Citate despre stânci și vânt, pagina 2
Sufletul nostru-i asemeni apei: din cer se iscă, la cer se suie și iar coboară către pământuri, veșnic altfel... De sus țâșnește din stânci abrupte șuvoi curat, apoi se sparge în nori de spumă, se-nvăluiește-n vuiet blând jos spre adâncuri... De-apar în drumu-i stânci împotrivă, spumegă amarnic treaptă cu treaptă spre abis... Pe paturi molcom șerpuie-n văile verzi și-n lacul cel neted chipul își scaldă stelele toate... Suflet al nostru, cum semeni tu apei, soartă a noastră, cum semeni cu vântul...
citat celebru din Goethe
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Poet
Amețitoare viață
trăită într-o luptă
adesea întreruptă
de vânturi ce îngheață!
Sofisticate gânduri
cu, în priviri, lumină,
scânteia ce, divină,
își caută intrânduri.
Măreață încleștare
cu stânca, pe o mare
de nori uitați de soare.
Atracție, putere,
otravă, dar și miere,
în scrisul ce nu piere.
poezie de Daniel Vișan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Clădiți, deci, viața voastră de căsnicie pe temelia dragostei, cu credință în Dumnezeu și cu încrederea în voi înșivă, nădăjduind în darul și binecuvântarea Tatălui ceresc. Atunci, casa voastră va sta pe stâncă tare și nici vânturile, nici valurile lumii acesteia nu o vor clăti.
Policarp Morușca în Arc spre mileniul trei (2008)
Adăugat de Serban Mircea
Comentează! | Votează! | Copiază!
Werther: Stea a nopții care coboară, frumos lucești tu la apus! Din norul tău îți înalți fruntea strălucitoare; cu măreție pășești peste dealuri. Ce privești tu și ce vezi pe câmpie? Vânturile vijelioase s-au potolit. Se-aude de departe murmurul șuvoiului. Valuri vuiesc, rostogolindu-se peste stânci, departe. Zumzetul gâzelor serii acoperă câmpul. Ce privești, lumină frumoasă? Dar tu zâmbești și te duci. Valurile vin vesele în jurul tău, umezindu-ți frumoasele plete. Adio, rază tăcută. Răsari, minunată lumină a sufletului lui Ossian!
replică celebră din romanul Suferințele tânărului Werther de Goethe (1774)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!
Unor mori de vânt
O, strașini cu-aripi negre pe discul alb al lumii,
Care-și aduc aminte, așa bătrâne sunt,
De Don Quijote-n luptă cu morile de vânt
Zărite pe-nnoptate pe drumul Pampelunii!
Sub șița învechită își întocmesc lăstunii
În primăvară cuiburi de paie și pământ,
Și fiecare toamnă vă sapă un mormânt în stâncă,
Pe țărână, sau prin nisipul dunii.
Deși vă paște moartea cumplită an de an,
Tot mai păstrați trufie de nobil castilian;
Subțire, brațul vostru înalță parcă-o spadă...
Și cum stați nemișcate pricep: pândiți grămadă
Să vie-n licărire de zale ce răsun'
Hidalgo de la Mancha și visul lui nebun.
poezie celebră de Ion Pillat
Adăugat de Veronica Șerbănoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Stuful de liliac
Era o zi senină ca fruntea de fecioară
Ce neturburată de-ai patimelor nori,
O zi în care șoapte de îngeri se coboară
Și vin pe-o adiere să cânte printre flori.
Subțiri ca o dantelă urcau mereu din apă
Clădiri de nori fantastici ocoale dând pe lac,
Și prins de-o rece stâncă pe care vântu-o sapă,
Gemea mușcat de vânturi un stuf de liliac.
Plăpândele lui ramuri abia înmugurite,
Văitându-se pe soarta ce-acolo le-a sădit,
Nainte de-a-și da rodul mereu învinețite
Când ea veni să șeadă sub stuful oropsit.
Atunci acele ramuri deodată înfloriră
Ș-o ploaie azurie vărsată peste noi...
O! Doamne, acele clipe ce repede pieiră...
Uscat e liliacul și nu mai suntem noi.
poezie celebră de Alexandru Macedonski
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!
Sparge-te, sparge-te, sparge-te
Sparge-te, sparge-te, sparge-te
De pietre gri și reci o, mare, care tot pleci și tot revii!
Iar eu aș vrea ca limba mea să poată murmura
Toate gândurile care îmi răsar acum în minte, vii.
O, e-atât de bine pentru băiatul pescarului
Care chiuie jucându-se cu surioara lui!
O, e-atât bine pentru marinarul cel tânăr
Care cântă-înălțând velele-n bătaia vântului.
Nave maiestuoase se petrec mereu, mereu,
Spre raiul lor de dincolo de zare;
Da, vai de-atingerea mâinii de departe
Și de sunetul vocii care niciodată nu dispare.
Sparge-te, sparge-te, sparge-te
La picioarele stâncilor tale negre, o, mare!
Dar farmecul zilei care a murit
Nu-mi va mai dărui pierduta sărbătoare.
poezie clasică de Alfred Tennyson, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Ciuperca de gheață
O ciupercă-așa de mare,
Fără de asemănare,
De nemaigăsit în lume,
E-o creație minune,
Deasupra e ca o stâncă,
Dedesubt e gheață-adâncă
De te-ntrebi, tot n-o să știi
Care-a apărut întâi
De milenii neclintite,
Pe milenii înfrățite,
În bătaia vântului,
Soarelui și gândului.
poezie de Ai Qing
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Marină
Se'ntorc pescarii în spre sat;
Pe țermu'n neguri cufundat
Lucesc luminile lor rare,
Scântei perind în depărtare.
Și ceru-i sur, greoiu e de nori,
În noaptea plină de fiori
Tânguitorul val se bate
De-a stâncilor singurătate.
Și s'aud glasuri răsunând,
Vre-un cântec trist din când în când,
Din vârf de munți un clopot lin
Revarsă glas de jale plin,
Iar goelandul solitar,
Stăpânul valului amar,
De vântul mărilor trezit,
Bocește'n cuibu-i de granit.
Întunecat e tot și mut;
Din cerul aprig și tăcut
[...] Citește tot
poezie celebră de Nicolae Iorga
Adăugat de Dan Costinaș
Comentează! | Votează! | Copiază!
Cioara și marea
A încercat să ignore marea,
Dar aceasta era mai mare decât moartea, la fel cum era mai mare decât viața.
A încercat să vorbească mării,
Dar creierul i s-a blocat, iar ochii i-au tremurat ca în fața unei flăcări.
A încercat să-și apropie marea, să și-o facă simpatică,
Dar aceasta a ignorat-o așa cum te ignoră un lucru neînsuflețit.
A încercat să urască marea,
Dar s-a simțit ca un răhățel uscat de iepure pe o stâncă bătută de vânt.
A încercat apoi să fie măcar în aceeași lume cu marea,
Dar plămânii nu-i erau îndeajuns de adânci,
Iar sângele ei zglobiu nu a avea nici o relevanță
Asemenea unui strop de apă căzut pe o sobă fierbinte.
În cele din urmă,
A întors spatele mării și a părăsit-o.
[...] Citește tot
poezie de Ted Hughes, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!
Nufărul de nea
Vântul de primăvară nu străbate până aici,
Nu ajung nici rândunici
Numai cei fără teamă de pe stâncă de-a cădea
Pot privi splendoarea ta.
Ești o întruchipare a gheții în zăpada pufoasă,
Albă, frumoasă și generoasă
Fără, față de tine, prea-puternică dragostea
Nu-am putea mirosi mireasma ta.
poezie de Ai Qing
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vrei?...
Vrei să știi dacă sunt bine?
Vrei să știi dacă îmi pasă?
Timpul stă acum cu tine,
Adormit la mine-n casă.
Nu mai pregeta pe culmi,
Nu mai aștepta pe stânci.
Vântul bate peste lumi,
Amăgit de șoapte-adânci.
Nu mai stinge iară focul,
Nu mai reînnoda trecutul.
Universul schimbă locul
Și ne-arată azimutul.
Vrei să vezi ce se întamplă?
Vrei să simți și tu cum este?
Mâna pune-o pe la tâmplă,
Dezmierdând-o c-o poveste...
poezie de Liviu Reti (3 octombrie 2014)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Iarba fiarelor
Iarbă a fiarelor, poezie.
Deschide-mi inima ei.
Noaptea înaltă și albăstrie
Și-a făcut din luceferi cercei.
Iarbă a fiarelor, rupe zăvoarele
Dintre dragostea veche și dragostea nouă,
Zorile îmi vor aduce soarele
Și lanurilor mele coapte rouă.
Adună, iarbă a fiarelor, adună,
Banii de aur din adâncu-mi coclit.
Amiaza se ridică și sună
Talgerul cerului învechit.
Ciută de munte, cu pașii tăi,
Iarba fiarelor vreau s-o ajung.
Dincolo de pădurea-n văpăi
Amurgul se prăvale prelung.
[...] Citește tot
poezie celebră de Zaharia Stancu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Exercițiu de patriotism
Ce vorbe bune încap în vremuri de urgie?
Pe umeri sfâșiați ne-atârnă greu ciulinii,
Rostind cuvinte pe care mama nu le știe,
Ne-am învrăjbit în casă... Ne jefuiesc străinii.
Prăpăd ne dau și cei din neam cu gura lor adâncă:
Priviți ciulinii grași cum urcă la hotar,
Priviți pârâul sec și pulberea din stâncă!...
Îi rog să coloreze munții și apele cu var.
Străbate vântul țara și surzi rămânem în zadar:
Furați, tirani, furați!... ruina este aproape.
Obrazul meu se uscă în soarele amar,
Iar jaful vostru dur e lege întru toate.
Întreaga țară ați golit sub mine,
Mă-ntreb pe ce mai calc, și dacă e integru.
Mirosul cald al pâinii nu mai vine:
Ce poate fi mai greu decât păcatul vostru negru?
poezie de Ștefan Radu Mușat din Constelații Diamantine, feb 2015, Exercițiu de Patriotism
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Năravuri scribărețe
Când colinzi
două luni
a naturii splendoare,
căutând flori și stele
prin oricare cotlon,
e de neînchipuit
cum natura ți-apare
ca o carte
de telefon.
Pretutindeni-
Caucazul de-ar fi,
e de-a surda,
sau că-s țărmii Crimeii
în soare,
pe un petec de cer,
la W. C,
sau pe burta
telegarului lui Petru cel Mare,
ori în praful din drum,
ori pe-a vântului roză,
[...] Citește tot
poezie clasică de Vladimir Maiakovski din Versuri (1926), traducere de Cicerone Theodorescu
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!
Tălăngi
Se-aud de pretutindeni tălăngile sunând,
Plâng unele cu larmă și altele-n surdină,
Răspund și dau de știre că turmele-n curând
Vor coborî la șesuri...
În galbena lumină
De-abia le-auzi cum sună, mai jos tot mai departe...
Le-adună vântul parcă în negre văgăuni
Și-apoi le-alungă iară pe văi, și iar le-mparte,
Cu glasuri de alarmă ce prevestesc furtuni...
Trezite din prăpăstii de plânsetele lor,
Cresc negurile sure, alunecând tăcute,
Ies după stânci în pripă și pier ca un decor
Retras de mâna unei ființe nevăzute...
Apar din altă parte, sporind acum treptat,
Și-n falduri, ca o mantă, se lasă peste munte,
Iar piscul singuratic, sub cerul întristat,
Posomorât își trage căciula peste frunte...
poezie celebră de Șt.O. Iosif
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vulturul își plecă în jos capul; în fund, în noaptea deschizăturii adânci, tăiată ca de pala unui zmeu, șerpuia, sclipind ca argintul, izvorul. Și i se făcu dor de răcoarea dulce a undei șerpuitoare. Săltă și se repezi în fund; se lăsă în voie să cadă în apă; stropii reci îl acoperiră deodată, ca niște pietre scumpe, și, întinzând gâtul gol, bău îndelung, însetat. Apoi își luă iarăși zborul până pe stâncă, sus, se lăsă pe o coastă, întinse aripile la soare, și închise ochii. Ațipi... Adieri de vânt îl înfășoară în vălul lor. Aproape se trezește; prin pleoapa închisă încă parcă zărește un foc grozav, a cărui flacără încinge tot cuprinsul zării. Se ridică. Departe, în nori de sânge, soarele apune. Munții parcă-s aprinși, cerul arde. Își ia zborul, grăbind spre cuib.
Emil Gârleanu în Din lumea celor care nu cuvântă, Vulturul
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Fugă de centauri
Coboară povârnișul, cu coamele în vânt,
Centaurii. Văzduhul prin văi prelung răsună
De zgomotul copitei lovite de pământ.
Dar neamul, izgonitul, în herghelii s-adună
își potolește goana pe țărmul nalt și frânt,
Privind la valul mării rostogolit pe dună.
Poseidon doar mai este pe mări nemuritor,
Din nai de mult nu cântă satirul pe câmpie
Și nimfa n-o mai afli în ape de izvor.
Se risipiră zeii. Dar groaznic azi învie în
cele două piepturi al morții crud fior,
Și spaima-i biciuiește prin liniștea pustie.
Pe stânca goală vine un tropot neînfrânt,
Cu umbra se întinde și-l crește înserarea...
Nebuni își încordează puternicul avânt
[...] Citește tot
poezie celebră de Ion Pillat
Adăugat de Veronica Șerbănoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Abisul sufletului meu
neghina din bob o scoți cu durere,
mă ridic din iubirea-ți ștearsă
de lacrimi uscate...
uscate de suflul curgerii timpului
și te privesc cum plângi.
piciorul de stâncă îl aud cu plăcere
când inima rece i-o frângi...
mi-a lungului cale bătută de dor
și ghimpi de furtună m-aruncă
ușor în colțuri de ceară...
mă așez și-mi lipesc urechea de stâncă
zumzetul Lunii răcite de Soare
aud cum împarte durerea,
o-nchide în flori...
și ele trezite la viață îți plâng
pe piept ori în suflet,
și-apoi în buchete uscate
sau în cioburi rotunjite de ape,
în ploi abăute de vânt
și-n zile uitate de noapte
[...] Citește tot
poezie de Marian Senchiu
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!
Jacheta gri
Jacheta gri, uitată-n cui,
A fluturat odată,
În briza unui golf verzui,
Pe tine înfășurată.
Tu n-o mai porți; s-a demodat, Dar eu văzând-o îmi pare Că stau cu tine îngândurat,
În freamătul de mare.
Jacheta gri a-ncremenit
Cu tainicele-i cute...
Mi-aduce-un dor nemărginit De vremile trecute.
Ah! mâneca ce se-ndoia
De-a brațului mișcare,
Ea tristă, parc-a-nchis în ea
O clipă trecătoare.
Și mâinile ni s-au cuprins
Pe nesimțite parcă,
Pe când, în verde necuprins,
[...] Citește tot
poezie de Constantin Brătescu
Adăugat de MG
Comentează! | Votează! | Copiază!
Pentru a recomanda secțiunea cu Citate despre stânci și vânt, adresa este: