suflet şi ţărani

Declaraţie asupra eternităţii pe o planetă de grâu

Pe planeta Cioroiaşi, în sudul salcâmilor ţărăneşti
Tatăl meu
Ţăran oboist de mugetul porumbului
Cu acte în regulă dinspre munţii Carpaţi
Se teme să nu cadă bruma
Peste gândurile sale.
Profesorul Florin Vaibăr
Desfrunzit de singurătate
Îi învaţă pe copii Limba Română
Lângă răsuflarea câmpiei
Între loitrele celor patru anotimpuri.
Pe planeta Cioroiaşi
Sufletul ţăranilor trece printre tarlale
Ca o căruţă cu cântece
Şi umbra lui Constantin a lu' Antonie
Pare uneori
O adeverinţă de eternitate.
Pe planeta Cioroiaşi
Veşnicia are faţa brăzdată a mamei
Care mai respiră încă

[...] Citeşte tot

poezie de Petre Ivancu din Fotografii imaginare
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Unde-i satul românesc

La sat e maica veşnicia,
la sat e crezul din bătrâni,
la sat e cerul şi câmpia,
la sat te simţi că eşti român.
Aici în sat moaşa Ilinca
buricul vostru a tăiat...
şi tot în sat a fost bunica
ce va crescut, va legănat.
La şcoala veche din cătun
au învăţat bunici, părinţi,
purtau în suflet omul bun
şi dascălii ca nişte sfinţi.
Mihai, Vasile, baci Ilie...
voi aţi fost dascălii din sat,
prin voi atâtea generaţii
au învăţat şi au luptat.
Nobil cuvânt, ŢĂRAN ROMÂN,
pentru pământ ai tot luptat,
pentru credinţă şi dreptate
ai fost erou, ai fost bărbat.

[...] Citeşte tot

poezie de Marian Bărăscu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ulciorul

Amprente de dor pe toartă de-ulcior
din care, pe câmp, se-adapă ţăranii.
În el a turnat olarul fior
cu sufletul său sfinţit de metanii.

În lut mângâiat sunt şoapte trecute
din vieţi socotite în zile şi ani,
sunet de clopot al lumii pierdute
de luptele duse-ntre suflet şi bani.

Durerile-s arse-n cuptoare încinse,
apoi, smălţuite cu grijă şi drag,
să ţin-apa rece în zile aprinse
şi... când obosesc de tristeţe, se sparg...

Amprente de dor pe-o toartă de-ulcior...
Un ciob de pământ... cândva de-ajutor...

poezie de Georgeta Radu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

A fost odată un împărat şi o împărăteasă. În căsătoria lor ei au trăit ca fraţii, şi numai o fată au fost făcut. Ca şi mumă-sa, această fată, din naştere, era cu o stea în frunte. Murind împărăteasa, a lăsat cu sufletul la ceasul morţii ei şi cu jurământ ca împăratul, soţul ei, să nu văduvească, ci să ia de soţie pe aceea la care se va potrivi condurul ei. Împăratul o iubea, nevoie mare. Şi nici în ruptul capului nu voia să se însoare de a doua oară. Un an întreg, întreguleţ o plânse după înmormântarea ei. Sfatul împărăţiei, ştiind hotărârea împărătesei, lăsată cu grai de moarte, se tot ţinea de câra împăratului ca să se însoare, şi mai multe nu. El se tot împotrivea cu fel de fel de cuvinte. Daca văzu şi văzu că scăpare nu este, se lăsă şi el după sfatul mai-marilor împărăţiei. Dete condurul răposatei împărătese şi doi trimişi ai Sfatului împărătesc răzbătu ţări şi cetăţi, căutând la cine s-ar potrivi condurul. Nu trecu mult şi se întoarseră precum se duseră, fără nici o ispravă. Pasămite, condurul nu se potrivi la nici o fată de împărat, la nici o cucoană, la nici o jupâneasă, la nici o ţărancă, ba chiar la nici o roabă. Împăratul nu mai putea de bucurie de această întâmplare. Condurul sta d-a pururea pe masă în cămara împăratului. Oricine voia să-l încerce avea toată voia.

Petre Ispirescu în Găinăreasa
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Kogălniceanu vorbindu-i domnitorului Alexandru Ioan Cuza

«Vorbesc, Mărite Doamne, în numele-Adunării,
Acum, când pentru noi e sfântă sărbătoare,
Vei lua destine-n mâini, vei da voinţă Ţării
Şi stai pe-acelaşi scaun ce-a stat Ştefan cel Mare.

Să se împlinească visul dorinţelor de bine,
Ce l-au purtat în inimi strămoşii noştri-n veacuri,
Din tată-n fiu păstrat, să-ajungă pânʼ la Tine,
Ca liberi toţi să fim şi pace în cerdacuri.

O, Doamne! Misiunea-ţi e mare şi frumoasă,
Tu, fă ca legea Ţării să n-aibă nedreptăţi,
Ca fiecare om şi fiecare casă
Să poarte doar cununa scumpei libertăţi.

Domnia Ta să fie în linişte şi pace,
Să nu ne-ntunece Ţara vreo umbră de război,
Fă ca ale noastre patimi să poată să se-mpace
Şi-alungă în pustiuri ce-i ură între noi.

[...] Citeşte tot

poezie de Petre Gigea-Gorun din revista Uniunea Artelor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rondel la origini

În sătucul ardelean
Am sorbit lumina lumii,
Ma-m hrănit la pieptul mumii
Până a trecut un an.

Am zburat în sus ca şoimii,
La origini sunt ţăran
Din sătucul ardelean
Ce-am sorbit lumina lumii,

Dar la împlinirea vremii
M-am trezit că-s orăşean,
Ce în freamătul mulţimii
Port în suflet un alean

De sătucul ardelean...

rondel de Ioan Friciu (2017)
Adăugat de Ioan Friciu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ceaţa amintirilor se topeşte şi nu mai văd bojdeuca cea veche de lut. Mă opresc şi mama, cu părul alb ca pânzele celea din copilărie, aleargă în întâmpinarea mea. Mă înfior de fiecare dată când îmi aduc aminte de ochii ei umezi de bucurie. Ca şi acum, când stau la masa de scris, cu pianul în preajmă, care tace şi el pentru a-şi aduna gândurile... Ce straniu e!... Cum se întâmplă astăzi că eu sunt compozitor şi nu plugar, scriu muzică şi nu cresc pâine? Şi iarăşi prind a răscoli amintirile... Aplauze, aplauze... Şi numai mama în sală plânge. Alături de ea, întotdeauna mic, o întreb: "De ce plângi, mamă?". "Dacă ai şti, îmi răspunde, cum mă doare sufletul... şi dacă ai şti cât de bucuroasă sunt că am ajuns până în această zi...". Bucuriile şi suferinţele mamei. Nu ştiu dacă este o muzică mai frumoasă decît vocea mamei. Încerc să o pun pe note şi atunci cântecul ei de leagăn, pe care l-am uitat de mult, îl simt şi îl aud cântat în filmul "Maria, Mirabela". Încerc să-i surprind în sunete paşii ei uşori şi mereu grăbiţi şi, poate, anume atunci o văd alunecând pe Cătălina, fata de vis şi de basm a Luceafărului Poeziei noastre. Ce izvor fantastic de melodii este memoria noastră!...

citat din Eugen Doga
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Muzeul satului

Din viaţa acestor oameni
Lipsesc mai multe secţii,
Iar altele, cum ar fi
Bunăstarea materială, fericirea şi norocul
În istorie,
Sunt slab reprezentate.

Nu întâlneşti aici nici o monedă,
Pentru că, neavând aur şi argint,
Ţăranii şi-au gravat anual chipul
Pe boabe de mei, de grâu, de porumb
Care nu ni s-au păstrat.

Păsări împăiate
Ar fi putut ei, ce e drept, aduce destule,
Dar le-a fost milă să ucidă
Privighetoarea, ciocârlia, mierla şi cucul,
Care le cântau fără bani toată viaţa,
Şi toată moartea.

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Marin Sorescu
Adăugat de Veronica Şerbănoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

E-aşa de tristă aşteptarea

E-aşa de tristă aşteptarea când ştii c-aştepţi zadarnic!
Şi-aşa de tristă e speranţa când ştii că n-ai la ce spera...
Şi-aşa de jalnică-i chemarea când ştii că nu te poate-aude...

Şi-aşa de grea e resemnarea
Şi-aşa e chinul de amarnic,
Când tot aştepţi, aştepţi zadarnic
Şi ştii că n-ai ce aştepta...

Încât de s-ar găsi cuvinte
Să-exprimi a tale simţăminte,
Să poţi aşterne pe hârtie
Şi suferinţă,
Şi durere,
Şi lacrimile ce-n tăcere
Le verşi amar
Dar în zadar,
În aşteptarea celui care
Nu vrea să vie,
Nici să scrie

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Cincinat Pavelescu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pământul

Îndrăgit ca o mireasă, duşmănos ca o sudalmă,
Chica vântul ţi-a-ncâlcit-o, veacuri-veacuri, monoton,
Tu, pământ al ţării noastre, pătimaş cuprins în palmă,
Încălzit cu buze aspre de tot neamul lui Ion.

Pe sălbatica ta faţă cu lungi riduri brune, parcă
O vrăjmaşă-ntruchipare coborând din basm punea
Greu blestem, ursind făptura-ţi să nu poată să întoarcă
Dragostea pe care omul necăjit ţi-o închina.

Dunărenele întinderi, cu fântâni ţipând a sete,
Adunau ursuz sămânţa şi iubirea de ţăran,
Alungând din sate-n sate suflete nemângâiete
Şi ciulini de-a dura-n zarea veştedului bărăgan.

Cunoscutu-le-am aievea păstorind un ied şi-o iadă
Cu merinde-nchipuită în desaga de la şold.
Rupte-s blestemele astăzi şi-i cu noi pământul darnic
Şi de-aceea-i mângâi ţărna, prins de-un aprig, viu imbold.

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Nicolae Labiş
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eu stimez în oameni numai înţelepciunea şi virtutea şi, sub orice formă mi s-ar înfăţişa, întotdeauna am faţă de ele acelaşi respect. Târgoveţul plin de virtuţi şi ţăranul cinstit, bun la suflet, valorează pentru mine de o sută de ori mai mult decât aristocratul care numără în genealogia sa până la 30 de generaţii nobile, dar care nu are niciun fel de merite.

citat din I.A. Krîlov
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Plângând

Am revenit în satul meu natal plângând,
Unde mai am o palmă de pământ
Şi o căsuţă părintească nevândută,
Cu grădina plină de iarbă nepăscută...
Acolo m-am născut în urmă cu mulţi ani,
Părinţii mei, Dumnezeieşti ţărani...
Am ajuns acolo mai de dimineaţă,
Pe vecinii noştri nu i-am mai prins în viaţă,
Glasul părintesc nu-l mai ascult,
Sărmanii de ei, nu mai sunt de mult.
De aceea astăzi, sufletul mă doare,
Nu are cine să-mi pună întrebare,
Părinţii nu mai sunt, acum îi port în gând,
În satul meu natal, mă întorc plângând.

poezie de Mircea Ursei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ţăranii

cu căluşul pe suflet
cuvintele se adunau
în jurul focurilor pentru hora
plânsă
sunete răzleţe se strângeau
în muchii de cărţi scrise
pe cer credinţei
cu palmele goale însoţeau
vântul în frunze
să cânte o doină
semeţi primeau
răsăritul la Rovine
sau Podul Înalt puhoaie
de norod migrator
în brazde adânci să îngroape
cu opinci intrau în istorie
doar tălpile lor
ştiau măsura pământului
sfinţit în truda grâului
doar pentru el se aplecau

[...] Citeşte tot

poezie de Ovidiu Cristian Dinică
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

REFLECTII

Distinsului poet Ion CHICHERE

Clopot fragil de smaragd
Cu rezonanţe în iatacuri sfinte,
Ce revin şi iar se sparg
De zidul amintirilor cuminte.

Ţăran plecat din vreme la oraş
Privind opinci în vechi fotografii
Cu ochiul dur, dar şi gingaş
Al îndepărtatei copilării.

Acum privind sicriul scăpătat
Pe gheţuşul iernii dure,
Poetul observă că a alunecat
Şi în loc de cimitir se află în pădure.

Trăind intens la cotele înalte
Luptând din greu cu viaţa şi cu versul
E normal că sufletul se-mparte

[...] Citeşte tot

poezie de Mihai Leonte
Adăugat de Mihai Leonte
Comentează! | Votează! | Copiază!

La noi bătrânii stau la drum

E câmpu-n hibernalul somn de seară.
Pictându-şi sângele peste Gorgan
Discret se-ascunde soarele de ţară,
Bonom merge spre casă biet ţăran.

În râul lângă sat îşi udă faţa
Şi-nmoaie talpa ca-ntr-un râu de foc.
Din suflet cearcă să-şi alunge greaţa
C-un ritual de rugă de noroc.

Cu vecini stătea cândva ieşit la drum,
Trasînd viaţa-n vorbe evazive,
Cu glas căznit de înecăciosul fum
Al ţigărilor în seri tardive.

Au îmbătrânit în gând apăsător,
Ruga le-au dezintegrat păgânii.
Dumnezeu nu înţelege soarta lor,
Ori de ce blajin plâng azi bătrânii.

poezie de Stelian Platon
Adăugat de Stelian
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nume pre... nedestinat

Trăim captivi de sine,
Nici chip n-am comandat...
Suntem pasaj predestinat!
Alegem doar ce-i rău... de ce e bine.

Ne naştem în alţi ani,
Nu cei voiţi de noi...
Putem fi unul, sau, sunt doi.
Putem sta în oraş ales, dar tot... ţărani.

Nu suntem întrebaţi...
Să fim... băiat sau fată?
Ieşim, nepregătiţi... deodată.
Nu noi alegem ce s-avem şi să fim... fraţi.

Iubim, apoi albastru...
Dar nu ne-alegem ochi.;
Ursita-i simplu... un deochi.
Alegem de-a cădea, sau să zburăm... măiastru.

[...] Citeşte tot

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (3 iunie 2010)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ceva,însă, nu s-a schimbat

Domnilor parlamentari, pentru ca voi să puteţi trăi în lumină, îi ţineţi în întuneric pe cei săraci. Îi înfometaţi pentru ca voi să huzuriţi. Îi lăsaţi în suferinţă pentru ca voi să trăiţi în lux şi desfrâu.
Pentru cei săraci spitalele sunt cetăţi ce nu pot fi cucerite. Ei rămân pradă morţii pentru că nu au bani să se trateze. Pe ţărani i-aţi adus în sapă de lemn. Vă folosiţi de munca lor, ca să vă îmbogăţiţi.
E drept că tehnica a evoluat, că lumea s-a schimbat... Ceva, însă, nu. Societatea a rămas aceeaşi ca în vremea marelui Eminescu. Şi astăzi omenirea este împărţită în "mizeri şi bogaţi". Educaţia aluat-o razna. Respectul faţă de om, faţă de munca lui a dispărut cu desăvârşire. În locul lor, împroşcarea cu noroi, şi chiar crima au pătruns între părinţi şi copii, între fraţi, între cei apropiaţi. Ce să mai vorbim despre duşmănia între toţi.
Aura care odată era apanajul fiecăruia dintre noi, astăzi a devenit rugina care corodează tot mai mult sufletele, cândva curate.
Cât dezmăţ, câtă cădere a magnetizat societatea noastră!
Oare unde vom ajunge? Mai există loc până unde să coborâm?
Până şi vidul nu ne este suficient pentru alunecarea în hău.
Oare credinţa în Dumnezeu ne mai poate salva de la pieire?

poezie de Dumitru Delcă (august 2018)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Moromete

Îl înjur pe Moromete!
M-a făcut să vreau să stau
Şi să cuget pe-ndelete,
Timpului tribut să-i dau

Se-nvârtesc pe rând rotiţe
Despre care nu ştiam,
Deschizând încet portiţe
Către tot ce doar visam

Îmi părea leneş ţăranul,
Dar era un filozof,
Stătea aşezat tot anul,
Fără griji şi fără of

Observa, acolo-n poartă,
Tot ce alţii nu vedeau,
Vedea lume, vedea soartă,
Suflete ce dispăreau

[...] Citeşte tot

poezie de Adi Conţu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Năsada pământului

Pun sufletul ca năsadă pământului,
Sunt ţăranul ce înnoieşte timpul,
Îl semăn pe aripile vântului
Să aibă pâine şi în prezent Olimpul.

Vitejii armatelor ascunse-n obada
Carului Mare răsturnat peste noi
Ne-ameninţă cu pâine cât roata
Singurătăţii petrecute în doi.

Vreau să avem trăirea frumoasă
Sub blânde vorbe şoptite prin rouă,
Dansul în doi e-o mare spumoasă,
Tu mă năsădeşti în valuri când plouă.

Pun sufletul la tine în poale,
Cresc vânjoşi copiii de-o clipă,
Vuietul vântului cu jarul sub foale
Caută rezerva de-nnoită aripă.

[...] Citeşte tot

poezie de Marin Moscu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Limba mea română

Vorbeşte lumea că eşti limbă sfântă
Şi că în tine lacrimile cântă,
Că ne-ai legat pe veci de rădăcină,
Să ne întoarcem, să luăm lumină!

Vorbeşte lumea că eşti leagăn care
Ne urcă şi coboară la izvoare,
Mireasmă dulce-a florilor de măr
Ce ne aduce-n suflet adevăr...

Căci de te-aude-n jurul său, românul,
Oriunde-ar fi, simte în nară, fânul,
Parfumul crud al ierbii, fin, cosite,
Cu braţe de ţăran, neobosite...

Vorbeşte lumea despre puritate,
Despre balade, doine, despre toate
Ce pot să le exprim atât de bine,
Cu tine-n gând, râzând, plângând cu tine...

[...] Citeşte tot

poezie de Marilena Ion Cristea din Neînverzitele păduri
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!