice cuvânt e palid raportat
La lucru-n sine. Bietul rezumat
Al vechii mele prietenii cu luna

[...] Citeşte tot

poezie clasică de Jorge Luis Borges, traducere de Andrei Ionescu
Adăugat de MG
Comentează! | Votează! | Copiază!

(...) din acea genune aeriană se ridică o stîncă greoaie, într-o singurătate acută, ivită parcă din vid şi existînd în vid: Piatra Singuratică. Numele pe care îl poartă, departe de a fi o metaforă, ţîşneşte din ea ca ţipătul dintr-o cumplită durere. Iar ea — halucinaţie a geologiei, bizară apariţie a marilor înălţimi — pare crescută din gingia unei guri de balaur. La ora înserării şi spaimei, s-ar putea crede că pămîntul, pierzîndu-şi minţile, ameninţă cerul.

Geo Bogza în Cartea Oltului, Hăşmaşul Mare
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Păsări călătoare

moto:
nopţi cu lună pe alee
ce mister care scânteie
duce dorul mai departe
literele dintr-o carte
--------------------------

Luncă despletindu-se molcum
Arii verzi şi lung aliniate
Huruit de care dinspre sate
După care liniştea, oricum

Slută pe un dâmb, o buturugă
Peste care un blestem opac
Spânzură de fiece copac
Nerostite spaime dintr-o rugă

Clipoceşte apa de subţire
Ocolind cu teamă o pădure
Peste care cade o secure

[...] Citeşte tot

poezie de Ion Untaru din manuscris (2009)
Adăugat de Ion Untaru
Comentează! | Votează! | Copiază!

Paşii

Nu pot să dorm,
Mi s-a plâns copacul;
Visez urât.

Apar în juru-mi
Fel de fel de nopţi,
Şi, de spaimă, pe trunchiul meu coaja
Face riduri.

Uneori mă zvârcolesc şi gem,
Şi atunci trebuie să mă clatine puţin
Vântul,
Ca nu cumva să mă usuc
În somn.

Dar când mă trezesc
Văd un ochi care mă pândeşte
În piatra de colo,
Şi aud paşi de groază
Apropiindu-se.

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Marin Sorescu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tăcută-i noaptea, strada-i liniştită

Tăcută-i noaptea, strada-i liniştită;
Aceasta-i casa ei de altădată -
De mult iubita-i dusă din oraş
Dar casa stă pe locu-i nemişcată.

În dreptul ei un om în sus se uită
Şi-şi frânge mâinile ca-ntr-o tortură;
Când însă luna chipu-i luminează,
Eu văd cu spaimă propria-mi figură.

Tu, alter ego, palide tovarăş,
De ce maimuţăreşti durerea mea,
Ce tot în locul ăsta mai-nainte
În fiecare noapte m-aducea?

poezie celebră de Heinrich Heine (2000), traducere de Ion Bentoiu
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!